Într-o lume postapocaliptică, într-un viitor posibil, în care plantele se vor hrăni cu plastic și vor deveni plastic, va mai exista loc pentru frumusețe? Andreea Medar, artist vizual, reconstruiește scenarii imaginare ale prezentului prin contraste, vulnerabilități și imagini criptate. De formație pictor, Andreea realizează obiecte și instalații, spații și sculpturi din materiale neconvenționale, instalații media și video. Cu o astfel de lucrare participă și la ”Ecologiile grijii si ingrijirii”, un proiect care are loc în această lună în București și în care peste 30 de artiști, arhitecți și botaniști re-creează un paradis vegetal în inima orașului.
”Tema gradinii a devenit una dintre preocupările mele în momentul în care grădina familiei mele, care a rezistat sub aceeași formulă timp de peste o sută șaizeci de ani, a dispărut… o dată cu ultimul nostru grădinar. Acesta este motivul pentru care, neputând să duc mai departe acest obicei, al grădinăritului, mi-am propus să refac simbolic plantele, utilizând o altă tradiție specific feminină, aceea a cusutului manual”, spune Andreea.
Vorbim în continuare cu Andreea Medar despre plante și scenarii distopice, artă, lumea dispărută a satului și cum își percepe ea rolul de creator în funcție de tulburările prezentului.
Momente importante în formare
Consider că sunt într-o permanentă formare și aceste capitole se vor concretiza în timp, dar câteva momente importante pentru mine sunt: formarea mea ca pictor , trecerea de la bidimensional la obiect și instalație, apoi colaborarea cu Mălina Ionescu.
Daca trebuie să vorbesc despre un moment care a fost definitoriu pentru preocuparile mele actuale, acela este faptul că am copilărit la bunici ( o caracteristică specifică copiilor generației mele ). Astfel am avut ocazia să surprind satul Racoți în trei etape complet diferite: satul cu obiceiuri, tradiții (implicit cu obiecte tradiționale),urmat de renunțarea treptata la tradiții (tranziția de la autentic la obiecte contemporane) și imaginea satului aproape pustiu (care s-a amplificat până în momentul de față). Fiind martora celor trei etape am devenit preocupată de situația acestui loc care ilustrează imaginea tuturor satelor izolate din nordul Olteniei.
Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra artei
Perspectiva mea asupra artei s-a schimbat treptat, în primul rand din punct de vedere tehnic, inițial am renunțat la pictură pentru că mă simțeam constrânsă de un spațiu limitat, ulterior am fost mai atrasă de obiect, instalație, video sau performance.
În ceea ce privește tematica, majoritatea proiectelor personale sunt autobiografice, au ca element central o cercetare desfășurată în satul bunicilor mei.
În cazul proiectelor realizate în colaborare cu Mălina Ionescu, tematica este mult mai diversă și complexă, am abordat inclusiv proiecte ecologice, land art, proiecte utile/ sociale. În ultimul timp ne-am axat mai mult pe proiecte care au implicat în mod direct membrii unor comunități restrânse din sate precum Racoți, Jupânești, Polovragi , dar și din Timișoara.
O serie de proiecte utile pe care le-am desfășurat împreună cu Mălina, începând cu anul 2020, sunt următoarele: 70 de pachete, Nedeie, Livada Mare, Dejun. Dacă În cadrul primelor două proiecte, ne-am concentrat pe suplinirea unor tradiții care nu au mai avut loc din cauza pandemiei, implicând automat o parte din membrii comunităților locale, în cadrul proiectului Livada Mare, scopul a fost acela de a confirma utilitatea unui accident care s-a dovedit a fi benefic pentru membrii comunității respective. Proiectul Dejuna fost dedicat persoanelor defavorizate din mediul urban.
Temele care te preocupă
În cadrul proiectelor personale, așa cum am menționat mai sus, mă preocupă temele autobiografice, satul bunicilor mei, istoria locului.
In timp am început o cercetare mai amănunțită si am depistat vechimea casei bunicilor, faptul ca acea locuinta a fost scoala satului timp de cativa ani. Strabunicul meu și tatăl acestuia au predat în acea casă, dedicând elevilor o încăpere din propria locuință.
Conform unor documente care aparțin familiei am descoperit faptul că gradina bunicului meu a existat sub aceasta formula timp de peste 160 de ani, din momentul construirii casei. Din documente vechi consemnate de istoricul Alexandreu Stefulescu, dar si din Buletine Geografice, care dateaza din 1892, reiese ca satul Racoti, aflat in Plaiul Vulcanilor, era o zona incarcata de obiceiuri si traditii stravechi, ca urmare a pozitiei geografice, fiind izolat de drumurile principale sau orasele mari din zona.
