[Start in industrie] Diana Beldiman: O mare diferență pe care o văd în generația mea este că noi încercăm să impunem boundaries, să ne facem un spațiu de lucru mult mai sănătos

Curiozitatea și dorința de a afla ce se întâmplă în culisele lucrurilor au adus-o pe Diana Beldiman, PR Junior Ogilvy România, la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, la SNSPA, și apoi în industria creativă. Nu a avut multe așteptări înainte de a lucra în acest domeniu, dar a fost uimită de procesele complexe care se întâmplă aici, uneori chiar și în spatele unei simple postări în Social Media. A mirat-o și faptul că industria comunicării suferă foarte mult de miscommunication și de ghosting. A învățat să se adapteze la toate acestea, dar și să își impună propriile valori.

”Am învățat că este okay dacă anumite lucruri îți iau mai mult timp, nu te face cu nimic mai puțin bun, ci doar mai atent, pentru a nu mai fi necesar să reiei task-ul respectiv. Să ai răbdare este o virtute imensă, ceea ce eu încă nu stăpânesc foarte bine, dar încerc să deprind de la colegii mei”, spune Diana.

Care au fost primele proiecte și primele greșeli, cât de deschisă e industria față de juniori, cum a fost perioada de interviuri și căutări și experiența de început în PR, povestește Diana în rândurile de mai jos: 

Etapele care te-au adus aici

Cred că una dintre chestiile care m-au „împins” înspre acest domeniu a fost curiozitatea mea constantă, voiam să știu mereu ce se întâmplă behind the scenes. Plus, mereu am avut o afinitate pentru scris și am zis: well, ar trebui să merg la Comunicare, pentru că eu și științele exacte nu am fost vreodată prietene. Așa că am m-am înscris la CRP, la SNPSA și, tot așa, la CRP, dar la Universitatea Politehnică Timișoara (voiam să fiu cât mai departe de casă).

Mi-am dat seama că nu ar fi un deal ok să merg la Timișoara, așa că am ales Bucureștiul. Iar în primul an m-am intersectat cu o tipă pe care o știam din adolescență, de pe un grup random de pe Facebook (unde discutam tot felul de topicuri, de la cărți, la seriale), iar ea făcea parte și din PRIME România. Asociația PRIME a fost prima mea legătură directă cu domeniul comunicării, acolo am întâlnit oameni super, cu care, later on, m-am întâlnit în diverse contexte, ba la job, ba la un eveniment.

Prima întâlnire cu industria creativă

Cum ziceam, prima mea întâlnire cu industria creativă a fost prin PRIME. În PRIME am făcut parte din departamentul de PR al asociației și din cadrul echipei de organizare a evenimentului PR&Ad Fair. Dinamica din asociație e relativ ca în agenții, adică pentru un tânăr student mi se pare că este fix ceea ce trebuie ca să își dea seama dacă ar vrea sau nu să lucreze în domeniu, de la faptul că ai un coordonator care-ți dă feedback constant, la deadline-uri și, desigur, partea externă, comunicarea cu parteneri, sponsori, influenceri, furnizori and so on.

Pentru mine, în primul an de facultate s-a conturat totul, dacă vreau sau nu să continui în acest domeniu. De ce zic asta? Țin minte când mergeam la Litere, la Universitate și aveam ședințele la PRIME. În fiecare marți și miercuri plecam de la SNSPA spre Universitate și știu că mereu eram exasperată de acest gând, de faptul că din nou mă duc acolo, iar după aceea, în martie am lansat revista PR Forward, a 11-a ediție a acesteia și eram super mândră, pentru că conceptul revistei din anul acela a fost idea mea și o simțeam și mai aproape de suflet.

Dar când am simțit că well asta e ceea ce vreau să fac, a fost la al doilea eveniment, la PR&Ad Fair, un târg de job-uri entry level, unde am simțit că am fost peste tot și implicată în tot (în cele două zile de eveniment am fost ușor insuportabilă, dar trecem peste). La acest târg am avut ocazia să stau să vorbesc cu atâția studenți care-și căutau și ei un job în domeniu și țin minte că ploua afară și era așa urât și ne întrebam cine o să vină la eveniment, dar chiar am avut un volum mare de oameni. Pe lângă faptul că am avut ocazia să vorbesc cu alți studenți, am stat de vorbă și cu fiecare om de la agențiile care erau participante cu câte un stand.

Mi-au rămas câteva stand-uri în minte, care erau așa pline de viață și parcă-ți ziceau hai la mine. Erau cei de la Mavericks care erau super tehnologizați, cei de la Grafitti care erau super colorați și fetele de acolo au fost super drăguțe. Mie mi-au rămas în minte cei de la Ogilvy cel mai mult (I know, I know), dar aveau niște prăjituri pe băț care erau niște planete (super cool, erau și pe concept, conceputul fiind UNIvers) și erau gustoase!!

