[Minte & suflet] Mihaela Cristea: Mulți oameni, în special cei din generația Millennials, caută un sens în viață, într-o lume în care au trăit cu convingerea că nu au nicio putere și că ceilalți dețin controlul asupra lor

„Nu lăsa trecutul să-ți ghideze viața”, stă scris pe site-ul psihoterapeutei Mihaela Cristea. Pentru cei neinițiați în psihoterapie poate fi greu de cuprins cu mintea, cum poate ceea ce s-a întâmplat în trecut să afecteze prezentul și chiar viitorul? Nu a trecut și gata?

Este aproape de neînțeles că ne putem sabota relațiile pentru că nu am văzut în copilărie cum arată relații sănătoase, că alegem să stăm în situații de viață toxice pentru că acestea au fost normalitatea părinților noștri, că reacționăm disproporționat în anumite situații, doar pentru că o facem din instanța unui copil cândva abandonat, respins, abuzat. Și că toate acestea vin din trecut.

Fără să conștientizăm faptul că neajunsurile și traumele trăite își pun amprenta în toate aspectele vieții de adult, fără să le identificăm și integram pe toate, este dificil să avem relații împlinitoare și să ducem o viață frumoasă în mod natural, nu cosmetizată pentru cei din jur.

"Un moment în care o persoană își poate da seama că reacționează din traumă este atunci când observă neconcordanța între stimul și reacția sa. Când reacția în diferite situații din prezent este mult prea intensă, neadecvată, în neconcordanță cu ceea ce se întâmplă de fapt".

Psihologul Mihaela Cristea este specializată în psihotraumatologie și psihoterapia traumei. În continuare, povestim cu ea despre traumă și aflăm cum lucrează în terapie cu clienții săi, oameni care vor să își schimbe viețile.

 

Drumul către psihoterapie

Parcursul meu către psihoterapie a fost unul plin de experiențe multiple de viață.

M-a inspirat răspunsul dat de Babbete Rothschild într-un interviu când a spus că și ea, ca majoritatea celor care lucrează în acest domeniu, a ales această cale din dorința de a se vindeca pe ea și-a folosit termenul de "wounded healer".

Din dorința de a mă descoperi, de a vedea, de a înțelege și de a transforma lucruri în viața mea, astfel încât să îmi regăsesc energia de viață și motivația, m-am înscris la Facultatea de Psihologie și am urmat cursurile în timp ce lucram full time într-o corporație mare din București.

După terminarea facultății, împreună cu un grup de prietene și colege, am urmat cursurile de formare profesională și supervizare profesională în cadrul Asociației Române de psihoterapie integrativă.

În acest timp am aflat despre Masterul de Psihotraumatologie și Asistare Psihologică din cadrul Universității din București și am hotărât să mă înscriu. Într-un mod de care nu eram atât de conștiență în acel moment, simțeam că asta va fi ceea ce mă va ajuta cel mai mult în procesul meu de descoperire și transformare personală.

În paralel, am făcut supervizare profesională și masterul de Psihotraumatologie.

Pe parcursul masterului, am devenit foarte interesată de tot ceea ce aflam și învățam, despre ceea ce înseamnă psihotraumatologie și psihoterapia traumei.

Am fost foarte interesată, de asemenea, și de traumă, despre ce se întâmplă cu psihicul traumatizat conform teoriei lui Franz Ruppert.

Prin urmare, atunci am decis să aprofundez acest domeniu și m-am înscris la o a II-a formare, în Psihoterapia Integrativă a Traumei la Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei. Toate acestea susținute de propriul proces terapeutic, de descoperire și transformare personală atât în terapie individuală cât și de grup.

În prezent, practic ceea ce învăț și anume psihoterapia integrativă a traumei.

 

Din perspectiva ta, cum arată relația potrivită terapeut-client

O relație în care terapeutul are grijă de client, în timp ce și clientul are și el grijă de el însuși.

Rolul terapeutului este de a-l ghida pe client în zonele mai puțin cunoscute de către el, de a stimula procesul pe durata ședinței, iar clientul are responsabilitatea de a se îngriji ca acest proces să continue prin aplicarea în viața reală a ceea ce au lucrat împreună în ședințe.

