Asociația Qolony derulează zilele acestea proiectul IN:Fusion, un hackathon experimental ce aduce împreună oameni de știință și teoreticieni cu artiști și designeri pentru a dezvolta împreună idei artistice inovative. Mihaela Ghiță, jurnalist de știință, la Radio România Cultural, unde realizează rubrica Dimensiunea științifică a artei din cadrul emisiunea Știința 360, este directorul artistic al proiectului.
”Experiența anterioară a proiectelor Fusion - rezidențe artistice în institute de cercetare - a demonstrat bucuria cu care cercetătorii au intrat în ”jocul” propus de artiști și lucrul acesta s-a văzut și în interesul cu care publicul s-a apropiat de lucrări, înrebările cu care îi bombardau atât pe artiști cât și pe cercetători la vernisaje sau tururile ghidate”, spune Mihaela.
Am stat de vorbă cu ea despre cum influențează tehnologia relația cu natura, despre radio, știință și artă și ce presupune demersul artistic de mai sus. De menționat că în ultima zi a proiectului, ce se desfățoară între 16-21 octombrie, vom avea parte de o expoziție cu toate ideile prezentate, la conacul Conacul Oteteleșanu de la Măgurele.
Cum a fost pentru tine trecerea de la cercetare la radio
Am fost geofizician vreo 10 ani în Laboratorul de Geomagnetism al Institutului Geologic al României, făceam măsurători micromagnetice pe situri arheologice, neolitice. Lutul ars este puternic magnetizat și acest tip de investigație este foarte util arheologilor pentru a determina locurile unde se pot găsi vetre de foc, ziduri de cărămidă și diverse tipuri de artefacte din lut ars.
Când am ajuns în Redacția Știință de la Radio România Cultural aveam atitudine de cercetător, adică nu îmi dădeam seama ce ar putea să intereseze publicul larg din ce face un cercetător. Munca unui cercetător este destul de monotonă și lipsită de spectaculozitate, atunci când ești în interiorul ei. Ca geofizician, mergi pe teren, faci măsurători, întocmești hărți, abia după aceea urmează interpretările care conduc la concluzii nu totdeauna finale (de cele mai multe ori experimentele și măsurătorile se reiau de mai multe ori pentru că ele trebuie să fie repetabile și cu rezultate identice, altminteri experimentul nu e valabil și rezultatul poate fi aleator, deci neconcludent). Deci ce poate fi interesant în etalonări, configurarea senzorului cel mai potrivit, algoritmi de filtrare etc.? Cu toate acestea, iată un exemplu de cercetare geomagnetică aplicată - în arheologie și antropologie, bunăoară, cercetătorii israelieni afirmă că evenimentele biblice pot fi datate studiind variațiile de câmp magnetic ale Pământului. Recent a fost publicat un articol despre reconstituirea campaniilor militare biblice folosind datele câmpului geomagnetic de la vremea respectivă.
Ca să răspund la întrebare, trecerea către radio a însemnat o schimbare de perspectivă, în loc să fiu instrumentistul din orchestră care studiază partitura și își dorește să ajungă un virtuoz, m-am mutat în sală printre spectatori, unde partitura nu este atât de importantă pentru ascultătorii obișnuiți, în schimb e importantă muzica.
Cum s-a născut emisiunea Știința 360
Dimensiunea științifică a artei este singura rubrică de artă din cadrul unei emisiuni de știință (Știința 360). Cum ziceam, formarea mea este inginerească și în cercetare dar am fost întotdeauna atrasă de artă și, la un moment dat, am descoperit arta contemporană, arta instalaționistă, am descoperit cum cercetarea artistică se bazează pe aceleași principii ca și cercetarea științifică și, mai ales, am descoperit că, în lume, marile institute de cercetare precum MIT în SUA sau CERN în Geneva promovează puternic colaborarea între artiști și cercetători prin organizarea de rezidențe pentru artiști. Așa că am abordat și eu problema inginerește sau ca un cercetător - am încercat să văd unde găsim artă în activitatea de cercetare. Știam că, în București, inginerii dar și medicii au câte o orchestră de muzică clasică.
Asta a fost prima legătură pe care o știam, între oameni de știință și artă, în cazul acesta muzica. Se întâmpla prin anii 2014 - 2015. Apoi mai știam că sunt institute de cercetare preocupate de tehnici de investigare a obiectelor de patrimoniu. Cam prin aceeași perioadă, Institutul de Optoelectronică - INOE 2000, făcea primele curățări cu laser ale unor biserici (în București, Biserica Doamnei a fost astfel curățată, mai întâi zidurile exterioare, mai apoi pictura interioară).
