Dragoș C. Costache scrie de când era mic, mereu a fost fascinat de SF și fantasy, chiar visa prin liceu să fie un fel de Kerouac sau Brautigan român, dar s-a potolit. S-a concentrat pe fantasy și a continuat să scrie, chiar dacă încercările sale au ajuns să zacă prin sertare și nu au fost încă publicate. În 2015, a scris într-o lună un roman fantasy dieselpunk într-un challenge, iar anul trecut de Crăciun i-a venit o idee din care s-a conturat și primul său roman de ficțiune.
”În tăcerea nopții” este volumul lui de debut și surprinde un moment interbelic fictiv, cu probleme din trecut valabile și astăzi, doar sub alte forme. Speră ca oamenii care-i citesc romanul să realizeze că societatea imperfectă în care trăim poate fi una dintre cele mai bune în care am fost până acum și că merită să luptăm pentru ea.
"Deși e o carte care teoretic are loc într-un 1926 alternativ, este despre acum și astăzi. E despre problemele cu care ne confruntam azi ca societate - probleme de rasism, de ură de gen, de ura împotriva persoanelor de alte orientări - politice, sexuale șamd. E o carte despre subțierea liberalismului".
Cu Dragoș C. Costache povestim în continuare despre creativitate, scris și despre romanul său de debut, „În tăcerea nopții”.
Din biografie, pe scurt
Sunt bucureștean, cred că de-asta și cartea e în mare despre București. Backgroundul meu e în științe sociale, mai precis în Științe Politice, Sociologie, Antropologie și un pic de Studii Media. Am făcut un master în Sociologie în Amsterdam, și unul în Antropologie la Stockholm. Am lucrat în diverse medii din 2017 încoace și în paralel am tot scris, pe la Vice, Scena 9, Pressone, Mindcraft Stories etc.
Primele tale texte
Scriu de când eram mic și am avut întotdeauna o fascinație cu SF & fantasy. Primul meu text de care-mi amintesc era prin clasa a șasea, un început de roman despre corăbii zburătoare numit Vânt din Pupă. Pe la liceu am început să mă cred cool și visam să fiu un fel de Kerouac sau Brautigan român, care scrie romane edgy despre cum merge în vamă, simte enorm și vede monstruos. Aveam și blog... Dar am dat apoi peste valul ăla de prozatori de la începuturile Ego Proză și mi-am dat seama că deja scria toată lumea și frizerul lor proză nombrilistă cu sex, droguri și traume de tranziție. Așa că m-am concentrat pe tot felul de chestii fantasy, multe care încă înfundă câte-un folder sau sertar. Am făcut și câteva experimente, postam într-o vreme o poveste Urban Fantasy/Horror pe Facebook în format de un capitol pe zi, un fel de choose your own adventure în care prietenii puteau vota ce să se întâmple mai departe a doua zi. Era departe de a fi o capodoperă că na, scriam două mii de cuvinte pe zi dar era distractiv.
Despre ce scrii, când nu scrii ficțiune. Ce subiecte te atrag
Scriu mult despre filme, polemizez despre mâncare și mă obsedează tot felul de fenomene online de nișă, mai ales când se intersectează cu vechi linii de bătălie sociale. Uite un exemplu – mă fascinează conceptul de „react content” dus la extrem, creatori (vorba vine) care doar se holbează la ceva produs de altcineva și eventual mai bagă un „wow”. Și oamenii de pe net mor după contentul ăsta. Unde e limita dintre plagiat și content transformativ și ce spune despre noi (social, psihologic) că vrem să ne uităm (parasocial) la cineva care se uită la rândul său la ceva?
Primele încercări de ficțiune mai serioase
Dacă vorbim de scris mai serios, începutul a fost prin 2015 când am scris în engleză un fel de roman polițist fantasy dieselpunk într-o lună, ca challenge. Aveam foarte multe idei și mă tot aruncam în ele, dar nu le duceam la sfârșit. Încă plănuiesc să le termin.
