Istoric, dans-terapia datează undeva prin anii 1940 și a fost dezvoltată pe fondul schimbărilor de la începutul secolului în dezvoltarea psihologiei, deși dansul și terapia s-au mai întâlnit și în alte perioade, ne spune Irina Marinescu, coregrafă și manager cultural. Irina, alături de un psihoterapeut și un neurolog, a pus pe picioare proiectul ParkinsOn Dance, ateliere de formare în dans terapie pentru profesioniști, ateliere de dans terapie pentru pacienți în București și Azuga și o reprezentație artistică destinată publicului larg.
”Am gândit alături de colegii mei - Loredana Larionescu, artistul vizual Tudor Popa, scenografa Silvia Niculae - un mod în care, prin mijloace artistice să avem o experiență care, pe lângă o înțelegere a ce înseamnă viața cu Parkinson, să ne dea bucurie și speranță”, spune Irina.
În ce a constat proiectul, care a fost feedback-ul celor implicați, de ce nu sunt mai multe astfel de proiecte și care sunt efectele dansului asupra bolnavilor de Parkinson, am încercat să aflăm de la Irina Marinescu, în cele ce urmează.
Cum a început proiectul ParkinsOn Dance
ParkinsOn Dance s-a născut din întâlnirea cu colegele mele, co-inițiatoare, dans-terapeuta Loredana Larionescu și medicul neurolog Bianca Nițu, împreună cu care am avut acest gând comun, de a face posibil dansul pentru Parkinson. Cu ajutorul finanțării AFCN am reușit să dezvoltăm acest proiect, unul destul de complex.
Am desfășurat un atelier introductiv despre dans terapia pentru Parkinson cu două specialiste din UK, iar mai apoi, pentru persoanele cu Parkinson, o serie de ateliere de dans terapie – tango și dans contemporan - în București, găzduite de Centrul Național al Dansului București, și la Spitalul de Traumatologie și Ortopedie Azuga. La final de iunie am avut o reprezentație artistică participativă– Performing ParkinsOn Dance – la CNDB.
Credit foto: Tudor C. Popa
Ce schimbări ați sesizat la pacienți
Cred că la această întrebare cel mai bine răspunde unul din paragrafele descrierii Spitalului de Traumatologie și Ortopedie Azuga, unde echipa a colaborat cu doctorul de recuperare medicală Andreea Mitulescu: "Standardul de aur" pentru îmbunătățirea calității vieții pacientului cu boala Parkinson este mișcarea zilnică – gimnastica medicală, exerciții de respirație, dans, plimbări”.
De fiecare dată, după atelier, feedback-ul a fost (vizibil) pozitiv. De la schimbarea unei stări de amețeală, spre lipsa ei, de la senzația de neliniște la bucurie, de la amorțeală la energizare. Împreună cu ei am descoperit diferite moduri de a ne mișca și de a fi creativi, de a mixa diferite stiluri de dans pentru a crea mici fraze de mișcare. Atât la început cât și la finalul atelierului spunem cum ne simțim, care ne e starea. Un lucru pe care l-au observat și colegii mei care au susținut atelierele de tango – pentru persoanele cu Parkinson și aparținătorii lor – Loredana Larionescu și Paolo Profeti – starea emoțională a participanților a fost vizibil mai bună și s-au bucurat de întâlnirile noastre.
Pentru participanți a fost importantă și întâlnirea cu alți membri ai comunității Parkinson, socializarea, crearea de noi legături, observarea altor moduri de manifestare a bolii (au fost și grade diferite, la unele persoane boala e mai avansată) și istorii personale, dar și împărtășirea de soluții și manifestări de solidaritate și încurajare. A fost un proces fain și, nu de puține ori, emoționant.
Istoria dans-terapiei
Debutul istoriei dans-terapiei este marcată prin anii 1940, dezvoltată pe fondul schimbărilor de la început de secol în dezvoltarea psihologiei. Istoria omenirii și a dansului sunt împletite, și în mai multe culturi și perioade dansul a fost folosit în mod terapeutic. Ca metodă (și aici în principal se discută despre Statele Unite, UK și Europa) a început să fie înregistrată/brevetată în timpul vieții acestor pionieri, cum ar fi Marian Chace, Irmgard Bartenieff, Rudolf Laban.
În momentul de față, cele două organizații care susțin dezvoltarea profesională și recunoașterea legată a profesiei sunt American Dance Therapy Association și European Association Dance Movement Therapy.
Dans terapia este descrisă de cele două organizații ca ”folosirea mișcării în mod terapeutic pentru integrarea emoțională, cognitivă, psihică, spirituală și socială a individului/ the therapeutic use of movement to further the emotional, cognitive, physical, spiritual and social integration of the individual”.
Credit foto: Tudor C. Popa
Care este feedback-ul de până acum
Am avut un feedback extraordinar, atât de la oamenii care au beneficiat de program, cât și de la cei care au aflat pentru prima dată de această posibilitate, de a folosi dans terapia pentru Parkinson.
Avem în plan o continuare a programului și în toamnă iar, la acest moment, pare că vom putea demara o a doua ediție ParkinsOn Dance în București, deci țineți aproape. Oamenii ne pot contacta prin intermediul organizațiilor din care facem parte și prin care facem posibilă desfășurarea proiectului: Clinica Neuristica, Asociația Entuziart și Profeti Art SRL, Asociația Developing Art, Asociația ”Mai puternici decât boala Parkinson”.
