Patru artiști români au plecat într-o călătorie experiment. Un road-residency spre Los Angeles, un performance ambițios, în care Ilina Schileru, Răzvan Năstase, Lucian Sandu Milea și Mircea Modreanu au refăcut simbolic drumul migranților români spre America și au căutat noi sensuri ale Visului American. Au găsit inspirația pe străzi, în metrou, în gări și în aeroporturi și au creat împreună "iMigrate. The Biology of Transition". Au expus, la capătul acestui drum, în Galeria Durden and Ray din Los Angeles, iar în septembrie, grupul va prezenta această călătorie de inițiere într-o expoziție la Galeria E T A J din București.
”Călătoria în LA este o poartă deschisă. Mai metaforic, a fost ca o incursiune în ecranul televizorului și înapoi, în sensul în care decorul vieții cotidiene din LA există deja în mentalul meu prin multele filme pe care le-am văzut”, povestește Lucian.
Cei patru artiști fac parte din colectivul independent E T A J artist-run space. Mircea Modreanu, artist vizual, manager de proiecte culturale și galerist, lucrează în ipsos, inspirat de obiecte culese de pe stradă. Lucian Sandu-Milea, absolvent al Facultății de Arhitectură, activează ca artist (street-art, ilustrator și grafician 3D), arhitect și organizator de evenimente culturale. Ilina Schileru, absolventă a secției Grafică, cu studii masterale la Universitatea de Arte din București, a strâns poveștile călătoriei cu gândul de a le transforma în lucrări în cărbune, pe hârtie. Răzvan Năstase, artist vizual, absolvent al Universității Naționale de Arte din București, secția pictură, a documentat fotografic experiența. Cu ce gânduri au pornit la drum și cu ce povești s-au întors acasa, spun ei în rândurile de mai jos:
Cu ce emoții ați pornit la drum
Ilinia Schileru: Am plecat din România cu ”mixed feelings”, pe de o parte cu o curiozitate determinată de propria experiență, în urma consumului atâtor produse culturale care continuă să ne invadeze spațiul media - filme, reclame, tv-show-uri, - sosite pe filieră americană, cât și cu rețineri - concluzii ale altor români veniți din California care nu ne-au zugrăvit tocmai o față prietenoasă a coastei de vest din SUA.
A fost o provocare să ne tragem noi înșine concluziile, inclusiv la nivel individual, și nu doar de grup. Așteptările s-au legat mai mult de partea colaborativă cu membrii parteneri, artiștii din galeria americană Durden and Ray. Comunicarea a început foarte bine, Steven Wolkoff și Lana Duong fiind doi oameni foarte amabili și chiar săritori. Lana, artistă născut în Virginia și stabilită în Los Angeles de câțiva ani, provenind dintr-o familie de medici a fost foarte generoasă cu timpul ei, ajutându-ne cu multiple deplasări în procesul de pre-producție.
În L.A., numai să mergi la cumpărături se poate dovedi a fi o reală aventură, judecând după distanțele incomparabile cu cele ale Bucureștiului între spațiile de lucru și cele de aprovizionare. Când faci două ore pe drum să îți iei niște saci de ipsos – experiența lui Mircea Modreanu - devii foarte vigilent la întocmirea listei de cumpărături. Cred că rezidenții din L.A. sunt foarte atenți cu timpul lor, eu cel puțin aș fi, dacă aș fi nevoită să trăiesc în contextul de acolo.
Foto: Răzvan Năstase
Emoțiile au fost mai ales legate de capacitatea noastră de a extrage într-un timp foarte scurt (câteva zile) concluzii și idei de pus în practică în proiect.
