Roger Hatchuel Student Academy și-a desemnat participanții din partea României la festivalul Cannes Lions 2023 

Roger Hatchuel Student Academy și-a desemnat participanții din partea României la festivalul Cannes Lions 2023 

În urma selecției unui juriu internațional la competiția pentru calificarea la Roger Hatchuel Student Academy, au fost aleși studenții care vor participa anul acesta la  Cannes Lions, în perioada 17 – 24 iulie.

România va fi reprezentată de Alexandra Chipăilă, Communications Consultant la Rogalski Damaschin, alături de Andra Semciuc, Junior Art Director la Leo Burnett, ambele fiind alumni ale școlii The Alternative School for Creative Thinking  și vor fi susținute de Eye Temple.

Roger Hatchuel Student Academy este un program de învățare intens și divers pentru tinerii cu vârste între 18 și 23 de ani, pasionați de creativitate, marketing, arte vizuale și discipline ale comunicării. Un număr de 37 de studenți din 29 de țări diferite se reunesc pe durata festivalului Cannes Lions, după ce, în prealabil, au câștigat competițiile locale din țările lor de origine. 

În cadrul Cannes Lions 2023, studenții participanți la Robert Hatchuel Student Academy vor întâlni leaderi ai creativității globale, vor participa la o varietate de workshop-uri, vor rezolva briefuri și vor genera idei pe baza discuțiilor și a feedback-ului primit.  

Alexandra Chipăilă este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București și în prezent studentă la master în cadrul aceleiași facultăți. Ea  a beneficiat și de o bursă din partea agenției pentru cursurile școlii The Alternative School for Creative Thinking, unde s-a calificat și în cadrul competiției Eurobest. 

„Încă de la 17 ani, de când am luat prima dată contact cu industria comunicării, mi-am setat constant țeluri înalte, care mă intimidau. Mi-am dorit enorm de mult să lucrez în agenție, iar după ce am ajuns în Rogalski Damaschin mi-am propus ca obiectiv să ajung la Cannes Lions. Deși acest vis părea greu de atins, am continuat să muncesc cu entuziasm și implicare și să profit de orice oportunitate pentru a-mi îndeplini dorința”, a declarat Alexandra. 

Andra Semciuc are 24 de ani și este absolventă UNARTE la Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Graphic Design. În prezent este Junior Art Director la Leo Burnett. Are o experiență de peste 2 ani în editurile din România, fiind pe rând DTP și Graphic Designer pentru Vellant, iar mai apoi Junior Art Director la Curtea Veche Publishing. 

În ultimii 18 ani, prin platforma de pionierat în educație creativă de la The Alternative School, am pregătit, selectat și trimis anual tineri la specializările academiei. Mediul hrănitor de acolo – o combinație valoroasă de informație și networking – a fost pentru cei mai mulți o trambulină pentru carieră, azi fiind profesioniști de calibru. Efectele unei astfel de expuneri au consecințe valoroase la scara industriei și este motivul pentru care merită să continuăm tradiția., a spus Teodora Migdalovici, fondatoarea The Alternative School și ambasadoarea Cannes Lions în România. 

De 18 ani, The Alternative School For Creative Thinking, oferă mentorat și selectează candidați de top pentru festivaluri internaționale de creativitate, precum Cannes Lions și Eurobest, reușind să pregătească tineri care azi reprezintă industria cu profesionalism, atât la nivel local, cât și internațional.

Toată experiența va putea fi urmărită pe pagina de Instagram The Alternative School For Creative Thinking,  acolo unde ambele participante vor transmite impresiile și experiențele lor, în timp real.

Cu peste 15 ani de activitate, Rogalski Damaschin este una dintre cele mai mari și performante agenții de Relații Publice din România, cu un portofoliu de clienți care activează în industriile de energie, tehnologie, banking și produse de larg consum.  Agenția este membră a PR PROI Worldwide și este clasată pe locul 3 în topul celor mai creative agenții din EMEA.

The Alternative School organizează de peste 23 de ani selecția de la Roger Hatchuel Academy. Alături de programe și evenimente de specializare dedicate deopotrivă juniorilor și seniorilor, The Alternative School e platforma cosmopolită care conectează industria locală cu cele mai interesante experiențe internaționale din creativitate.

Eye Temple, suporterul creativelor la Cannes, este un boutique de luneterie de nișă activ în România de peste 25 de ani. Cu un portofoliu de branduri remarcabile și o echipă de consultanți care oferă deopotrivă ghidajul necesar în materie de optică, dar și de stil personal, Eye Temple este un nume de referință pentru toți cei care pun preț pe calitate, în toate expresiile ei – indiferent că e vorba despre cea a actului medical sau cea a designului.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related