[Din spatele textului] Andrada Fiscutean: Pentru mine, scrisul nu e niciodată o activitate ușoară în care îmi vin în minte cuvinte frumoase. E mai mult o luptă continuă, cu blocaje, ștersături și frustrări

„Dacă scrii despre știință și tehnologie, n-ai cum să te plictisești” spune jurnalista Andrada Fiscutean, care scrie articole de presă pe subiecte mai puțin convenționale. De obicei, le propune unor publicații nișate, din afara României. În faza de documentare a oricărui text, își propune să învețe ceva nou, pentru că doar așa știe că și cititorul va învăța din materialul său. În etapa de scriere, foaia albă îi trezește cele mai mari nesiguranțe și temeri, iar uneori textul nu vrea să iasă cu ușurință. De regulă, își scrie articolele de la început către final, însă au fost cazuri când a scris prima dată părțile mai ușoare, doar pentru a învinge foaia albă.

"Încerc să documentez orice material cu mintea deschisă. Unul dintre obiective e să găsesc unghiuri care nu au fost explorate și idei care nu au fost spuse. Mă mai gândesc care ar fi cifrele care exprimă cel mai bine ce se întâmplă, pentru că cred mult în jurnalismul bazat pe cifre și studii, nu pe păreri".

Cu Andrada Fiscutean vorbim despre documentarea unui text din zona științei și tehnologiei, ce a învățat din lucrul cu editori străini și cu ce provocări a venit pentru ea freelancingul în jurnalism.

Din biografie

Am început să lucrez în radio în 1998, la Radio SON Reghin, unde am fost colaborator la emisiunea pentru copii Cu piticii la taifas prezentată de Andreea și Lia Bogdan. După câțiva ani, am făcut trecerea spre redacția de știri a postului și am învățat ce înseamnă jurnalismul. (La început, m-am ocupat de știri în weekend și în vacanțele de vară.)

Apoi, în 2006, am făcut pasul către ProFM București, unde sunt și astăzi. Aici am avut, de-a lungul timpului, șansa să lucrez cu unii dintre cei mai buni oameni de radio din România.
Din 2008, în paralel cu radioul, scriu articole pe domeniul știință și tehnologie. L-am ales pentru că e fascinant; îmi place să fiu la curent cu studiile și cu gadgeturile. Inițial am scris pentru publicații din România, apoi, din 2014, am început să colaborez cu presa străină.

Am început cu ZDNet, pentru că am văzut un anunț pe LinkedIn--editorul publicației căuta jurnaliști care să scrie despre piața IT din sud-estul Europei. Apoi am colaborat cu Ars Technica, Nature, The Guardian, WIRED, Vice Motherboard și altele.

Momentan, scriu în special articole din zona cybersecurity pentru CSO Online și Dark Reading și pregătesc materiale din diferite domenii ale științei pentru emisiunile de la BBC World Service.

Din 1998 și până acum mi-au luat o singură pauză de la radio. S-a întâmplat în vara lui 2019, când am plecat în Statele Unite cu o bursă Knight pentru jurnalism de știință. Timp de un an academic, am fost la cursuri la Massachusetts Institute of Technology și la Harvard pe domenii precum cybersecurity, inteligență artificială, sănătate publică și tehnica scrisului.

Atracția față de tehnologie și știință

Dacă scrii despre știință și tehnologie, n-ai cum să te plictisești. Mereu se publică studii, mereu sunt atacuri cibernetice și din când în când apare câte o tehnologie care schimbă tot, cum este acum cu inteligența artificială. Ca jurnalist, ai șansa să stai în primul rând și să vezi cum se transformă lumea sub ochii tăi.

Dacă până acum ziceam că apariția internetului e cea mai mare schimbare pe care o vede generația noastră, acum nu mai cred asta. Inteligența artificială pare să producă o transformare și mai profundă. Pare o unealtă care va revoluționa aproape toate domeniile, de la tehnologie la artă și educație.
Dar este un cuțit cu două tăișuri. AI-ul poate, pe de o parte, accelera dezvoltarea unor medicamente și tehnologii. Însă pe de altă parte poate amplifica unele probleme care există deja în societate, transformând de exemplu categoriile vulnerabile în categorii și mai vulnerabile.

Deciziile care se iau acum legat de inteligența artificială vor avea eco în deceniile următoare și, e important, ca jurnalist să punem întrebările potrivite--să nu fim un fel de „majorete” care aplaudă orice unealtă tehnologică, ci să avem o abordare echilibrată și responsabilă, care pune accent pe etică, pe protecția datelor și pe drepturile omului.

