Actrita Ada Condeescu a avut parte de o educatie si un context privilegiate. A crescut intr-un mediu boem, aproape de arta, intr-o familie unde se vorbea mult despre carti, expozitii, teatru si lansari noi din Bucuresti. De mica, i-a incoltit in minte ideea de a fi actrita, si, cu toate ca parintii sai au pus-o in contact cu realitatile acestei meserii, la 18 ani a ales sa dea admitere la UNATC.
Ada Condeescu a inceput sa joace teatru din facultate, iar in film s-a lansat la 21 de ani, cu lungmetrajul „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, regizat de Florin Șerban.
De cand am descoperit-o in film, mi se pare rara combinatia pe care o afiseaza: o femeie frumoasa, desteapta si o actrita talentata, care spune ca-si face meseria cu sonorul ego-ului dat la minim. Asa incat, odata cu noul spectacol de teatru de la Teatrul ACT, „Acasa la Zoo” in regia lui Silviu Debu, unde joaca alaturi de Ionuț Grama si István Téglás, mi-am propus sa avem o conversatie despre teatru si film. Am vrut sa aflu, de asemenea, ce lectii si revelatii i-a adus actoria, pana acum.
"Cred ca atat timp cat intelegi ca nu e despre tine, intr-una dintre cele mai egoiste meserii din lume, ci e despre ce si cat poti tu sa daruiesti, fara sa ceri inapoi, lucrurile se intampla intr-un fel important pentru toti".
Pentru Ada, experientele, momentele si intalnirile artistice au venit pana acum asa cum si le-a dorit. Nu a vanat celebritatea imediat ce a devenit actrita, dar s-a intamplat sa devina cunoscuta la noi si peste granite chiar de la debutul in film. A facut si continua sa faca alegeri avand in minte faptul ca are un drum al ei, de la care nu doreste sa se abata.
Cum ti-a fost 2023 pana acum
A fost un an tare, tare plin. Multe drumuri, multe emotii, multe intrebari, deopotriva raspunsuri. Am filmat un lung metraj si am scos o premiera, toate din aprilie si pana acum, sunt extrem de fericita ca se intampla toate astea dar recunosc, in acelasi timp, simt nevoia de un respiro. Am calatorit mult, ceea ce mi-a placut extrem. Urmeaza sa jucam premiera de la Teatrul Act, “Acasa la Zoo” in țara, in noiembrie plec cateva zile la Tulcea pentru a fi in juriul Festivalului de film pentru tineri “Kinodiseea” dar si o scurta fuga la Londra impreuna cu fetita mea, sa vedem un musical, lucru de care sunt extrem de entuziasmata!
Prima oprire din aceasta conversatie: „Acasa la Zoo”
Regizorul piesei, Silviu Debu, mi-a fost coleg de facultate, eram prieteni, am lucrat impreuna inca de pe atunci, mereu l-am admirat pentru luciditatea si umorul sau. Voiam sa colaboram de ceva timp, iar la inceputul anului, Silviu a venit cu acest text minunat, deloc simplu si din primele pagini l-am simtit foarte aproape. Stiam ‘’Zoo Story” in prima sa varianta, dar partea pe care Albee a scris-o ca intregire a piesei din anii ’70, nu imi era deloc cunoscuta. Este un text de o profunzime rara, cu mii de nuante ale naturii umane, o scriitura fină care isi gaseste locul cel mai bine intr-un spatiu intim, aproape de privitor. Atunci efectul său se poate simti cu adevarat. Cei de la Teatrul Act au fost deschisi, le-a placut mult textul, asa ca, impreuna cu organizatia Conceptual Lab, care este co-producatoare a spectacolului, am pornit repetitiile.
Intre timp, a venit un film pentru mine, alte spectacole pentru colegi, vara, renovari, dar iata ca am reusit sa scoatem spectacolul in septembrie. In teatrul independent, daca nu ai o determinare aproape iesita din comun, nu poti duce lucrurile la bun sfarsit. Bani nu sunt, asa ca singura forță care te impinge este un text si o echipa puternica.
