Brain 4 Strategy s-a afiliat la rețeaua internațională iNT.Agencies

Brain 4 Strategy s-a afiliat la rețeaua internațională iNT.Agencies
Ana-Maria Diceanu, Owner & Managing Director Brain 4 Strategy

Agenția de PR și comunicare Brain 4 Strategy s-a afiliat la rețeaua internațională de agenții iNT.Agencies, anunță Ana-Maria Diceanu, Owner & Managing Director Brain 4 Strategy, care spune că această asociere marchează extinderea business-ului pe piețele externe.

“Urăm cel mai călduros bun venit celui mai nou membru al iNT.Agencies – Brain 4 Strategy. O echipă de experți cu o înțelegere profundă a peisajului media din România, care își ajută clienții să-și construiască reputația, încorporând cele mai bune strategii și soluții pentru a ajunge la audiențele țintă. Brain4Strategy sunt specialiști în comunicarea de criză, comunicarea corporativă și managementul reputației și lucrează în industrii precum retail, banking, oil&gas, etc. Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, Ana-Maria Diceanu - fondatoarea Brain 4 Strategy și președinte al Global Women in PR România - pune preț pe standarde înalte de PR în fiecare lucrare de agenție și este prima persoană de PR din România certificată AMEC. Suntem încântați să avem o astfel de experiență în grupul nostru de agenții și abia așteptăm să lucrăm la proiecte împreună”, a anunțat Uffe Just CEO și Fondator iNT.Agencies.

“Suntem încântați că începem colaborarea cu iNT.Agencies, avem acces la o rețea de agenții independentă, cu un puternic spirit antreprenorial și mă bucur că expertiza noastră pe piața românească a contat pentru a pune bazele acestei relații. Ce mi-a plăcut cel mai mult este flexibilitatea și libertatea business-ului pe care o ai în această rețea de agenții în care te manifești cu independență deplină, nu ai niciun fel de constrângeri, îți păstrezi valorile și modul de lucru și în același timp primești sprijin în alte state și mai ales ai acces la know-how internațional. Această asociere marchează oficial ieșirea mai puternică și consolidată a Brain4Strategy pe piețele externe și extinderea business-ului nostru”, a declarat Ana-Maria Diceanu, Owner & Managing Director Brain 4 Strategy.

 

iNT.Agencies este un grup de agenții internaționale care oferă servicii complete și integrate pentru companii, cu competențe care acoperă totul, de la publicitate digitală la PR, sponsorizări, evenimente și SEO. Rețeaua de agenții combină o prezență locală puternică în multe țări, în principalele orașe, cu o perspectivă internațională, ajutând clienții să își dezvolte branding-ul și comunicarea oriunde au nevoie și le oferă informații și cercetări cruciale pe piețele pe care activează deja sau pe care le explorează pentru extinderea business-ului.

iNT.Agencies este deja prezentă pe patru continente, cu 37 de agenții în 32 de țări, în principalele orașe, sprijinind clienții să își dezvolte afacerile și mărcile la nivel internațional prin publicitate creativă excelentă, comunicare, branding și strategie, digital și PR. Viziunea iNT.Agencies: “Să construim punți între oameni, culturi și peste granițe prin branding și comunicare”.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Sectiune

Dictionar



Branded


Related