Calitățile și abilitățile unui bun jurnalist de știință și tehnologie

Cred că contează cel mai mult curiozitatea și dorința de a învăța lucruri noi. Știința și tehnologia evoluează la viteze fantastice, iar acum, datorită inteligenței artificiale, progresul va accelera și mai mult.
Pe lângă curiozitate, e importantă și capacitatea de a sta în disconfort. Jurnaliștii de știință și tehnologie lucrează cu informații noi, pe care trebuie să le înțeleagă din zbor și apoi să le explice publicului. Oricât de solidă ar fi pregătirea ta, tot te vei confrunta cu termeni și cu mecanisme dificil de descifrat.

Ce ai învățat în teorie și îți folosește practic în meseria ta

Nu mă gândesc la scris ca la un talent. Pentru mine, scrisul nu e niciodată o activitate ușoară în care îmi vin în minte cuvinte frumoase pe care le scriu la calculator. E mai mult o luptă continuă, cu blocaje, ștersături și frustrări.

M-a ajutat mult teoria, pentru că datorită ei am reușit să înțeleg un pic mai bine procesele și să compensez lucrurile care îmi lipsesc în mod natural. Sunt interesată, de exemplu, de structura articolelor jurnalistice--citesc despre ea și analizez textele care îmi plac, pentru că vreau să înțeleg de ce sunt puse paragrafele în ordinea respectivă și cum sunt făcute tranzițiile de la un paragraf la altul și de la o secțiune la alta.

Mă mai uit și la muzicalitatea textului și la felul în care poți construi muzică variind lungimea propozițiilor, punând pauze și folosind repetiții. M-au ajutat articolele postate online de TheOpenNotebook și cărțile Storycraft și Wordcraft de Jack Hart, plus The Emotional Craft of Fiction de Donald Maass.

Găsesc confort în a mă gândi că scrisul e un fel de matematică--e important ce pui, unde pui și în ce cantități. Cartea Interpretul de maladii de Jhumpa Lahiri, de exemplu, mi se pare matematică, pentru că fiecare element pare calculat la milimetru. Acum, una e ce îmi place la alții, alta ce pot eu să fac. Gustul e cu un pas înaintea capacității de execuție.

Cel mai neobișnuit subiect documentat până acum

Acum câteva luni am publicat un text despre literatura științifico-fantastică din Coreea de Nord, care a fost folosită de Kim Ir-sen și Kim Jong-il pentru a face propagandă. De altfel, Kim Jong îl includea adesea în discursurile lui citate din cărți SF și tot el a venit cu un set de recomandări pentru scriitorii de SF. Le cerea să prezinte viitorul strălucit al oamenilor din Coreea de Nord, această țară perfectă și pacifistă.

Subiectul mi s-a părut fascinant din prima clipă, însă a fost greu să găsesc o publicație interesată de el. Până la urmă, Ars Technica a crezut în idee, iar unul dintre editorii de acolo mi-a dat undă verde. De la idee la publicare au trecut mai mult de trei ani, pentru că și documentarea subiectului a durat. Mi-am dorit, printre altele, să vorbesc și cu un refugiat nord-coreean pasionat de SF și să găsesc imagini cu care să ilustrez articolul.

Tot relativ recent am publicat și un text despre istoria tractorului ucrainean. M-am gândit să-l fac pentru că tot vedeam meme-uri cu tractoare ucrainene care tractează tancuri rusești. Pentru text, am vorbit cu agricultori din Ucraina, cu militari, cu istorici și cu colecționari de tractoare vechi. Din vorbă în vorbă, am ajuns și la jurnalistul Dan Athanasiu, care mi-a dat arătat o pagină dintr-o carte românească de tehnică militară publicată în 1980. În pagina respectivă era o schemă care îi învăța pe români cum să tracteze tancuri cu tractoarele agricole în eventualitatea unei invazii.

Îmi mai place să sap în istoria informaticii românești. Am scris, tot pentru Ars Technica, despre un laborator din Poli, ED011, care, în anii 1990 găzduia un fel de „academie” de hackeri. Seara, studenții se adunau acolo, îi dădeau paznicului o sticlă de țuică pentru a-i lăsa înăuntru, și învățat unii de la alții cum să atace NASA sau Pentagonul. Și tot în Poli, la finalul anilor 1980 și începutul anilor 1990, studenții construiau calculatoare Cobra în cămine, folosind adesea componente luate de pe piața neagră.