Apoi am aflat că acad. Gheorghe Păun, un matematician român de anvergură mondială, inițiator al școlii europene de calcul pe bază de ADN, a fondat o revistă culturală denumită ”Curtea de la Argeș”. Am să mai dau un exemplu, de data aceasta de cercetător român din diaspora, dr. Marius Stan, plecat din România în 1997, doctor în chimie, cercetător principal la Argonne National Laboratory și Senior Fellow la Universitatea din Chicago, specialist în chimie computațională, fizician cu activitate științifică prodigioasă - în martie 2017 susține o prelegere cu titlul „Știință – Artă – Societate“, în aula Bibliotecii Academiei Române. În prelegerea sa, a vorbit despre interacțiunea dintre știință și artă, folosind rezultate experimentale, teoretice și computaționale din fizică, chimie și știința materialelor.
Ce vreau să subliniez este faptul că inclusiv cercetarea românească nu era și nu este deloc străină de activitățile artistice și ulterior am descoperit că mulți dintre cercetătorii cu care până atunci înregistrasem interviuri legate de rezultate de ultimă oră în cercetare sunt sensibili la creativitatea artistică și într-un fel sau altul destul de aproape de fenomenul artistic - unii în mod direct ca iubitori ai artelor plastice, alții cu experiență în video și fotografie, alții interesați de literatura SF, alții cu apropieri indirecte prin diferiți membri de familie.
Radiourile comerciale nu au fost niciodată străine de fenomenul cultural, trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Dar să nu uităm că Radio România Cultural este un bastion de rezistență în peisajul media cultural și că noi, colectivul de jurnaliști de știință, reprezentăm un stâlp important pentru promovarea cercetării și a cercetătorilor. Jurnalismul de știință nu este chiar ușor de făcut, poate tocmai de aceea, este un fel de rățușca cea urâtă a jurnalismului; publicul dorește informații cât mai digerabile, cât mai ușor de înțeles și pentru asta e necesar ca jurnaliștii/comunicatorii să manifeste o anumită aplecare către științe. E obligatoriu să înțelegi cât de cât ce îți spun cercetătorii și, mai ales, este obligatoriu să te intereseze, să fii cât de cât preocupat de ideile științifice - măcar să îți placă poveștile cu iz științific ca mai apoi să le spui mai departe.
Și știi ce? Artiștii reușesc să folosească limbajul artei tocmai pentru a povesti știința. Ăsta e marele câștig al acestor colaborări între artiști și cercetători: publicul află despre știință prin limbajul artei. Este marele câștig al publicului.
În felul acesta a luat naștere proiectul Fusion - rezidențe artistice în institute de cercetare, pe care l-am lansat în 2019 în parteneriat cu Rezidența BRD Scena9 și acum, iată IN:Fusion ca proiect în portofoliul Asociației Qolony din care fac parte. IN:Fusion este proiect de selecție a artiștilor pe baza unui concurs de tip hackathon. Ne dorim o infuzie atât de artiști cât și de cercetători.
Ce propune IN:Fusion
IN:Fusion a fost proiectat ca un concurs de selecție a artiștilor care își doresc dezvoltarea de proiecte la frontiera cu știința și ne-am gândit să importăm și să adaptăm pentru artiști, o practică pe care am întâlnit-o în politehnică: hackathonul.
Ca urmare artiștii își vor prezenta în fața cercetătorilor ideile lor: ce își doresc ei să facă folosindu-se de competențele și experiența științifică a cercetătorilor și institutelor partenere. Cercetătorii constituiți într-un juriu complex vor evalua oferta și vor alege artistul sau artiștii cu ideea cea mai potrivită pentru domeniul lor de studiu. Să zicem că va fi un fel de ”licitație” pentri idei. În felul acesta se vor creea în mod natural și organic echipe de colaborare. Cele mai bune 4 idei vor fi premiate și vor fi continuate ca producție artistică în proiectele noastre viitoare.
Ideile se află într-un plan elevat și ele sunt cele care produc efuziune și entuziasm creator. Experiența anterioară a proiectelor Fusion - rezidențe artistice în institute de cercetare - a demonstrat bucuria cu care cercetătorii au intrat în ”jocul” propus de artiști și lucrul acesta s-a văzut și în interesul cu care publicul s-a apropiat de lucrări, înrebările cu care îi bombardau atât pe artiști cât și pe cercetători la vernisaje sau tururile ghidate.
