Cu Project Atom amplifici impactul brandului tău prin evenimente experiențiale de neuitat

Cu Project Atom amplifici impactul brandului tău prin evenimente experiențiale de neuitat

La Exploratist, suntem întotdeauna atenți la nevoile clienților noștri și mereu creăm soluții curajoase care să le îndeplinească obiectivele de business.

De aceea am lansat Project Atom. Client first. Every project – un ecosistem de servicii integrate de marketing experiențial prin care oferim experiențe de impact, complete, unice și inedite. Primul nostru partener strategic este AHA Media.

„Cred în puterea inteligenței colective. Oamenii cu abilități diferite, chiar și aflați într-o competiție indirectă, creează multă valoare adăugată în orice tip de proiect. Suntem mereu în căutare de resurse, interne sau externe, care să funcționeze ca un tot unitar”, punctează Silviu Andrei Petran, Managing Director, Exploratist.

 

De ce evenimente experiențiale?

Experiențele memorabile creează conexiune emoțională cu brandul. Pentru că sunt interactive, îmbină umanul cu tehnologia, apelează la toate cele cinci simțuri și generează emoție, evenimentele experiențiale sunt engaging și de neuitat. Oamenii vor ține minte cum s-au simțit datorită brandului și le vor povesti și altora. Conexiunea emoțională astfel creată crește loialitatea oamenilor și impactul brandului.

În plus, evenimentele experiențiale le oferă brandurilor și oportunitatea de a obține feedback instantaneu și de a înțelege mai bine nevoile și preferințele clienților lor. În timpul acestor evenimente, participanții pot interacționa direct cu produsele sau serviciile brandului, experimentând în mod real beneficiile și caracteristicile acestora. Feedbackul imediat le oferă brandurilor informații valoroase despre modul în care sunt percepute de către public, pentru a-și putea ajusta strategia și produsele în consecință. Această interacțiune bidirecțională construiește relații autentice și durabile între brand și consumatori.

 

De ce Project Atom?

Exploratist și AHA Media fac totul împreună. Creația și implementarea se discută la aceeași masă, pentru aceeași înțelegere a briefului, a conceptului și a execuției. Astfel, proiectele sunt implementate de la zero și exact așa cum au fost aprobate, oricât ar fi de complexe și inovatoare. Expertiza integrată a celor două echipe face ca execuția să fie rapidă și de înaltă calitate, fără obstacole și limitări.

În plus, competențele complementare ale Exploratist și AHA Media se amplifică reciproc, crescând semnificativ nivelul de creativitate și calitatea fiecărei experiențe. Astfel, Project Atom combină serviciile 360°, creativitatea și tehnologia pentru a crea proiecte B2B, B2C sau B2E personalizate, agile, adaptate perfect la ADN-ul brandului și cu impact de durată.

„Excelăm în gândire creativă, client service și încorporarea componentei tehnice în execuții. Suntem curioși, căutăm și testăm mereu lucruri noi, pe care apoi le integrăm în proiectele noastre și le facem foarte relevante, aducându-le în prezent, ba chiar în viitor. Asta crește complexitatea actului artistic, așa că ne-am ales parteneri pe măsură”, continuă Silviu Andrei Petran, Managing Director, Exploratist.

 

Despre încredere și atuurile ei

 „În AHA Media am găsit un partener de încredere pe care știu că mă pot baza pentru orice proiect și la orice oră. Dezvoltăm împreună proiecte valoroase. Noi venim cu idei curajoase, iar ei au capacitatea de a le pune în practică. AHA ne-a cucerit prin mobilitate, răspunsuri rapide și atenția la detalii”, declară Rovana Munteanu, Senior Partner, Customer Experience, Exploratist.

Un proiect complex presupune câteva săptămâni de activitate intensă pentru toți stakeholderii. Capacitatea echipelor de a lucra împreună cu bucurie și bună înțelegere este vitală pentru a găsi cele mai bune soluții, pentru a face față presiunii și a realiza un proiect curajos, valoros și perfect executat.

„Ne completăm reciproc și ne completăm frumos - de aici și Project Atom. Ne punem laolaltă punctele forte, astfel încât conceptul proiectului să fie nou și îndrăzneț, iar implementarea impecabilă.”, punctează Daniel Timofte, BTL Director, AHA Media. 

