TEILOR lansează campania de Crăciun care inspiră printr-o poveste aniversară

TEILOR lansează campania de Crăciun care inspiră printr-o poveste aniversară

TEILOR, brandul românesc de bijuterii, încheie anul în care celebrează 25 de ani cu o campanie de Crăciun ce rezumă esența poveștii de peste două decenii. Pentru mulți, Crăciunul e un moment dedicat bucuriei, recunoștinței și cadourilor. Pentru TEILOR, e toate acestea și ceva în plus: e o nouă ocazie de a celebra un vis împlinit – cel care a început cu un mic butic de bijuterii, pe strada Teilor. Plecând de la acesta, campania 360 s-a conturat în jurul unui spot TV care arată că poveștile memorabile rămân legate de locul în care s-au născut, indiferent unde ajung în această lume.

 

TEILOR 25 – un laitmotiv în 2023, adus în campania de Crăciun

Anul acesta, comunicarea TEILOR s-a concentrat în jurul unei tematici celebrative – aniversarea de 25 de ani și povestea brandului, marcate prin diverse tactici de comunicare pe mai multe canale. Anul se încheie în aceeași notă, campania de Crăciun oferind un „rezumat nostalgic” al tuturor eforturilor de comunicare din 2023. Aceasta îmbină tematica celor 25 de ani cu ideea cadourilor care celebrează poveștile și visurile împlinite.

 

Ideea și conceptul reclamei de Crăciun

„Povestea noastră a început pe strada Teilor, acum 25 de ani” – este statement-ul care deschide, nostalgic și anticipativ, spotul video creat de TEILOR pentru sărbători. Este, totodată, ideea care a inspirat acțiunea reclamei și întregul set al acesteia. Ideea e introdusă vizual într-un mod foarte sugestiv și, în același timp, simbolic: semnul străzii Teilor deschide imaginea video-ului, iar privitorul este imediat transpus în interiorul acțiunii.

„TEILOR este primul brand pe care îl vezi când aterizezi pe Henri Coandă și unul dintre cele mai respectate branduri din România. Cu toate acestea, multă lume nu știe de unde vine numele TEILOR.”, afirmă Raul Mândru, Partner & Creative Director @RXM Creative.

„Când ni s-a oferit ocazia să lucrăm la campania de 25 de ani, am decis să ne întoarcem la locul unde a început totul: pe strada Teilor. Și apropo de noi începuturi, <<A început pe strada Teilor>> este prima noastră campanie pentru un brand din România.”, completează Mihai Botărel, Partner & Creative Director @RXM Creative.

Reclama reimaginează un magazin TEILOR stradal, într-o atmosferă de poveste și sărbătoare. Acesta a fost unul dintre elementele centrale ale spotului, iar eforturile care l-au adus la viață au fost pe măsură. Fațada și interiorul au fost construite de la zero în doar 24h de către echipa de Design & Arhitectură TEILOR, iar rezultatul a completat povestea într-un mod memorabil. Pe lângă construcția în sine, și interiorul a fost organizat exact ca într-un magazin TEILOR, până în cel mai mic detaliu – bijuteriile cu diamante și pietre prețioase în fiecare vitrină, decorațiuni și zona de sitting pentru clienți. Scopul a fost miza pe autenticitate în orice cadru surprins.

Strada Teilor și vitrina magazinului sunt martori ai întregii acțiuni: povestea dintre cei doi protagoniști și povestea TEILOR se întrepătrund și vorbesc despre evoluție în timp, despre întoarcerea în locurile unde a început totul, despre celebrarea visurilor împlinite – fie că ne referim la TEILOR, la povești de dragoste sau orice e definit astfel de către privitori.

