[Diploma Stories] Alexandru Ranga: În orice activitate ce ține de creație, ai nevoie de o doză de “nebunie”

La început, Alexandru Ranga a fost criticat deseori în mediul academic. Pentru felul diferit în care lucra și pentru subiectele pe care le aborda. Dar asta nu l-a oprit. A continuat să creeze și a făcut din șobolani o lucrare de artă selectată la DIPLOMA Show 2020. Rat''AT''At vorbește despre ce se ascunde în oraș, lucrurile pe care nu vrem să le vedem, cum gunoiul devine o sursă de supraviețuire. 

”Totul pornește de la o idee care nu vrea să mă mai părăsească, ca un virus ce intră în mine și începe să se reproducă. Câteodată simt că ajunge atât de dezvoltată ideea în mine încât nici nu o mai gândesc când lucrez, intru pe pilot automat”, spune Alexandru. 

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute, a ajuns la ediția 10 și are loc la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie. Evenimentul sărbătorește 10 ani prin expunerea a 10 alumni în 10 locuri neconvenționale din capitală: de la spații de socializare până la librării și zone de tranzit. Este o retrospectivă a ultimilor 9 ani de festival: peste 1.300 de proiecte și peste 1400 de creatori din noua generație au fost promovați până acum la DIPLOMA Show.

Întâmpinăm și noi cea de-a 10-a ediție a festivalului cu poveștile unor creatori care au expus de-a lungul timpului în cadrul acestui eveniment. Vorbim în continuare cu Alexandru Ranga despre sculptură, șobolani, dedesubturile orașului și arta care își face loc printre ele. 

Șobolani, gunoi, supraviețuire

Dacă ar fi să mă gândesc ce m-a adus până aici, aș spune că mult din ce am învățat a fost de pe stradă, în sensul că mult timp am văzut lumea din goana skateboardului. Atunci pot să spun că am cunoscut orașul ca scenă urbană cu mult potențial creativ din care pot să extrag substanță dar și să-i surprind viciile.

Mi s-a părut mereu că avem multe în comun cu șobolanii, dar mai mult, avem de învățat de la ei, cum ar fi din modul lor de supraviețuire. Șobolanii se întâlnesc (paradoxal) mai mult în spațiul urban, deci în mijlocul aglomerației de oameni, pentru că acolo e și mult gunoi și mai ales mult „waste” (un cuvânt care în engleză înseamnă atât gunoi, cât și risipă). Viața lor subterană reflectă de fapt ce „mizerie” e la un etaj mai sus. Și totuși, pentru șobolani, acel gunoi devine o sursă de supraviețuire, transformând astfel orice nimic într-o resursă. Mulți ani am căutat să reprezint cât mai bine cum ne asemănăm cu ei, dar mai mult decât atât, cred, contează să îi observăm.

Conceptul cu șobolanii a început să capete un sens real când am avut șansa de a expune la Diploma Show 2020, un moment important în formarea mea, mai ales după o perioadă de maximă incertitudine. Chit că eram paralizați de virus, am dat toată energia pe care o aveam să lucrez în continuare. M-a bucurat să văd că mulți oameni au apreciat mesajul artei mele, în sensul că m-a făcut să simt că este relevantă și că într-adevăr poate să raspundă la o realitate pe care toți o trăiesc.

După succesul, aș spune, cu Diploma, a urmat o perioadă ascendentă, în care am avut șansa să expun în Paris, la o galerie care se numește Rivoli 59, și unde urmează să expun din nou în octombrie. Energia trăită la Diploma s-a resimțit și în Paris, deși vorbim de mii de kilometri distanță, ceea ce mi-a dat încredere că alegoria scenei socio-politice pe care o creez este poate un sentiment mai universal decât credeam. Ce m-a marcat a fost că, odată ajuns în Paris cu șobolanii, câțiva au și fost achiziționați de niște tipi care au magazinul de deratizare după care s-au inspirat producătorii filmului de animație „Ratatouille.” Ar trebui să fie încă în vitrină. Și pe lângă asta, au și trimis caricaturistului animației un șobolan de-al meu. Pentru anul acesta pregătesc o himeră cu care sper să am cel puțin același impact.

Ca pași următori, plănuiesc o expoziție de anvergură mai mare în străinătate, cu albine, în continuarea șobolanilor. Albina e o creatură inteligentă și totuși pe cale de dispariție, ceea ce cred că spune multe despre propria noastră direcție. Când menționam „gunoi”, mă refeream în același timp și la poluare, la surplusul care nu se metabolizează în sistemul natural al lucrurilor și ajunge să ne otrăvească. Și aici albina, care este o creatură ce ține întreg ecosistemul nostru intact, este doar prima victimă. Mi-aș dori ca albinele mele să producă în conștiința oamenilor o schimbare de perspectivă, pentru a putea înțelege cum ceva atât de minuscul ca o insectă poate face o diferență dramatică la nivel macro. Aș vrea să ajung cu acest mesaj la cât mai mulți oameni, și și în străinătate.

Primele încercări în sculptură

Destul de dificile. Am trăit constant într-o nesiguranță, și dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că această nesiguranță rămâne pe întreg parcursul oricărui artist.

Consider că în orice activitate ce ține de creație, ai nevoie de o doză de “nebunie.”

Perspectiva nu este clară – nu știi niciodată dacă este bine sau nu ce faci, fiind un domeniu strâns legat de subiectivitatea privitorului. Cât despre gestionarea acestor temeri, emoții… nu cred că îmi doresc să ajung într-un punct în care să le elimin sau să le schimb.

Sunt de părere că acest instinct de frică este însuși suflul artistului; este elementul care te ține în priză, ager și atent față de tot ceea ce te înconjoară și așa reușești să îți ții până și ochiul minții la capacitate maximă, ulterior acesta influențând vizibil rezultatul final al operei.

