[REC și la podcast] Cristina Lauby: Vreau să creez o colecție de subiecte despre care nimeni altcineva nu vorbește pentru că nu-i aduce audiențe sau parteneriate wow

Iată ceva ce nu auzim foarte des: nu vreau să fac bani din acest podcast. Cristina Lauby, creatoarea și gazda podcastului Sănătate Zi de Zi, a deveni interesată de subiect prin circumstanțe personale. Și-a dat seama că este multă nevoie de educație în domeniul sănătății, așa că a început să scrie pe blog și pe diverse grupuri în timpul liber. Treptat, a apărut și ideea unui podcast, asumat ca fiind un proiect independent, care poate fi doar auto-finanțat dacă își dorește să rămână credibil.

Podcastul a fost un proiect abordat profesionist, cu documentare temeinică, tool-uri de project management și învățare pe mai multe fronturi. Cristina vrea să facă totul cu seriozitate și dedicare, pentru că podcastul nu este “doar un proiect personal”, ci e parte dintr-un obiectiv mai larg de a oferi informații cruciale care pot schimba sau salva vieți.

Povestește că a fost surprinsă de cât de deschiși sunt oamenii, dar și de cât de greu este să găsești câteva minute de liniște. Vrea să promoveze mai mult proiectul, însă face lucrurile pe rând pentru că e one-woman-show - pe lângă un job full-time.

Cum ia naștere un podcast independent despre sănătate, ce surse de inspirație are Cristina și care sunt planurile pe termen lung, citiți mai jos.

Cum a apărut ideea

Este un proiect foarte personal, care a început să se contureze acum câțiva ani, însă nu sub formă de podcast. Acum vreo patru ani treceam printr-o perioadă destul de grea din punct de vedere personal, din cauza unor probleme de sănătate în familie (în special în una de cancer și AVC). Am petrecut foarte mult timp prin spitalele din România, m-am lovit de multe probleme ale sistemului, dar și de limitările noastre ca societate.

Ca un reflex de autoapărare, am început să fac schimbări ale stilului de viață, pentru a putea trece peste acea perioadă. Timp de mai mulți ani am citit și am ascultat cam tot ce se putea în materie de psihologie, nutriție, sănătate, am acumulat foarte multe informații. În paralel, am și aplicat ce citeam/auzeam. Mi-am schimbat dieta, am început să fac mai multă mișcare. Fizic și psihic, vedeam că ce fac dă rezultate.

Toate acestea au fost schimbări salvatoare, însă au necesitat un efort colosal. Nicio informație nu ajuns la mine simplu, cu un search pe google. În România, informația medicală și de nutriție - mă refer aici atât la instituțiile care ar trebui să o pună la dispoziție dar și la ce circulă pe internet - este ori inexistentă, ori la ani lumină de ce se discută în afară.

Îmi era ciudă că nu ajunsesem la aceste cunoștințe mai devreme, înainte să fie prea târziu pentru a-i ajuta pe ai mei. Și știam că în aceeași situație sunt foarte mulți oameni care se lovesc de opacitatea sistemului, de lipsa de informații de bază legate de prevenție, de cum să navighezi prin sistem atunci când ai de tratat o boală.

În paralel, scurta experiență de consilier parlamentar mi-a arătat cealaltă extremă, aceea a unei totale lipse de noimă legislativă, o deconectare totală între modul de legiferare și realitatea practică.

Așa că, într-o bună zi am simțit că pot să transform experiența mea în PTG (post-traumatic-growth / creștere post traumatică) și să împărtășesc și altora din cunoștințele acumulate, pe măsură ce învățam și eu. Că dacă pot, trebuie să fac cumva ca altora să le fie puțin mai ușor.