 

Secretele unei implementări impecabile? Pasiune, sinergie și un strop de magie

„Exploratist și AHA au funcționat ca un tot din prima zi. Când suntem împreună, mă simt în siguranță și știu că suntem mai puternici. Un exemplu a fost conferința HEINEKEN, EverGreen Fest, din 2021. Organizată în format de festival, cu o durată de 3 zile, conferința a fost cel mai complex eveniment al nostru din acel an. Timp de o săptămână am stat împreună într-o hală de 1300m2, cu foarte puține ore de somn. Echipa AHA venea prima și pleca ultima, iar execuția a fost impecabilă, în ciuda tuturor obstacolelor. Atunci am simțit că vâslim la aceeași barcă și am știut că vom lua și vaporul într-o bună zi”, spune Rovana Munteanu, Senior Partner, Customer Experience, Exploratist.

Ceea ce s-a și întâmplat: Exploratist și AHA Media au luat vaporul și au câștigat împreună două premii Eventex – cea mai prestigioasă competiție internațională din domeniul evenimentelor și al marketingului experiențial.

Premiul Bronz l-am primit pentru conferința EverGreen Fest, iar premiul Platină ne-a fost decernat pentru conferința anuală a HEINEKEN, START 2023!, organizată în ianuarie (foto mai sus). Evenimentul a inclus o serie de experiențe interactive și imersive de impact: ecrane de 330m2 pe care s-a proiectat conținut video captivant cu vizualizare la 270°, 6 activări de brand memorabile, prezența liderilor în mijlocul angajaților, comunicarea interactivă a informațiilor și numeroase experiențe engaging ce au captat atenția și imaginația celor peste 1000 de participanți.

„Sinergia există în tot ce facem noi. Ne ocupăm de componente diferite ale proiectului și fiecare își face treaba foarte bine, e o sincronizare naturală, fără efort. Lucrăm cu multă pasiune și foarte multă bucurie. Orice le ceri se întâmplă, și foarte repede – zici că sunt magicieni. AHA Media sunt foarte prezenți, sunt acolo, lângă tine!” spune Silviu Andrei Petran, Managing Director, Exploratist.

Anul acesta, Project Atom a purtat peste hotare viziunea creativă a României, susținând participarea brandurilor românești la două expoziții internaționale. Am organizat prezența a 9 branduri românești la Tokyo Fashion Week și participarea artiștilor români la târgul internațional NAMM Show din Anaheim, California.

„Nu există proiecte banale. Exploratist întotdeauna caută să pună un strop de magie în toate. Iar faptul că refuză să facă lucrurile în mod simplu și banal ne ține pe toți cu sufletul la gură. Bucuria de pe fețele oamenilor pentru care realizăm proiecte împreună ne face să mergem mereu mai departe!”, spune Daniel Timofte, BTL Director, AHA Media.

Project Atom face mai mult decât să-i mulțumească pe clienții săi. Îi face să strălucească pentru audiența lor.

 

Exploratist este prima agenție de employee  experience din România care  livrează integrat servicii și produse de HR, marketing și digital menite să acopere toate etapele parcurse de angajați într-o organizație. Astfel, Exploratist dezvoltă și implementează strategii și programe de Employer Branding, Comunicare Internă, Diversitate și Incluziune și organizează evenimente experiențiale pentru angajații, partenerii și clienții companiilor. De peste 11 ani, Exploratist îi aduce pe oameni mai aproape unii de ceilalți și de cultura organizațiilor. People first. Everyday.

AHA Media este o agenție de BTL formată dintr-o echipă cu peste 12 ani de experiență în organizarea de evenimente B2B, B2C, online și offline, în domenii foarte diferite și complexe, precum Finance, FMCG, Food Delivery & Cosmetics.

Exploratist a lansat Project Atom, un ecosistem de servicii integrate de marketing experiențial, împreună cu partenerul lor strategic AHA Media, o agenție de evenimente B2B și B2C. Cele două companii le oferă clienților expertiză completă – creație și implementare, resurse și soluții complexe și de ultimă generație – pentru a crea în comun proiecte de marketing experiential relevante și de impact.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related