[De urmărit] Călin, Sabin și Dani (Podu’ Stricat): Suntem liberi, iar această libertate vrem să o transmitem și urmăritorilor noștri

[De urmărit] Călin, Sabin și Dani (Podu’ Stricat): Suntem liberi, iar această libertate vrem să o transmitem și urmăritorilor noștri

O gură de oxigen pentru urmăritori și un moment de calm în ritmul alert al vieții. Asta creează Călin, Sabin și Dani, prieteni de peste 20 de ani care și-au propus să le arate și altora frumusețea naturii și zonele pe care le descoperă în propriile aventuri prin munți.

Podu’ Stricat este un proiect făcut în ritm ardelenesc, crescut organic și alimentat de pasiunea pentru natură și fotografie. Creatorii lui spun că sunt neschimbați, deși acum îi recunoaște lumea pe munte, iar comunitatea din jurul contului a crescut până la peste 40 de mii de urmăritori. Au avut colaborări numeroase, dar doar cu branduri care le plac. Și testează apele și pe TikTok, deși nu sunt încântați de popularitatea formatului video. Preferă în continuare fotografia și poveștile spuse din suflet.

Vă invităm să citiți și să călătoriți, măcar virtual, alături de munțomanii din Brașov care vor să transmită, nici mai mult, nici mai puțin, decât sentimentul de libertate.

 

Echipa din spatele contului

Călin, Sabin și Dani. Noi suntem cei trei prieteni care am hotărât să ne unim puterile sub denumirea de Podu’ Stricat. Suntem prieteni de mai bine de 20 de ani, iar pasiunea pentru natură și fotografie ne-a împins oarecum să arătăm și celorlalți prin ce trecem noi în aventurile noastre. Dacă cineva ne-ar întreba cu ce ne ocupăm am răspunde simplu: Călin - manager de restaurant, Dani – kinetoterapeut, iar Sabin - proaspăt tătic. Cam asta suntem unul fără celălalt, dar toți trei împreună suntem Podu Stricat’, munțomanii.

 

Începuturile @podu.stricat

Proiectul nostru a luat naștere în anul 2017. Totul a început ca o joacă, fără vreun scop prea bine definit. Primul gând atunci când ne-am hotărât să dăm viață acestui cont de Instagram a fost acela de a arăta și celorlalți frumusețea naturii și cât de frumoase sunt unele zone prin care nu mulți se încumetă să ajungă.

Nu ne-am gândit niciodată că vom ajunge la numărul acesta de urmăritori și nu ne-a trecut prin cap că vreodată, cineva ne va recunoaște pe munte datorită muncii noastre din online. Singura schimbare majoră de la crearea contului, dacă îi putem spune așa, este că încercăm să facem două sau trei postări pe săptămână, în loc de una.

 

Cum arată contul și de ce

De regulă postările noastre conțin poze din natură. Încercăm să arătăm celor care ne urmăresc locuri prea puțin promovate sau mai greu accesibile. Suntem fascinați de păduri, animale sălbatice, munți și viața de la sat. Fiecare postare este însoțită de un text care de obicei ia naștere cu 30 de minute înainte de a posta. Nu avem absolut nico regulă după care ne ghidăm și de multe ori scriem ceea ce simțim pe moment fără ca textul să aibă vreo legătură cu poza. Suntem liberi, iar această libertate vrem să o transmitem și urmăritorilor noștri.

De curând, am început să postăm și pe Tiktok. Acolo punem clipuri pe care le avem pe Instastory. Tiktokul e ceva nou pentru noi și se pare că ne cam prindem degetele.

 

Imaginea

Imaginea noastră s-a conturat pe niște principii care se pare că acum încep să pălească. Prin ceea ce scriem încercăm să transmitem ceea ce am învățat de la părinții și bunicii noștri. Dacă am fi nevoiți să alegem trei cuvinte care să descrie bazele Podului Stricat’ cred că am alege: bunul simț, credința și iubirea de neam și țară.

 

Comunitatea

Spre surprinderea noastră există o comunitate care tinde să se întoarcă la rădăcini, iar acest lucru l-am observat în numărul din ce în ce mai mare de urmăritori.

