[Viața de freelancer] Cristia Cornea: Trăim vremuri incerte, însă cei cu skill-uri solide și siguri pe ei au locul lor în universul freelancerilor

Pandemie, burnout, freelancing. E un refren pe care l-am auzit deja de mai multe ori. A fost și drumul parcurs de Cristia Cornea spre mai multă libertate și flexibilitate. Când epuizarea a dus la probleme de sănătate și ideea de a rămâne fără bani a fost mai ușor de suportat decât jobul, a decis să facă ceea ce oricum își dorise tot timpul: să lucreze pe cont propriu.

Începutul a fost greu, nu neapărat financiar, cât mental. Relaxarea, detașarea și limitele sănătoase au venit după multă muncă cu sine și cu clienții, povestește Cristia. Deși a făcut greșeli ca mai toți freelancerii la început de drum, spune că i se pare un proces firesc de învățare. Acum știe cum să selecteze clienții și proiectele, să-și respecte programul – care include neapărat sport – și să jongleze mai relaxat cu obiectivele personale și financiare.

Freelancingul prinde teren, deși trăim vremuri incerte din mai multe puncte de vedere. Pasul spre independență necesită puțin teribilism, pe lângă planificare, dar este loc pe piață pentru cei pricepuți și curajoși, crede ea.

Este loc și pentru mai multe sfaturi din experiență, pe care le găsiți în interviul integral.

Începuturi în freelancing

E amuzant că, într-un fel sau altul, am știut dintotdeauna că asta vreau, însă, la începuturile carierei, nu îmi era clar cum se va concretiza. Ce știam era că vreau libertate, flexibilitate, spațiu să fac lucrurile așa cum cred eu că e mai bine. Aproape 5 ani mai târziu, dorințele au prins formă așa. Declicul s-a produs în pandemie, în 2020, când toată lumea încerca să își păstreze job-ul și toate industriile se confruntau cu tot soiul de crize.

Eram în burn-out, al doilea din cariera mea, dar mult mai rău decât primul, care s-a soldat și cu câteva probleme de sănătate. Nu aveam economii, reușisem să îmi strâng un extra salariu, dar nu ar fi ajuns decât pentru max. 2 luni de chirie și pentru a supraviețui. Varianta de a rămâne angajată a părut mult mai rea la acel moment decât cea de a „face foamea”, așa că mi-am asumat toate riscurile. Fecare celulă din corpul meu striga că aceasta e momentul și nu trebuie să ratez, așa că m-am lăsat condusă de gut feeling.

Viața dinainte de freelancing

Au fost perioade bune și perioade rele. Însă cele rele erau foarte rele și cumva balanța nu se echilibra niciodată cu cele bune. Am încercat deseori să renegociez programul de lucru, să obțin ore de plecare mai devreme, dacă mă asiguram că totul merge strună. Însă dacă îmi terminam treaba mai repede, primeam task-uri de la alți colegi care nu se organizau la fel de bine. Am avut și situații în care mi-a fost evaluată performanța în baza faptului că nu fac overtime ca toată lumea, deși făceam asta, însă nu zilnic. Am avut clienți care m-au sunat la 23:00 și weekend-uri în care am muncit. Iar la toate astea se adaugă și faptul că nu aveam nici măcar validare profesională, mi se furau idei, eram ținută mereu în umbră de șefele mele. La un moment, nu mai avea sens să continui așa și atunci mi-am dat demisia.

Tranziția către freelancing

Pandemia a făcut ca lucrurile să fie mai ușoare din punct de vedere financiar – nu călătoream, nu ieșeam, nu aveam nevoie de haine noi și altele asemenea. Am reușit să mă reglez financiar în timp, cu cheltuieli limitate, fără să simt vreun FOMO sau că nu îmi permit diverse. În schimb, am avut o mulțime de struggle-uri interioare legate de tranziția la viața de freelancer. A durat cam un an să mă relaxez un pic, să pot privi în perspectivă, să pun limite sănătoase, să nu muncesc 12h pe zi, să scap de metehnele din corporație, să nu mă simt constant verificată și atacată, să îmi implementez un mod de lucru adaptat stilului meu, nevoilor mele, să integrez sportul acolo, să iau pauze de masă de 1h and so on.

