Creativitatea înseamnă curajul de a vedea lucrurile altfel. Și asta face Gen Z cel mai bine. Se exprimă autentic și liber, pe internet sau irl, indiferent că e vorba de meme ilare, dansuri pe TikTok, clipuri artsy sau desene neobișnuite. Vara aceasta, Pepsi Space le-a oferit creatorilor Gen Z o platformă prin care să le sărbătorească și să le promoveze creativitatea. Mai mult, influencerii și mentorii Pepsi i-au susținut pe tot parcursul campaniei pe tinerii creatori. Creațiile lor au fost promovate pe TV, pe canalele de digital Pepsi, pe billboardurile brandului din toată țara și în ExpoZiția Pepsi Space.
”Pepsi a creat ceva GE-NI-AL pentru tot ce am văzut până acum la nivel de comunicare. Faptul că s-au gândit la această strategie de a genera content de la oameni “random” și a crea networking între consumatori și brand, ge-ni-al. Faptul că a oferit expunere în adevăratul sens al cuvântului, micilor, dar talentaților artiști, este ceva real de apreciat. Pepsi, you rockkk!”, spune Kiki, mentor în Pepsi Space.
În rândurile de mai jos vorbim cu șapte tineri creatori participanți în Pepsi Space și cu trei dintre mentorii lor: @Stefania, mentor pentru categoria TikTok dances, @Cuscrew - Visual graphics that pop și @Nutakiki mentor la clipuri low-key amazing. Cum își antrenează ei creativitatea, care sunt subiectele care îi inspiră și cum a fost experiența lor în Pepsi Space, povestesc ei după cum urmează:
Mentor în Pepsi Space
Ștefania: Mi s-a părut o idee perfectă pentru a îndemna generația mea (și nu numai) să se exprime liber în cel mai creativ mod posibil.
Inițiativa Pepsi m-a atras din prima secundă în care am auzit despre ce este vorba. M-am bucurat că pot fi inspirație pentru generația mea și că am putut să le aduc mai aproape oportunitatea de a-și expune creativitatea. Mi s-a părut foarte cool că ei au avut ocazia să câștige premii dându-și frâu liber imaginației prin orice mijloc: video, foto, edit, etc.
Cuscrew: Sincer, încă de când am auzit primele detalii despre campanie, mi s-a părut o idee super marfă, dar desfășurarea ei și punerea în practică mi-au depășit așteptările.
Am acceptat invitația venită de la Pepsi pentru că aveam încredere în ei ca brand și echipă, iar ca mentor, știu cât de greu este ca munca ta să fie văzută de un public larg, așa că mi-am dorit să pot împărtăși bucuria asta cu cât mai mulți creatori pasionați.
Kiki: Mă bucur că m-ați întrebat pentru că o să vă spun și vouă ce am spus tuturor oamenilor cu care am discutat despre campaniile publicitare ale acestei veri. Nu numai cele în care am fost eu implicată, ci tot ce am văzut pe internet (și nu numai) în toată perioada asta de 3-4 luni.
Mi-a făcut o deosebită plăcere să accept propunerea de a fi mentor, deoarece tematica Pepsi Space mi s-a potrivit mănușă, mie ca fotograf/ content creator/ videograf. Pepsi mi-a prezentat ideea de a face ceea ce fac deja zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, dar la un alt nivel. Am realizat această oportunitate de a descoperi noi artiști și am primit-o cu brațele deschise. Pepsi, you rockkk! Bravo, băieți și fete! Foarte fresh, foarte actual, foarte cool, de-a dreptul special.
ExpoZiția Pepsi Space
Ștefania: A ieșit de-a dreptul WOW. Mi se pare extraordinar că toate creațiile s-au adunat într-un singur loc, astfel toată lumea s-a putut bucura de vibe-ul creativ made by Pepsi & Gen Z. Personal mi-a dat cel mai bun vibe să văd cât de frumos s-a materializat ideea Pepsi care m-a atras de la început.
Cuscrew: Mi se pare ceva nou și fresh și mă bucur că am luat parte la această ExpoZiție alături de colegii mei de generație.