Temele care te preocupă

Nu am neapărat niște teme pe care le urmez. Caut de fapt să exprim ce simt. Fiind creaturi senzoriale, cu toții simțim diferite emoții pe parcursul vieții noastre, și consider că rolul unui artist este acela de a reinterpreta stările și de a le materializa sub o formă ce ajunge să reîntregească spiritele „amputate.”

Sunt de părere că inspirația poate fi găsită în orice, fie că vorbim de un obiect, o entitate, energie… dar atât timp cât acorzi atenția și respectul necesar din dorința de a înțelege.

De aici și fascinația pentru șobolani. Mă intrigă cum văd ei lumea de jos în sus, asta vreau să fac și eu – să observ societatea de la nivelul lor, care cred că este cel mai real. Este o perspectivă din care rar privim, tocmai pentru că valorizăm aceste direcții diferit. Ce se află jos sau pe jos este inferior, de nivelul șobolanului, pe când ce se află sus este cumva curat și dezirabil. Aș vrea să inversez puțin prin arta mea acest raport. Și pentru mine este deja important faptul  că oamenii se uită în jos ca să îmi vadă șobolanii, fie doar pentru câteva minute.

Participarea la Diploma Show

Experiența mea la Diploma Show 2020 a fost plină de entuziasm și libertate, mai ales după o perioadă atât de dificilă pe care cu toții am fost nevoiți să o trăim. A fost o gură proaspăta de aer care m-a motivat să ies din “Matrix-ul” pandemiei și să revin la conduita visului meu.

Ideea lucrării RAT”AT”At” s-a format încă din 2018 și a pornit chiar din atelierul de sculptură de la UNArte, unde în acea perioadă am avut o invazie de șobolani.

Doi ani, timp în care am lucrat la RAT”AT”At, îi vedeam în atelier non-stop, erau cu mine acolo, chițăiau la fiecare scânteie. În acea perioadă plină de emoție și de o dorință de a o descătușa, am simțit că mă regăsesc în aceste ființe, în încercarea lor de a-și găsi locul. M-am decis așadar să-mi transform prietenii în șobolani și să le reprezint caracterul printr-un anumit gest sau textură a acestei ființe.

Au apărut multe sensibilități și obstacole în următorii doi ani până la Diploma 2020.

Am avut multe experiențe decisive. Odată cu pandemia, am fost nevoit să observ și mai atent cum suntem noi puși la încercare în fața a ceva ce este în afara controlului nostru.

Am ales șobolanul ca reprezentare a noastră la o scară mică pentru că îl consider o vietate atât complexă, cât și frumoasă, ce se aseamănă foarte mult cu noi. A fost interesant să trag această paralelă între șobolanii care se stabilesc și trăiesc în condiții aspre, reușind totuși să creeze o ordine din orice, și oamenii care au fost puși la încercare, să zic așa, de o provocare ce i-a obligat să se pună pe picioare și să caute o formă nouă de organizare.

Ce înseamnă Diploma Show pentru tine

Din punctul meu de vedere, Diploma este un eveniment important pentru anvergura sa și posibilitățile de expunere la un colectiv de oameni din domeniul creației. Pentru un artist, este foarte important să îi fie văzute realizările, mai ales de oamenii care chiar contează și pot să îl susțină.

Am întâlnit la Diploma oameni cu care încă lucrez și care m-au ajutat în demersul meu ca artist. Sunt bucuros că există această entitate care se ține serios de treabă și care nu se gândește doar la câștiguri personale, ci are ca scop să ajute tinerii artiști.

Comunitatea creatorilor din România

De la an la an simt o creștere semnificativă. Simt o evoluție organică, pozitivă, în sfera creației din România, și în mod special, începe să fie mult mai vizibilă amprenta artistului cu o viziune contemporană asupra spațiului urban. Fie că vorbim de murale sau de alte intervenții, se poate observa un progres către un ideal cultural occidental.

Ce e important pentru un creator la început de drum

Unul dintre cele mai importante momente pentru un creator este validarea, mai ales la început de drum. Pentru mine a fost o provocare mare acest subiect. Cred că este foarte dificil să prinzi doza aia necesară de “nebunie,” de curaj, ce se dobândește prin introspecție.

La început de drum am fost în repetate rânduri criticat, în cadrul academic, pentru felul diferit în care lucram și pentru faptul că am ales să reprezint o vietate detestată de către societate, însă acest lucru m-a obligat să am mai multă încredere în mine și în ceea ce creez.

Am ales să mă lupt, știind că va fi greu. Însă nu am avut cum să renunț; arta îmi dă suflu. Nu am vrut niciodată să mi se zică ce să fac. Am un crez încă de când sunt mic: nu vreau să am o viață nefericită pentru că am ales să merg după turmă. Prefer o viață grea construită prin alegerile mele; să lupt ca un șobolan.

Procesul tău de creație

Totul pornește de la o idee care nu vrea să mă mai părăsească, ca un virus ce intră în mine și începe să se reproducă. Câteodată simt că ajunge atât de dezvoltată ideea în mine încât nici nu o mai gândesc când lucrez, intru pe pilot automat. Nu cred că sunt niște pași anume; mai degrabă este o stare ce te copleșește și ajunge să te controleze până iese din tine, materializându-se într-o operă de artă în adevăratul sens al cuvântului.

Frumosul și clișeele lui

Frumosul este relativ pentru mine și nu cred că am un răspuns concret la această întrebare. Pot să zic doar că frumosul poate să fie asociat cu orice reușește să ne eleveze spiritul. De altfel, frumosul poate fi paradoxal: oamenii urăsc șobolanii, pe când mie mi se par niște creaturi frumoase.