Mi-am făcut abonamente pe platforme medicale pentru studenții la medicină și m-am înscris la un curs de nutriție. Am cochetat mult cu diverse variante, de la a mă înscrie la medicină, la cursuri online la universități de afară, la a deveni nutriționist. În weekenduri, dimineața, mă trezeam (și încă fac asta) de pe la 6 și citeam articole și cărți medicale vreo 3 ore până se trezeau restul din casă.

Am început un blog unde documentam diferite subiecte legate de nutriție și sănătate. Surpinzător, a căpătat tracțiune, chiar cu aproape 0 promovare (cu excepția câtorva grupuri de Facebook).

Între timp, mă gândeam la diverse alte formate în care să mă conectez cu oameni cărora le-ar putea fi utile aceste informații. M-am înscris pe grupuri Facebook unde am început să intru în discuții despre AVC, nutriție sănătoasă, cancer, clinici de recuperare, în măsura în care puteam oferi informații utile. Promovam articolele de pe blog pe aceste grupuri, strict în ideea de utilitate, nu mă interesau deloc cifrele. Tot de acolo îmi luam inspirația pentru alte subiecte pe care să le documentez și să le livrez înapoi comunității strict în ideea de a ajuta. Ulterior am creat propriul grup, având drept obiectiv să creez o comunitate interesată de același subiecte, dar și în vederea proiectelor pe care urmează să le dezvolt.

Expun toate acestea pentru a se înțelege că podcastul nu e un moft de moment la care m-am gândit într-o zi, ci o altă modalitate de a mă conecta cu oameni care au nevoie de aceste informații.

Ascultam deja de mult timp podcasturi din afară din care învățasem multe lucruri, dar pur și simplu la noi nu exista unul în domeniu. Nu înțelegeam de ce la noi nici măcar influencerii cunoscuți nu popularizează noțiuni discutate de comunitatea științifică internațională. Unul din răspunsuri a fost bariera lingvistică. Am realizat că, deși la noi în bulă sunt mulți vorbitori de engleză, în realitate românii nu sunt chiar așa mari cunoscători de limbi străine, nu la nivelul la care să asculte un podcast în engleză sau să citească un articol științific.

Citisem la acea vreme cărțile lui Michael Greger și ascultam podcastul lui pe care îl apreciam foarte mult pentru calitatea conținutului. Iar anul trecut m-am alăturat echipei de voluntari ai platformei sale, nutritionfacts.org, pentru a ajuta la traducerea aplicației de mobil și a unor video-uri de pe canalul său YouTube.

Și așa a venit ideea podcastului. Aveam informațiile, cred că am un spirit critic destul de dezvoltat, am competențe tehnice decente și cunosc multe probleme la firul ierbii. Mi-am spus că dacă nu pot fi medic, nutriționist, funcționar public în sănătate etc., pot face lucrurile la care mă pricep deja: să comunic oamenilor informații de calitate pentru a fi mai sănătoși.

Podcastul este următorul pas în dezvoltarea mea și a acestui proiect, un nou canal pe care comunic, nu este un scop în sine.

Formatul podcastului este izvorât tot dintr-un fel de sindrom al impostorului. Eu nu sunt medic, nici altfel de specialist în domeniul medical, nu dau nimănui sfaturi de sănătate. Sunt mulți omeni mult mai experimentați care au lucruri interesante de spus, de la care am foarte multe de învățat, de aceea formatul este sub formă de dialog. Nu pentru că ar da mai bine la audiență sau ar fi la modă.

Ce aduce nou

Sunt multe producții care vorbesc despre cum să tratezi diferite afecțiuni, diete, ce să mănânci și ce nu etc. M-am gândit și eu la teme atât de granulare, dar mi-am dat seama că oricare dintre ele ar fi prea specifică. Eu vreau să ajung la rădăcină, la sursa problemei, la acele informații relevante pentru cât mai mulți oameni și care nu sunt suficient de sexy pentru a fi tratate de „influenceri”. Care nu sunt explicate nicăieri, nici de către instituțiile statului, nici de către medici. Nu sunt simple conversații de șuetă, sunt informații cruciale despre cum funcționează sistemul medical, despre profesii și servicii medicale sau adiacente care pot schimba vieți.

