[Diploma Stories] Daia Grigore: Conexiunea este tema centrală în lucrările mele. Cea pe care o formăm cu natura, cu noi înșine, cu cei din jurul nostru

Frumusețea stă în abilitatea de a observa momentele mici din fiecare zi, de a găsi sens în lucrurile mărunte, crede Diana Grigore, aka Daia, designer grafic și ilustrator. Deși era interesată de mică de desen și fotografie, Daia a urmat un liceu cu profil teoretic, iar în facultate s-a întors la pasiunea ei. S-a înscris la UNArte, a învățat designul grafic, iar în prezent este freelancer și deține un magazin cu produse gândite și ilustrate de ea, DAIA Shop. 

În liceu, Diana mergea la expozițiile DIPLOMA Show, admira lucrările expuse și își dorea foarte mult ca, la un moment dat, să facă parte dintre participanți. Ceea ce s-a și întâmplat în 2019 și în 2021.

”Pentru mine, Diploma este locul unde artiști și designeri la început de drum au ocazia, poate pentru prima dată, să iasă din carapace și să se arate lumii. Iar asta mi se pare un lucru minunat, pentru că ți se oferă o expunere foarte mare într-un timp scurt, lucru ce te poate ajuta să îți găsești ulterior clienți și colaboratori”, spune Daia. 

DIPLOMA Show, festivalul noii generatii de artisti, arhitecti si designeri romani, organizat de The Institute, a ajuns la editia 10 si are loc la Combinatul Fondului Plastic intre 7 si 15 octombrie. Festivalul sarbatoreste 10 ani prin expunerea a 10 alumni in 10 locuri neconventionale din capitala: de la spatii de socializare pana la librarii si zone de tranzit. Este o retrospectiva a ultimilor 9 ani de festival: peste 1.300 de proiecte si peste 1400 de creatori din noua generatie au fost promovati pana acum la DIPLOMA Show.

Povestim cu Daia, în rândurile de mai jos, despre ilustrație și emoții, frici fără păr, artă și conexiunile care ne definesc. 

Capitole în formare

Bună! Eu sunt Daia. Sunt designer grafic, ilustrator și dețin un magazin cu produse gândite și ilustrate de mine: DAIA Shop. Parcursul meu până în momentul prezent a fost unul destul de firesc și intuitiv, aș spune.

Încă din primii ani de școală eram pasionată de desen și de fotografie, ca mai apoi, în apropierea liceului, să îmi descarc primul meu program de editare: Photoshop. Am explorat în el tot felul de tehnici pentru fotografiile pe care le făceam în acea perioadă, ca mai apoi, spre finalul liceului să încep să creez colaje digitale. Ele sunt și primele lucrări făcute de mine care au fost expuse în București, în cadrul Festivalului SUPER din 2016.

Veneam an de an la expozițiile DIPLOMA, unde admiram ce făceau alți absolvenți și îmi doream tare să fiu și eu cândva printre ei.

La terminarea liceului cu profil teoretic pe care l-am urmat, am luat decizia cea mai importantă și pentru care mă felicit zi de zi, aceea de a urma o facultate în domenul creativ. Așa că m-am înscris la UNArte, în București, pentru a învăța ceva ce a făcut click pentru mine încă de la primele search-uri pe Google: designul grafic.

6 ani mai târziu, lucrez ca freelancer în domeniu și mă bucur în fiecare zi de alegerile pe care le-am făcut și de tot acest parcurs.

Primele încercări

Am pornit în facultate cu atât de mult entuziasm, încât încercările și temerile s-au cam dat la o parte să mă lase să-mi văd de treabă, să învăț, să pun întrebări și să caut răspunsuri. Au apărut și grijile, dar nu de la început, ci în momentul în care am început să postez pe Instagram ceea ce făceam la momentul respectiv. Țin minte că obișnuiam să mă compar cu oameni mult mai experimentați în domeniu, punând presiune pe mine să-mi găsesc din prima un stil distinctiv și unic. Ceea ce, dacă mă întrebi acum, cred că este aproape imposibil să se întâmple rapid fără să te inspiri excesiv din alte surse deja existente. Iar cum nu îmi doream să fac asta, am experimentat cu multe, multe stiluri și tehnici până am început să simt unde mi-e locul, ce se simte al meu și ce nu.

În prezent, nu mai caut cu atât de multă nerăbdare mai nimic. Lucrez în ritmul meu, fără să mă mai compar în stânga și în dreapta, înțelegând că e loc pentru toată lumea și că puține lucruri pot fi în totalitate ale tale și doar ale tale când vine vorba de un domeniu atât de vast. Iar asta pentru mine e ceva eliberator.