Ideea de a combina artiști cu oameni de știință
Am mai spus și mai devreme, marele câștig este al publicului care află despre conceptele științifice, aride, prin limbajul artei. Metafora artistică se dovedește a fi mult mai ușor de digerat. Al doilea mare câștig este al științei, al cercetătorilor căci rezultatele științifice se mediatizează foarte rar către public. Jurnalismul actual (dar cam din totdeauna a fost așa) are nevoie de știri ”bombă”, de evenimente de excepție. Cine ar vorbi despre teoria haosului, spre exemplu, într-o revistă oarecare? Ei bine aceasta a stat la baza unui proiect recent ”Uncanny order”, derulat de Asociația Qolony, în care trei artiști, Floriama Cândea, Cătălin Crețu și Claudia Chiriță au imaginat trei lucrări instalaționiste care se fundamentau pe teoria haosului. În paranteză fie spus, bazele acestei teorii au fost puse de Edward Lorenz, meteorolog care își dorea să facă predicții cât mai precise.
Cel de al 3-lea mare câștig, cam la același nivel de importanță cu cel anterior, este al artiștilor. Există din ce în ce mai mulți artiști interesați și inspirați de știință și tehnologie. Ceea ce facem noi în mod programatic este să îi punem în legătură cu institutele, în felul acesta au acces nu doar la expertiza oamenilor de acolo dar și la baza materială, pot face experimente asistate de cercetători, pot vizita laboratoare, pot avea legătură directă cu sursa informațiilor științifice.
Și vrei să îți mai spun care este marele meu câștig? Bucuria pe care o simt din ambele părți. S-au creat prietenii strânse începând de la prima ediție de Fusion. Anul trecut, Marius Jurca, unul dintre artiști, a stat trei luni în Institutul de Fizica Materialelor, s-a dus zi de zi acolo, deși rezidența a fost de doar 4 săptămâni. S-au creat legături umane dincolo de cele profesionale. Apoi, e o bucurie imensă pentru mine să asist la ping-pong-ul ideatic, la demonstrațiile științifice, adevărate lecții universitare pe care nu le poți accesa în nicio școală, în nicio universitate. Și nu în ultimul rând spectacolul expozițional și bucuria publicului vădit interesat de ce au mai născocit oamenii.
Artiștii orientați către new media și tehnologie
Da, sunt din ce în ce mai mulți. Acum 4-5-6 ani inventariasem vreo 30-40 de artiști așa, la o primă mână. Am observat că în ultima perioadă sunt din ce în ce mai mulți, chiar și dintre cei care în mod obișnuit se exprimau prin pictură sau desen, care sunt atrași de acest tărâm al științelor. Nu mai vorbesc de dans și coregrafie, mai întâi au folosit tehnologia video, cumva montată pe dansatori și pionieratul în România l-a făcut grupul KOTKI format din Dilmana Iordanova și Mihaela Kavdanska, ele au avut proiecte de dans și proiecții multimedia cu imagini înregistrate de camere montate pe dansatori. Apoi am observat că, în coregrafie, au preluat chiar concepte din fizica cuantică și mă refer aici la proiectul Retro Walk Decades to the Sun (Simona Deaconescu - coregrafă, Ciprian Ciuclea - artist, Cătălin Crețu - muzician și Olivia Nițiș - curatoare). A fost un spectacol performativ de anduranță care a vorbit despre principii ale fizicii cuantice precum: ne-localizare, dualitate, entanglement.
Unii dintre artiștii orientați către acest tip de artă sunt absolvenți de facultăți tehnice sau inginerești. Așa este cazul lui Cosmin Haiaș de la Timișoara, absolvent de Politehnică dar și de Arte, cu doctorat în artele new media, Cătălin Crețu, compozitor și artist multimedia dar care mai întâi a fost inginer electromecanic, Ciprian Ciuclea, un artist multimedia dar filonul său de inspirație este astrofizica și fizica teoretică. Sunt doar câteva exemple. Toți trei au doctorate puternic documentate în noile media și cum intervine tehnologia și științele în creația artistică.
E greu să răspund la întrebarea dacă în România segmentul de astfel de artiști este mai dezvoltat sau mai puțin dezvoltat decât în alte părți. Ce pot să afirm, însă, este că sunt necesare cursuri universitare de arte la facultățile inginerești și de științe și/sau inginerie la facultățile de arte. Poate nu neapărat obligatorii, ci opționale, poate nu chiar la licență ci la masterat sau mentorate aplicate pe proiecte specifice. Este un schimb permanent de substanță între arte și toate celelalte domenii.