Primii pași

O să râzi dar primul pas a fost să-mi definesc foarte clar ce înțeleg prin podcast, mai exact ce anume vreau să creez. Sunt multe formate azi care se intitulează „podcast”, deși seamănă mai mult cu niște producții tv. Am tot respectul pentru cei care le realizează, cred că este un demers complex. Însă eu am mers pe definiția clasică: o producție exclusiv audio, difuzată pe platforme de profil, care poate fi descărcată și ascultată oricând. Așa încât am început prin a studia numai această nișă.

Existau deja câteva podcasturi începute în pandemie, însă necontinuate. Mai erau câteva podcasturi, vreo 2-3, care tratau teme medicale, însă nu păreau a fi independente, și câteva inițiative adresate studenților la medicină. Mi-am asumat astfel că voi face primul podcast 100% independent, strict de informare și educare în prevenție și sănătate. Asta însemna că nu voi accepta colaborări, sponsorizări sau orice fel de asociere cu companii din diverse industrii. Nu pare ceva important, dar e un angajament destul de serios pentru mine, pentru credibilitatea mea și a podcastului.

Legat de implementare, am pornit în cel mai riguros stil corporatist și am tratat totul ca pe oricare proiect la un job: am creat un proiect în Asana, cu termene, taskuri. Asta pentru că mi-a rămas în minte o idee dintr-un podcast al lui Jay Shetty - singurul lucru care face diferența între o idee abandonată și una implementată cu succes este perseverența. Ca să menții motivația, ai nevoie de structura și consecvența care să te determine să continui chiar și în zilele când n-ai chef. Și ai nevoie de un obiectiv clar, sincer și personal. E foarte distractiv să te gândești întâi la logo, cover, design, să investești în aparatură, tot ce ține de creația soft. Dar dacă nu reușești să te ții de treabă, degeaba ai alocat resurse acestor lucruri.

Am început planificarea în septembrie 2022 și mi-am propus ca în februarie-martie 2023 să lansez. Ceea ce s-a și întâmplat.

Apoi am început să citesc mult, de la A la Z, despre ce ai nevoie ca să creezi un podcast. Am făcut un brief, cu profilul ascultătorului, al invitaților, tematică principală, tipul de podcast (dacă să fie dialog, monolog etc.), frecvență, tot. Acest pas e foarte important, deși poate părea prețios - unii ar putea zice “e doar un proiect personal, ce atâta planificare”. Însă una e când îți propui să te auzi numai în format audio cu oameni din orice punct de pe glob, alta când îți propui să te întâlnești fizic cu invitații într-un studio. E cu totul alt set-up, ai nevoie de cu totul alte instrumente și alt buget alocat. Dacă nu știi ce vrei de la început, e foarte greu să te organizezi și riști să investești bani și timp în direcția greșită.

Eu urma să înregistrez de acasă din motive de timp. Fac asta pe lângă un job full-time și ar fi fost extrem de greu să coordonez calendare pentru a face posibilă înregistrarea într-un studio. În plus, profilul invitatului era prioritar. Așa că mi-am asumat că, dacă vreau să mă aud cu oameni de oriunde de pe glob, va trebui să accept lipsa calității de studio și că va trebui să compensez prin post-procesare.

Am construit un buget cu tot ce urma să achiziționez. Nu voiam să investesc foarte mult inițial fără să testez, planul era să scalez pe măsură ce implementam și vedeam unde ar fi fost nevoie să aloc mai mult, ce tehnologie e nevoie să adaug.

Am creat o listă de nume potențiale pentru podcast, însă alegerea am făcut-o în baza unui sondaj derulat pe Facebook. Și aici s-au simțit beneficiile planificării. Știam că voi difuza exclusiv pe platformele de podcasting, așa că trebuia un titlu optimizat pentru asta, care să fie găsit ușor de utilizatori. A „câștigat” Sănătate Zi de Zi și a fost o alegere inspirată zic eu.