Ideea romanului „În tăcerea nopții”
Ideea mi-a venit anul trecut în jurul Crăciunului. Eram decis să mă apuc din nou de challenge-ul de scris în Noiembrie dar am fost destul de ocupat în luna cu pricina. Așa că m-am apucat în Decembrie, inspirat de câteva idei care au atins masă critică. Doream de mult să scriu un personaj nesuferit, dar practic, și apoi l-am văzut pe Gary Oldman ca Jackson Lamb în serialul Apple TV Slow Horses. În același timp citeam destul de mult despre regele Albert I al Belgiei, care a condus țara în Primul Război Mondial. Mi-am dat seama că Albert putea să fie Albert al României dacă Filip de Flandra nu refuza coroana și de-acolo s-au amalgamat din ce în ce mai multe idei.
De la idee până la forma finală
Totul a curs relativ rapid. Am pornit de la o imagine pe care o aveam, cu un asasinat în jurul Gării Filaret ca premisă și am trasat un fel de mind-map. Apoi am început să populez universul – o polițistă care vrea să facă ce e corect, care a devenit Milia, un polițist uns cu toate alifiile cu propriile idei despre dreptate – Popescu. După aceea am început să (re-)costruiesc lumea în care se petrece acțiunea romanului. Mi-a luat aproximativ trei luni de la idee la primul draft. Cel mai dificil a fost limbajul, care e oarecum legat de lumea cărții. A trebuit să elimin o groază de turcisme din vocabular, să le găsesc echivalențe grecești sau slavone pentru că, în lumea romanului, grecii și bulgarii au o importanță chiar mai mare în cultura românească.
De unde a venit inspirația în crearea personajelor
Personajele au fost gândite ca un fel de odd couple cu Milia fiind centrul moral al poveștii și Popescu aducând o doză de umor și violență, după nevoi. M-au inspirat filmele lui Nicolaescu, Noir-urile americane, un pic de Fritz Leiber și jocul Disco Elysium.
Personajul cel mai drag din carte îmi e însă Bucureștiul alternativ care apare printre rânduri. Un București boem, dar plin de inegalitate și ipocrizie. Cam ca azi.
Ce crezi că le va arăta cititorilor lumea creată de tine în roman. Cu ce vrei să rămână
Am tot spus că, deși e o carte care teoretic are loc într-un 1926 alternativ, este despre acum și astăzi. E despre problemele cu care ne confruntam azi ca societate - probleme de rasism, de ură de gen, de ura împotriva persoanelor de alte orientări - politice, sexuale șamd. E o carte despre subțierea liberalismului asaltat din ambele părți, e despre cum centrul nu poate rezista, ca sa îl parafrazez pe Yeats.
Și am ales să o plasez într-un interbelic fictiv pentru că avem ca români acest fetiș despre cât de bine era dom’ne în interbelic (statisticile spun altă poveste). Am vrut să explorez probleme de azi și de ieri, mai ales că mi se pare că sunt aceleași probleme, dar să le explorez atunci. Interbelicul a fost o perioadă de explozie a diferitului - arta diferită, curente literare, epoca de naștere a jazzului, femeile au căpătat dreptul la vot, noi tehnologii au schimbat fața războiului și a lumii. Apoi a venit unul din cele mai întunecate momente ale omenirii, al doilea război mondial. Și acum suntem într-o epoca de drepturi, artă și schimbare si vedem deja norii negri ai reacțiunii și fascismului la orizont.
Dacă rămân cititorii cu ceva, sper să fie că societatea asta imperfectă în care trăim e totuși cea mai bună pe care o avem și că merită luptat pentru ea.
Reacțiile și feedback-urile celor care au citit „În tăcerea nopții”
Am primit surprinzător de multe laude, lucru la care nu mă așteptam, eram și stresat fiind primul roman. Cel mai stresant a fost când trimiteam câte-o copie la câte un prieten și nu mai auzeam nimic după. Săream imediat la concluzii – „a, e clar, crede că e o tâmpenie”. Nu mă gândeam că poate omul are treabă, era clar de la mine!
