[REC și la podcast] Liviana Tane: Cum nu e nevoie să-ți treci în agendă spălatul pe dinți, vrem să nu fie nevoie să planifici nici timpul pentru citit

Discuțiile despre citit trebuie să intre în normalitate, iar Liviana Tane face eforturi în acest sens, mai întâi cu o comunitate numeroasă de iubitori de cărți și recent cu un podcast care vine ca o continuare firească a proiectului Reading is Cool.

Podcastul Reading is Cool a apărut la încurajările prietenilor, povestește Liviana. Următorul pas a fost să o invite pe Raluca Feher să fie co-gazdă și să-și armonizeze programele pentru înregistrări. Discuțiile sunt deschise și relaxate, în încercarea de a aduce publicul mai aproape de cărți și de a împrăștia aura de inaccesibilitate din jurul cititului.

În spatele podcastului sunt cele două gazde, dar și o echipă profesionistă care se ocupă de înregistrări, post-producție și promovare. Startul a fost bun, datorită comunității Reading is Cool deja închegate, spune Liviana. Planul este să ajungă la cât mai mulți oameni, dar mai ales să ofere valoare celor care decid le urmărească pe gazdele care sunt “mult mai profunde decât par”.

Povestea podcastului, mai jos. Atenție, poate conține umor și chef de citit.

Primii pași

Dacă mi-ai fi zis acum 2-3 ani că o să fac un podcast, comandam și eu un pahar din ce-ai băut. Dar știi prietenii ăia care te încurajează din tot sufletul? „De ce nu scrii tu o carte?”, „De ce nu-ți faci restaurant?”, „De ce nu faci tu un podcast?” Cam așa a început. Evident că nu i-am luat în serios, sunt om în toată firea, cu simțul ridicolului, ce să caut eu în podcast? Doar că voi nu-i știți pe prietenii mei. Picătură chinezească. Azi așa, mâine-așa, a intrat ideea-n minte și-am ajuns să mă întreb singură: Da’ de ce nu faci tu un podcast?

Ce aducem nou? Normalitate, sper.

Primii pași au fost încercări ratate. Mai întâi, am testat distanța, dar n-a funcționat cu mine în București și cu Raluca în Spania. Apoi am testat seriozitatea, dar n-a funcționat nici asta. Apoi am testat normalitatea și a curs totul de la sine. După ce am tras primul episod, Mugur (Mugur Pătrașcu, desemnat producător din oficiu și personaj fără voie în proiectul ăsta) s-a uitat lung la noi și ne-a zis: „Măi fetelor, dar voi chiar sunteți mult mai profunde decât păreți!” A fost cea mai sinceră și mai încurajatoare reacție pe care am primit-o la început de drum.

Proiectul Reading is Cool

Lumea asta în care sunt norocoasă să trăiesc are o mare calitate, și anume o capacitate fabuloasă să filtreze oameni. Și să-i multiplice pe-ăia buni. Am pornit pe drumul cărții cu o mână de prieteni care s-a transformat într-o comunitate care crește frumos. Am noroc să am lângă mine cea mai frumoasă echipă pe care și-ar putea-o dori cineva (Ancuța, Adina, Sînziana, Ioana, Corina, Magda, Maria, Maki, Andra, Xenia, Laura, vă strecor aici la mulțumiri ;) și care a învățat să nu mai răspundă „Am intrat în tunel, a picat internetul” când mă aude zicând „Am o idee!” Citim împreună, învățăm împreună – doar de călătorit, călătorim separat :).

Nu e așa de greu cum pare, pentru că toate lucrurile pe care le fac sunt conectate între ele. De fapt, podcastul e și un soi de exercițiu care mă ajută să trag linie și să fac constant bilanțuri, un barometru care-mi arată unde am ajuns și cât de departe pot să merg mai departe.

Singura provocare a fost să-mi armonizez agenda cu Raluca, pentru că ea trăiește în Spania, iar zilele de filmare sunt condiționate de venirile ei în țară. Din fericire, nu e deloc ruptă de România și mare parte din activitatea ei de om de publicitate e încă aici. Vine frecvent pentru clienți și proiecte care o țin conectată. Podcastul e bonus, e ieșirea noastră la o cafea și un pahar de Aqua :).

Emoții

De regulă, am mari emoții înainte de orice fac. Sunt îngrozită în asemenea hal încât îmi vine să sun oamenii cu care trebuie să lucrez și să le spun că a intervenit ceva neprevăzut și trebuie să amânăm întâlnirea :). De data asta, m-a surprins și pe mine faptul că n-am avut niciun stres, pentru că am tratat proiectul ăsta exact așa cum mi-am dorit să ajungă la cei care aleg să-l urmărească – sunt niște întâlniri între prieteni pasionați de povești, care vorbesc despre ele din perspectiva complet relaxată a cititorului fără mari pretenții academice, dar cu destule experiențe pe care să ne placă să le împărtășim cui vrea să ne asculte. Am crescut amândouă în profesii care ne-au umplut tolbele de povești. Am construit după briefuri și am analizat profiluri de client, am construit strategic și ne-am măsurat performanțele în cifre. Am ajuns la vârsta și la momentul ăla din viață în care poți să lași formalismul de-o parte și să fii tu însuți.