De aceea documentarea a început în mod real încă din aeroport. Eu am integrat povestea unui tânăr imigrant indian Omkar Potpelwar, aflat la prima lui călătorie peste Atlantic, lângă care am nimerit să stau în avion vreo 13 ore cât a durat zborul din Istanbul spre Los Angeles. L-am întrebat despre familie, casă și decizia de a urma facultatea în State, lăsând familia și prietenii în urmă. Cel mai tare îl apăsa separarea de fratele cel mic și mamă. Știa că urma să petreacă cel puțin 3 ani într-un mediu complet nou și haotic. Odată ajunși acolo, ne-am imersat rapid în acea realitate, destul de nouă pentru starea noastră obișnuită de București. Afost o experiență din care am avut destule de învățat.
Foto: Răzvan Năstase
Misiune artistică
Răzvan Nastase: Am pornit cu toții la drum cu planul de a realiza lucrările în Los Angeles, folosind galeria Durden and Ray ca și atelier timp de o săptămâna, un fel de rezidenta pe repede înainte. Ne-am propus ca în primele doua zile sa documentam împrejurimile și sa găsim surse de inspirație.
Foto: Răzvan Năstase
În cazul meu, am făcut o documentare fotografica a spațiului din proximitatea galeriei, o zona comercială asemănătoare zonei Obor din București dar mult mai mare, un întreg cartier numit Fashion District, mici business-uri susținute de imigranți, un spațiu deloc american la prima impresie.
M-au atras aceste manechine bombastice, mult mai voluptoase si mai sexi decât ce vedem prin Europa, probabil aliniate cu noile standarde Kardashian. Lucrarea am numit-o “4 graces”(cele patru gratii), referință la “The Three Graces”, subiectul Greciei antice și al Renașterii referitor la standardele de frumusețe feminină din acea perioadă.
Lucrarea este făcută în tehnica cianotipiei, o tehnică de expunere fotografică analog inventata de Sir John Herschel (1792-1871) în anul 1842. Tehnica are la baza o compoziție chimică lichidă, cu care tratezi hârtia, compusă din doua substanțe, citrat feric de amoniu și fericianura de potasiu. În amestec, cele două reacționează prin oxidare în contact cu soarele, mai exact cu razele ultraviolet. Pentru expunere, am folosit o folie transparentă specială pentru imprimantă, am descompus imaginea în 120 de elemente A4 care au fost ulterior lipite formând un film negativ uriaș. Lucrarea finală este compusă din 30 de bucăți de hârtie de 45/35 cm care alcătuiesc o instalație de 225/210 cm.
Provocări
Mircea Modreanu: Cred că cel mai dificil, pentru mine cel puțin, a fost timpul petrecut (ca să nu zic pierdut) în mijloacele de transport. Câte două, uneori trei, ore, în fiecare zi, pentru un drum dus și încă pe atât la întors, simt că am experimentat destul nebunia din Metro A Line, care ne-a condus prin tot felul de cartiere care mai de care mai “prietenoase”.
Surprize, descoperiri
Lucian Sandu Milea: Timpul scurt și proiectele care mă așteptau în România nu mi-au permis o așezare a gândurilor și impresiilor. Cu toate acestea, călătoria în LA este o poartă deschisă. Mai metaforic, a fost ca o incursiune în ecranul televizorului și înapoi, în sensul în care decorul vieții cotidiene din LA există deja în mentalul meu prin multele filme pe care le-am văzut. Două săptămâni totuși par a fi un timp prea scurt pentru a-mi forma o opinie reală despre LA, scena de artă din LA sau America în general.
Foto: Răzvan Năstase
Totuși, această experiență mi-a dezvoltat o părere, similară cu cea pe care am format-o după ce am citit cartea "Delirious New York" de Rem Koolhaas, și anume că conceptul de "FUN" înseamnă adesea bani și poate juca un rol important în dezvoltarea unui oraș. Los Angeles l-am descoperit ca pe o lume într-un oraș, dezvoltat pe orizontală foarte vast, cu și pentru mașini, cu accente de dezvoltare verticală, diversitate climatică și diferențe puternice între cartiere, cu medii extrem de contrastante de viață: de la bogata zonă Beverly Hills până la disperarea oamenilor aflați în dificultate, care dorm în improvizații pe străzi în Skid Row și nu numai.