Apropierea de Ann si construirea personajului tau
Ann este pe marginea prapastiei, simte abisul, nu stie salvarea, dar azi, in dupa-amiaza aceasta de duminica a piesei, dintr-o data, fara premeditare, parca o intuieste. Impinge totul la limita extremă. Incearca toate solutiile pe care le poate imagina, e haotica, bizara, de neinteles pentru partener, dar atat de coerenta in disperarea ei launtrica. Poate prin natura meseriei, dar si prin ce am experimentat in copilarie si in adolescenta, chiar si mai tarziu, in zona de maturitate, cea pe care o explorez acum, am avut mereu un fond de dualitate. Am simtit in mine si nevoia de libertate, in forma sa de ribeliune, dar si nevoia extrema de siguranta si liniste absoluta. In diferite contexte, de cateva ori, am simtit, ca ma apropii de un punct mort si atunci am recreat un nou context. Cumva prin aceste nevoi, care aparent, se ciocnesc, m-am apropiat de personajul lui Albee, stiind insa, ca aceste nevoi sunt dintotdeauna complementare in fiinta umana, tine de fiecare insa, ce alege sa lase sa respire mai mult. Cand este timpul demonilor si cand e vremea de pace.
Exista vreun moment trait, prin care te regasesti in personajul tau?
Cred ca nu exista personaj in care sa nu gasesti o esenta tare, care sa faca parte si din natura ta, oricat de departe ar parea, la o primă lectura. Pe linga partea personala, intima, pe care o arati sau nu, publicului, dar care exista acolo, in constructie, exista si creatia de personaj, care porneste intotdeauna din text, mai apoi din regie, si abia apoi urmeaza randul tau, al actorului, caruia ii revine rolul de a presara praful de stele, magia. Ce mi se pare extraordinar in scriitura, in dialogul lui Albee, este faptul ca te obliga, ca actor, sa fii perfect in tehnică si total in emotie. Nu poti sa pacalesti deloc si nu poti sa nu fii prezent 100% . Iar textul, daca ii esti supus si il urmezi, te duce pe culmi neasteptate. Trebuie doar sa il stii la perfectie, 30,40,50 de pagini. :)))
„Retreat Vama Veche”. Despre ce este filmul
Filmul a venit intr-un mod si un moment total neasteptat. Regizorul, Petre Nastase, m-a sunat intr-o zi, nu-l cunosteam, si mi-a propus sa joc rolul principal in filmul ce urma sa-l faca. Am stabilit o intalnire, mi-a trimis scenariul scris de Ovidiu Niculescu, si mi s-a parut o comedie foarte placuta, cu siguranta un produs pe care care publicul din Romania il asteapta. Comic, umor inteligent, autoironie si candoare, tot ce ai nevoie intr-un film, care sa iti ramana ca o amintire placuta. Eva, urmeaza sa se casatoreasca, iar prietenele cele mai bune, Dana si Corina ii organizeaza petrecerea burlacitelor in Vama Veche. Situatii neasteptate, drame si mult ras, cam asta urmeaza. Cand am ajuns la biroul lui Petre, echipa de productie si creativa a filmului era deja acolo, se facea o vizionare a locatiilor, moodboardul de costume si castul. M-am bucurat si m-am speriat in acelasi timp, pentru ca mi-am dat seama ca e ceva ce urmeaza sa se intample in cel mai scurt timp.
La filmari, cu prietene din viata reala
Cand s-a ajuns la fotografiile de cast, le-am vazut pe Adela Popescu si Laura Cosoi, prietene bune cu care nu ma mai vazusem demult, ca erau pe rolurilor prietenelor mele din film. Am fost fericita si emotionata si mi-am dat seama ca este un proiect pe care trebuie sa-l facem neaparat. Asa ca, la filmari a fost cu multa bucurie, am ras cum nu mai rasesem demult, a fost un proiect foarte benefic din multe puncte de vedere. Acolo in Vama, la filmari, legatura noastra de prietenie a devenit mult mai puternica si cred ca pentru mine cel mai important lucru care mi-a ramas, a fost sa descopar generozitatea reala a partenerelor mele la lucru, ceva tot mai rar in meseria noastra. Filmul ar trebui sa apara undeva la final de februarie, martie. Abia astept! A fost o perioada tare frumoasa care va ramane mereu cu mine!