Orice carte trebuie să-și găsească un public, și sper să existe o plajă de cititori care să fie atrași de mixul bizar de genuri. Aici e și un pic dificil pentru că În Tăcerea nopții e undeva la intersecția între trei categorii de cititori – cei de policier care sunt dedicați dar puțini, cei de fantasy care nu prea citesc în română și cei de roman istoric sau ficțiune istorică, care preferă ca istoria aia să fie reală nu alternativă.
Cel mai surprins am fost însă de ce mi-a zis un vecin, anume că i-a plăcut foarte mult chiar dacă, citez, el fiind „mai de la țară” s-a aricit la niște elemente mai „progresiste” ale cărții. Dar i-a trecut repede și a citit pe nerăsuflate până la sfârșit.
Acum, că ai publicat primul volum de proză, cum se simte să fii scriitor în România
Nu mă consider scriitor, maxim un băiat care scrie. Las titulatura asta ălora mai esteți, eu sunt mai zugrav din fire. Îmi place să scriu chestii care să entuziasmeze un potențial cititor, dar care să-l facă și să gândească un pic. Să savureze lumea, să se bucure de carte și să-și tragă singur ideile din ea. Nu vreau să scriu ceva greu, care să pară temă pentru acasă dacă i-o dai unui adolescent s-o citească. Dar nu vreau să scriu nici cărți de duzină ca să mă aflu-n treabă.
Partea frumoasă la scena literară românească e că e o plajă îngustă, că se știe lumea și că (în mare) nu sunt ego-uri foarte mari. Partea proastă e că dacă nu ești or Cărtărescu, or Irina Binder nu poți să trăiești din carte. Poți, cu greu, să trăiești prost spre OK doar din scris, la limita burnoutului. Dar din carte? Nu prea.
Cum și când scrii. Ce tabieturi și rutine de scris ai
Când pot. N-am tabieturi. Cel mai bine scriu dimineața, dar nu e obligatoriu. Ce am observat însă e că scriu în sprinturi, ajung la 15-20000 de cuvinte pe săptămână apoi o las mai moale câteva zile, chiar săptămâni.
Cum îți exersezi creativitatea, în afară de a scrie. Ce resurse accesezi
Am folosit din plin Digiteca Arcanum pentru ziare și culoare de epocă, am citit destul de mult despre perioadă, despre mișcările fasciste timpurii din România, de exemplu. Însă cel mai mult mă ajută hărțile, poveștile, să construiesc lumea din jur. Asta-mi dă energie să scriu. Am o hartă imensă cu bucureștiul din anii 20-30 înrămată în birou.
O carte pe care ai citit-o anul ăsta și pe care o recomanzi
Am recitit cred că a treia oară City of Saints and Madmen de Jeff Vandermeer care e o capodoperă weird fiction postmodernă, un colaj de povești din care răsare imaginea sinistră a unui oraș fantastic. Am citit și Sea of Tranquility de Emily St John Mandel, o carte absolut răvășitoare despre cauzalitate, incertitudine și timpul potrivit. Dar aș vrea să recomand ceva de la un autor român mai degrabă, mai precis Exodul Mieilor de Irina Georgescu Groza, o carte care mi-a fost și mie recomandată de prietena mea. E o carte mai inteligentă decât În tăcerea nopții, extrem de bine documentată și care are această bijuterie rarissimă, o hartă pe prima pagină.
La ce lucrezi acum
Momentan am definitivat un prim draft pentru continuarea seriei, Lăudați și Cântați care iese la anu’. Acum însă lucrez la un alt roman, Apărătorii Patriei un urban fantasy horror cu elemente comice pe care aș vrea să-l termin până în primăvara anului viitor.