Apoi m-am concentrat pe construirea de hard skills - am creat chiar și o listă în care am pus tot ce trebuia să învăț ca să pot produce singură un podcast, lucruri ca procesare audio sau tehnici de intervievare. Curba de învățare a durat 8 luni, a fost destul de abruptă, dar a meritat.

Emoții

Nu am dormit cu două nopți înainte de înregistrarea primului episod. M-am simțit ca la Bac. În special pentru că mă temeam de probleme tehnice, dar era evident și teama de penibil, de a mă încurca, de conversații care trenează. Pur și simplu nu știam la ce să mă aștept.

Ulterior, pe măsură ce mi-am construit un proces, am învățat unde pot apărea probleme și m-am simțit mai relaxată. Aveam tot timpul notițe pregătite, întrebări de backup. A ajutat mult partea de documentare, faptul că înțelegeam bine subiectul pe care îl discutam mă ajuta să mă simt mai stăpână pe situație. Invitatele mele au fost extraordinare și emoțiile treceau după ce începeam conversația.

De la idee la publicare

Totul începe cu research temeinic. Caut cam tot ce se poate despre experiența invitaților, despre subiectele de care sunt interesați, despre proiectele lor. Cel mai mult însă, cercetez documente legate de subiectul discutat. De exemplu, când am înregistrat episodul despre nutriția oncologică, am studiat tot Programul Național de Combatere a Cancerului, inclusiv parcursul legislativ.

Cel mai mult mă speriau situațiile în care invitatul spunea că vrea să înregistrăm a doua zi. Știam că nu voi avea destul timp pentru pregătirea subiectului așa cum aș fi vrut, așa că am preferat mereu un buffer de 2-3 zile. Research-ul durează cam 1-2 zile, în funcție de subiect. Apoi, înainte de înregistrare, aloc timp pentru un dry run - trag un episod de test doar cu mine și cu întrebările, ca într-o conversație liberă. De cele mai multe ori, atunci îmi vin în minte reformulări sau alte idei de întrebări.

Procesarea episodului durează cam o săptămână (6-8 ore). Au fost și situații în care a durat două săptămâni, vreo 16 ore de lucru. Câte 1-2 ore dimineața, înainte de jobul principal. Asta probabil și pentru că eram într-un proces de învățare. Am constatat că un interval de două săptămâni e la limită dar rezonabil, și este intervalul pe care mi l-am propus între episoade.

Invitații

Aici a fost o altă luptă cu mine și o decizie luată de la început. Am ținut mult ca principalul criteriu să fie relevanța experienței invitaților, calitatea informațiilor pe care le pot oferi. Ceea ce e foarte greu mai ales la început, când nu ai un podcast, când ai doar o idee și încerci să inviți oamenii la ceva ce nu există încă. Cel mai ușor ar fi fost să încep cu persoane din cercul de cunoștințe sau la care să fie cât de cât ușor să ajung prin intermediari. Am stabilit că voi face asta numai dacă nu reușesc altfel.

Am început să caut persoane care comunicau deja public pe temele care mă interesau. Era important să existe o compatibilitate în ce privește valorile noastre dar și ușurința de a comunica. Aloc destul de mult timp documentării pentru absolut fiecare invitat, înainte să-l abordez pentru prima dată, asumându-mi că s-ar putea să nu răspundă.

Al doilea pas este să pregătesc un outline, iar aici documentarea e și mai serioasă. Nu aș putea să invit pe cineva la o conversație la care pare că n-am habar ce vreau să discut. Nu am o listă de întrebări standard. Abordarea asta consumă mai mult timp, dar denotă seriozitate zic eu.

