Ideologiq, agenția de marketing și comunicare digitală anunță cu entuziasm începerea colaborării cu prestigioasa companie germană WILO. Cunoscută pentru producția sa de pompe și sisteme de pompe de apă cu tehnologie de vârf, WILO și-a propus să își consolideze prezența pe piața din România prin dezvoltarea unei strategii de comunicare gândită și adaptată specificului pieței locale. Obiectivul principal al acestui parteneriat este acela de a crea și implementa o strategie de comunicare care să vizeze diverse categorii de audiență - de la profesioniștii din domeniul instalațiilor și parteneri până la publicul larg - pentru a aduce notorietatea și valoarea pe care brandul WILO le merită.
Unul dintre punctele cheie ale acestei colaborări constă în angajamentul WILO față de sustenabilitate. Brandul german este recunoscut la nivel internațional pentru importanța pe care o acordă dezvoltării durabile și impactului minim asupra mediului înconjurător. Eforturile companiei de a îmbunătăți eficiența transportului și filtrării apei într-un mod sustenabil au consolidat reputația WILO ca un lider în inovarea tehnologică. Cu dorința de a-și extinde această filosofie și pe piața din România, WILO a găsit în agenția Ideologiq partenerul ideal pentru a-și transmite mesajul într-un mod autentic și eficient.
Mariana Corlaci, Director de Marketing în cadrul WILO România:
„În România, ne dorim să ne dezvoltăm în aceeași direcție a sustenabilității pe care o promovăm la nivel internațional. Alegerea agenției Ideologiq s-a datorat înțelegerii lor profunde a esenței brandului WILO și a dorinței noastre de a comunica eficient această filosofie. Suntem hotărâți să dezvoltăm și să comunicăm împreună campanii care să sensibilizeze audiențele noastre cu privire la importanța utilizării eficiente a resurselor de apă și la rolul pe care tehnologia îl poate juca în această direcție. Colaborarea dintre Ideologiq și WILO se va concentra în special pe utilizarea platformelor sociale pentru a stabili un dialog autentic și eficient cu audiențele țintă. Obiectivul este de a aduce brandul WILO mai aproape de oameni, de a crea conștientizare și de a genera o legătură profundă între brand și public. Acest demers se aliniază cu tendințele actuale din lumea marketingului, care acordă o importanță din ce în ce mai mare comunicării autentice prin dialogul cu audiențele."
Adrian Ichim, fondator și partener în cadrul agenției Ideologiq, a subliniat că sustenabilitatea reprezintă un element central al filosofiei agenției și că aceasta ocupă un loc esențial în demersurile lor actuale:
„Într-un peisaj marcat de noile reglementări europene și de o creștere accentuată a conștientizării impactului sustenabilității asupra mediului înconjurător, Ideologiq își propune să fie un intermediar în înțelegerea profundă a acestei abordări, atât la nivel de business cât și la nivel personal.
Pentru a sprijini mai eficient acest interes în ceea ce privește comunicarea, în cadrul Ideologiq, am dezvoltat recent o divizie specializată denumită ESG Centriq (esgcentriq.com), care se angajează să furnizeze clienților instrumente specializate pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate. Această inițiativă subliniază angajamentul Ideologiq de a oferi soluții inovatoare și integrate, adaptate noilor cerințe de piață și accentuate de necesitățile actuale ale mediului înconjurător. Parteneriatul cu WILO se aliniază perfect cu această viziune, permițând agenției să ofere un sprijin semnificativ în comunicarea valorilor de sustenabilitate și inovație pe piața din România.“
WILO sărbătorește un sfert de secol de contribuție la dezvoltarea industriei locale a pompelor și a instalațiilor. Această aniversare marchează nu doar o perioadă lungă de succes pe piața românească, ci și un angajament continuu față de inovație și sustenabilitate.
Unul dintre exemplele concrete ale acestui angajament este investiția în WILO HUB, o clădire modernă și eficientă energetic, care reprezintă viitorul în materie de spații de lucru. În anul 2020, WILO a investit impresionanta sumă de 6,9 milioane de euro în acest proiect inovator. WILO HUB nu doar că reflectă angajamentul ferm față de sustenabilitate, ci și potențează creativitatea și colaborarea într-un mediu de lucru prietenos și modern.
WILO România face parte din grupul WILO SE - producător de top în domeniul pompelor și sistemelor de pompare pentru instalațiile de încălzire, climatizare și răcire, alimentării cu apă și evacuării apei uzate. Fondată în 1872, ca fabrică de produse din cupru și alamă de către Louis Opländer, compania are reprezentanțe în mai mult de 60 de țări şi peste 6.700 de angajați.
Progresul tehnologic al companiei are un lung istoric, acesta datând de aproape 140 de ani. La Wilo, ideile vizionare sunt transformate în soluții inteligente și inovații care stabilesc punctele de referință din industrie. Produsele Wilo reprezintă calitate premium, ușurință în utilizare și eficientă energetică.
La Wilo, cheia succesului o reprezintă oamenii, care își folosesc inventivitatea și experiența alături de companie. În toate locațiile din lume, Wilo dovedește cu rezultate, ingeniozitatea muncii în echipă a specialiștilor care lucrează pentru companie.
În România, Wilo este prezentă din anul 1998.
Ideologiq (Advanced Ideas Studio SRL) este o agenție de marketing digital și comunicare cu experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de tehnologie și comunicare digitală, în piețele din regiunea SEE-CEE, în special în: România, Moldova, Grecia, Cipru, Croația, Slovenia, Bulgaria, Ungaria și Serbia.
Agenția Ideologiq oferă clienților săi acces la soluții digitale end-to-end și la servicii de: consultanță, strategie, creație, branding, dezvoltare de programe de fidelizare (B2B, B2C și EVP), dezvoltare de tehnologie și platforme software (web, mobile, e-commerce, AR, VR), comunicare socială online, optimizări ale performanței online (SEO, UX, CRO, PPC), implementare evenimente (online, offline sau hibrid).
Printre clienții agenției se numără: Raiffeisen Bank, Alliance Healthcare, Pfizer, Boehringer-Ingleheim, Holcim, Somaco, Fresenius, Green Group, Castrol, Michelin, Porsche Inter Auto, Max Bet, ALPLA, Medsana, Schneider Electric, Signal Iduna sau Zipper.
Începând din anul 2022 agenția Ideologiq face parte din grupul La Poste, având ca acționar majoritar compania Mediapost Hit Mail SA. Mediapost Hit Mail SA este un integrator de servicii de marketing direct, deținut în proporție de 100% de Poșta Franceză, prezent în piața românească de 25 de ani, având 550 de angajați și o cifră de afaceri de 59 milioane de euro în anul 2022.