Kiki: Deplasatul cu metroul nu cred că a fost niciodată mai interactiv și asta datorită ExpoZiției Pepsi Space. Din punctul meu de vedere, este un concept foarte 2023 care combină o mulțime de factori, de la o idee pusă în pagină acasă, la birou sau direct de pe canapea, până la print-uri imense și coduri QR care te conduc și mai în detaliu. Mai mult decât atât, un ghid realizat în AI. So 2023, fresh, cool, actual! Cred că o să mai dau câteva ture cu metroul în perioada asta.
Creativitatea Gen Z
Ștefania: Eu fac parte din Gen Z and I really love it. Eu ne-aș defini ca tineri plini de viață, creativi, curioși și pregătiți mereu de o nouă provocare.
Eu imi antrenez creativitatea incercand tot timpul lucruri noi care sa ma inspire, de la a asculta un gen de muzica pe care nu obisnuiam sa il ascult, la a incerca stiluri vestimentare diferite si pana la a vizita locuri care sa ma scoata din zona din confort. Cand am blocaje incerc sa nu ma panichez si sa las lucrurile sa decurga normal, pana la urma si asta e o parte din procesul creativ si stiu sigur ca dupa un moment mai dificil vine ceva bun.
Kiki: Lumea se schimbă, obiceiurile, job-urile, viață, toate sunt într-o continuă schimbare de la o zi la alta, iar gen Z sunt cei care pun bazele tranziției. Pasiunea este cheia succesului, iar eu am norocul de a mă învârti în cercuri cu oameni pasionați.
Un laborator special de creație
Așa cum spun și mentorii din Pepsi Space, creativitatea poate fi antrenată prin alegerile pe care le facem în fiecare zi. Iar inspirația e chemată, uneori, prin experimente și întâlniri speciale, așa cum a fost laboratorul de creație din Pepsi Space. Cea mai bună dovadă sunt poveștile participanților, pe care le puteți citi în rândurile următoare.
Pisica Generației Z
Alexandru Anghel este un bucureștean pasionat de lectură, fotografie și artă digitală. Crede că arta, sub orice formă și prin orice mijloace este realizată, ne oglindește frământările, bucuriile, speranțele, deznădejdile și experiențele. Pepsi Space l-a atras pentru că ”s-a dovedit o platformă excelentă în care oricine se poate exprima, oricât de trăsnită sau de serioasă ar fi lucrarea sa, indiferent dacă e o poză, o memă, un desen sau un filmuleț”.
Creația cu care Alexandru Anghel s-a înscris în Pepsi Space a fost inspirată de o pisică. Dar nu orice pisică.
Ideea Pisicii Pepsi sau a Pisicii Generației Z a venit de la sine: felinele sunt vedetele incontestabile ale spațiului vizual online de astăzi, sunt vedetele Generației Z. Alăturarea culorilor Pepsi cu acest animal iconic nu face decât să reflecte afinitatea dintre filozofia Pepsi și perspectiva asupra relațiilor sociale ale Gen Z. În plus, pisicile sunt jucăușe, descurcărețe, inteligente, afective și drăguțe: De ce nu am putea spune asta și despre Generația Z? Până la urmă, despre orice generație contemporană? Pisica Pepsi e Gen Z, iar Gen Z e Pisica Pepsi, spune Alexandru Anghel.
”Experiența mea în Pepsi Space, trebuie să recunosc, a fost unică. Până acum, ceea ce m-a impresionat în primul rând a fost profesionalismul și promptitudinea cu care s-a lucrat în fiecare etapă a selecției creațiilor și a afișării publice a acestora. Este o experiență inedită care îți întărește încrederea în tine însuți, că poți face lucruri nesperate. Exact. Aceasta cred că e impresia pe care o lasă Campania Pepsi Space asupra participanților selectați: încrederea că poți mai mult, că meriți mai mult și că, pentru a avea parte de succes, trebuie să fii inventiv și să nu renunți niciodată”, spune Alexandru Anghel.