Perioada de căutări

Nu-mi amintesc prea multe din această perioadă, pentru că nici nu a fost foarte lungă. Știu că eram în anul doi de facultate, prin octombrie așa, un amic de-al meu deja lucra sau era într-un internship (nu mai țin minte exact) și m-a pus în contact cu o tipă cu care el lucrase.

Țin minte că biroul agenției era super aproape de SNSPA, am plecat de la facultate, m-am dus la interviu. A fost un interviu super light, cu o energie așa caldă. Responsabilitățile mele nu ar fi fost multe/ grele, mă ocupam de content plan-ul pentru vreo 4 conturi, community management, mai scriam câteva articole și mai făceam câteva PR deliveries, dar cam atât.

După aproape 2 ani, am decis să experimentez în altă parte. Simțeam că stagnez, că nu mai fac nimic nou. Venise și pandemia, simțeam că-s așa într-o buclă și singurul lucru pe care-l puteam controla era să-mi caut un alt job.

Așa că, am ajuns să dau interviu pentru un post de Communication Executive la Rogalski Damaschin, știu că au fost 2 sesiuni de interviuri. Prima sesiune cu Dorian Ilie (care era managerul echipei din care aș fi urmat să fac parte), care a fost foarte cool, zici că eram la o sesiune de gossip, iar după aceea cu Alina Damaschin, acolo am fost ușor intimidată și spre „norocul” meu nu-mi mergea nici camera de la laptop (pentru că ambele interviuri au fost online). But all went well și am rămas în relații super bune cu mulți oameni de acolo.

Iar după un an la Rogalski, am fost sunată de către Roxana Marin, Talent Manager, pentru un post în echipa de PR la Ogilvy. Interviul pe care l-am avut pentru acest post a fost preferatul meu, a fost totul super casual, am râs, zici că eram la cafelutsă cu prietenele. Plus, pe lângă aceste aspecte, părea că va fi locul unde voi învăța super multe.

Experiența de la interviuri

În primul rând, ca un sfat, oricât de agitat ai fi, să breath in breath out și să îți dai seama că ești un asset important pentru x agenție, chiar dacă nu ai experiență, atitudinea și abordarea pot schimba foarte multe în cadrul unei agenții.

Plus, să nu-ți fie frică să-ți impui nevoile, don’t settle for less, doar pentru că vrei neapărat să-ți găsești un job sau pentru că vrei să scapi de job-ul actual. Comunică ceea ce ai nevoie, ce așteptări ai, ca atunci când începi noul job să nu fi dat peste cap și să fie ceva la ce tu nu te așteptai.

Pe mine m-au ajutat foarte mult interviurile unde cei care mă intervievau coborau from their high horse și nu mă tratau ca pe just a kid that wants some money, too, ci puneau preț pe viziunea mea. Interviurile unde era un mix de hai să-ți spunem ce vei face la job, dar uite și o chestie funny.

Deschiderea industriei pentru un junior 

Cred că e 50/50, sunt atâția care îți ies înainte și încearcă să te ajute să înțelegi x și y chestii, care vor să-ți asculte părerile și să asculte inputul unui om care face parte din generația majoritară. Dar sunt și oameni care încă nu ar vrea să dea mai departe din knowledge-ul lor, poate vine dintr-un loc de aroganță, că li se pare ciudat să lucreze cu o persoană mai mică cu 20 de ani sau poate vine dintr-un loc de teamă.

Personal, am avut parte de atitudini precum: ce știi tu, tu ești aici ca să faci ceea ce noi nu avem chef. În momentul de față, indiferent de faptul că nu am atâta expertiză, știu că părerea mea este ascultată și nu doar atât, dar și luată în considerare.

Sunt din ce în ce mai multe programe cu deschidere către studenți, ceea ce mi se pare cool, dar cred că pe lângă aceste programe (care unele sunt de duzină), trebuie să se schimbe și anumite atitudini.

Cum percepeai industria înainte să intri în ea

Nu am avut vreo așteptare când am intrat în această industrie, cred că așteptările, în sine, nu-ți fac bine, mai ales dacă nu ai gustat încă din acel anume (aici industria). Ci, pur și simplu, ce m-a uimit pe mine a fost faptul că multe procese se întâmplă extraordinar de greu, că până la și anumite simple postări în social media, se poate lucra chiar și luni, doar pentru că trebuie să fie mai multe lucruri reglementate sau că nu se comunică okay.

