Theo Zeciu este Creatorul de conținut al anului.
Gaming Video Awards, competiția care premiază cel mai bun conținut video de gaming pe care streamerii și brandurile îl creează pentru comunitățile lor, și-a desemnat câștigătorii în cadrul unei gale care a avut loc la Cinema City în Mega Mall și difuzat live pe TikTok, pe gamingvideoawards.ro și pe canalul de YouTube al lui Mădălin. În centrul atenției s-a aflat Theo Zeciu, marele câștigător al serii, care a fost premiat cu mult râvnita distincție de ”Creatorul de conținut al anului”, ca urmare a triumfului în categoriile ”Cel mai bun video de gaming”, ”Cel mai bun stream” și a excellence award-ului obținut la categoria “Cel mai bun video de sports games”. Theo Zeciu a obținut și distincția ”Cel mai popular streamer”, în urma celor peste 141 de mii de voturi primite din partea comunității de gaming.
Pentru al treilea an consecutiv, Gaming Video Awards a premiat brandurile și agențiile de publicitate, PR sau digital care au creat campanii cu conținut de gaming. Kaufland a obținut cu ”Grand Job Experience” premiul de Comunicatorul anului în gaming în urma câștigării celor trei categorii: ”Cea mai bună campanie de comunicare cu creatori de conținut”, ”Cea mai bună campanie cu conținut de gaming” și ”Cea mai bună campanie in-game advertising”. Grand Job Experience, realizată împreună cu v8 Interactive, desemnată Agenția anului, este o campanie de branding inedită, care a căutat să deschidă un dialog cu GenZ în mediul virtual, deschizând primul magazin în GTA 5 RealLife și invitând întreaga comunitate de gaming să facă practică în joc pentru diferite meserii.
“Un mare câștig al Gaming Video Awards 2023 este numărul mare de nume noi de content creators de gaming descoperiți nu doar de către juriu ci și de branduri și agențiile de comunicare. Pentru că în jurul acestor content creators se construiesc, adesea, campaniile de comunicare. Și un la fel de mare câștig este calitatea campaniilor pe care brandurile le-au înscris la această ediție. La Festivalul de la Cannes de anul viitor sunt convins că vom vedea și campanii de comunicare în jurul gamingului și a gamerilor, provenite din România.”, a precizat Tudor Dăescu, președinte Gaming Video Awards.
Campania A fair voice for female characters in games, realizată de Vodafone și McCann, care și-a propus să dramatizate vocile personajelor feminine din jocuri prin creare unei “baze de voci corecte”, adunate de la comunitate a câștigat distincția de ”Cea mai bună campanie de comunicare a unui brand prin evenimente speciale de gaming”.
”Beat the Skunk”, o campanie Old Spice în colaborare cu Leo Burnett, a primit premiul de Excellence Award la categoriile „Cea mai bună campanie cu conținut de gaming” și „Cea mai bună campanie de comunicare cu creatori de conținut”. Premii de excelență au obținut și Unilever pentru campania Magnum Celestial Challenge realizat în parteneriat cu Nexus Media și ING care a colaborat cu Jam Session Agency pentru campania Fraudy Tales in Minecraft.
La categoriile dedicate creatorilor de conținut, Tudor Buțan s-a situat foarte aproape de marele premiu de la Gaming Video Awards, cu 2 categorii câștigate: ”Cel mai bun video de sports games” și ”Cel mai bun video Kids Friendly”. Tudor Buțan a fost desemnat Role Model of the Year de către juriul competiției.
Câștigătorii Gaming Video Awards 2023 sunt:
- Creatorul de conținut al anului: Theo Zeciu
- Cel mai bun stream: Theo Zeciu
- Cel ma bun video de gaming: Theo Zeciu
- Cel mai bun video axat pe jocurile populare:
>> Minecraft – iSilent
>> Stumble Guys– Mădălin
>> Roblox – INSANITY
>> GTA – Mario Robert
>>Fortnite – S1KE
- Cel mai bun video al unei creatoare de conținut: Trisssmery și Sandra El
- Newcomer of the Year: LexaMusique
- Cel mai bun video de gaming tech: CipFlixTV
- Cel mai bun video de MOBA: Bogdan Techeș
- Cel mai bun video de Sports Games: Tudor Buțan
- Cel mai bun video de Tactical Shooters: Jaxi
- Cel mai bun video de Let’s Play: AndreiRO
- Cel mai bun video kids friendly: Tudor Buțan
- Cel mai bun video de mobile gaming: Tedereu
- Cel mai bun video de gaming de pe TikTok: DJKlaatu
- Cel mai bun video al unui jucător pro: Ololosh
- Cel mai bun caster de Esports: Ketaminol
- Role Model of the Year: Tudor Buțan
- Cel mai popular streamer: Theo Zeciu
Gaming Video Awards a acordat și Excelence Awards la toate categoriile, oferind recunoaștere și streamerilor care s-au clasat imediat după câștigător. Pe lista câștigătorilor acestui premiu se află creatori precum Zummy, Jaxi, zaSami, Bogdi, Mancave.ro, Pop the Caster sau Florin Cașotă/Start-up.ro .
Gaming Video Awards este un eveniment connected by Vodafone, upgraded by George. Primul banking inteligent, și susținut de Samsung, AGON by AOC, Rockstar, Republic of Gamers, Old Spice, Kit Kat, Amber, IAA România, Mega Mall, Cinema City, Kiss FM, The Institute, și Go4Games.
Gaming Video Awards este un eveniment semnat Dăescu Borțun Olteanu.