 

Creșterea

Creșterea de urmăritorilor putem spune că e un fenomen constant, dar au fost și două evenimente care ne-au adus un flux mare de urmăritori într-un timp destul de scurt. Primul a fost atunci când am întâlnit-o pentru prima dată pe Sânziana Negru și a făcut câteva storyuri despre noi însoțite de o postare, iar al doilea eveniment a fost anul trecut când am fost invitați la emisiunea ILikeIT de la ProTV. Pe lângă aceste două valuri ne ajută orice postare care devine virală și este redistribuită de cât mai multă lume.

 

Schimbări

Așa cum am spus-o mai sus, suntem liberi. Creșterea comunității noastre nu ne-a schimbat prea mult. Noi am rămas la fel, cu aceleași principii și cu același mod de a ne trăi viața.

 

Promovare

Conturile nu le promovăm în niciun fel. A venit totul natural și vrem să o ținem tot așa pentru un moment. Nu excludem ca la un moment dat să promovăm această pagină, dar momentan suntem mulțumiți de rezultatele obținute natural. Poate și acesta este un factor care ne oferă unicitate și este atât de apreciat de cei care ne urmăresc.

 

Cele mai populare postări

Am observat că postările noastre fac undeva între 2500-3000 de likeuri. E greu să spunem care sunt cele mai apreciate în afară de o postare. Nu știm dacă algoritmul a fost de vină sau pur și simplu a fost postarea potrivită la momentul potrivit. Cert e că acea postare a făcut peste 9000 de likeuri iar descrierea a fost foarte apreciată de către cititori.

 

Lecții și greșeli

Dacă am lua-o de la început am păstra același stil. Ceea ce am schimba ar fi totuși stilul nostru ardelenesc de a face lucruri. Tindem să facem multe lucruri încet, să lăsăm totul de pe o zi pe alta și să facem totul în ultimul moment. Încă încercăm să ieșim din acest ritm comod mai ales că am învățat că trăim în epoca vitezei. Este cert că postările noastre sunt o gură de oxigen și pentru cei ce ne citesc un moment de calm și de a se opri din ritmul alert al vieții dar asta nu înseamnă că trebuie să ne mișcăm ca melcii. Momentan încercăm să gestionăm singuri acest aspect, dar dacă nu ne va ieși probabil vom cere ajutorul unui terapeut.

 

Schimbările social media

Din punctul nostru de vedere, social media s-a schimbat destul de mult în ultimul timp. Totul se axează pe video, iar pozele încep ușor-ușor să piardă teren. De texte sau descrieri nu mai are rost să vorbim. Multă lume preferă să privească un video decât să citească un text însoțit de o fotografie. Vremurile noastre sunt foarte comode. Filmele au detronat cărțile la fel cum munca la birou a detronat munca fizică. Lumea se află într-o continuă evoluție și la fel o face și social media. Pentru noi e greu să trecem de la fotografie la video. Fotografia și natura ne-a unit și vrem să continuăm pe această cale. Bineînțeles, o formă de artă e să faci și clipuri video dar din punctul nostru de vedere, fotografie îndeamnă la contemplare, fotografia e mai profundă.

 

Instagramul din România

Pe Instagramul din România lucrurile stau momentan destul de bine. Contează ce urmărești. Sunt persoane care promovează foarte frumos natura și pe lângă asta avem și mulți oameni care arată ce înseamnă muntele și drumețiile în adevăratul sens al cuvântului.

Un minus din partea noastră pentru Instagram ar fi partea de Reel. Ne-ar fi plăcut să rămână o aplicație de fotografie. Ar fi fost mai simplu ca fiecare aplicație să fie axată pe un anumit tip de conținut.

 

Branded content

Am colaborat cu destul de multe branduri și agenții. Putem număra aici Domeniile Davidescu, Bloom the World și Alexa de la Garage Flowers, ING, HBO și mulți alții. Condițiile sunt simple! Trebuie să ne placă ceea ce fac acele branduri/oameni. N-am promova niciodată un vin pe care să nu-l bem cu plăcere și n-am colabora niciodată cu o persoană care să nu trezească un sentiment sau o stare de bine în noi. N-am vrut și nu vrem să facem lucrurile doar de dragul de a le face. Toți cei care doresc să lucreze cu noi trebuie să facă sau să aibă un proiect care să se potrivească cu pagina noastră de Instagram.

 

Recomandări

Un cont din România pe care îl recomandăm cu drag este Transylvania’s Heritage, iar din străinătate îl urmărim cu drag și interes de mulți ani pe Konsta Punkka.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related