Astfel, s-a întâmplat un lucru nemaipomenit: au acceptat invitația oameni cu care nu mai interacționasem niciodată, care nu erau în cercul de cunoștințe și cărora nu aveam ce să le ofer (nici măcar un podcast, căci nu exista încă). A fost un sentiment extraordinar, am o recunoștință profundă pentru acești oameni care au arătat că valorile lor, dorința de ajuta, de a împărtăși din experiența lor celor care au nevoie, sunt mai presus de orgolii. Una dintre invitate chiar mi-a zis „cum aș fi putut să nu accept când am văzut cât de mult te-ai pregătit”.

Pitch-ul inițial, înainte să am vreun episod lansat, a fost foarte onest dar bine documentat. Am explicat sincer că este un podcast în fază de proiect, nu am promis nimic din ce nu puteam să livrez. Acum, desigur, nu mai e cazul, însă seriozitatea e la fel de importantă: respectarea termenelor, pregătirea temeinică.

Tehnici de interviu

Intervievarea e o abilitate la care încă lucrez. Însă întotdeauna trimit desfășurătorul cu câteva zile înainte și, atunci când primesc feedback discutăm despre ce putem să abordăm și ce nu. M-a surprins să aud că și acest gest simplu este foarte bine primit și că nu toată lumea are această abordare.

De cele mai multe ori am reușit să acopăr lista de subiecte astfel stabilită. După cum ziceam și mai sus, e o listă extinsă, care să acopere eventuale momente de trenare. Dar nu a fost cazul până acum. Aș zice chiar dimpotrivă. Discuțiile au fost atât de lungi și interesante, depășind subiectele propuse, încât ar fi ieșit niște episoade mamut fără o editare riguroasă. De cele mai multe ori a trebuit să tai din înregistrare pentru a se încadra în timpul propus de o oră.

Chiar am simțit că sunt pe aceeași lungime de undă cu invitatele de până acum, ceea ce confirmă din nou importanța research-ului, a alegerii invitaților după criterii clar stabilite dinainte, pe baza unei oarecare compatibilități.

Lecții și surprize

Am învățat enorm despre sunet. Formatul audio mi se pare că are anumite particularități și posibilități creative unice, pe care nu le ai la video. Voi explora mai mult zona asta în viitor.

Nu credeam să-mi placă așa mult partea asta, dar după foarte multe ore de prelucrare de fișiere audio, pot spune că aud altfel conversațiile, sunetele, chiar și liniștea. Mi-am dat seama cât de poluat fonic e mediul în care trăim și cât de greu e să mai surprinzi un sunet clar. Am început să iau reportofonul cu mine să înregistrez pur și simplu sunete din natură. Știați că nu mai e liniște nici pe vârful muntelui? Chiar îi provoc pe cei care citesc să încerce să surprindă 3 minute de liniște absolută, vă garantez că e aproape imposibil. Mai în glumă, am învățat clar care sunt orele de joacă ale copiilor din vecini și când vine lumea de la serviciu și face gălăgie pe scară, lucruri pe care chiar nu le observasem până acum :).

În al doilea rând, m-a surprins disponibilitatea oamenilor de a vorbi despre experiența lor. Faptul că încă putem avea conexiuni sincere, calde, chiar și cu oameni necunoscuți înainte, îmi dă o speranță și un optimism extraordinare.

În al treilea rând, am învățat foarte multe despre cum funcționează sistemul medical.

Întâmplare de la înregistrări

Unul din cele mai amuzante dar și penibile momente a fost când, după vreo oră de înregistrare, mi-am dat seama că nu apăsasem REC. Invitata a fost foarte drăguță și a acceptat să ne mai întâlnim o dată. Ba chiar s-a bucurat puțin, pentru că își dorea să documenteze mai bine anumite informații și chiar se gândise inițial să amânăm. Și iată că s-a întâmplat să trebuiască să amânăm. Dar am înregistrat din nou și totul a fost ok. Deci, oameni buni, nu uitați să apăsați REC.

