Arta și educația sunt un proces continuu multidimentional care necesită atenție, întrebări și adaptarea la ceilalți, spune Rafaela Sahyoun, artistă de dans contemporan, profesoară și coregrafă care își desfășoară activitatea în principal în Brazilia și Portugalia.
Ultimii ani plini de incertitudini i-au oferit Rafaelei șansa să exploreze ansamblul complex al experiențelor umane și firele delicate care ne unesc, atât la nivel personal, cât și artistic. Deși uneori are impresia că înoată împotriva curentului și că trebuie să se lupte cu prejudecăți de gen, se simte împlinită în rolul de profesoară și se bucură când studenții ei împing limitele artistice prin mișcare și emoție.
Rafaela va împărtăși din experiența sa la UNFINISHED, festivalul multidisciplinar ce va avea loc între 22 și 24 septembrie. Cei 3141 de participanți la eveniment sunt selectați dintre cei care aplică prin formularul de înscriere.
Citește mai departe pentru a afla cum abordează Rafaela tema din acest an, "Silence", dar și ce mesaj ar pune pe un panou în centrul Bucureștiului.
Momente definitorii
Reflectând la traiectoria carierei mele, un moment cardinal pentru mine a fost cunoașterea experimentală de-a lungul timpului că aceste etichetări converg într-un punct de interes – un sistem relațional în continuă evoluție, format din schimbări constante care-și au rădăcinile într-o muncă bazată pe proces, care se unduiește în cadrul ecologiei experiențelor senzoriale ale corpului.
În practica mea de a întruchipa rolurile de interpret, profesor și coregraf, fiecare dintre acestea cuprinde procese de învățare specifice și este motivat de seturi distincte de întrebări. Fiecare are propriul scop, propriile complexități, politici și propria responsabilitate în relaționarea culturală cu industria și comunitatea.
Din experiența mea, dezvoltarea implică integrarea constantă a informațiilor dobândite din aceste perspective multidimensionale. A însemnat o practică de a susține o curiozitate substanțială prin acțiuni de decodare și prin elaborări. Acest proces în continuă desfășurare ajută la actualizarea cercetărilor și aspirațiilor mele, depășind limitele unor sisteme binare și câștigând noi rădăcini creatoare de viață.
Gânduri și așteptări pentru UNFINISHED
De la distanță, pare un spațiu curajos și incitant în care se pot crea niște legături neașteptate. Numele „Unfinished“ sugerează o concentrare a atenției asupra proceselor în permanentă desfășurare, unde oamenii și ideile se întâlnesc pentru a extinde percepții și pentru a hrăni viitoruri posibile. Îmi imaginez un punct de întâlnire unde disciplinele, practicile și poveștile trupurilor se intersectează, ceea ce dă naștere unui potențial uriaș pentru realizarea de schimburi și pentru învățare. Ce tip de ecologie se va naște în felul acesta? Sunt entuziasmată să merg acolo și să mă joc! Anticipez că voi descoperi o intenție bazată pe contemplarea timpului împărtășit și pe crearea împreună a experiențelor trăite.
Tema festivalului: SILENCE
Practica mea artistică se desfășoară în jurul proceselor cognitive de conștientizare prin corp. Mă joc cu liniștea și o folosesc drept un mijloc de a percepe. În experiența mea, chiar dacă simțurile sunt capabile să observe, devin și mai ascuțite când au parte de mai puțini stimuli, ceea ce duce la o formă mai precisă a percepției. Liniștea (tăcerea) ca o stare de spirit poate fi o unealtă folosită în contemplarea lucrurilor care se petrec în interior, o hartă a prezenței, pentru a accesa senzații anatomice, pentru a înțelege informații și a lua decizii.
Munca pe care o prezint la Unfinished, intitulată NINGUEMMESOLTA (Don’t Lose Me – Să nu mă pierzi) este formată din momentele - care evoluează constant - de luare a deciziilor care au loc între interpreți pe măsură ce creează împreună strategii de a coexista, de a se sprijini, de a se impulsiona reciproc și de a absorbi șocurile – o negociere continuă a dorințelor și o actualizare a înțelegerilor create. Întrebările care duc la progresul experiențelor coregrafice sunt puse în practică în timp real. Așadar, interpreții pot să se înțeleagă unii pe alții, să negocieze și să răspundă la aceste întrebări printr-o ascultare profundă și observând.
În această piesă, liniștea nu este văzută ca nemișcare, ca o pauză ori ca absența sunetului. În schimb, este pusă în practică în mod activ, existând dincolo de suprafață. Liniștea ca o coregrafie a atenției, liniștea ca abilitate de a te odihni făcând. Liniștea devenind un senzor, o modalitate de a te conecta la lume. Liniștea este un mecanism extrem de eficient, dar nu foarte tehnologizat, când vine vorba de simțuri.
Provocările ultimilor ani
Acești ani dificili au avut rolul unui catalizator puternic atât în ceea ce privește călătoria mea personală, cât și cea artistică, forțându-mă să explorez ansamblul complex al experiențelor umane și firele delicate care ne unesc într-o lume din ce în ce mai complicată.
Dar ce ne aduce împreună? Aceasta e o întrebare alături de care trăiesc de mult timp, care-mi hrănește dorința de a mă apropia de narațiuni care nu-mi aparțin, făcându-mă să interacționez cu povești diferite și să îmi pun la îndoială prejudecățile și gândirea în sisteme duale. O formă de a pune în practică responsabilitatea prin recunoașterea, numirea, punerea la îndoială și identificarea confuziilor.