Între ședințe, este timpul în care clientul procesează ceea ce a lucrat în ședință și timp pentru transformare.

 

Indicatorii care-i confirmă unui client alegerea specialistului potrivit

Indicatorii pe care clientul ar trebui să se bazeze pentru a înțelege dacă specialistul este potrivit pentru el sunt următorii:

• Să se simtă respectat, ascultat și înțeles de către terapeut.
• Să simtă că terapeutul lucrează cu el pe aspectele care sunt importante în acel moment al vieții sale.
• Să evalueze dacă abordarea terapeutului se potrivește cu nevoile și valorile sale personale.
• Să aibă în minte faptul că nimeni nu vindecă pe nimeni, așa cum menționează Gabor Mate în cartea sa "Mitul Normalității".

 

Beneficiile psihoterapiei, posibile oricând, nu doar într-o criză

Psihoterapia posibilă oricând nu doar în situații de criză poate avea multiple beneficii. Prin psihoeducație și descoperire personală, avem posibilitatea de a obține o mai bună funcționare a psihicului și a corpului. Aceasta ne oferă oportunitatea de a adopta perspective noi asupra diverselor situații și experiențe de viață.

Astfel, avem capacitatea de a alege să acționăm diferit atunci când este necesar, ceea ce conduce la o creștere a stării de bine, a calității vieții și a energiei psihice.

În plus, acest proces de autodescoperire și dezvoltare personală contribuie la îmbunătățirea relațiilor interpersonale și la antrenarea unor abilități precum comunicarea eficientă și stabilirea limitelor.

Toate aceste aspecte pot contribui, în cele din urmă, la prelungirea duratei vieții și la o viață mai plină și mai împlinită.

 

Cum apreciezi că a evoluat grija oamenilor față de sănătatea mintală

Consider că există o evoluție enormă, iar această evoluție se datorează accesului la tehnologie. Tehnologia ne poate oferi informații și resurse de toate felurile din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

Prin urmare, consider că tehnologia ne-a dat accesul și la o altă perspectivă asupra vieții.

Pentru Millennials, generația care practic a marcat această eră a tehnologiei și a crescut cu ea, îmi vine să spun că poate această evoluție și conștientizare a nevoii de grijă față de minte și spirit vine și din nevoia de vindecare a experiențelor neplăcute și din dorința de a experimenta și lucruri plăcute.

Millennials au devenit mai atenți la ei înșiși din dorința de a-și valida durerea trăită, care pentru mult timp le-a fost invalidată, minimizată și neînțeleasă.

Mulți oameni, în special cei din generația Millennials, caută un sens în viață, într-o lume în care au trăit cu convingerea că nu au nicio putere și că ceilalți dețin controlul asupra lor. Această căutare își are rădăcinile în dorința de a înțelege scopul existenței lor și de a găsi un sens în propria viață.

În plus, acești oameni simt nevoia să renunțe la vechile modalități de a face lucrurile și să învețe noi abordări, mai sănătoase atât pentru ei, cât și pentru ceilalți. Ei aspiră să devină mai buni în ceea ce privește relațiile cu ceilalți și să dezvolte o apreciere pentru diversitate și incluziune în viața lor personală și profesională.

 

Definirea traumei, fără a folosi în exces acest cuvânt

Da, așa este. Este foarte ușor folosit termenul de trauma.

Trauma nu este evenimentul neașteptat, violent și agresiv prin care trecem, ci este trăirea interioară de prăbușire, un blocaj intern, o ruptură.

Trauma este modul în care persoana reacționează, simte și interpretează momentul traumatic.

Trauma este sentimentul de neputinţă, lipsa oricărei protecţii și a resurselor necesare pentru a funcționa în contextul amenințător.

Trauma se produce în momentul în care nu avem posibilitatea de a găsi soluții și de a transforma acel eveniment într-unul care să ne pună în echilibru și acord cu mediu. Prin urmare, ajungem să interpretăm lumea ca fiind nesigură și amenințătoare, astfel că apare o instabilitate permanentă despre sine și lume.

Trauma nu este ceva ce vede la exterior, se poate observa prin consecințele ei, precum faptul că nu mai poți vedea perspectiva celorlalți, nu te mai poți implica, nu mai poți învăța, nu-ți mai poți coordona senzațiile și gandurile, nu mai poți experimenta plăcere și bucurie.