Cu ce speri sa ramana publicul din acest film
Cred ca cel mai de pret ar fi starea buna si emotia. Forta prieteniei sper sa se simta din acest film si cumva un aer de nostalgie ca un inceput de toamna. Nu am vazut inca nimic din film, dar sunt sigura ca are multe de oferit spectatorilor.
Despre ONG-ul ARGO: ce iti doresti sa faci cu el, cine sunt beneficiarii
Totul a pornit din dorinta de a avea contexte de calitate pentru copii. Din pacate lucrurile inca stagneaza, dar ARGO, asa cum am numit acest ONG, isi are propriul drum. Birocratia este greoaie, spatiile sunt greu de obtinut, si fiind aproape singura, nu e usor. In primul rand, imi doresc ca cei mici sa uite de ecranele tabletelor sau ale telefoanelor. Din pacate, aici e de luptat cu parintii, care, din propria comoditate, apeleaza enorm la aceste inlocuitoare de...orice. Pericolul acestor “ajutoare” este unul major. E o lunga discutie, insa.
Am structurat un curs de actorie pentru copii, Studioul Shakespeare se numeste, o programa la care am muncit pro bono cateva luni si care il aduce pe cel mai important dramaturg si creator de caractere umane, aproape de copii. ONG-ul are in program si “Corabia Argo” in care vor fi lecturi pentru copii dar si intalniri cu oameni din societatea noastra care exceleaza in domeniile pe care si le-au ales.
Cum functioneaza educatia prin teatru
Atunci cind imi aleg un spectacol sau in film in care joc, nu ma gandesc sa educ. Pe mine, nu ma intereseaza deloc acest lucru cind imi fac meseria propriu-zis. Teatrul, filmul, arta in general nu trebuie sa te educe pe tine, privitor. Exista alte institutii care au aceasta datorie, ba chiar obligatie, fata de individ si societate. Mi se pare ca acest accent, de care mai aud in ultima vreme, este unul contrafacut, fals ba chiar periculos, pentru ca exista oameni care se erijeaza din actori in educatori sau “oglinzi” ale contextului social, iar asta imi repugna de-a dreptul.
Expresia atat de reala, arhicunoscută, “teatrul este oglinda societatii” este departe de ideea educarii publicului prin spectacol. Si nu in ultimul rand, pariul cu orice forma de arta este pierdut in momentul in care tu vrei sa fii deasupra ei, cand tu vrei sa fii mai important decat textul, personajul, problematica. Spun asta, pentru e important sa fac o distinctie. Arta trebuie sa iti starneasca emotie, sa iti trezeasca simturile, ideile, sa te plimbe prin lumi uneori inaccesibile, sa te puna pe ganduri, sa iti cutremure interiorul, sa te invite la reflectie.
Arta actorului, insa, este cea care are instrumentele valoroase pentru un anume tip de educatie sau chiar de terapie. Ludicul, imaginarul, lucrul in echipa sunt instrumente importante pentru educatia unui copil, in principal, pentru perioada aceea a ființei in care este vulnerabila, libera inca, si fara frici. Mai departe, fiind adult, prin metode teatrale, iti poti elibera personalitatea, creativitatea, poti cu adevarat, pus intr-un context potrivit, sa accesezi parti nebanuite ale naturii interioare.
Din trecut: cat si cum a contat educatia in devenirea adultului care esti astazi
Simt ca pentru mine, strict pentru felul in care eu sunt pe dinauntru, cea mai importanta a fost informatia vizuala pe care am primit-o. Am vazut multe albume, pictura, am mers la muzee. Am trait intr-un mediu boem, in care se vorbea mult despre carti, despre arta, existau multe petreceri, concerte, alcool, stiam totul despre expozitiile si lansarile noi din Bucuresti. Traiam intr-o efervescenta permanenta, care nu era a mea si care m-a format. Stimulii au fost unii puternici, stacheta s-a ridicat foarte sus, si acum, cand am doi copii si ma gandesc la mine mica, cred ca as fi preferat o educatie poate mai saraca, dar intr-un context mai lin, mai putin zgomotos.