Uite, hai că am mințit, o așteptare aveam, să se comunice cum trebuie, că mna - publicitate - comunicare, merg mână-n mână. Mi se pare că în acest domeniu se suferă foarte mult de miscommunication și se face foarte multe ghosting. Când cuiva nu îi place ceva ce tu îi livrezi, pentru că nu știe să dea feedback, îți răspunde după o perioadă mai lungă. Ceea ce mi se pare foarte amuzant și, desigur, ușor frustrant. I mean, la baza acestei industrii este să știi să comunici și, din păcate, mi se pare că asta este și una dintre marile probleme.

Cât contează baza teoretică

Am terminat Facultatea de Comunicare și Relații Publice, la SNSPA. Iar acum sunt în ultimul an la master, la Publicitate, tot la SNSPA.

Nu știu să-ți răspund aici, pentru că sunt ușor conflicted, uitându-mă în spate, îmi dau seama cât de importantă este informația pe care am primit-o și că baza teoretică este super importantă, doar că modalitatea prin care studenții sunt introduși în materii este ușor din topor. Aș putea spune că pe mine, personal, m-a ajutat mai mult că am făcut parte dintr-o asociație studențească, ca să pot înțelege mai ușor ce o să se întâmple când voi lucra și eu.

De unde ai învățat

Din asociațiile studențești, de acolo am deprins cel mai mult, pentru că am avut deschidere la studenți care deja intraseră în industrie și am putut să înțeleg, cumva, the basics.

Cărțile care au ajutat

Uh, niciuna? :)) Eu oricum am un stil haosat de a învăța, îmi place să învăț din mers și oricât de bună ar fi fost o carte, simțeam că experiența mea nu poate fi îmbunătățită cu x y z cărți și, pur și simplu, am încercat să deprind informații de la oamenii seniori din jurul meu.

Experiența de început

Cu urcușuri și coborâșuri, așa mi-aș descrie experiența, dar cred că acest lucru este general valabil. La început mi s-a părut puțin mai greu, sunt și o fire perfecționistă, care dacă greșește îmi dau în cap singură, iar la început mi se pare că greșelile erau mai dese. Nu știam care ar fi fost un proces okay de lucru și mă mai împotoleam, mă învinovățeam maximum. Nici nu știam să cer ajutorul la început, iar, cu timpul, am învățat să fac asta. Am început să fiu mai încrezătoare în abilitățile mele, iar mediul în care te afli contează foarte mult, joacă un rol important în self-esteem-ul angajațiilor.

Dar, da, la început eram super repezită și neîncrezătoare.

Primul job a fost într-o agenție micuță de content marketing & storytelling. Am ajuns acolo pentru că m-a recomandat un prieten. Iar la Ogilvy, tot cam așa, m-a recomandat un prieten :))

Echipa, atmosfera

În sine, a fost destul de ușor, am avut parte de răbdare din partea colegilor, dacă nu știam ceva, îmi arătau ca next time să nu mai am x nelămurire. Și cred că am avut și puțin de noroc, pentru că perioada când am început la Ogilvy mi s-a părut liniștită sau au reușit colegii mei s-o facă așa. La fel a fost și induction-ul, pretty smooth. Și e pretty cool că Ogilvy face parte dintr-un grup mare de comunicare care-ți pune la dispoziție o adevărată librărie de knowledge.

Primul proiect

Printre primele proiecte mai mari și dragi mie se află un proiect pe sustenabilitate în cadrul Comisiei Europene. Pe lângă faptul că am putut să aflu super multe informații, am putut să cunosc și oameni super. Am avut ocazia să particip la câteva workshop-uri susținute de cei de la Comisia Europeană și, overall, mi s-a părut un moment de learning foarte cool.

Primele greșeli

Nu mai țin minte exact, pentru că au fost destule :)) Și toate au avut ca marea cauză faptul că nu sunt o fire răbdătoare și mă grăbeam să rezolv task-urile ca să scap de ele, să-mi salvez cumva din timp. Și am învățat că este okay dacă anumite lucruri îți iau mai mult timp, nu te face cu nimic mai puțin bun, ci doar mai atent, pentru a nu mai fi necesar să reiei task-ul respectiv. Încă mă mai lupt cu nerăbdarea, dar cred că am învățat s-o țin sub control mai bine.

O zi obișnuită de muncă 

O zi obișnuită de muncă trebuie să aibă neapărat o întâmplare sau poveste mai crazy spusă de una dintre colege și, știi, nu se întâmplă nimic special: mail-uri în stânga și-n dreapta, poate un brainstorming mic pe alocuri (ce mai putem face nou, ce am făcut și nu a mers, ce facem și ar merge îmbunătățit). Ah, și nu lipsește întrebarea: vouă vă merge netul? -  mai ales când lucrăm de acasă.