Spectacolul “Performing ParkinsOn Dance”
Pentru mine spectacolul acesta este un mod în care am putut aduce împreună atât oamenii care au Parkinson, cât și pe cei care nu știu nimic despre asta, prin acest limbaj atât de frumos care este dansul. Am gândit alături de colegii mei - Loredana Larionescu, artistul vizual Tudor Popa, scenografa Silvia Niculae - un mod în care, prin mijloace artistice să avem o experiență care, pe lângă o înțelegere a ce înseamnă viața cu Parkinson, să ne dea bucurie și speranță. Pentru că a fost o experiență participativă, pe care am creat-o împreună cu publicul, a fost și una intimă, cu un număr limitat de locuri.
Tipuri de dans
Studiile clinice arată că o oră de dans de două ori pe săptămână îmbunătățește echilibrul, postura, fluiditatea mișcărilor, capacitatea de a iniția mișcări și schimba direcții. Nu mai puțin important, și asta cred că o poate simți oricine după ce dansează, mai ales alături de alți oameni, crește starea de bine, avem un sentiment de apartenență, de bucurie. În lume, aceste studii clinice au fost centrate pe tango, dans irlandez și dans modern și contemporan. De altfel, inițiatorii dansului pentru Parkinson sunt Mark Morris Dance Company, o companie de dans modern din Statele Unite.
În dansul pentru Parkinson sunt urmărite creșterea conexiunii, a fluidității în mișcare, a echilibrului, ameliorarea posturii, în raport cu posibilitățile persoanei de a se mișca, adesea destul de limitate. În ateliere eu urmăresc atât relaxarea corpului și reconectarea cu acesta (în contextul în care boala aduce o rigiditate și o greutate musculară), îmbunătățirea posturii și exersarea mersului, a corelării mișcărilor și a ritmului, dar și creșterea creativității. În acest sens lucrez cu oamenii să își reamintească mișcări exersate de-a lungul anilor, care au rămas în corp, și crearea de mici fraze de mișcare care se inspiră din mai multe stiluri de dans - de la o adaptare a unor dansuri clasice la pași de salsa sau mișcări din balet.
Cred că e important de menționat că dansul nu combate această boală, ea este degenerativă. Ceea ce poate face dans terapia este să amelioreze simptomele și să încetinească progresia. În acest proiect am urmat cu toții un protocol destul de riguros, cu o evaluare în prealabil și după finalul atelierelor, pentru a ne asigura că lucrăm în beneficiul persoanelor care fac parte din program. Este indicată consultarea unui medic specialist înainte de a urma atelierele, pentru a elimina diferite riscuri (poate sunt boli asociate pentru care este contra-indicată forma aceasta de terapie).
Credit foto: Tudor C. Popa
Sfaturi
Din tot ceea ce am învățat în aceste luni, nu există un mod de a preveni boala. Ea afectează oamenii și de la vârste ”mijlocii” (39 de ani), în mod non discriminatoriu – în sensul în care atât oameni care au fost activi fizic, care au făcut sport, sau dans, cât și oameni care nu au avut o relație apropiată cu mișcarea fizică, se pot îmbolnăvi.
Un sfat ar fi să consulte un medic neurolog în momentul în care observă schimbări motrice (sunt o serie de alte boli care afectează mișcarea și care nu sunt Parkinson), iar mai departe să urmeze terapia indicată. Parkinson-ul este cu atât mai dificil cu cât el se manifestă oarecum diferit la fiecare persoană, cu aceleași caracteristici de bază. Iar medicația, la fel, are nevoie să fie adaptată la fiecare corp.
Obstacole
În primul rând, mi se pare că în România oamenii se tem atât de dans, cât și de terapie. În ceea ce privește dansul se gândesc la ce crede lumea, că nu sunt suficient de buni, nu au corpuri de dansatori, etc., le e rușine. Cel puțin la nivelul dansului contemporan, la noi nu sunt centre coregrafice, companii de dans sau programe demarate de stat care să aducă dansul mai aproape de oameni (cum se întâmplă în Franța, de exemplu, unde sunt centre coregrafice în mai multe regiuni). Și aici e o chestiune de viziune și de resurse. Așadar inițiativele de dans și mediere a acestuia sunt demarate de artiști, inițiative personale, iar proiectele ajung sau nu la public, de obicei destul de redus.
Pe urmă, dans terapia este relativ nouă și termenul de dans-terapeut e reglementat diferit în funcție de țară - asociația din SUA a fost întemeiată în anii, 60, cea din UK în anii 80. La noi există Asociația de Psihoterapie prin Dans și Mișcare, care a demarat câteva programe de formare în anii anteriori, dar și aceasta poate susține un număr limitat de astfel de programe. Combinat cu ce înseamnă un cost general de formare ca dans terapeut (specializarea, orele de terapie personală, orele de practică, etc.), și prin urmare, costurile pe care le presupune dezvoltarea acestui domeniu, tot la nivel individual, putem zice că este încă în faza de pionierat la noi în țară.
Dar trag speranță că prin demararea a tot mai multor programe, poate la un moment dat vor atrage susținerea publică și în afara unui cadru non-competitiv de accesare de fonduri.
Ce urmează
Pe lângă cursurile de dans și dans terapie pe care le susțin prin platforma UnShame Dance, lucrez la un proiect artistic pe tema memoriei (corporală, urbană), pe care sper să îl pot crește în cadrul unor rezidențe artistice. Mențin o prezență destul de activă pe social media, așa că oamenii mă pot găsi acolo, când nu ne întâlnim la dans.