„Reclama de Crăciun a fost o călătorie în sine – mai întâi prin faptul că ne-am permis să spunem povestea brandului într-un mod surprinzător, dar și gândindu-ne la drumul de la prima idee la forma finală. E o reală bucurie să închiem un an aniversar atât de important cu un statement făcut așa cum știm noi mai bine: cu emoție, cu o poveste pe care ți-o amintești cu ușurință. Aici, Crăciunul devine o ocazie de rememorare, un moment de celebrare, printr-un cadou prețios, a unui vis împlinit și a poveștii care i-a dat contur. Este despre recunoștință și apreciere, o dualitate de trăiri care definește perioada sărbătorilor.”, povestește Iulia Novac, Marketing Manager @TEILOR.

"Spotul de Crăciun TEILOR prezintă o poveste de dragoste plină de emoție, într-un cadru festiv de 'Christmas fairytale'. Cheia spotului este cum povestea de dragoste (a cuplului) se identifică cu povestea brandului TEILOR. Începe cu o privire 'furată' în treacăt pe strada Teilor și vedem cum evoluează, plină de emoție, în strânsă legătură cu brandul. Diferitele etape ale relației sunt surprinse prin vitrina magazinului TEILOR, care devine un martor activ al acestei povești de dragoste. Am urmărit să creăm o atmosferă feerică, de basm de Crăciun, dar cu un look cinematic modern. Strălucirea, emoția, bucuria de a oferi un cadou sunt elemente cheie care completează contextul festiv în care se dezvoltă povestea de dragoste.", spune Ovidiu Păun, Regizor.

Momentul de gifting din finalul spotului punctează esența TEILOR: de Crăciun, cadourile cu semnificație, asemenea bijuteriilor cu diamante din colecția Pure Diamonds, celebrează povești, oameni dragi, reușite și împliniri – și ele, cadouri în sine.

 

O campanie 360

În jurul conceptului din spotul video s-a creat întreaga campanie TEILOR pentru Crăciun. Povestea e spusă mai departe în mediul digital pe toate canalele brandului, pe suporți vizuali în centre comerciale, la radio și în Băneasa Shopping City – printr-o butaforie ce reimaginează universul TEILOR și oferă o nouă perspectivă a magazinului în care a început povestea.

Campania de Crăciun TEILOR îndeamnă oamenii să reflecteze la momentele care le-au conturat parcursul și lansează o întrebare încărcată de emoție: „Povestea ta unde a început?”.

 

Echipa proiectului

TEILOR:
Iulia Novac – Marketing Manager
Ioana Radu – Creative Lead
Alexandru Militaru – Video Artist
Agnes Oboroceanu – Senior Copywriter
Daniel Marcu – Art Director
Mihai Balaiban – Graphic Designer
Andreea Bîrlădeanu – Project Lead
Ștefania Seceanu – Product Styler

Photographer: Oltin Dogaru
Assistant Photographer: Arthur Tajti

Creative consultants: Mihai Botărel & Raul Mândru, Partners & Creative Directors @RXM Creative
Cast: Catrinel Marlon, Valerio Logrieco
Director: Ovidiu Păun 
DoP: Alexandru Dorobanțu 
Editor: Stelian Vasile 
Color Grading: Rux Staicu
Original Music: Vlad Isac
Production Studio: Stay Sharp Film
Producer: Iliana Dumitrache 
Production Team: Alexandra Lele, Cosmin Dogaru, Roxana Cozma, Andreea Calina
Styling: Amir Doboș
Make-up: Alexandra Crăescu
Hair: Adonis Enache 
Make-Up extras: Claudia Mușat
Costume extras: Patricia Suciu 
Art Department: Sabina Frunză
Props Master: Adi Munteanu
1st AD: Vasile Todinca 
2nd AD: Ligia Prodan
Camera: Squad Rental
Focus: Mircea Tranca 
2nd AC: Bianca Popescu 
Gimbal Assistant: Vlad Popescu 
Video Assistant: Mihai Șchiopu 
DIT: Yassen Sagha 
Making off: Eduard Danilovici 
Lighting Crew: Movie People
Gaffer: Cornel Biciu

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related