Proiecte recente

Un proiect care mi s-a părut super cool a fost lansarea restaurantelor Submarine Burger în București. Am creat o atmosferă super homey cu aceștia, implicând influenceri care sunt foarte apropiați de comunitățile lor. Am lucrat cu patru influenceri și fiecare dintre aceștia a trebuit să își cheme 20 de oameni din comunitățile lor la un restaurant Submarine Burger, ca să poată experimenta experința Submarine. Pare un proiect simpluț, nu cu multe lucururi cu factor wow, dar mi-a plăcut foarte mult că am creat un spațiu unde 20 de persoane străine au putut interacționa, lăsând la o parte mediul online. A fost o degustare nu doar de produse, ci și de experiențe, așa o văd eu, at least.

Și proiectul care mi-a rămas în minte, la care am fost lead pe anumite decizii de PR, a fost lansarea BBC First în România. Poate nu pare atât de cool în scris, știi, dar mie mi s-a părut nice acest challenge de a aduce spirtul posh british și în România. Eu cred că am reușit.

Cea mai grea parte până acum 

Pot spune foarte ușor că ceea ce-mi displace cel mai mult este comunicarea greoaie, ceea ce este și foarte ironic. Și că multe lucruri se fac pentru că doar trebuie făcute și, personal, aș vrea să văd mai multe brand-uri că vin cu o atitudine mai bold și că vor să încerce mai multe lucruri. Îmi displace că multora le place să rămână în zona de confort și cred că ar trebui să se întâmple fix opusul.

Un lucru care îmi place ar fi oamenii pe care îi întâlnesc. Fiecare aduce câte ceva nou la masă, poți să incorporezi atâtea lucururi noi de la aceștia sau să-ți extinzi și tu orizonturile, doar prin puterea exempului.

Cine și ce te inspiră

Nu am pe cineva anume care mă inspiră, îmi place să mă uit în jurul meu și să iau ce consider bun și să încerc să integrez în procesul meu de gândire, de creație. Aș spune că oamenii mă inspiră, mai ales cei cu care împărtășesc aceleași valori.

Pe lângă asta, îmi place să stau pe TikTok (very gen Z, I know) și să găsesc tot felul de mici creatori de conținut care fac lucruri mai inedite și mă gândesc cum aș putea și eu să merg în astfel de direcții.

Generația ta 

Să fiu sinceră, eu mereu glumesc și zic „haha what a boomer”, dar urăsc în sine această separare. Eu am un frate mai mare decât mine cu 8 ani, așa că am crescut foarte millenial-ish, am crescut pe melodiile celor de la Animal X. :)) Datorită acestui lucru aș putea spune că nu simt acest gap în unele cazuri.

Dar o mare diferență pe care o văd în generația mea este că noi încercăm să impunem boundaries, să ne facem un spațiu de lucru mult mai sănătos și să venim cu această energie de „chiar dacă este un job, tot trebuie să ne simțim bine când lucrăm.”

Mă rog, poate vorbesc eu prostii acum, pentru că această energie Gen Z like am simțit-o foarte mult la Ana, Head of PR la Ogilvy. Așa că nu știu dacă e neapărat de generații sau de cum, pur și simplu, funcționează anumite combinații de oameni. Eu sunt singura Gen Z din departamentul de PR, dar nu mă simt deloc așa.

Poate nu văd eu această diferență atât de mare pentru că mi se pare că mi s-a oferit un spațiu unde pot să creez cu energie mai young. Dacă primim un brief, mi se dă să-l trec și eu la mână ca să adaug un input Gen Z like.

Învățături

Să ai răbdare este o virtute imensă, ceea ce eu încă nu stăpânesc foarte bine, dar încerc să deprind de la colegii mei. Să ai răbdare să poți asculta cu adevărat un feedback sau să oferi tu un feedback, pentru ca rezultatul final să fie calitativ. Să știi când să ceri ajutor și dacă ți se pare că ai pune o întrebare idioată, tot pune-o. Să nu rămâi vreodată cu vreun dubiu. Nu trebuie să te ferești de „poate o să par că habar nu am”, e normal să nu știi orice, de aceea se lucrează în echipă.

Creativitatea. Definiția personală 

Creativitatea mi se pare a fi un cuvânt destul de greu de rezumat. Se spune/crede că dacă ai idei ești creativ, dar cred că este mai mult de atât. Cred că creativitatea este un cumul de lucruri: atitudine, perseverență, exercițiu.

Industria peste 20 de ani 

Nu știu să-ți dau un răspuns aici, într-un fel îmi este și greu să-mi imaginez. Mi se pare că industria din România este una grea, având un public care încă nu știe cum să accepte unele modificări/evoluții. Dar aș vedea, cu siguranță, o industrie mai inclusivă, mai transparentă și mai curajoasă în viitor.