 

Mecanismele traumei

Acestea pot include următoarele aspecte:

• Blocajul sau colapsul interior;
• Umorul ca mască;
• Furia, agresiunea, negarea – persoana poate nega sau evita cu totul gândurile, emoțiile sau amintirile legate de traumă, încercând să le suprime sau să le evite pentru a face față mai ușor;
• Evitarea – ești drăguț cu toată lumea, nu spui ce simți de teamă că nu le va plăcea celorlalți
• Persoana nu-și exprimi furia sănătoasă – de teama respingerii, a criticii sau de a provoca conflicte;
• Nevoia de a dovedi valoarea în fața altora – ca o modalitate de a compensa sentimentele de insecuritate sau neputință legate de traumă.

 

Modificări generate de traumă

Trauma poate afecta dezvoltarea creierului, îi fură autenticitatea și vulnerabilitatea.

Iar când acest lucru se întâmplă, ceea ce se va produce va fi o deconectare de Sine și de ceilalți.

Trauma îi modifică persoanei felul în care vede lumea – va înțelege că lumea este un loc periculos și trebuie să se apere mereu.

Trauma îi va scădea capacitatea de a tolera durerea și atunci va fi dispus să facă orice pentru a nu mai simți durerea (de la adicții până la people-pleasing și izolare).

Trauma aduce multă rușine și îi creează dificultăți în a rămâne conectat cu momentul prezent datorită faptului că rămâne blocat în trecut, în momentul traumatic. Crede că reacționează la ceea ce se întâmplă în prezent, dar de fapt, dacă te uiți după intensitatea reacției, aceasta nu este una adecvată situației prezente.

 

Cum ajunge o persoană să fie conștientă de faptul că reacționează din traumă, deci să ceară ajutor specializat

Un moment în care o persoană își poate da seama că reacționează din traumă și că are nevoie de ajutor specializat este atunci când observă neconcordanța între stimul și reacția sa. Când reacția în diferite situații din prezent este mult prea intensă, neadecvată, în neconcordanță cu ceea ce se întâmplă de fapt.

De exemplu, când un adult stă de vorbă cu părintele său și îi povestește despre ceva ce a făcut el, despre cum a ales să acționeze într-o anumită situație sau despre o decizie pe care a luat-o, iar părintele îi spune "trebuia să faci invers" sau "eu aș fi făcut altfel".

O reacție adaptată la situația aceasta este că, adultul înțelege și acceptă faptul că este ok să aibă păreri diferite și să facă alegeri diferite și nu este nimic în neregulă cu acest lucru.

Dacă, în schimb, se supără și simte că nu e corect și gândește că poate chiar a făcut greșit, că părinții niciodată nu îi validează părerea, alegerile, deciziile, atunci, cel mai probabil a reacționat copilul care a trăit cândva această nedreptate, în urma căreia a înțeles că este ceva în neregulă cu el, că el e cel care nu face nimic bine.

Cu ajutor specializat poate transforma această înțelegere pe care a avut-o despre el și despre ceilalți, astfel încât să-i poată permite să rămână prezent și să acționeze din poziția adultului care este astăzi.

 

Tipuri de traumă în literatura de specialitate

Depinde pe cine întrebi :) ! O să menționez clasificarea făcută de C. Courtois, 2014.

C. Courtois (2014) le-a numit trauma impersonală și interpersonală:

I. Trauma impersonală – este accidentală.
Această traumă rezultă din evenimente accidentale sau circumstanțe externe.
Aici intră traume cauzate de: accidente, dezastre naturale, boli cronice/fatale, vătămări fizice grave care pot duce la invaliditate și dizabilități.

II. Trauma interpersonală – nu este accidentală și include toate formele de victimizare și exploatare, precum:
● Trauma de atașament – apare atunci când părintele nu răspunde nevoilor copilului. Copilul este neglijat, abuzat (emoțional, fizic, sexual), este expus la violența părinților (își vede mama bătută de tată).
● Trauma instituțională – trauma de atașament/relația părinte-copil la nivel macro.