Ce vrem noi să facem e să includem genul ăsta de discuții în normalitate. Așa cum nu e nevoie să-ți treci în agendă spălatul pe dinți, să nu fie nevoie să planifici nici timpul pentru citit. Să-ți dai seama că poți oricând să rupi 10-15 minute în care să strecori câteva pagini.

De la idee la publicare

Râdem mult. Cu cât râdem mai mult, cu atât sunt șanse mai mari ca tema să intre pe listă.

Sau ne inflamăm din nimic. Avem câteva fitiluri scurte care explodează la cea mai mică atingere. N-ai zice, dar ăsta e celălalt criteriu de selecție. Pe-astea din a doua categorie le adună Mugur sub titlul Hot Talks, după ce mai întâi se distrează copios pe seama noastră.

Lăsând gluma la o parte, provocarea a fost să punem cap la cap un desfășurător care să ne oblige să rămânem coerente. Amândouă avem background jurnalistic și știm cât e de important să ai un plan, o direcție. Personal, munca în televiziune mi-a construit o structură riguroasă și mi-a format niște automatisme care mă ajută mult în felul în care mă raportez la partea mai tehnică. Dezavantajul e că aceeași muncă în televiziune mă face să privesc extrem de critic aspectele care țin de producție. De altfel, ăsta e și motivul pentru care n-am plecat singură în aventura asta, ci am cerut ajutorul unor oameni mult mai pricepuți decât mine.

De altfel, ideea de a face podcastul s-a născut din discuțiile cu partenerii noștri, agenția SCREEN NATIVE, care se ocupa deja de partea de web a platformei Reading is Cool. Lucrez în domeniul comunicării de mai bine de 20 de ani și rar mi s-a întâmplat să găsesc niște oameni care să rezoneze atât de rapid și de sincer cu ceea ce fac. Oamenii ăștia s-au oferit să completeze parteneriatul nostru și cu partea de realizare de conținut video. Cu ei am discutat formatul, am stabilit cum ar trebui să arate și, evident, am decis că sufrageria lor se potrivește foarte bine cu stilul nostru și ne-am pus pe treabă.

E important să ne folosim timpul cu măsură și să câștigăm cât putem din venirile Ralucăi. De regulă, tragem 3-4 episoade la fiecare dintre vizitele ei, ca să putem să păstrăm consecvența difuzărilor până la următoarea sosire. E important să ne păstrăm promisiunea față de cei care ne urmăresc și să difuzăm un episod la fiecare două săptămâni, mereu vinerea.

Invitatul permanent și temele

Invitatul permanent este, de fapt, co-gazda mea, Raluca Feher. De ales, alegem temele mari: un scriitor – o carte – o destinație. Negocierile sunt intense, pentru că suntem amândouă impulsive și avem liste lungi de preferați. Până la urmă cădem la pace, pentru că semănăm destul de mult. Acuma, dacă mă gândesc bine, nu știu dacă ăsta e un avantaj – cred că ar trebui să-l întrebi pe Mugur de unde găsește atâta răbdare să ne suporte :))

Ne ajută mult faptul că nu avem deloc presiunea actualității, nu e ca și când ratăm știrea. Lucrurile despre care vorbim sunt mereu actuale, mereu necesare, mereu valide.

Ce urmărim este să dezbrăcăm hainele cele noi ale împăratului și să-i dăm bietului om șansa să pună ceva pe el, ideal haina obișnuinței. Îmi place să știu că suntem norocoși să trăim vremuri în care să avem acces la niște resurse incredibile, fie că e vorba de informație, fie că e vorba de oameni pe care-i admirăm. Ce îmi doresc să facem noi este, între altele, să îi scuturăm pe oamenii ăștia de aura de inaccesibilitate pe care am fost educați să credem că o poartă și să scoatem la suprafață viața din ei (mda, chiar dacă unii sunt morți :).

Lecții și surprize

M-a surprins relația care s-a legat rapid și natural între noi. Pe Raluca am cunoscut-o cu puțin înainte de pandemie, apoi i-am scris din senin anul trecut să-i propun să facem un podcast împreună. Mă văzuse o singură dată în viața ei, dar m-a surprins când a zis DA fără să se gândească vreo clipă.

Pe Mugur l-am cunoscut prin intermediul Valentinei, îngerul meu păzitor de la Aqua Carpatica, (fără de care probabil că nimic din ceea ce fac azi nu ar fi existat și către care se duce toată recunoștința mea, ever). Am intrat în vreo două zoom-uri împreună și, deși mi s-a părut că nu prea mă ia în serios, m-a surprins când s-a oferit să filmeze el și echipa lui de la Screen Native proiectul ăsta în care părea să creadă chiar mai mult decât mine.

De învățat, am învățat că, uneori, nu e nevoie de timp ca să construiești încrederea. Ea poate să vină pur și simplu cu omul, când omul e potrivit.