Alegerea actoriei. Momentul in care ai stiut ca asta vrei sa faci
Desi poate parea, nu a fost o alegere la indemana. Parintii nu m-au incurajat, in sensul in care, m-au pus fata in fata cu realitatile acestei meserii. Foarte naiva la 18 ani, norocul a facut sa nu le inteleg de fapt mai deloc. :) In mintea mea exista aceasta idee, sa-i spun asa, inca de mica. Imi imaginam in oglinda tot felul de personaje, imi cream povesti, contexte, eram cand un personaj, cand altul. Mergeam mereu la teatru si ma minunam de oamenii care sunt pe scena intr-un anumit fel, apoi se preschimba total. Este si un soi de adrenalina, clar. A plutit mereu in jurul meu aceasta forma de a fi si cred ca am ales-o dupa ce ea m-a ales pe mine.
Cum vedeai de la distanta viata unui actor in Romania
Mi se parea spectaculoasa, in primul rand. Si mi se pare si acum, mai ales atunci cand imi iau distanta si reusesc sa ma detasez. Te consuma mult, insa, in special atunci cand nu ai sansa sa iti faci meseria. Trebuie sa ai sau sa iti cauti resurse. Multe. Sa descoperi ce iti umple sufletul, golurile, cum iti recreezi forța sa dai mai departe, ce te elibereaza de frustrari. Mi s-au si intamplat lucruri frumoase, pentru care sunt atat de recunoscatore, lucruri la care nu visam sa se implineasca intr-un timp atat de scurt si chiar ma simt un om cu noroc.
Primul personaj facut ca actor in devenire
Am jucat destul de mult in examenele studentilor la regie inca din primul an de facultate. Se construiau niste legaturi foarte puternice in scoala, ore intregi de repetitii, nopti fara somn, mancare sau apa, stateai in salile de actorie si regie si construiai si ti se parea minunat, apoi gresit, apoi luai o gura de aer pe acoperis, fumai o tigara si te intorceai sa mai lucrezi putin. Cele mai dragi personaje mi-au fost Tatiana din ”Orasul” si Elena Andreevna din ”Unchiul Vanea”, texte rusesti absolut minunate. La Elena Andreevna am lucrat foarte mult, i-am construit mersul, atitudinea corporala, mergeam pe tocuri minute in sir, pe holurile UNATC-ului, in mansarde, unde rasuna muzica din “In the Mood for Love”, am lucrat mult in zona emotiei, dar si a tehnicii, la transformarea din ras in plins, spre exemplu.
Pentru mine anii de scoala, au fost minunati si grei, dar, oricum, foarte importanti. Depinde mult de ce vrei tu cu tine sa faci in viata ta de mai departe si cat de mult te arde aceasta meserie. In anul doi, la 19 ani, am luat un casting, total neasteptat, la Dragos Galgotiu, in ”Visul unei Nopti de Vara”, la teatrul Metropolis, unde am jucat Titania, rolul meu de debut. Am avut mari emotii, totusi naivitatea m-a ajutat si atunci, si am avut o oarecare lejeritate pe care azi, la o premiera, nu o mai am. :) Am avut niste parteneri minunati, care au avut grija de mine mereu, si mi-a ramas in inima trandafirul alb pe care mi l-a daruit Marian Râlea, inainte de premiera, ca sa ma incurajeze.
Cum ti-ai construit cariera pana acum? Pe ce pui pret in prezent
Cariera mi-am construit-o, atat cat a tinut de mine, asa cum am planuit. Facand mai tot timpul alegeri. De la lucruri aparent mici, pana la a spune “nu” unui proiect, lucru de cele mai multe ori, riscant. Cum spuneam, au fost niste intamplari importante care au reusit sa-mi aduca lucruri negandite de mine. Ma refer aici la succesul filmelor in care am jucat. In general, mie imi place sa ma complic. :) Imi plac lucrurile dificile care sa ma faca la final sa am o satisfactie mult mai mare.
Am refuzat niste proiecte care mi-ar fi adus celebritatea mai rapid, cu siguranta, dar am simtit ca eu am un drum, de la care nu vreau sa ma abat. Am mers mult pe instict si niciodata nu am ales zona de confort financiar, de exemplu. Probabil ca, si de acum incolo pentru mult timp, nu voi intra intr-un proiect care sa mi se para slab din anumite puncte de vedere, sau care sa ma tina in loc, fara sa imi aduca un tip de evolutie.