Această traumă poate include: neglijarea, abuzul emoțional sau fizic, separarea de părinți sau îngrijitori, lipsa de sprijin emoțional sau educațional adecvat, discriminarea sau tratamentul inechitabil. Exemplele pot include: experiențele traumatice din instituții de îngrijire sau din sistemul de protecție a copilului.

● Trauma de identitate – persoana renunță la ea pentru a putea fi iubită, acceptată.

● Trauma comunității – apare atunci când o comunitate suferă o traumă colectivă.

Exemple: dezastru natural, act terorist sau un conflict social. Trauma comunității afectează în mod general întreaga comunitate și poate avea consecințe pe termen lung asupra indivizilor implicați.

 

Din procesul tău de lucru cu clienții

Sprijin oamenii să ajungă ei înșiși la concluzii și decizii potrivite pentru ei.

Îi ajut să se descopere, fără vinovăție la adresa lor sau a altora, în așa fel încât să-și crească motivația și energia psihică.

Clienților mei le ofer perspective noi asupra situațiilor cu care se confruntă, în așa fel încât să facă conexiuni neuronale noi, să-și poată schimba gândirea și să poată face acțiunile pe care și le doresc.

Scopul e ca în ei să se trezească în ei puterea și responsabilitatea.

Sunt prezentă la ei, îi susțin, îi ascult și merg în realitatea lor, în așa fel încât să mă asigur că ceea ce obțin din terapie să fie ceea ce ei au nevoie.

Pun întrebări, ofer informații, analizez și sunt curioasă. Explorez împreună cu ei într-un mod care să le ofere insighturi importante pentru a debloca dezvoltarea psihică. Astfel, îi ajut să-și dezvolte noi abilități care să-i sprijine în rezolvarea problemelor lor.

Lucrez cu clienții mei urmând o structură de intervenție în care, împreună cu clientul, analizăm emoțiile și modul în care le gestionează. Ne concentrăm asupra evenimentelor din trecut care au contribuit la formarea acestor emoții, modul în care gândește și interpretează informațiile, precum și comportamentele și acțiunile pe care le desfășoară.

Urmând apoi să vedem ceea ce devine important pentru client odată înțeles felul în care funcționează și împreună construim strategii adaptate contextului de viață actual al clientului.

Datorită formării în psihoterapie integrativă am o abordare holistică și folosesc instrumente din mai multe orientări. Le aleg pe cele care consider că vor provoca schimbările cele mai mari în client, vor avea cel mai bun impact.

 

Situațiile cu care vin la tine cel mai des Millennials. Metehne și poveri ale generației

Millennialii, această generație născută după '80, cărora mă adresez, se confruntă cel mai des cu aceleași situații: certuri cu părinții, dezacorduri cu ei, lipsa curajului de a le spune adevărul părinților și vizite tot mai rare tocmai din cauza acestor tensiuni.

Deconectare – într-un cuvânt.

Observ că milenialii au dezvoltat un sentiment de separare față de ceilalți. Iar asta îi afectează pe toate planurile. Millennials își doresc să-și îmbunătățească relația cu părinții lor învățând să comunice cu ei. Vor să le spună lucruri fără să simtă vină, rușine sau că îi dezamăgesc.

Își doresc să afle cum să pună limite sănătoase în relația cu părinții/socrii, astfel încât să simtă că li se respectă spațiul personal, deciziile, dorințele și că și părerea lor este importantă.

Vor să fie auziți atunci când spun cum a fost pentru ei o anumită experiență din copilărie, în loc să li se spună că "Nu a fost așa!" sau că "Nu-ți amintești bine".

Vor să nu li se mai conteste emoțiile prin expresii de genul: "ești prea sensibil!" sau "exagerezi!".

Pentru că cei născuți după '80 s-au dovedit a fi generația care schimbă regulile jocului. Generația care nu mai vrea să răzbată și să supraviețuiască doar din punct de vedere fizic și material. Millennials iau în calcul și partea emoțională, nevoile, dorințele, iar această schimbare poate deveni copleșitoare fără un sprijin, fără oameni care să-i înțeleagă și susțină.

Este generația care este pregătită să renunțe la frică și la normele, regulile impuse de societate. Sunt dispuși să se cunoască dincolo de aceste norme sociale care au fost impuse de-a lungul anilor de generații.

