[Book Talk] Daniela Ulieriu: Îmi face plăcere să scriu, e o sursă sigură de bucurie, de bine, pierd noțiunea timpului, intru în starea de flow

Dacă ar fi să împărțim lumea în două, am putea spune că există lume care citește și lume care nu mai are timp de așa ceva. De cărți. Tipărite pe hârtie. Bătălia pentru atenție se amplifică de la an la an, lupta cu device-urile se ascute. Prilej numai bun de a mai scoate la lumină scriitorii care-și văd de ale lor, în timp ce digitalul curge într-o realitate paralelă pe fast forward. Daniela Ulieriu e nomadă autentică, își ia scrisul cu ea în lume, ca să dea înapoi poveștile cernute prin tastele ei.

"Acum cinci ani, buna mea prietenă, scriitoarea Doina Popescu mi-a trimis un text de câteva pagini și m-a întrebat cum mi se pare. I-am răspuns tot cu un text și ne-am jucat așa o vreme, până când Doina mi-a propus să scriem o carte împreună. Așa s-a născut Perna cu fluturi, apărută la Editura Paralela 45", spune Daniela.

Așează-te confortabil, trage aer în piept și intră în starea de citit. E cu pisici uriașe, șamani, ritualuri și multe aeroporturi. Începem cu Daniela și aventurile ei literare, pe care te invităm să le parcurgi, după interviul de mai jos, și pe site-ul personal.

Puțin background

Sunt jurnalist, antropolog, globe-trotter și mai nou, :) scriitor.
Am petrecut aproape trei ani în vestul Camerunului, (în ceea ce clișeistic numim Africa profundă), mai precis în regiunea Bamileke, unde am locuit pe colina Boutanga, la 1500 de metri altitudine. Aici am coordonat două studii antropologice pentru Fundația Jean Felicien Gacha: primul despre perlajul african și al doilea despre Ndop, țesătura regilor și a societăților secrete cameruneze. Am avut șansa să lucrez cu cel mai mare specialist în domeniu, regretatul profesor Jean-Paul Notue, dar și cu alți mari cercetători africani și europeni. Am avut acces la colecțiile câtorva palate regale bamileke și am participat la diferite ceremonii și ritualuri agricole, de trecere, de încoronare, la funeralii, la dansul măștilor elefant etc.
Nu doar Africa e prezentă în mine, ci și Asia, pentru că am mai petrecut doi ani și jumătate în Asia de Sud Est, perioadă în care am lucrat ca free-lancer și am realizat o serie de foto-reportaje pentru mai multe reviste și agenții.

Formare și devenire: momente definitorii

Am absolvit două facultăți care au însemnat o incredibilă pierdere de timp, mai ales prima, ASE București, secția Finanțe-Bănci, total inutilă în devenirea mea. Asta, într-o etapă a vieții în care mi se părea esențial să termin tot ce am început. Din fericire, anii aceia au fost salvați de numărul mare de lecturi și de sutele de filme vizionate.

Cred că Școala BBC de Televiziune a fost un asemenea moment definitoriu. Am avut o revelație, am învățat să scriu în imagini („writing to pictures”) și „să văd” lumina în nenumăratele ei ipostaze. Am trăit, respirat, visat compoziții de cadre, secvențe, unghiuri, diagonale, treimea de aur… Și continui să o fac.
Un alt moment de răscruce a fost întâlnirea, de fapt Întâlnirea cu Prințesa Ly Maa Bat Ngoup (Ly cea care poarta pielea de panteră), o mare doamnă a Africii, care patronează Fundația Umanitară Jean Felicien Gacha.

N-am mai cunoscut pe nimeni care să-i semene. Nici ca sistem de gândire – o joncțiune între emoție, intuiție, revelație și pragmatismul occidental. Nici ca bunătate – pe care o practică disciplinat și consecvent, (fundația ei e a creat mii de locuri de muncă, a construit spitale, școli, biblioteci, drumuri, a salvat fete de la căsătorii forțate etc). Nici ca energie – a ei e ca de mamă primordială, de sursă. I-am stat aproape și asta m-a transformat. Am devenit, cred eu, mai atentă cu ceilalți, mai altruistă, mai intuitivă. Analizez mai puțin și trăiesc mai mult. Am renunțat la controlul excesiv al emoțiilor.

Nu în ultimul rând, m-au format așa cum sunt astăzi, călătoriile, care au ceva ... revelator în ele, aproape inițiatic. Desigur, nu mă refer aici la vacanțele all inclusive. O călătorie înseamnă o stare de libertate, experiențe și emoții noi, entuziasm, întâlniri. Ca și cum ai scrie o carte, un poem...

Relația cu scrisul

Am avut o relație ambiguă cu scrisul. Cât timp am fost jurnalist de televiziune, am lucrat foarte mult cu imaginea, pentru care dezvoltasem o pasiune zdrobitoare. De multe ori în reportajele mele, am renunțat la text, folosind doar imagini și sincroanele persoanelor intervievate, atmosferă, muzică, montaj de accent. Am gonit cuvintele, aproape că le-am omorât. Dar ele au rămas undeva ascunse în mine, iar în ultimii ani au început să se strecoare afară, mai întâi timid, apoi din ce în ce mai hotărât.

