E ușor să arăți cu degenul și să vezi lucrurile negative, însă e important ca fiecare să încerce să fie mai bun înainte să dea vina pe alții, inclusiv autorități sau politicieni, crede Laurențiu Bănescu, cofondator Zăganu Craft Brewery.
Deși a avut de multe ori ocazia să plece, Laurențiu preferă să vadă evoluția în bine a Bucureștiului, să-și dezvolte business-ul de bere și să fie aproape de prieteni și familie. Dacă ar avea o baghetă magică, ar schimba în primul rând mentalitățile, însă știe că acest lucru e difcil. I-ar plăcea să se lucreze mai ușor cu autoriățile și să existe o taxare mai coretă a antreprenorilor, dar și o recuperare a datoriilor mai eficientă.
Sunt multe locuri pe unde i-ar plimba pe străini și pe care le-ar folosi să promoveze brandul de țară. S-ar concentra, bineînțeles, pe o bere artizanală sau un vin local bun, precum și pe o experiență gastronomică de calitate.
Despre o Românie plină de oportunități, în continuare.
Made in Romania
M-am născut aici și asta evident că și-a pus amprenta asupra mea încă din copilărie, prin mentalități, sistemul de educație și pot spune că învăț câte ceva nou în fiecare zi. Nu îmi place să vorbesc de rele, sunt destui care o fac. Prefer să văd întotdeauna lucrurile bune și frumoase din țara noastră: natură și locurile frumoase, gastronomia, oportunitățile de business, oamenii inteligenți și calzi, dar și modul în care orașele noastre evoluează în fiecare zi.
De ce rămâi
Am avut desigur ocazia să plec de multe ori, și în timpul carierei mele corporatiste și după aceea, însă am preferat să rămân. Îmi place să văd cum Bucureștiul se schimbă în bine, cum apar localuri noi, evenimente, proiecte artistice la tot pasul, nu te plictisești deloc. Sigur că mai avem de lucru comparativ cu ale orașe europene, însă dacă stăm puțin pe loc și observăm evoluția de acum 5-10 ani, ea este fantastică. Mă ține și businessul de bere artizanală Zăganu, pe care îl cresc împreună cu Alexandru de 10 ani și pe care vrem să îl ducem mai departe. Mă mai țin și prietenii și familia, stilul de viață.
Ce ai schimba dacă ai putea
Aș schimbă mentalitățile dacă aș putea, cel mai dificil lucru din lume probabil. Apoi aș lucra la dificultățile legate de lucrul cu autoritățile, mă refer aici la legislație, impredictibilitatea ei. Aș mai schimbă apoi birocrația și taxările excesive ale micilor antreprenori care plătesc taxe, dar și recuperarea acestora de la adevărații datorinici din România.
Cum combați blazarea
Gândul că e nevoie să ne schimbăm întâi fiecare dintre noi, să devenim noi mai buni în fiecare zi. E nevoie să facem asta, înainte să le pretindem celorlalți, fie că vorbim de politicieni corupți sau de sistemele birocratice, e ușor să arăți cu degetul către alții.
Ghid pentru străini
I-aș chema să vadă Maramureșul, Bucovina, Delta Dunării, să facă un tur al arhitecturii interbelice Bucureștene, să conducă pe Transfăgărășan și Transalpina, să fac un hike pe via Transilvanica, dar și un tur al orașelor frumoase din Transilvania.
I-aș duce la restaurante cu mâncare românească bună, cu ingrediente de calitate, făcută de oameni pasionați, să bea o bere artizanală bună, un vin bun românesc, să aibă o experiență locală, autentică, unică.
Credit foto: The Vast&The Curious
Timpul liber în România
Îmi place să merg în locuri frumoase, cu mâncare și băuturi bune, la Marea Neagră, la munte, îmi place să fiu turist în propria țară și să experimentez mereu locuri și lucruri noi.
Domeniul berilor artizanale
Încă mai sunt lucruri de schimbat aici, în domeniul berilor artizanale. Deschiderea oamenilor de a încerca beri artizanale noi, în locul celor industriale, de exemplu, lucru la care lucrăm noi la Zăganu de peste 10 ani deja. Ne dorim că oamenii când ies în oraș să experimenteze beri noi, stiluri noi, așa cum o fac la barul nostru Zăganu de pe Calea Victoriei, un loc dedicat industriei.
Apoi însă, mai este și percepția proprietarilor de baruri și restaurante privind contractele de exclusivitate cu unul sau alt producător mare, care nu dau consumatorului ocazia să își aleagă berile favorite, e valabil și în alte categorii de produse.
Brandul de țară
M-aș concentra pe locurile descrise mai sus care fac din România o țară cu adevărat unică în lume, aș pune în valoare experiențele locale, fie că discutăm de mâncare, bere artizanală, țuică sau vin, fie că vorbim de plimbări, hikes, bird watching, vizite la mănăstiri sau cimitirul vesel. Ca experiențele să fie complete, e nevoie de infrastructură, transport, cazări frumoase, tematice și gastronomie, desigur.
Ce ai alege în locul României
Probabil aș alege între California, Italia sau Asia, sunt un mare fan al stilului laid-back dar și al turismului la mare și soare.