Vor să învețe să comunice liber, să colaboreze cu ceilalți în așa fel încât să găsească echilibrul dintre ei și ceilalți, între ei și mediu. Vor să devină flexibili prin intermediul strategiilor de dezvoltare și să renunțe la mecanismele de supraviețuire care îi țin rigizi, lipsiți de energie psihică și motivație.

Este generația menită să facă aceste schimbări, iar pentru aceia dintre ei care se opun și aleg în continuare doar să supraviețuiască, viața li se va părea foarte grea, copleșitoare, în puterea celorlalți și lipsită de satisfacții.

Pentru a le veni și mai mult în ajutor, am creat comunitatea Millennials și relația cu părinții - Limite sănătoase.

Gândul a fost acela de a crea un spațiu sigur unde pot împărtăși despre dificultățile pe care le au în comunicarea cu părinții, și unde pot primi sprijin, validare și ghidare.

 

Trecutul care afectează prezentul. Cum funcționează

Imaginează-ți un copil de 6-7 ani care își face lecțiile împreună cu părintele lui la ceas de seară și la un moment dat greșește. Ce poate să greșească? O liniuță, un bastonaș, poate.

Moment în care părintele se înfurie, începe să șteargă greșeala din caiet în timp ce țipă și îi spune copilului că nu este în stare să facă bine, fără să greșească.

Părintele este foarte furios și spune tot felul de lucruri, își varsă toate frustrările pe acea greșeală făcută de copil.

Copilul stă înțepenit la masa la care își face temele, speriat că nu știe ce se poate întâmpla cu el, încearcă să se miște cât mai puțin posibil în speranța că, dacă va sta așa nemiscat, se va opri mai repede furia părintelui și nu i se va întâmpla ceva și mai grav.

Cu mintea lui de copil, în lipsa unor explicații, fără posibilități de autoreglare, de căutare de soluții și de transformare a acestei situații într-una care să-l pună în echilibru și acord cu mediu, trăiește o prăbușire interioară, o ruptură internă, un blocaj intern și ceea ce poate face pentru a-și asigura ”supraviețuirea”, este să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat, să se gândească că este vina lui și pentru a evita să mai ajungă în asemenea situații, ceea ce va face pe viitor va fi să se asigure că nu mai greșește niciodată și că se va mișca cât mai puțin cu putință în momentele în care simte că există pericolul să greșească.

 

Cum arată acest lucru în viața de adult?

Va merge pe ideea "totul sau nimic". Ori face perfect, ori nu face deloc, pentru că nu poate risca să mai trăiască ceea ce a trăit în momentul acela în care a decis să nu mai greșească:

• Va vorbi doar dacă și-a făcut un research solid care să susțină foarte bine ceea ce are de zis;
• Se justifică tot timpul pentru că trebuie să aibă dreptate;
• Nu concepe o discuție în care să nu rămână cum vrea el. Iar dacă nu se întâmplă asta, se supără, acuză, dă vina, critică și se așteaptă ca celălalt să vină să zică că-i pare rău și să-și recunoască greșeala;
• Ca părinte, se poate simți copleșit că se dă o luptă în el între a avea dreptate, a nu greși și dragostea pentru copil;
• În relația de cuplu va alege mereu să aibă dreptate și se va simți neimportant și neiubit de către partener;
• În relația cu părinții se va simți neînțeles, neiubit, își va critica părinții și felul lor de-a face și de-a fi – care este unul greșit;
• Prin urmare, cu greu va putea face cineva ceva fără ca el să critice acel lucru.

Ceea ce ajută pentru a deveni prezenți, în a trăi mai mult conectați cu momentul prezent, este să capeți o mai bună înțelegere despre ceea ce s-a întâmplat în trecut, explicațiile care au lipsit atunci și-au lăsat loc de interpretare pentru mintea copilului, să folosești resursele pe care le ai azi și care atunci lipseau, astfel încât să eliberezi mintea de așteptările setate atunci.

Un eveniment neprocesat din trecut ne umbrește prezentul, lăsându-ne incapabili de a gestiona adecvat situațiile în prezent.