Audiența

Am avut un principiu destul de clar când am pornit acest podcast. Îl fac pentru cei care caută activ informație și care își doresc să acționeze în consecință. Obiectivul meu este să ajut prin asta și nu are nicio cifră atașată. Pentru mine, dacă informația asta ajută un om sau un milion de oameni, e la fel de important pentru că e vorba de cei care au deja o inițiativă proprie de a acționa. Deci impactul real este oricum mult mai mare decât dacă ar fi ajuns acolo pentru că le-a sugerat YouTube următorul video.

Mi-am zis: „Dacă există și un singur om căruia îi sunt de ajutor aceste informații, atunci mi-am atins obiectivul”. Nu este un podcast pe care să îl asculți și atât, chiar poți acționa în baza lucrurilor discutate acolo. Cineva din familie care studiază medicina mi-a zis o dată că a ascultat un episod și și-a luat notițe, erau foarte multe date statistice acolo. M-am bucurat enorm, pentru că acest rezultat e aliniat la obiectiv, nu la vreo cifră de audiență.

Demografic, audiența mea sunt oameni interesați de prevenție dar și de cum să navigheze prin sistemul medical. Sunt și studenți sau oameni la început de carieră care poate nu știu ce opțiuni de carieră există și pentru care am încercat să includ o componentă despre profesii medicale sau non-medicale cu impact în zona de prevenție.

Majoritatea ascultătorilor sunt din România, dar m-a surprins să văd că vin și din SUA, Austria, Franța, Germania, deci oameni pentru care clar nu există bariera de limbă de care vorbeam. Asta îmi confirmă că există o nevoie pentru conținut de acest tip în limba română, că oamenii îl caută.

Cei mai mulți ascultă pe Spotify, Apple Podcasts, dar și direct în browser. Sincer, încă nu am agregat datele de pe toate platformele. Voi face asta în momentul în care mă voi concentra mai mult pe promovare.

Promovare

Până acum nu am făcut aproape deloc promovare în afară de word-of-mouth și asta din două motive. În primul rând, nu am avut timp, pentru că tot timpul era până de curând alocat producției. Lucrez în paralel la noul site și la celelalte platforme unde voi promova și podcastul, ca parte a proiectului de care ziceam. Sunt deocamdată singura care mă ocup de tot, pe lângă un job full-time, deci le iau pe rând.

Însă invitații mei au promovat podcastul pe propriile lor platforme, ceea ce a ajutat destul de mult. Sorana Stanescu a adăugat linkul în newsletterul ei Substack, Foaia de Observație (pe care îl recomand). Cristina Vlădău a conceput o super postare pe LinkedIn, am fost impresionată să văd. M-am simțit puțin prost că nu am promovat și eu mai mult, dar efectiv am avut o limitare de capacitate ca s-o fac cum trebuie. S-a mai share-uit și pe Facebook.

În al doilea rând am vrut să testez ce merge organic și ce nu. Am optimizat conținutul pentru a fi ușor de găsit organic pe platformele dedicate și am vrut să văd câți oameni caută efectiv acest gen de informații, dacă există interes proactiv.

Dar plănuiesc să promovez mai intens în viitorul apropiat, acum că restul setup-ului e aproape gata.

Post-procesare

Mă ocup singură de post-procesare. Am luat-o efectiv de la zero. Înregistrez pe Zencastr și apoi prelucrez totul în Audacity. Însă m-am lovit de niște limitări serioase în ce privește posibilitățile laptopului personal. Acum am făcut upgrade la Mac și din păcate Audacity nu pare să funcționeze prea bine în acest mediu (notă pentru cei care se gândesc să încerce). Așa că probabil voi folosi Garage Band sau altceva în sezonul viitor.