Acum cinci ani, buna mea prietenă, scriitoarea Doina Popescu mi-a trimis un text de câteva pagini și m-a întrebat cum mi se pare. I-am răspuns tot cu un text și ne-am jucat așa o vreme, până când Doina mi-a propus să scriem o carte împreună. Așa s-a născut Perna cu fluturi, apărută la Editura Paralela 45. Doina Popescu e o altă întâlnire importantă din viața mea și o distinsă scriitoare, de la care am învățat multe.

Nevoia de a scrie

Îmi face plăcere să scriu, e o sursă sigură de bucurie, de bine, pierd noțiunea timpului, întru în starea de flow. Cam ca la o meditație. În pandemie însă, scrisul a fost mai ales terapeutic, m-a ajutat să traversez acestă perioadă tulbure.

Când te-ai gândit prima dată la Prințesa și Perla

Când fetița mea era mică, îi spuneam tot timpul povești, și pentru că abia mă întorsesem din Africa, personajele principale erau pantere care mâncau mere rase cu biscuiți; hipopotami care dormeau la prânz; un șarpe cu două capete, care cumpăra morcovi din piața Domenii, pentru ca puii lui să se hrănească sănătos; sau un pangolin sclifosit căruia îi cădeau solzii pentru că nu se spăla pe dinți. Uneori mai interfera și câte o tușă asiatică: prințese îmbrăcate în Ndop făceau box thailandez, doi crabi fosforescenți ajutau un crocodil surd din râul Noun (Camerun) să-și viziteze vărul din Mekong și tot așa.

Cât de greu s-a lăsat scrisă această carte

Nu mi-a fost greu, era deja scrisă în minte când am pus-o pe hârtie. Iar minunatele desene realizate de Oana Ispir au desăvârșit proiectul.

A fost mai dificil la romanul Cvartet, scris alături de Doina Popescu, țin minte și acum, că nu eram mulțumită de întoarcerea lui Astrid în țară și întâlnirea ei cu Alice. Într-o noapte, așteptam pe aeroportul Charles de Gaulle (Paris) zborul de Duala, care avea întârziere. M-am dus la locul meu preferat, terminalul 2E poarta L, în capăt și am așteptat, lângă Ines, o sculptură uriașă în formă de pisică albă, adormită pe o pernă. Întinsă pe un șezlong în formă de dună de nisip, cu fața la avioanele care decolau, lângă felina uriașă care părea că toarce, am intrat într-un fel de lucid dream. Care mi-a adus ideea așteptată; m-am trezit și am început să scriu.

Un personaj care ți-a pus dificultăți

În Prințesa și perla nu, dar personajul cel mai complex la care am lucrat este Astrid din Cvartet.

Tabieturi de scriere

N-am, pot să scriu oriunde, în parc, în avion, pe plajă, chiar și la birou :). Când sunt acasă, scriu seara târziu, la bucătărie, după ce se culcă fetița mea, cam trei ore, poate patru. De când cu pandemia, timpul meu s-a împărțit altfel, iar scrisului i-a revenit mai mult. În Africa, la fel ca la București, când ziua se ridică la cer, ca un suflet, ies pe terasa camerei mele, aprind o spirală care gonește țânțarii și mă apuc de scris.

Procesul publicării 

Cred că cel mai simplu a fost la Cvartet, Editura Curtea Veche, a mers ceas, în câteva luni de la trimiterea manuscrisului, cartea a fost publicată, e adevărat că am avut un editor excepțional, pe Anca Panoiu, care a și scris câteva pagini minunate despre acestă carte.

Ce ai simțit când ai terminat-o și a ieșit în lume

De fiecare dată când termin o carte trăiesc o mare bucurie și o mare ușurare, amestecate cu puțină tristețe, ca pentru un copil care și-a luat zborul de acasă. Uneori, după ceva timp, îmi recitesc cărțile. E o experiență puternică, această întâlnire cu mine-însămi. Am recitit astă vară Perna cu Fluturi și m-am gândit că nu aș scrie-o niciodată altfel, am fost chiar mirată :) de cât de mult mi-a plăcut.

Ce urmează

Tocmai am terminat două proiecte diferite, un roman de inspirație africană, Regele din Bissap și o carte de povești, scrisă împreună cu prietena mea Raluca Ardeleanu, Ly și Sofi, hoinare prin timp. Ambele vor apărea anul viitor. Și acum scriu o carte de nuvele – Cursul de scriere creativă.

Cărțile care ți-au marcat copilăria

În clasa a cincea am descoperit o carte incredibilă pe care am recitit-o ulterior de nenumărate ori Viziunea vizuinii de Marin Sorescu. Am fost obsedată de cartea asta, cred că și acum pot să recit pasaje întregi din ea. Alice în țara oglinzilor de Lewis Carroll, Trei într-o barcă - Jerome K. Jerome și Fantoma din Canterville, de Oscar Wilde, au fost alte titluri cu care am crescut. Pe urmă clasicele vremii: Tom Sawyer și Un yankeu la curtea regelui Arthur, ambele de Mark Twain, Winnetou și toată seria, de Karl May, apoi Cei trei muschetari. De fapt, am citit foarte mult Jules Verne (9-10 ani), Dumas (11-12 ani) și Balzac (13-14 ani). Așa am trecut de la copilărie la adolescență.