Este grav, totuși, că, în școală, arta plastică și muzica sunt discipline peste care se sare cu grație, educația artistică tinde către zero. Publicul pentru asemenea gen de exprimare artistică se formează de pe băncile școlilor. De aceea în România nu există o piață de artă. Este mult mai simplu să cumperi un print executat în milioane de exemplare de la IKEA decât să cumperi, cu aceeași bani, o lucrare originală de artist. Desigur nu poți găsi din prima, pe primul raft, dar cu un minim interes pentru actul artistic, vizitând expoziții, ateliere de artiști, poți ajunge la lucrări accesibile ca preț.
Cum văd artiștii relația cu natura
În urma apelului deschis am primit deja câteva proiecte extrem de interesante care vor fi dezvăluite pe durata hackaton-ului și expoziției de la Conacul Oteteleșanu. Revenind la tema lansată artiștilor ”Biofilie - Tehnofilie” nu este neapărat biofilie versus tehnofilie, adică nu dorim să forțăm o alegere clară între cele două interese profunde ale umanității la acest moment. Am acordat libertatea artiștilor să se exprime fie ca Biofili, fie ca Tehnofili, fără a stabili o ierarhie între cele două, pentru că de fapt nici nu există această ierarhizare, după părerea mea.
Hackathonul IN:Fusion este o competiție de idei și de proiecte. Între 16 - 21 octombrie se vor face vizitele în institute, urmate de prezentările făcute de artiști în hackathonul propriu-zis. Va urma jurizarea și formarea echipelor artist-cercetător și, la final, cele mai bune 4 idei vor fi premiate. De asemenea, în ultima zi a proiectului, pe 21 octombrie, vom avea o expoziție cu toate ideile prezentate, cu schițe, machete, video etc. toate materialele care susțin și argumentează ideea.
Trebuie să subliniez că ziua hackathonului este deschisă oricui dorește să fie de față la acest spectacol al ideilor. Evenimentul se va desfășura la Conacul Oteteleșanu de la Măgurele, el însuși un loc de poveste.
Conceptele de biofilie și tehnofilie
Este destul de simplu, cele două concepte se descriu singure, biofilia este dragostea pentru natură, reconectarea cu puterea naturii. Prin contrast, dar nu neapărat în contradicție, tehnofilia înalță potențialul uman prin inovație și este o invitație să reflectăm asupra modului în care tehnologia a schimbat și îmbunătățit viețile noastre și să analizăm cât de profundă și relevantă poate fi această relație tehnologică. Provocăm la explorarea contrastului dintre cele două concepte dar ne gândim la o călătorie spre integrarea armonioasă a tehnologiei și naturii. Nu putem eluda impactul pozitiv pe care tehnologia îl are în societate, cum ar fi inovațiile în medicină, comunicații și industrie. Pe de altă parte, prin intermediul artelor vizuale, sunetelor și mirosurilor, putem explora frumusețea și diversitatea naturii și modul în care aceasta ne influențează emoțional și spiritual. În fapt, invităm artiștii să găsească metaforele prin care văd ei expunerea acestor două concepte și invităm publicul să reflecteze la măsuri pentru a proteja și conserva natura pentru generațiile viitoare. Cuvintele cheie ar fi: cunoaștere, înțelegere, armonie, progres, dacă îmi permiteți aceste noțiuni abstracte.
Tehnologii care ar putea facilita artiștilor integrarea naturii
Asta este o întrebare care s-ar potrivi mai ales artiștilor. Mărturisesc că eu sunt tehnofilă, în sensul că sunt fascinată de ce a putut omenirea să născocească de-a lungul timpului. Priviți la măreția inginerească a unei fabrici, acea țesătură de țevi, aparent încurcate, dar care au trasee foarte bine stabilite care duc de la rezervoare la mașinării, de la mașinării la alte rezervoare, instalații de împachetat sau despachetat, toate astea puse în funcțiune de la un pupitru tehnic prin apăsarea unui buton. Sau dacă vreți ceva mai grozav, priviți la o rampă de lansare a rachetelor, sau la rachetele însele, sau costumele astronauților.