Am un prieten care e în industria muzicală și care m-a ajutat cu feedback constructiv. Dincolo de tehnologie și calitatea sunetului, e vorba de flow, de cum curge conversația. Din cauza asta am refăcut complet unul din episoade, am regândit succesiunea întrebărilor și am eliminat anumite porțiuni redundante. Mi-am creat încet un proces în care să anticipez încă din faza de înregistrare provocările de editare și să le previn.

Trec printr-un fișier de minim trei ori. Prima dată pentru Cut-uri esențiale, ăăă-uri, discuții off-topic etc. Apoi mă concentrez pe conținut și succesiunea întrebărilor, încercând să ajung la flow-ul perfect, cu maximum grad de coerență pentru ascultători.

A treia dată ascult totul din nou, tai și ajustez din timpii morți, scurtez dacă e cazul (ca să se încadreze într-o oră).

A patra oară e final, ascult cu urechile ascultătorilor, atât din punct de vedere al conținutului cât și tehnic. Nu public niciodată fără să mă asigur că fac această ascultare finală, că nu e nimic ce nu ar trebui să fie acolo.

Sincer, înregistrarea fișierului brut e partea cea mai ușoară din tot procesul. Prelucrarea pentru a crea produsul final e mult mai anevoioasă pentru că mi-am propus să aduc informații dense, relevante, nu o conversație pur și simplu.

Podcasturi preferate

Acum câțiva ani, Dobrovolschi a creat ceea ce cred că a fost primul podcast de psihologie din România, de fapt o emisiune Radio Guerrilla, Sinele Învinge. Eu am ascultat-o sub formă de podcast, făceam bindging în căști în timp ce lucram la birou. M-a ajutat foarte mult să încep să studiez în zona asta, așa am auzit de multe cărți de psihologie pe care le-am căutat ulterior. De altfel, am un episod cu Mara Bria, una din colaboratoarele Domnicăi Petrovai pe care am auzit-o prima dată în acest podcast.

Apoi am început să ascult mult podcast internațional. Venise pandemia și plimbările lungi, pe drumul cel mai lung către supermarket, prin parc, erau singura ocazie să fac puțină mișcare în aer liber. Într-o zi am instalat Spotify să și ascult ceva în timpul ăsta și am dat search după câteva cuvinte cheie. Așa am început să ascult On Purpose (Jay Shetty), Nutrition Facts (Michael Greger), Feel Better Live More (Dr Chatterje), Doctor’s Pharmacy (Dr. Mark Hyman).

Între timp au apărut și la noi podcasturi de calitate pe care le-am ascultat/ascult cu plăcere. În România domeniile din care ascult sunt mai variate, pentru că mă interesează subiecte diverse, inclusiv politică, societate civilă, drepturi sociale. Am început, cum ziceam cu zona medicală, și astfel am descoperit-o pe Irina Mateieș podcastul ei, Lucrând în Nutriție (acum a mutat activitatea mai mult pe YouTube - Irina Mateieș Nutriție Oncologică). Îmi place mult și podcastul lui Dragoș Pătraru, Vocea Nației. De aici îmi iau inspirația pentru cărți mai ales. Tot echipa de la Starea Nației are și o rubrică de sănătate foarte bine documentată, Starea Sănătății.

Ascult cu plăcere și Mind Education al Marei Bria. Din zona de jurnalism independent ascult On the Record (Recorder) și Judecata de Acum, iar din zona social/politic ascult Dialog Liber. Impresionant mi s-a părut Obiceiul Pământului al celor de la DOR.

Peisajul podcasturilor în România

Mi se pare că e o explozie fantastică de podcasturi. Unele, cum ziceam la început, nu mi se pare că intră în definiția a ce înseamnă un podcast, adică o producție audio, ceva similar mai mult unei emisiuni radio, dar în care ai mult mai multă libertate să te desfășori creativ.

Deși multe din aceste producții sunt ok și pare că prinde foarte bine formatul video, poate ar trebui redenumite. Din punctul meu de vedere nu toate sunt podcasturi.