Temele care te inspiră

Conexiunea este tema centrală în lucrările mele. Cea pe care o formăm cu natura, cu noi înșine, cu cei din jurul nostru.

Participarea la Diploma Show

Atât prima (licența), cât și a doua (disertația) au fost unele cu totul speciale și vor rămâne mereu așa pentru mine. Cum spuneam, încă din liceu admiram expozițiile și îmi doream să iau și eu parte la ele, într-o zi. Sunt tare recunoscătoare că s-a întâmplat. E un sentiment tare frumos să poți vedea oamenii admirându-ți pentru prima dată proiectele.

Voi rămâne la ultimul proiect, fiind mai recent, și anume Frica nu are păr.

Este o carte cu rol inversat, scrisă de copii și adresată adulților. Am rugat mai mulți copii să își imagineze fricile lor sub formă de personaje și să îmi povestească în scris despre ele. Am ilustrat compunerile lor dând formă fricilor-personaje și am inclus 6 exerciții realizate de psihoterapeutul Oana Șerbu, utile pentru gestionarea senzațiilor de teamă.

Inspirația am găsit-o în propriile griji și neliniști pe subiect. M-am luptat cu anxietatea destul de mult de-a lungul timpului. Pe măsură ce am explorat aceste temeri în psihoterapie, am observat că multe dintre ele au legătură cu experiențele mele din copilărie. Astfel, am decis să investighez mai profund această conexiune pentru a înțelege mai bine modul în care ne raportăm la fricile noastre când suntem mici și cum acestea ne afectează în viața adultă.

Încă de la primele texte primite am simțit că acest proiect merită toate eforturile mele pentru a ajunge la cât mai multă lume, așa că mi-am propus să îl public independent, fără a apela la edituri. Acesta a fost, cred, cea mai dificilă parte. Iar cum primul tiraj a fost epuizat, tot procesul începe din nou curând.

Ce înseamnă Diploma Show pentru tine

Pentru mine, Diploma este locul unde artiști și designeri la început de drum au ocazia, poate pentru prima dată, să iasă din carapace și să se arate lumii. Iar asta mi se pare un lucru minunat, pentru că ți se oferă o expunere foarte mare într-un timp scurt, lucru ce te poate ajuta să îți găsești ulterior clienți și colaboratori.

Comunitatea creatorilor din România

Cred că această comunitate este una unită și în continuă creștere. Îmi place să observ cum ne susținem unii pe alții, iar competitivitatea este din ce în ce mai neimportantă. Vorbim destul de mult între noi, suntem transparenți în ceea ce privește colaborările și ne oferim îndrumare unul altuia atunci când avem nevoie.

Ce e important pentru un creator la început de drum

Cel mai important mi se pare să explorezi cât mai multe tehnici și stiluri, să nu te blochezi de la început în primele lucruri care îți plac și care crezi că ți se potrivesc. Pentru mine, în prezent, provocarea este să învăț să lucrez într-un ritm mai organizat, mai lent și mai focusat pentru a evita pe cât posibil să ajung burned out.

Procesul de creație

Depinde foarte mult de proiect. Dacă vine din partea unui client pornesc, bineînțeles, de la brief. Uneori inspirația vine rapid, alte ori trebuie să o caut, să fac mai mult research, să schițez și să intorc ideile pe toate părțile până găsesc ceva acel sweet spot care rezonează și cu mine, și cu tema proiectului.

Când vine vorba de proiectele personale, de cele mai multe ori ideile apar spontan înainte să adorm sau uneori chiar în timp ce dorm. Printre ele se numără chiar ideea din spatele lucrării de licență, expusă la Diploma în 2019, „Te-am găsit, în sfârșit”. M-am trezit în mijlocul nopții cu acest proiect în minte. Când mi se întâmplă asta, îmi iau repede telefonul și îmi scriu în notes, pe scurt, la ce mă gândeam, iar apoi mă pun înapoi la somn. Multe, multe proiecte și ilustrații pe care le-am făcut au pornit așa.

Frumosul și clișeele lui

Pentru mine, frumosul nu are reguli sau clișee. Este ceva personal și subiectiv, iar ceea ce este frumos pentru mine poate să nu fie la fel de frumos pentru altcineva. Personal, cred că frumosul stă în abilitatea noastră de a observa momentele mici de zi cu zi. De a găsi sens în lucrurile mărunte care compun această viață așa cum o știm și care ne fac să realizăm, din când în când, ce norocoși suntem să o putem experimenta.