M-am pomenit foarte implicată în contemplarea capacității de a te lăsa afectat de ceva, o temă care a căpătat o relevanță semnificativă în practicile mele artistice. O ramură a acestei cercetări se referă la politicile atingerii și complexitățile dinamicii privitoare la interacțiunile tactile, pentru că îmi doresc să le înțeleg în profunzime rezonanța și să le înțeleg impactul.
Atingerea, care este considerată o nevoie umană primară, joacă un rol crucial în ceea ce privește reconectarea indivizilor cu pânza de păianjen minuțios lucrată a efectelor gestuale care sălășluiesc în memoria corpului lor.
Aceste efecte, create de normele și valorile societății, sunt adăpostite în profunzimea memoriei corpului nostru. Când ne întoarcem la acest receptacul senzorial, deșteptându-l, inițiem un proces prin care punem la îndoială comportamentele obișnuite și le reconstituim, ceea ce deschide porțile unor noi căi de a percepe și de a experimenta viața.
Dificultățile și recompensele rolului de profesor
Una dintre provocările constante e faptul că deseori simt că înot împotriva curentului metodelor tradiționale de predare. Mă simt de parcă aș încerca să decodez un sistem complex, uneori opresiv, care este întipărit în felul cum învățăm – un sistem care adesea se prezintă drept normă. A fi femeie în acest domeniu presupune încă un strat de complexități, unul care implică depășirea unor bariere și prejudecăți legate de gen, care pot face și mai dificilă această călătorie.
În peisajul educațional de astăzi, unul în continuă evoluție, o provocare semnificativă cu care mă confrunt din postura de profesor este facilitarea existenței unui spațiu de învățare care respectă și care cultivă procesul cognitiv de învățare al fiecărui student, care este diferit pentru fiecare caz în parte. Această dedicare de a avea o abordare centrată pe om le dă putere studenților să fie stăpâni pe propria educație prin exercitarea autonomiei și a responsabilității, fiind, în același timp, conștienți de faptul că această călătorie este un proces contextual al făuririi meșteșugului. Nu există scurtături!
Această călătorie implică o extindere a înțelegerii simțurilor, conectând indivizii cu poveștile personale ale corpului lor, cu narațiunile, ereditatea, ecologia, cunoașterea corpului, subiectivismul și straturile imagistice cuprinse în propria experiență. Presupune o îndepărtare de metodele convenționale, universale de predare, îmbrățișând practici care ne permit să creăm viața în timp real și să câștigăm înțelegeri profunde ale interconectării noastre. Acest lucru este atât dificil, cât și plin de satisfacții.
Mai mult de-atât, pe măsură ce ne implicăm în practici care deschid canale emoționale, descoperim straturi de complexități și sensibilități care cer o prezență conștientă, participare și răspundere. Acest caracter dual de provocare și recompensă îmi amintește că profesorii nu mai sunt modele; suntem facilitatorii unor călătorii posibile nesfârșite și nu ne putem extrage din ele. Îți aduce foarte multă împlinire să fii martorul felului în care elevii construiesc un ecosistem de învățare plin de viață, e ceva ce testează limitele participării și cultivă un fel de învățare colectivă.
Reîncărcarea bateriilor
Natura! Mă salvează de fiecare dată!
Pentru mine este fundamental să păstrez un ritm constant în ce privește somnul și hrana. Pentru că sunt dislexică, deseori experimentez oboseală cognitivă. De-a lungul anilor am învățat să o iau mai ușor, pentru a gestiona în mod eficient această epuizare. Am anumite strategii și practici care să-mi sprijine rutina, dar nu este posibil să mă protejez de epuizare, fiind o femeie latino-americană, imigrantă și artistă de dans contemporan care lucrează pe cont propriu.
Blocajul creativ
Cu siguranță am avut parte de blocaje creative, iar felul cum le fac față tinde să depindă de fiecare situație în parte. Mi se pare de ajutor să fac o pauză pe moment și să mă distanțez un pic de proiectul la care lucrez, deși uneori nu e un lucru realist!
Deseori mă joc cu activitățile de mapping [procesul de a crea o imagine sau o diagramă care reprezintă ceva; n. tr.] ca o practică lingvistică și vizuală; mă ajută mind mapping-ul [hărțile mentale]. Mișcarea, care poate varia de la o simplă plimbare la un simplu dans. Schimbarea peisajului! Căutarea de surse de inspirație și referințe.
Artiști preferați
Olafur Eliasson, Mette Ingvartsen, Jefta Van Dinther, James Turrell, Trisha Brown, Lina Bo Bardi, Axel Willner, Maria Bethânia, Charlotte Adigery.
Proiecte curente
Lucrez la o coregrafie realizată sub forma unui duet creat împreună cu dansatoarea Inês Galrão. Este o investigație continuă care urmărește impactul unei coregrafii a rezonanțelor. Punctul de plecare se concentrează în jurul întruchipării unei existențe fizice chinestezice bazate pe pulsațiile constante ale corpului – o tehnologie a afecțiunii care exploatează noțiunile de inseparabilitate și interconectare. Urmărim felul cum concentrarea energiei prin aceste pulsații în corp și în relații poate cuprinde idei despre rezistență și continuitate, provocând o schimbare graduală, transformatoare. În contextul unui duet, ne concentrăm asupra felului cum să schimbăm acest sistem de interacțiune care actualizează treptat peisajul, într-o încercare de a reevalua stereotipuri și de a înțelege așteptările societale privitoare la femei.
Un mesaj pe un panou publicitar din centrul Bucureștiului
Ce se amplifică în vidul creat de liniște?
