„Zburătorul” va face o demonstrație live în cadrul evenimentului.
Richard Browning, pionierul unei noi ere a zborului uman, vine în premieră în România, la ediția a XII-a a GoTech World, cea mai mare expo-conferință de IT & Digital din Europa Centrală și de Est. Inventatorul britanic, care a construit primul costum cu propulsie din lume pentru a testa limitele gravitației, va prezenta tehnologia din spatele proiectului și aplicațiile practice în care poate fi utilizat, iar în cele din urmă va face o demonstrație live pentru participanții la eveniment.
Supranumit „Iron Man”, Richard Browning își propune să reinventeze viitorul zborului și să contribuie la o nouă etapă a inovației aeronautice, devenind cunoscut la nivel mondial datorită demonstrațiilor impresionante ale costumului său cu propulsie, care a atras atenția publicului și a mass-media. Creația poate propulsa pilotul la aproximativ 65 km/h, timp de până la opt minute și poate genera peste 1.000 de cai putere, folosind șase jeturi propulsoare cu reacție, ce utilizează combustibil pentru avioane ca mijloc de alimentare.
Gravity Industries, companie fondată de Richard Browning în 2017, a devenit un punct de referință în dezvoltarea costumelor cu jet și în domeniul tehnologiei pentru zborul personal. Costumul său, cunoscut sub numele de „Daedalus”, a captivat imaginația oamenilor din întreaga lume și a fost folosit în demonstrații spectaculoase pentru a ilustra potențialul inovației tehnologice în domeniul mobilității umane.
Prin intermediul Gravity Industries, oricine dorește poate lua parte la o experiență de zbor, iar cei mai îndrăzneți se pot înscrie ca membri ai unei comunități exclusive de piloți de costume propulsoare. Costurile pleacă de la 3.500 de dolari/zi și ajung la 8.500 de dolari /zi, în funcție de programul ales, iar achiziționarea unui costum necesită un buget de 440.000 de dolari. În ultimii cinci ani, compania a realizat peste 150 de evenimente de zbor, în 35 de țări.
Totodată, Gravity își propune să ducă proiectul la un alt nivel, în care invenția să fie aplicabilă în diverse domenii de interes social. Spre exemplu, costumul poate fi utilizat de paramedici pentru a ajunge și a stabiliza persoanele blocate la altitudini mari.
„Suntem foarte încântați să îl avem pe Richard Browning la ediția din acest an a GoTech World și suntem siguri că va impresiona și inspira comunitatea de profesioniști din mediul de business local si regional. El este un pionier în adevăratul sens al cuvântului, a cărui tehnologie deschide noi orizonturi pentru industrie. Inovația pe care o aduce în domeniul zborului este cu adevărat impresionantă, iar prezența sa în cadrul evenimentului nostru ne va ajuta să înțelegem mai bine potențialul tehnologiei în transformarea modului în care ne deplasăm”, a declarat Alexandru Măxineanu, Managing Partner, Universum Expo.
Browning va urca pe scena principală a GoTech World 2023 în cea de-a doua zi a evenimentului, în data de 9 noiembrie, unde va povesti despre proiectul său și domeniile în care această tehnologie poate fi aplicată, prezența sa oferind participanților o oportunitate unică de a intra în contact cu o minte creativă și un lider în dezvoltarea tehnologiei pentru zbor. El va susține o prezentare captivantă despre inovația tehnologică și impactul acesteia asupra viitorului mobilității umane, iar ulterior va face o demonstrație live în cadrul evenimentului, dedicată special participanților prezenți.
GoTech World revine la București pentru cea de-a XII-a ediție, pe 8 și 9 noiembrie la Romexpo, Pavilion B1. Tema din acest an a evenimentului va fi inteligența artificială, iar pe lângă principalele inovații în domeniu, prezentate de speakeri internaționali și locali, vizitatorii pot descoperi și soluțiile tehnologice ale companiilor expozante.
Participarea la GoTech World 2023 se realizează pe baza unui bilet de acces ce poate fi achiziționat direct de pe gotech.world. În funcție de beneficiile pe care le primește un participant, există trei categorii de bilete: Standard Pass 179 EUR + TVA, Content Pass 319 EUR + TVA, VIP Pass 419 EUR + TVA (late registration).
Până pe 20 octombrie, biletele pot fi achiziționate la un preț redus, respectiv Standard Pass – 149 EUR + TVA, Content Pass - 289 EUR+ TVA și VIP Pass - 389 EUR + TVA .
Partener principal: Orange Business
Inspired by: Mercedes-Benz
Business Transformation Stage: Dell Technologies
Smart City & Mobility Stage: Continental
Cybersecurity Stage: certSIGN
Java Stage: Systematic
UX&UI Stage: Google
Business Transformation Networking Partner: Magurele Science Park Association
Sponsors: Moldova IT Park, Luxoft, Prysmian Group, WEDOS, M247, Electronic Arts Romania, Inetum, Orion Innovation, White Image
Coffee Partner: L’OR
Experience Partner: IQOS
Internet Partner: Viva Telecom
Main Media Partners: Kiss FM, Euronews România
UNIVERSUM este o companie construită în jurul conceptului de arhitectură de evenimente corporate cu o experiență de peste 10 ani în România, aflându-se printre cele mai mari companii din acest domeniu.
UNIVERSUM deține sub umbrela sa un întreg ecosistem de soluții pentru companii. De la organizarea de team buildingurilor recunoscute internațional, evenimente la scară largă precum: conferințe, competiții sportive, lansări de produse și festivaluri, la soluții software complete, dedicate organizării de evenimente.
Virtualized este prima expo-conferință virtuală din România, compusă dintr-o serie de evenimente online, organizate cu scopul informării și educării mediului de business autohton. În cadrul evenimentelor se abordează în timp real provocările cu care se confruntă specialiștii din mediul de afaceri și se oferă soluții rapide.
Bucharest Tech Week reprezintă festivalul care transformă Bucureștiul în capitala internațională a tehnologiei și care reunește atât profesioniștii, cât și pasionații de tehnologie și inovații.
GoTech World (anterior denumit Internet & Mobile World) este cea mai amplă expo-conferință și casa economiei digitale din Europa Centrală și de Est, în care profesioniștii din întreaga regiune au acces la soluții tech B2B, insight-uri pe diferite arii digitale și o oportunitate de networking.
Târgul Imobiliarium reunește pe parcursul celor 3 zile peste 50 de proiecte rezidențiale noi din Bucuresti si imprejurimi.
MyConnector este o platformă fexibilă care permite organizarea de evenimente, conferințe și expoziții online, dar și interacțiunile live între participanți.