Am mai scris pentru DoR, cu Sorina Vasile, despre ciorile și porumbeii din Timișoara, articol care a luat două premii SuperScrieri. Și tot cu Sorina am lucrat la un material despre transplantul de fecale.

De obicei, însă, fac materiale care sunt legate de subiectele momentului. Am scris despre faptul că Ucraina cere Curții Penale Internaționale să considere unele atacuri cibernetice crime de război, despre rolul avertizorilor de integritate din cybersecurity sau despre modurile în care programatorii pot folosi inteligența artificială pentru a scrie cod în locul lor.

Așteptările cu care pornești în documentarea și scrierea unui nou material

Încerc să documentez orice material cu mintea deschisă. Unul dintre obiective e să găsesc unghiuri care nu au fost explorate și idei care nu au fost spuse. Mă mai gândesc care ar fi cifrele care exprimă cel mai bine ce se întâmplă, pentru că cred mult în jurnalismul bazat pe cifre și studii, nu pe păreri.

Mă străduiesc să ascult cât mai multe părți, însă nu le includ pe toate. În jurnalismul de știință, regula privind citarea tuturor părților se aplică un pic diferit. Să zicem că scriu un articol despre forma Pământului, lucru acceptat de peste 99% dintre cercetători. Teoretic, dacă vreau să am ambele părți, ar trebui să citez doi cercetători: unul care spune că Pământul e rotund și un altul care zice că e plat. Doar că în cazul ăsta se creează falsă echivalență. Publicul poate înțelege că părerile sunt 50%-50% sau că forma pământului nu e încă clară.

Mai corect ar fi să citez 99 de cercetători care spun că Pământul e rotund (pentru că 99% cred asta) și unul singur care spune că e plat. Cum acest lucru nu e fezabil, în situațiile deja tranșate, mă rezum la a cita doar experți care se aliniază la consensul științific.

Procesul tău de lucru

Ca freelancer, am libertatea să-mi aleg subiectele, așa că mă întreb: despre ce mi-ar plăcea să citesc? De multe ori, caut subiecte legate de lucrurile care se întâmplă în lume la momentul respectiv, ca să-mi măresc șansele de a găsi un editor interesat.

După ce am ideea, mă gândesc ce publicație ar fi interesată de ea. Caut mailurile editorilor pe net, apoi scriu un text de 3-4 paragrafe în care explic ce vreau să fac. Uneori, primesc OK-ul la două-trei ore de la trimiterea mailului, alteori trebuie să trimit 8, 9, 10 mailuri ca să vând un text. Iar procesul ăsta durează, pentru că în mod normal poți propune o idee unei singure publicații, și trebuie să aștepți cam o săptămână pentru un răspuns.

Dacă găsesc un editor interesant, stabilim numărul de cuvinte, direcția articolului, deadline-ul și prețul, apoi mă apuc de lucru.
De obicei, aplic regula 30-40-30. Aloc 30% din timpul total documentării inițiale, 40% interviurilor și colectării altor informații și 30% scrisului și editării.

Când documentez un text, caut să fac în așa fel încât să învăț. Mă gândesc că dacă eu nu învăț mare lucru din etapa asta, nici cititorul nu o să învețe. După ce termin documentarea, îmi fac un plan de idei și apoi mă apuc să scriu. De regulă, scriu de la început spre sfârșit, însă au fost și situații în care am făcut prima dată bucata cea mai ușoară, ca să scap de coșmarul foii albe. Scriu direct în engleză apoi, dacă nu e un text sensibil, îl trec prin Grammarly ca să văd ce greșeli prinde.

Pe urmă, trimit textul editorului și primesc corecturile și întrebările. La final, apar cele patru cuvinte pe care vrea să le audă orice jurnalist: „Go ahead and invoice!”.

Alegerea titlurilor

De obicei, alegerea titlului cade în sarcina editorului, deci scap de sarcina asta. Încerc, totuși, să vin cu două-trei variante, ca să nu pornească de la zero. Îmi place ideea de a avea o persoană din exterior care să pună titlul, pentru că vine cu o perspectivă fresh și vede articolul cu alți ochi.

Cum faci dintr-un subiect din aria științei o poveste pe care să o poată citi și înțelege publicul larg

Încerc să scriu articolele care să-mi placă și mie, care să mi se pară inedite. Mă străduiesc să includ oameni care fac lucrurile să se miște și, atunci când se poate, le fac mici caracterizări, chiar dacă vorbim doar de o jumătate de rând. Mai încerc să le arăt cititorilor, încă de la început, de ce ar trebui să le pese, de ce ar trebui să piardă 10-12 minute citind textul respectiv.