Primul an a fost extrem de haotic și numai trial & error până m-am prins cine sunt și ce vreau din punct de vedere profesional, cum să comunic mai bine, cum să NU mă subestimez, cum să îmi construiesc un preț corect pentru serviciile oferite. E o muncă titanică în spate versus ce se vede pe Instagram. :)

Prejudecăți și provocări

Cele mai comune prejudecăți au fost că freelancerii nu-s serioși, nu au experiență, nu se descurcă singuri etc. Dar le-am depășit rapid cu un portofoliu bine pus la punct și cu recomandări din partea tuturor celor cu care am lucrat. O provocare mare a fost să implementez singletasking-ul ca mod de lucru, să îmi educ clienții să NU mă sune oricând, la orice oră, cu orice request, să folosescă e-mailul pentru briefing & feedback, să îmi respecte timpul și să mă întrebe înainte dacă se poate să avem un short call și pentru ce.

Țin mult la sesiunile mele de deep work, am toate notificările oprite și telefonul pe modul silențions. Atunci când fac o strategie, când scriu un manifesto de sustenabilitate sau un discurs de CEO, nu permit întreruperi pentru ceva ce poate fi lejer un e-mail sau un mesaj pe wapp. Sunt orientată 100% către eficiență și task & time management bine făcute și încerc să propovăduiesc același lucru printre oamenii cu care lucrez. Nu e ușor, sunt obiceuri ce se schimbă greu, însă repetiția e mama învățăturii, așa că am răbdare.

Greșeli și lecții

Una dintre cele mai comune – să accept proiecte pe bani puțini raportat la efortul depus din frica de a nu rămâne pe drumuri. Însă nu o văd neapărat ca pe o greșeală. Mi se pare că-s anumite etape extrem de utile și naturale prin care e bine să treci ca să înveți câte ceva despre viața de freelancer, care se apropie extrem de mult de antreprenoriat, dar la o scală mult mai mică și oarecum individuală. O altă greșeală a fost să muncesc mult, nu smart.

Prefer acum proiecte de calitate și bine plătite, însă puține versus proiecte mici, nealiniate la valorile mele, însă multe. Atenție, asta nu înseamnă că îți ții toți sacii într-o singură căruță. Abordarea mea de business se îndreaptă mai degrabă către a avea venituri din mai multe surse și diversificate și este ceva la care lucrez activ acum.

Programul de freelancer

Nu prea lucrez spontan, îmi planific în avans cam toată săptămâna, uneori chiar săptămânile, când vine vorba despre proiectele la care am predictibilitate, dar îmi las câteva ore/zile de respiro, în funcție de perioadele lunii, concedii, alte priorități personale șamd. Deși sunt un om organizat, nu sunt un om rigid. Mă mulez, fac diferite permutări dacă sunt necesare, însă întotdeauna am un overview asupra obiectivelor.

În general, nu îmi pun call-uri lunea și vinerea, încerc să le păstrez cât mai chill ca să am o intrare smooth în work mood-ul de săptămână. Am o rutină de dimineață de la care nu fac rabat orice ar fi. Ea include antrenament cu antrenor personal (lunea, miercurea, vinerea), mic dejun mâncat în tihnă, o plimbare în curte (ne-am mutat recent la casă, în afara Bucureștiului), skincare, apoi journaling și planul pentru ziua care începe. Nu lucrez niciodată noaptea, sunt mai degrabă acea persoană care iubește diminețile și atunci mă simt cel mai inspirată.

Am tool-uri de planning, calendar (digital & fizic), agende, lucrez mostly pe e-mail, foarte rar la telefon.

Procrastinez și eu câteodată când vine vorba de task-uri care nu îmi plac în mod deosebit, dar conștientizez asta și fac tot posibilul să încep ziua cu acele task-uri, ca să mă eliberez de corvoadă și să îmi pot continua ziua liniștită.

Pauze

Când îmi cere corpul, când îmi cere mintea. Încerc acum să învăț să îmi iau pauze înainte să ajung să îmi ceară corpul, tocmai ca să nu am ups and downs foarte drastice. Încep să mă cam prind cum funcționez, dar și aici e o perioadă de testare și adaptare.