 

Când știe o persoană că a făcut pace cu trecutul său

Când se va simți suficient de confortabil să se uite înapoi și să vadă momentul traumatic pentru ceea ce a fost, fără înțelegerea pe care i-a dat-o atunci și fără emoțiile puternice asociate.

Când va înțelege că nu a fost vina lui, că nu a făcut nimic greșit și că felul în care a ales să acționeze a fost cel mai potrivit în situația de atunci.

Când poate să vadă evenimentul așa cum s-a întâmplat în realitate, fără elementele care l-au traumatizat.

Poate vedea că a fost un părinte furios care a țipat la el când eram mic, fără să însemne că a fost vina lui sau că a greșit. Și, totodată, va înțelege, că nu tot ceea ce va spune sau va face o să fie fără greșeală, perfect.

Cu alte cuvinte, să-și dea voie să greșească și să știe că este în siguranță.

Memoria acelui moment traumatic rămâne, dar mintea conștientă îl poate neutraliza prin gânduri raționale, astfel încât nu va mai simți să intre în mecanism.

 

Trei atitudini care nu permit dezvoltarea unui adult

1. Ai așteptarea ca ceilalți să știe ceea ce gândești, ce ai nevoie sau cum te simți fără ca tu să spui ceva.
Aici auzim expresii de tipul: ”Dar el/ea nu își dă seama? De ce trebuie să îi zic eu ce gândesc? Cum să nu știe că mă deranjează?”.

2. Te preocupi foarte mult să fii văzut ca o persoană bună și devii defensiv atunci când primești un feedback care nu este pe placul tău.
”Da, bine că le faci tu bine pe toate și eu nu fac nimic bine”.

3. După o discuție, te aștepți ca cealaltă persoană să treacă repede peste, să se poarte ca și cum nimic nu s-a întâmplat, iar dacă nu face asta, te superi, critici și acuzi.
”Hai că nu s-a întâmplat nimic așa grav. Treci peste! Eu nu m-am mai supărat atât când tu ai spus…
Și ai văzut, că am trecut peste și te-am iertat.
Prea dramatizezi!”

Din dorința de a ajuta adulții să constientizeze aceste atitudini și să producă o schimbare, am creat un e-book gratuit, pe care îl pot găsi pe site-ul meu.

În e-book vorbesc despre aceste atitudini, sursa lor, riscuri, cum ar arăta viața fără acestea și cum să facă schimbarea.

 

Starea de echilibru emoțional. Cum arată

Putem vorbi de echilibru între interior și exterior atunci când acceptăm ceea ce simțim și ceea ce gândim fără să ne ascundem sau să disimulăm, încercând să arătăm altceva în exterior. Ne dăm voie să fim autentici și vulnerabili și exprimăm ceea ce suntem sau nu suntem.

Atunci când nu încercăm să fim altceva decât ceea ce suntem în fiecare moment dat suntem în echilibru.

Putem verifica acest echilibru uitându-ne în viața noastră, reflectând asupra noastră și punându-ne întrebări:

„Funcționează pentru mine așa cum sunt lucrurile în acest moment?
Arată viața mea așa cum mi-am imaginat-o?
Sunt în relația pe care mi-o doresc?
Sunt mereu supărat sau sunt prezent și calm?
Jobul pe care-l fac îmi place sau nu.
Mă pot bucura?”

Răspunde la întrebări fără să te compari sau să normalizezi situația în care ești.

 

Recomandări pentru menținerea echilibrului emoțional și psihic

Să se cunoască pe ei, să devină importanți pentru ei înșiși, să învețe să comunice deschis, să devină curioși de ce are de spus celălalt, să pună limite sănătoase, să accepte că nu tot ceea ce vor face va fi perfect, fără greșeală și să nu se învinovățească.

Din din fiecare experiență pe care o au să învețe ceea ce pot face mai bine data viitoare, fără învinovățirea lor sau a celorlalți.

Ceea ce mai recomand este scrisul. Să scrie despre ce simt. Despre resentimente și frici, întrucât ele să fie scoase din minte și astfel să rămână o viziune mai clară a ceea ce trebuie făcut în prezent pentru un plus de energie, motivare, concentrare.

Să aibă experiențe noi, bune și plăcute care să le facă plăcere mai ales în perioadele mai învolburate ale vieții lor.