În mintea lui Don Quijote
Relația lui Dan Armand Stancu cu tot ce ține de creație este bazată pe o abordare simplă, după cum povestește el: research/producție.
”Am avut acest mindset de mic, nefiind în stare să pun nimic pe hârtie dacă nu mă inspiram înainte din ceva. Fie că e natură, literatură, film, jocuri video, etc. trebuie să îmi umplu cu ceva sufletul înainte de a-l expune pe pânză. Nu cred că suntem capabili să dăm dovadă de creativitate fără să ne inspirăm din ceva. Avem nevoie de o reflexie, iar lumea din jur este cel mai bun material prim din care se nasc ideile”, spune Dan Armand.
Lucrarea cu care a participat în Pepsi Space a fost inspirată de Don Quixote - Măști ale Nebuniei. A încercat să deseneze ceea ce vedea iconicul personaj al lui Cervantes și a lucrat o lună la ea.
Experiența Pepsi Space a fost ca o familie dintr-o realitate virtuală, la distanță, dar prezentă. Am descoperit că sunt o mulțime de oameni înzestrați de la care am ce învăța și de la care vreau să mă inspir și să “fur” idei. Mă simt onorat să am lucrarea expusă alături de oameni atât de talentați, spune Dan Armand.
Un spațiu de exprimare
Luca Priscornic a fost înconjurat de artă din copilărie. A făcut balet timp de opt ani și a învățat cum limbajul corporal, mișcarea, o simplă curbură a corpului poate crea o emoție. Apoi, a descoperit aparatul de fotografiat al tatălui său și camera de filmat.
”Ieșeam în fiecare zi în pădure pe trasee cu prietenii mei și în fiecare seară editam câteva poze și videoclipuri într-un montaj nebun, cu cadre mult prea lungi sau fără sens, dar mă distram și asta era important. Slowly, în timp, am prins curaj să pun mâna și pe aparatul foto și făceam poze la tot ce prindeam, de la pisică, la copaci, la tramvaie, la absolut tot”, povestește Luca Priscornic.
Acum patru ani, la un concert Vița de Vie, în timp ce făcea fotografii, a descoperit că asta e calea pe care vrea să o urmeze mai departe.
”Înscrierea mea în Pepsi Space a fost una destul de random. Văzusem în București pe lângă Gara de Nord lucrarea lui @cuscrew și m-am gândit să caut să văd despre ce este vorba. Mi-a plăcut foarte mult ideea de Spațiu Creativ, e ceva nou, ceva ce nu prea este promovat pe la noi prin orașe.
M-a bucurat foarte tare să văd că Pepsi a creat un spațiu de exprimare pentru Gen Z, un spatiu care să fie observat de toate generațiile. Usually, persoanele din alte generații ne văd ca niște copii nebuni care trântesc niște idei pe foaie, peliculă, canvas, whatever, niște „copchii” care își fac nebuniile și atât. Prin acest Spatiu Creativ, cu ajutorul Pepsi, we can show the world that is more than that, putem arăta cât de importantă e creativitatea pentru noi și pentru societate în sine, pentru dezvoltarea ei.
Am fost plăcut surprins de asemenea să descopăr atât de mulți tineri talentați în această campanie cu atât de multă creativitate, de care nu știam absolut nimic. Mi-am dat seama cât de mulți suntem, ascunși după birourile noastre, în casele noastre, care încercăm să ne afirmăm prin creații și cât de asemănători suntem”, povestește Luca.
Dans și libertate
Denisa Maria și-a descoperit recent resurse de creativitate noi odată cu dansul hip hop. Chiar dacă a testat înainte multe forme artistice de expresie - dans, canto, chitară, desen - hip hop-ul a inspirat-o să experimenteze lucruri noi. ”Acest stil de dans este foarte liber și te ajută să fii mult mai creativ, nu sunt foarte multe reguli, de aceea te poți extinde în a crea”, spune Denisa. Așa că s-a înscris în Pepsi Space cu o coregrafie Hiphop cu trupa ei de dans.