Apoi, am observat că au existat multe proiecte începute în pandemie, apoi abandonate, probabil din lipsă de timp. Pare ceva foarte facil la prima vedere. Însă e nevoie de multă consecvență și de un scop clar ca să continui. Când m-am apucat de acest proiect, prima mea reacție a fost: „Aha! Deci de asta nu face toată lumea podcast!”.

Cred că lumea a descoperit că este o cale de a-și exprima liber ideile și cred că trendul va continua, până când va apărea altceva. Mă bucur să văd această democratizare - în sfârșit nu deține nimeni vreun monopol în producția media. Văd un potențial bun în special ca alternativă la canalele media tradiționale și mai ales pentru presa independentă care astfel poate să ajungă mai ușor la public. Văd un potențial și în ce privește alte „sub-genuri” prea puțin explorate la noi, ca podcastul de ficțiune.

Motivația

Pentru mine podcastul e o cale de a comunica și a mă exprima liber. Sunt dedicată acestui proiect, însă și el este dedicat obiectivului meu. Iar obiectivul meu este să sprijin oamenii în a fi mai sănătoși și longevivi prin prevenție și educație. Peste 10 ani cine știe ce alte modalități de exprimare vor fi, poate vom migra cu toții către altceva. Însă sper că obiectivul meu va rămâne și va evolua, indiferent de canalul e comunicare prin care mă exprim.

Planuri

Voi continua cu formatul de tip interviu, pentru că am încredere în expertiza și valoarea pe care o pot aduce interlocutorii. Am descoperit și câteva teme unde mi se pare că discursul public nu a ajuns la nivelul la care mi-aș dori, sunt puțini oameni care ar avea experiență și pe care i-aș putea invita. Însă mi se par importante și chiar le vreau abordate, cu atât mai mult cu cât nu există în agenda publică. Acolo voi încerca alte abordări, astfel încât să mă bazez mai mult pe propriile documentări în care să implic eventual experți pe anumite nișe.

Mi se pare uimitoare ideea că poți efectiv să lansezi un topic important pentru societate care, indiferent la câți oameni ajunge, e acolo, „în aer”, cineva a vorbit despre el, deci nu mai e un non-subiect. Poate chiar așa aș putea sintetiza: vreau să creez o colecție de subiecte despre care nimeni altcineva nu vorbește pentru că nu-i aduce audiențe sau parteneriate wow.

Pe termen lung, cum ziceam, podcastul e parte dintr-un proiect mai amplu. Momentan nu mă gândesc la parteneriate strict pentru podcast, însă voi avea nevoie să parteneriez pe celelalte planuri așa că, probabil și podcastul va primi ceva ajutor în viitor. Strict legat de susținere financiară, deocamdată am luat decizia să nu adopt această strategie. Momentan nu-mi vine în minte vreun produs care să aibă interesul să fie promovat într-un podcast de sănătate fără să se poată interpreta că a influențat conținutul. Probabil pot exista anumite parteneriate cu care să fie compatibil, dar nu am analizat foarte mult încă. Imaginează-ți că fac reclamă la apă și am un episod în care încurajez lumea să bea apă :))

Mi-am asumat ca principiu că momentan îl susțin din resurse proprii, voi vedea în viitor ce va mai fi.

Invitatul ideal

Mi-ar plăcea foarte mult să vină Jay Shetty, este în continuare podcastul pe care l-am ascultat aproape integral, unele episoade chiar în reluare. Are o experiență de intervievare fantastică, a lucrat direct cu Ariana Huffington la Huffington Post, are mii de interviuri la activ și cred că aș avea foarte multe de învățat de la el din perspectiva asta.

Din România aș vrea să-l am invitat pe Dragoș Pătraru. Am învățat multe din podcasturile lui, ne intersectăm la lista de lectură, dar și ca principii de viață sănătoasă. Am citit multe cărți la recomandările lui și cred că este un exemplu în ce privește schimbarea de direcție către un stil de viață sănătos.