În contrast cu orașele europene, LA nu moștenește un centru cu o trană stradală configurată în jurul altor mijloace de transport anterior epocii mașinii ; ca metropolele din Asia, este dezvoltat pentru mașini, iar transportul în comun este extrem de ignorat. Este mai mult un mediu bizar, devenit un fel de interstițiu dominat de o atmosfera tensionata datorită oamenilor aflați in dificultate dependenți de droguri sau cu probleme mentale, precum locurile de sub poduri sau alte spații aparute ca efect al dezvoltării infrastructurii.
Presupun că în viitor LA aproape a atins limita de pământ plat - și va fi forțat să se dezvolte vertical, ceea ce va genera fenomene de gentrificare foarte agresive. Undeva, arta va participa și ea la acest proces - Galeria Durden ne Rey se află într-o clădire în centrul unui cartier numit Fashion District, care acum încă arată ca un mare bazar în timpul zilei, cu o viață și o paletă vibrantă de comerț, cu referințe culturale din Mexic și America Centrală. De altfel, California, alături de alte state, au fost teritorii ale Mexicului invadate și anexate de America în anii 1850. Iar o lume nouă avea nevoie de o cultură nouă, nu una a tradițiilor, care probabil amenință integritatea politică teritorială; și aici "FUN" a intrat în peisaj - trecând de la stadiul incipient de parc de distracții până la producțiile Hollywood care au reușit cu succes să extindă "FUN" către întreaga lume - un succes care s-a materializat puternic financiar, cu spectatori din întreaga lume și intrând în a treia etapă, un "FUN" mult mai imersiv prin dezvoltarea rețelelor de socializare.
O lume puternic contrastantă, de anestezie a distracției și a vremii însorite, bune, acoperă fin și elegant amenințări apocaliptice precum bomba nucleară. Una dintre lucrările artiștilor cu care am expus a fost o sculptură din ceramică care reprezenta semnul păcii din țevi de hidranți găsiți în oraș pentru pompieri în caz de incendiu - inițial semnul păcii, simbol al unui protest împotriva armelor nucleare, și întreaga mișcare a fost, poate, o încercare de a asigura lumea împotriva unui dezastru - ironic, toate dezvoltările din toate marile orașe din lume se promoveaza ca fiind paradisuri pentru o viață bună, dar sunt extrem de fragile în fața unui dezastru nuclear.
Dincolo de fascinația palmierilor, a plajelor și a străzilor cu poezia găștilor de cartier reflectată în muzică și cultura hip-hop care a cucerit lumea alături de filme, parcul de distracții de la Universal Studios și măreția clădirilor de afaceri se ascunde vulnerabilitate. O viață bună, dar sigură? Am plecat către LA cu gândul să explorez și să extrag ceva din mediul de tranziție dedicat călătoriilor - și în acest sens am creat o aplicație VR în care am inserat scanări 3D de-a lungul traseului meu, iar o parte din harta 3D am folosit-o și în lucrările cu suprafața reflectată. M-am întors cu întrebarea dacă viața bună este o formă de sedimentare existențială a unei culturi sau comunități în timp, dar fragilă în fața conflictului. Starea tranzitorie prin adaptabilitate poate genera orașe, metropole sau poate dizolva în mecanica sa transformațională amenințări externe?
Artiștii cu care am expus, alături de cei care ne-au invitat, au creat pentru noi o atmosferă surprinzător de caldă și primitoare. Comunicarea și deschiderea cu care am fost întâmpinat mi-au sugerat cel puțin într-o primă impresie că lumea artei este mult mai bine consolidată și constructivă în comparație cu scena artistică din România, dominată de o competiție ciudată și adesea conflictuală.