”Mi s-a părut o idee foarte bună de a avea un spațiu pentru generația Z, pentru că sunt multe talente ascunse care poate în această situație au “curajul” să se expună și ei cu talentul lor, și poate așa în viitor îi va vedea lumea și pe ei”, spune Denisa Maria.
O generație curajoasă
Ovidiu Antonio-Matei a început experimentează de doi ani cu arta 3D. S-a înscris în Pepsi Space din dorință de a se face văzut. Și asta s-a și întâmplat: lucrările lui au ajuns să fie privite de cât mai multă lume. A avut și ocazia de a descoperi mulți artiști talentați, cu stiluri și viziuni diferite, dar care au un vibe asemănător.
Am fost foarte surprins când mi-am văzut lucrările 'Mă' și 'Baekdu Mountain' atât la metrou cât și online, pe social media și pe diverse siteuri. Am fost foarte mândru de mine când mi-am văzut lucrarea expusă în Pepsi Space. M-am bucurat că așa multă lume a avut ocazia să vadă 'spațiul' pe care l-am creat și să asculte mesajul pe care am vrut să-l transmit.
Cred că expoziția Pepsi este ceva foarte bun pentru GenZ pentru simplul fapt că îi ajută să fie văzuți, ascultați și înțeleși. O caracteristică importantă a Gen Z este adaptabilitatea și, mai ales, viteza cu care GenZ se poate adapta la lucruri diferite. Pe lângă asta ar mai fi curajul, și nu neapărat curajul în a face ceva riscant sau dificil, ci curajul de a se schimba, spune Ovidiu Antonio-Matei.
Jocul cu tehnologia
Daniel Stanciu a început să realizeze un podcast acum 5 ani. Atunci a început relația lui cu creativitatea.
E foarte tare să aduci în realitate o idee în care tu crezi cu adevărat. Ce mi se pare cel mai interesant atunci când mă gândesc la creativitate e că nu exista o rețetă la care poți da copy/paste după care să poți spune "Acum sunt un creativ.", spune Dan Stanciu.
Provocarea Pepsi Space i s-a părut o ocazie bună de a-și antrena creativitatea și astfel s-a alăturat tinerilor creatori.
Într-o eră digitală, clar și tehnologia te poate ajuta să te joci cu creativitatea. De asta am decis să folosesc o cameră 360 și să mă joc cu câteva locații din capitală unde am mai făcut diverse proiecte în ultimii ani, spune Dan.
Fără limite creative
Jianina Alondra Migodici are 26 de ani și este artist digital 3D. A învățat la liceul de Arta "Dinu Lipatti" din Pitești și apoi a studiat sculptura la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. În anul doi de facultate a descoperit pasiunea pentru arta digitală și a început să facă colaje și ilustrații digitale în Photoshop. Când a aflat de Pepsi Space nu a stat pe gânduri, s-a înscris direct.
"Mi-a plăcut mult ideea și este o oportunitate foarte bună pentru artiști. Mi s-a părut o idee foarte tare. Este o șansă pentru artiști să fie descoperiți. Artiștii chiar au nevoide să vadă că arta lor este apreciată și genul acesta de concursuri/expoziții îi ajută foarte mult”, spune Jianina Alondra.
”M-am bucurat mult când mi-a fost aleasă lucrarea pentru a fi expusă de PepsiSpace. Expoziția este foarte faină, îmi place că au fost alese atâtea lucrări din diferite categorii, e o placere să descoper atâția oameni creativi. După părerea mea, noi cei din Generația Z avem mai mult curaj în exprimarea artistică, ne place să experimentăm tehnici noi, să fim liberi în procesul creativ, să nu ne limităm”, spune Jianina Alondra.
Pisici, Don Quijote, balet, hip hop, ilustrație 3D. Oricât de diferite ar fi formele de expresie ale celor din Gen Z sau subiectele care le inspiră creațiile, au mereu câteva lucruri în comun: autenticitate, libertate și curaj. Nu trebuie să ne credeți pe cuvânt. Dați o tură prin ExpoZiția Pepsi Space pentru a le vedea lucrările și a înțelege mai bine limbajul artistic al noii generații de creatori.