Petrec mult timp gândindu-mă cum să explic termenii sau fenomenele. Vreau să am o explicație simplă, dar nu și să suprasimplific. M-a ajutat Ada Roseti, cu care am vorbit, într-o plimbare prin Herăstrău, despre psihologul Albert Bandura. Banruda zicea că prima condiție ca o persoană să înțeleagă ceva este să creadă că poate înțelege acel lucru. Încerc să fiu un ghid pentru cititor, și nu văd o problemă în a-i arăta că învăț odată cu el.

Formarea stilului de scris

Cel mai important impact l-a avut radioul, pentru că m-a învățat să fiu concisă și să fiu atentă la ritmul cuvintelor. La radio, fiecare cuvânt contează și fiecare pauză e importantă. Trebuie să știi când să vorbești și când să taci.

Și mai există o constrângere: dacă vrei să explici ceva, poți folosi doar cuvinte și sunete, nu imagini, iar asta te forțează să găsești soluții creative.

Cum procedezi cu îndoielile, dacă apar

De fiecare dată când lucrez la un subiect greu îmi spun că merita un reporter mai bun. Însă nu sunt mulți jurnaliști interesați să scrie despre literatura SF nord-coreeană, despre tractoare sau laboratoare din Poli, așa că lucrăm cu ce avem.

Momentul cel mai greu este atunci când sunt singură cu foaia albă, când trebuie să încep să scriu un articol. Atunci, sunt eu cu fricile și cu limitările mele. În momentul ăla nu mai contează că am dat 100 de texte bune. Tot ce știu atunci e că am în față e un text nou, care nu vrea să iasă.

Provocările freelancingului

De mulți ani mă împart între radio și freelancing. Radioul îmi asigură stabilitate și un salariu constant, în timp ce freelancingul îmi dă posibilitatea să fac materiale de nișă. În România, nicio publicație nu m-ar lăsa să stau luni de zile pe un subiect obscur, care în faza inițială poate doar mie mi se pare wow. Freelancingul îmi permite să colaborez cu publicații care sunt interesate și ele de subiecte mai puțin convenționale.

Dar da, viața de freelancer vine cu provocări. Există diferențe culturale mari între noi și americani, pe care la început nu le-am înțeles. Dacă auzi, de exemplu, de la un editor „it’s a good start”, nu e de bine. Înseamnă că articolul e praf și trebuie rescris. De asemenea, „That’s interesting” poate să însemne că nu e deloc interesat de ideea respectivă. Sunt mult mai politicoși decât noi.

Mai sunt și situații legate de fusul orar. Se întâmplă des să am programate interviuri la 9 sau la 10 seara pentru că persoana cu care stau de vorbă este în Los Angeles, Vancouver sau Seattle. Încerc să mă adaptez programului surselor, pentru că dacă fixez interviurile la ore bune pentru mine și proaste pentru ele, s-ar putea să nu obțin mare lucru la interviu.

Cu toate astea, simt că am crescut enorm lucrând cu editorii străini, și am învățat lucruri pe care nu știu dacă le-aș fi aflat lucrând doar pentru publicații din România. În Statele Unite, presa liberă are o tradiție mai lungă decât la noi, iar asta contează.

Recomandări pentru jurnaliștii la început de drum

Prima recomandare ar fi să se apuce de treabă. Există grupuri online de freelanceri unde pot găsi contacte de la editori, oportunități și un umăr pe care să plângă atunci când lucrurile merg prost. M-a mai ajutat să citesc cărți despre scris și să încerc să mă aliniez procedurilor de lucru din redacțiile americane, care diferă puțin de cele de la noi.

Am mai primit un sfat care m-a ajutat mult: să mă gândesc la freelancing ca la un business. Vreau să fac asta pe termen lung, așa că trebuie să mă pot susține. Freelancingul înseamnă luni fenomenale, cu proiecte plătite bine, dar și luni în care reușești să vinzi puțin.

Există un podcast de business pentru jurnaliști și creatori de conținut, The Writers’ Co-op, care m-a învățat să-mi diversific produsele, să negociez și să fiu atentă la contracte. Mai sunt abonată la StudyHall și la Science Writing News Roundup, care includ scurte mesaje de la editori care vor subiecte pe anumite teme. Mai intru și pe WhoPaysWriters.com ca să văd cât oferă publicațiile pentru un articol.

Mi-a fost util să-mi creez relații pe termen lung cu editorii cu care am lucrat bine, pentru că asta simplifică procesul de propunere a materialelor.