Clienții

Merg și pe chimia de moment, însă am un ochi foarte critic și scanez red flag-urile fără prea mult efort. Sunt atentă la cum vorbește despre business-ul său, la cum răspunde atunci când îl întreb despre obiective și așteptări, la ce feedback are față de alți colaboratori, cum se raportează personal la viața profesională, cum reacționează când îi povestesc despre modul meu de lucru. Cât de friendly e, cât glumește, cât zâmbește. E un simț fin pe care îl dobândești pe măsură ce cunoști tot mai mulți potențiali clienți.

Îmi era greu să refuz un proiect, însă acum nici nu clipesc dacă simt că nu e pentru mine. Știu suficient de bine PR astfel încât să refuz cu bun simț. Uneori recomand alți profesioniști dacă simt că s-ar potrivi.

Locuri de lucru preferate

M-am mutat recent la casă, în afara Bucureștiului, și am avut posibilitatea să îmi amenajez biroul personal într-o cameră, fix după chipul și asemănarea mea. Este my safe space, de acolo lucrez cel mai bine, acolo mă conectez rapid la acea parte din creierul meu care e legată de muncă. Însă a fost o lungă, lungă perioadă în care am lucrat de pe unde apucam, cafenele, bucătării, casa părinților mei, coworking spaces. Mă pot adapta rapid, însă acum sunt foarte prinsă de spațiul meu și sunt ok așa. Când am poftă de oameni, forfotă și miros de cafea, mă urc în mașină și merg în oraș. Marțea este ziua mea de oraș de cele mai multe pentru că atunci merge logodnicul meu la birou și share-uim mașina.

Ce zic alții

Am noroc de părinți foarte deschiși și care au încredere totală în deciziile mele. Am avut toată susținerea lor încă de la început. Tatăl meu chiar m-a ajutat cu deschiderea firmei și nu s-au ferit niciodată să mă asigure de suportul lor financiar dacă voi avea nevoie. Am făcut tot posibilul să nu pic pe capul lor, a fost suficientă facultatea, și iată că am reușit să îmi creez un micro-business din ceea ce fac. E plăcut, totuși, să știi că există aceasă plasă de siguranță în cazul în care nu merg lucrurile.

Brandul personal

Până acum, lucrurile au funcționat pe bază de recomandări. Am un network destul de stabil în industrie, construit în mulți ani de muncă și s-a dus vorba rapid atunci când am plecat pe acest drum. Bineînțeles că am o pagină de prezentare, cu portofoliu și testimoniale, iar recent am început să îmi aloc timp pentru a posta mai des în Social Media și a povesti mai mult despre ceea ce știu, ceea ce fac, în ideea de a-mi crește comunitatea și în mediul digital.

Curând, voi lansa și un curs despre cum să devii freelancer, care va adăuga credite la branding-ul personal.

Planuri, visuri, guilty pleasures

Mi-am luat casă cu grădină, împreună cu logodnicul meu. Evident, cu credit ipotecar, însă ne-am permis un avans și buget de amenajare. Nu aș fi putut să fac asta dacă rămâneam angajată. Plec în mai multe vacanțe, mi-am plătit mai multe cursuri, încep să investesc. Câștig cam de 4-5 ori mai mult decât salariul meu în corporație, așa că jonglez altfel cu obiectivele personale și financiar de când sunt freelancer.

Freelancingul în România, și nu numai

Cred că prinde teren, cu siguranță. Cred că tot mai mulți își dau seama că li se potrivește treaba asta, în timp ce tot mai multe companii, indiferent de mărime, încep să prindă încredere și să meargă și în direcția asta versus a angaja. E un teren fertil, cu multe hibe, ce-i drept, însă e nevoie de mai mulți oameni curajoși care să formeze piața.

Sfat pentru viitori freelanceri

Să își urmeze instinctul, să nu îi fie frică să își asume riscuri, să aibă curaj și încredere că poate. Poate un pic de teribilism nu strică în situații de genul acesta, însă fără să neglijăm și importanța planificării în avans. Trăim și acum vremuri un pic mai incerte, cu taxe care se schimbă de pe o zi pe alta, cu mult zgomot în online despre cum vom muri de foame, însă eu am încredere că oamenii care au ceva de spus, care au skill-uri solide, care sunt singuri pe ei și muncesc înzecit au locul lor pregătit în universul freelancerilor.