Prejudecățile își pierd puterea atunci când oamenii au ocazia să se întâlnească cu filme care ies din zona lor de confort. Și asta face festivalul Film în sat: duce filmul (dar și muzica, dansul, teatrul) acolo unde e nevoie pentru a se întâlni cu oamenii. La început, Cuzin Toma, organizatorul acestui festival, mergea cu proiectorul lui prin comunități izolate și punea filme în aer liber, în vârf de munte, povestește Irina-Margareta Nistor. Film în sat a ajuns la a doua ediție, iar în jurul lui se formează deja o comunitate specială.
”S-a pierdut obiceiul de a merge cu caravana cinematografică, care în zilele noastre nu mai are un scop ideologic, de îndoctrinare. În Occident și la sat sunt cinematografe, chiar și 3D, și nu mă refer doar la Cannes”, spune Irina-Margareta Nistor.
Povestim cu Irina-Margareta Nistor în continuare despre experiența de la Film în sat și de ce e important ca filmele românești să ajungă în cât mai multe locuri din țară.
Prima întâlnire cu Film în sat
Am auzit la Onești de el, în 2018, când venise pentru „Moromeții 2”, pe când era încă un proiect pilot, i-aș zice, și Cuzin făcea un gest superb, mergea cu proiectorul lui, prin comunități izolate și dădea filme, în aer liber, în vârf de munte, cu precădere pentru copiii care nu fuseseră niciodată la cinema.
Experiența din 2023
Era deja a doua ediție, și mai mult public, o parte venit de departe, aflat în vacanță în zonă, și m-a încântat entuziasmul lor, că erau câtă frunză câtă iarbă, că au stat până după miezul nopții, cu aplauze, ca la teatru. Și ca bonus, am cunoscut o graficiană minunată, Ana Bănică: A+B, am înțeles ce înseamnă ArtSafari, că am avut o călăuză bună, deci festivalul mi-a mai dăruit o prietenie, sper de lungă durată.
Foto: Anelise Sălan
Filmele de la Film în Sat
În funcție de cinefilii de anul trecut și de interesul lor, de bază comedii recente, ca premiera din Basarabia, care a câștigat vara asta premiul spectatorilor votanți la TIFF: „Carbon”, cu cineaștii de peste Prut, în carne și oase, sau clasice ca „Nunta mută” (co-scenarist sincer regretatul Adrian Lustig), cu Horațiu Mălăele (după spectacolul cu „Sunt un orb”), ambele pelicule cu detalii, care dau sfaturi de viață, pentru cine se prinde, și la pachet cu o mărturie tulburătoare a unui localnic minunat, căruia, chiar acolo îi fusese împușcat bunicul de către sovietici.
Sau „Boss” cu Toma Cuzin, ca să iasă din ecran, cu Mimi Brănescu cu tot (și o „delegație”de protagoniști din „Las Fierbinți”), ca la Woody Allen în „Trandafirul roșu din Cairo”. Plus, în deschidere, „Ramon” pe ultima sută, înainte să intre la noi în sufragerii, de pe Netflix, cu Elvira Deatcu și Pavel Bartoș, în sat, la Peștișani și separat Gheorghe Visu, în unul dintre preferatele mele: „Ghinionistul” lui Iura Luncașu.
Foto: Anelise Sălan
Publicul
De toate generațiile, dornic de muzică și film, plus lecțiile de pictură. Nerăbdători să imortalizeze momentul, poze peste poze și declarații de afecțiune topitoare. Plus oficialitățile prezente discret la evenimente și chiar și Ministrul Culturii.
M-am simțit răsfățată de organizatori, de gazdele de la pensiunea de 3 margarete (racord cu numele meu), respectiv „La Moară”, care avea și o piramidă cu aer condiționat și un WiFi de invidiat, plus jandarmeria, care ne-a făcut să ne simțim ocrotiți, în poiana de Woodstock local, atemporal.
De ce e important un astfel de eveniment
Pentru că s-a pierdut obiceiul de a merge cu caravana cinematografică, care în zilele noastre nu mai are un scop ideologic, de îndoctrinare. În Occident și la sat sunt cinematografe, chiar și 3D și nu mă refer doar la Cannes. Și cine știe pe cine o să determinăm să facă una dintre meseriile celei de a 7-a arte.
Ce ai observat în relatia oamenilor cu filmele
Nu au văzut destule românești, pentru că ideile preconcepute persistă, și dacă știi cum să le împachetezi, vor vrea să le descopere, că merită!
Cum s-a schimbat comportamentul publicului de film
După ce au fost închise cinematografele, în pandemie, oamenii au revenit, timid, în ele și acum, cu Barbheimmer, inclusiv la Cinema Sergiu Nicolaescu, din Târgu Jiu, nu se găseau bilete.
Un film recent care te-a impresionat
Documentarele „Între Revoluții” al lui Vlad Petri (premiat la Berlinală) și „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” al Carlei Maria Teaha, care m-au purtat în trecutul mai mult sau mai puțin îndepartat, cu farmec și cu o mare intensitate emoțională.
O recomandare din ceea ce ruleaza acum în cinematografe
Până vine „Napoleon”, în noiembrie, și după cele două mari premiere, una deja miliardară, un franțuzesc excelent, un european, deci: „Copiii altora”, cu sublima belgiancă Virginie Efira, care în viața reală a mai adus pe lume un bebeluș, la 46 de ani.