Cu toate acestea, în momentul de fata satul Racoti este aproape pustiu, iar gradina bunicului meu este napadita de plante salbatice.
Acesta este motivul pentru care mi-am propus ,sub o forma simbolică, sa duc mai departe traditii locale, cum ar fi aceea a cusutului manual, dar utilizand materiale reprezentative generației mele.
Cum e procesul tău creativ
În cadrul lucrărilor mele un element esențial îl reprezintă cercetarea, soluționarea tehnică apare ulterior, în funcție de cum evoluează ideea.
Majoritatea proiectelor personale evoluează sub forma unor capitole care au o temă centrală comună, dar de fiecare dată adaug elemente sau simboluri noi, astfel încât soluționarea tehnică reprezintă mereu o provocare pentru mine.
Cea mai grea parte, în procesul de creație, o presupune timpul îndelungat pe care îl dedic fiecărui obiect în parte, pentru că majoritatea lucrărilor din ultima perioadă sunt cusute manual. Realizarea unei singure plante poate să dureze și câteva săptămâni, în funcție de complexitatea nervurilor de pe frunze. Lucrările recente au și intervenții de mărgele de sticlă, detalii cusute integral manual care necesită foarte multă atenție pentru a fi realizate.
Participarea la Ecologiile grijii si ingrijirii
La proiectul realizat in colaborare cu Facultatea de Agronomie voi paerticipa cu instalația Post-apocalyptic brides. Lucrarea este alcătuită dintr-o serie de plante cusute manual, pe plastic transparent sau mat. Instalația a fost gândită în așa fel încât să strălucească permanent: sub razele soarelui umbrele frunzelor devin colorate (precum un vitraliu), în întuneric lucrarea stralucește câteva minute, iar sub lumina lămpii UV, plantele strălucesc în nuanțe diferite de verde și albastru.
Lucrarea ilustrează un fragment dintr-un viitor post apocaliptic, distopic, în care majoritatea plantelor vor avea în componență plastic.
Tema grădinii
Consider că tema proiectului este potrivită cu preocupările mele actuale.
Tema gradinii a devenit una dintre preocupările mele în momentul în care grădina familiei, care a existat sub aceeași formulă timp de peste o sută șaizeci de ani, a dispărut o dată cu ultimul grădinar al familiei.
Imaginea fostelor grădini sau livezi năpădite de plante sălbatice este o imagine definitorie pentru satele izolate din nordul Olteniei. Acesta este motivul pentru care neputând să duc mai departe aceast obicei, al grădinărtitului, am propus refacerea simbolică a plantelor, utilizând o altă tradiție specific feminină, aceea a cusutului manual. Materialul pe care îl folosesc , plasticul este adesea întâlnit în mediul rural ca protector pentru fețele de masă autentice sau ca folie pentru solarii.
Misiunea creatorilor & tulburările prezentului
Consider că lucrările de artă, în general, reflectă voluntar sau involuntar perioada în care au fost create. De exemplu, împreună cu Mălina, în pandemie, am realizat o serie de proiecte care au raspuns direct, fie la situația resimțită în cazul izolării impuse (Hypercube 1/ 2,᎒ᚗ~ㆨ꒿ꕇ꒿ʭᦔ꒿,), fie la cea resimțită de diverse comunități locale în pandemie (Nedeie, 70 de pachete).
Ulterior, capitole ale acelorași proiecte au căpătat noi forme și dimensiuni. În acest sens merită amintit un alt proiect colaborativ care a avut loc anul acesta, Dejun. Acesta s-a concentrat asupra persoanelor care din motive financiare nu au avut parte în ace zi de micul dejun, o situație întâlnită tot mai des în majoritatea orașelor mari din România.
Revenind la întrebarea de mai sus, da, consider că preocupările artiștilor se schimbă în funcție de problemele pe care le întâmpină societatea.
Cum simți tu influența acestei perioade
Influența acestei perioade a fost vizibilă în cadrul comunității satului bunicilor mei (centru de interes al proiectelor personale). Schimbările petrecute în mod accelerat în acea zonă (înstrăinarea, dispariția vâ
rstnicilor) au contribuit la pierderea obiceiurilor și tradițiilor locale și implicit la abandonarea satului. Astfel acel loc arată în momentul de față ca o ruină, iar casele tradiționale și terenurile, cultivate până de curând, sunt napădite de plante sălbatice.