Ce ai invatat de cand esti actrita
Cel mai de pret lucru este faptul ca meseria de actrita m-a invatat sa nu ma simt mai presus de alti oameni. Aveam asta, fara sa stiu, neaparat. Am avut o educatie si un context privilegiat oarecum, acces la multe lucruri si oameni, si exista un soi de snobism al lumii intelectuale, sa zicem asa. Meseria asta, prin textele mari ale lumii, prin scriitori geniali, te face sa intelegi printr-o experienta reala, universul naturii umane, indiferent de educatie, de rasa, de avere etc. Asta mi se pare cel mai important dar pe care ti-l face meseria de actor.
Pregatirea pentru un rol nou: metode, proces, ce te inspira
Am imbinat in ultimii ani, mai multe metode de actorie, pornind de la cea clasica, a lui Stanislavski, care ma ajuta cel mai tare in baza constructiei de personaj. Se intampla ceva foarte interesant. Am o limpezime a mintii mult peste cum sunt de obicei. Totul se leaga de personajul la care lucrez si de poveste, totul pare sa aiba legatura doar cu el, dintr-odata. Ma insipir cel mai mult din arta vizuala, pictura, fotografie, sculptura, dar imi construiesc imagini si franturi de personaj si din spatii in care merg,din locurile pe care le vad, muzica ma ajuta mult. Creez un moodboard al personajului, asta dupa ce i-am fixat biografia impreuna cu regizorul si uneori chiar si cu partenerul de joc. Caut si vad filme care ma pot inspira, nu neaparat pe subiect, dar care sa fie din aceeasi epoca poate, sau care sa aiba o anumita armonie prezenta si in textul la care lucrez.
Criticile din media si social media. Te influenteaza?
Sunt destul de imuna. Sunt autocritica peste masura, dar in acelasi timp e foarte greu sa ma convingi ca nu e bine ceva ce mie imi place mult. :) In anul 3 de facultate, cand am jucat la Odeon in “Epopeea lui Ghilgamesh”, rezizorul ne-a spus sa nu citim criticile de la avizier. E doar deruta pentru actor. Am facut asta, si nu mi-a parut rau. Bineinteles ca lauda si aplauzele sunt asteptate cu bratele larg deschise. Dar iarasi, cand tu simti ca trebuia sa dai mai mult, sau nu ai ajuns unde stiai ca trebuie, si ele sunt cumva in van, si nu te ajuta la nimic.
Viata de actor in Romania, cu bine, greu, frumos
Exact cum spui. :) Dar este si poate fi, si cu stralucire, festivaluri, red carpet peste tot in lume, rochii, jurii internationale, actori si regizori mari de la care sa primesti inspiratie. Cred ca atat timp cat intelegi ca nu e despre tine, intr-una dintre cele mai egoiste meserii din lume, ci e despre ce si cat poti tu sa daruiesti, fara sa ceri inapoi, lucrurile se intampla intr-un fel important pentru toti.
Un mesaj pentru actorii care au inceput anul asta studiile de specialitate
Este important sa vada filmele care s-au facut pina la ei, sa citeasca piese, sa vada spectacole din urma si bineinteles ce se intampla in jurul lor. Sa fie curiosi. Sa stie unde sunt si unde au pus piciorul. Dincolo de asta, trebuie sa fie atenti la cei de linga ei, la colegi, la parteneri, la oamenii cu care cresc impreuna vrand, nevrand. Sa fie loiali, sa fie generosi, sa nu fie aroganti. Un viitor artist cu cat e mai plin de el, cu atat sansele de a crea ceva real sunt frante rapid. Deschiderea catre lume, puterea de empatie, de emotie fata de povestile altora, este vitala pentru conditia de actor, regizor, scenarist. Poate pentru un “one shot”, nu e nevoie de nimic din cele de mai sus, insa pentru o cariera adevarata, care sa dureze si in care sa iti poti dovedi cu adevarat talentul nu doar odata, eu cred ca lucrurile astea sunt doar baza.