Toate acestea sunt născocite de mintea oamenilor, cum să nu fie fascinant. Dar sunt și biofilă, în egală măsură. Este suficient să privești natura la microscop, sau să ridici privirea către cer. Astronomii prin observațiile lor fac incursiuni în trecut. Ori de câte ori priviți cerul, să știți că priviți trecutul. Cum să nu rămâi fascinat! Dacă ne uităm la Soare, vedem astrul zilei cel care a fost acum 8 minute, atât îi trebuie luminii să ajungă până la noi, pe Pământ. Dacă privim către Proxima Centauri, cea mai apropiată stea de Pământul nostru, o vedem pe cea care a fost acum mai bine de 4 ani, pentru că atât călătorește lumina (până acum cea mai mare viteză din Univers) de la această stea până o vedem noi cu telescoapele. Dar, cu ajutorul telescoapelor instalate pe orbită distanțele de observare sunt cu mult mai mari, telescopul spaţial Hubble a detectat cea mai îndepărtată stea observată vreodată. Aceasta este numită Earendel şi lumina sa a călătorit 12,9 miliarde de ani pentru a ajunge la noi, ceea ce înseamnă că Universul nu împlinise nici măcar 1 miliard de ani. E un fel de bătrân înțelept al Universului.
Am să închei cu un experiment amuzant pe care l-am făcut chiar acum, am întrebat Chat GPT de ce se teme omenirea de Inteligența Artificială. E amuzant pentru că este ca o întrebare la un interviu de angajare, când ești întrebat care sunt punctele tale forte? Cu ce ești mai bun decât concurența? Iată care a fost primul răspuns pe care mi l-a dat:
”Teama față de inteligența artificială (IA) are multe aspecte și provine dintr-o combinație de surse. Iată câteva dintre principalele motive pentru care oamenii pot resimți teamă față de IA:
Pierderea locurilor de muncă: Oamenii se tem că adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale ar putea duce la automatizarea multor locuri de muncă umane. În special în industrii precum fabricația, transportul și serviciile, oamenii se îngrijorează că vor fi înlocuiți de mașini și algoritmi.
Singurătatea umană: Pe măsură ce tehnologia avansează, există preocupări cu privire la faptul că interacțiunile sociale umane ar putea fi înlocuite sau diminuate de interacțiunile cu roboți sau asistenți virtuali. Acest lucru ar putea duce la o senzație crescută de izolare și singurătate.
Decizii fără conștiință: Oamenii se tem că algoritmii de IA pot lua decizii care afectează viețile oamenilor fără să aibă o conștiință sau înțelegere profundă a consecințelor morale sau etice. Aceasta poate duce la situații în care oamenii sunt tratați nedrept sau în care deciziile automatizate pot avea consecințe negative neașteptate.
Dependența excesivă de tehnologie: Oamenii se tem că dependența excesivă de tehnologie și inteligența artificială ar putea slăbi abilitățile umane esențiale sau capacitatea de a gândi critic și de a rezolva probleme.
Controlul asupra tehnologiei: În măsura în care IA devine mai avansată, există îngrijorări cu privire la capacitatea oamenilor de a controla și reglementa această tehnologie. Teamă față de scenarii în care IA își depășește creatorii și ia propriile decizii este comună.
Securitatea cibernetică: Cu cât tehnologia devine mai sofisticată, cu atât există preocupări crescute cu privire la vulnerabilitățile cibernetice și la posibilitatea ca sistemele de IA să fie hackuite sau folosite în scopuri malefice.
Revolta mașinilor: Aceasta este o temă recurentă în ficțiune și exprimă teama că inteligențele artificiale ar putea dezvolta voința de a se revolta împotriva oamenilor și a prelua controlul.
Este important de menționat că aceste temeri nu sunt neapărat universale și nu toată lumea le împărtășește în aceeași măsură. În plus, nu toate formele de inteligență artificială prezintă aceleași riscuri sau provocări. Dezvoltarea tehnologică și regulamentele adecvate pot juca un rol esențial în abordarea acestor temeri și în asigurarea că beneficiile IA depășesc potențialele dezavantaje.”
Se poate ajunge la Revolta mașinilor? Este o teamă îndreptățită? Poate ajunge IA o armă îndreptată asupra omenirii? Poate fi ”doar” o armă de război? Sunt întrebări justificate care îi fac pe programatori și pe oamenii de știință să se gândească la o etică a Inteligenței Artificiale, un codex de legi și reguli care să ne protejeze pe noi, oamenii, de propriile invenții. Dacă sunteți curioși, întrebați Chat GPT ce părere are despre ”propria persoană”.