Întâmplări de la înregistrări

Dacă mă întrebi pe mine, e o poveste personală. Am norocul să vin dintr-o familie cu un simț al umorului foarte... special. Mama e un personaj. Acum vreo câțiva ani, convinsă că nici eu, nici frații mei mai mari n-o să ne străduim prea mult după moartea ei să respectăm toate tradițiile și obiceiurile ridicole pe care le-a impus comunitatea, a decis că e mai bine să preia controlul și a organizat un parastas în toată regula în memoria ei și a tatălui meu, ei înșiși participanți activi și foarte vii la paranghelie. Și iată-ne pe toți adunați într-un stabiliment local în care majoritatea oamenilor din oraș organizează adunări funebre, uneori câte 2-3 în același timp. A găsit chiar și un preot dispus să-i facă hatârul, spre oroarea tuturor, dar mai ales a celeilalte familii care își invitase și ea apropiații în același stabiliment, pentru un parastas pe bune și care nu înțelegea de ce ăștia de la masa noastră abia-și țineau lacrimile - de râs.

Prima mea întâlnire cu Raluca a fost la un Book Club organizat de o prietenă comună, unde fusese invitată să vorbească despre cartea ei, Să nu râzi :(. Nu știu în ce context, în întâlnirea aia foarte serioasă, am ajuns să povestesc despre fake-parastasul mamei. Imaginează-ți cum a fost când Mugur, care habar n-avea, ne-a propus pentru primul nostru podcast să ne-amintim cum ne-am cunoscut.

Dacă îl întrebi pe Mugur, o să-ți povestească despre cum preț de 3 episoade principala mea preocupare n-a fost să gândesc ce spun, ci să fac tot felul de tumbe ca să-mi ascund degetul mare și arătătorul de la mâna dreaptă, pentru că-mi sărise oja, iar eu aveam cărți de arătat la cameră :). Dacă am reușit sau nu, o să-mi ziceți voi, după ce revedeți primele trei episoade. De cât mai multe ori, ca să vă convingeți ;).

Audiența

Îmi place să cred că ne ascultă oameni deștepți și cu simțul umorului, care înțeleg exact ce avem noi de oferit. Suntem la fel atunci când filmăm ca atunci când nu filmăm, dar nu toată lumea e obișnuită cu tonul ăsta relaxat pe care l-am adoptat. De altfel, unul dintre primele feedbackuri pe care le-am primit de la unul dintre privitorii mai puțin obișnuiți cu stilul ăsta a fost: „Cam multe chestii personale de la tipa în blugi.” Tipa în blugi sunt eu. M-am simțit tânără :)).

În termeni de cifre, există un nucleu generos și fidel care vine din sânul comunității Reading is Cool. Grupul are acum peste 5000 de membri și foarte mulți dintre ei sunt alături de noi încă dinainte să difuzăm primul episod. Nu râdeți, n-am emis vreun becalism :). Oamenii ăștia chiar știau că filmăm și-au pândit momentul difuzării. Iar acum știu că vinerea, din două în două săptămâni, vine doza. De la ei și din comunitatea de peste 10.000 de oameni din jurul Ralucăi ne-au venit primii urmăritori. Oameni care ne cunosc și care știu la ce pot să se aștepte din partea noastră.

Am avut niște provocări logistice și, la scurt timp după lansare, a trebuit să o luăm de la capăt și să creăm un canal cu totul nou, dar care a adunat peste 15.000 de vizualizări în mai puțin de două săptămâni. Feedbackurile sunt copleșitoare.

Promovare

După cum ziceam, pe bucățica asta am norocul să-mi dea o mână de ajutor niște oameni care se pricep mult mai bine, așa că am trimis întrebarea la (ha-ha!) Mugur – cea de-a treia noastră jumătate serioasă și mai responsabilă. Uite ce zice el:

Suntem la început, avem patru ediții lansate și până acum nu am promovat această inițiativă.
Mai e și o inițiativă culturală așa că nu ne batem cu podcasturile cu glume, tech sau subiectele zilei. O să ne superbucurăm la primii 1.000 de abonați și muncim mult pentru asta.

Până una alta, ne încântă feedbackul foarte bun primit până acum (mai ales de la prieteni) și ne dă speranța că lucrurile vor avea o dinamică bună.

De o săptămână, încercăm să promovăm canalul și videourile pe You Tube, dar nu este așa ușor cum ar părea. Se pare că subiectele ce țin de război, comunism și altele, sensibilități vechi și noi, care se regăsesc prin discuțiile noastre, nu sunt bine primite de platformă și nu au putut fi promovate. Învățăm pe măsură ce facem lucruri și vom amplifica și acest efort de a ajunge la cât mai mulți oameni și a ne crește numărul de abonați și vizualizări.

În continuare, principalul nostru obiectiv este să creștem calitatea conținutului și să reușim să încheiem anul cu cel puțin 20 de episoade.

Căutăm activ susținători și parteneri care doresc să se asocieze cu conținutul de calitate, cultural, educativ și care vor dori să fie parte din proiectul nostru. Cred că acum e momentul, pentru că atunci când o să ajungem cel mai urmărit podcast de cultură, o să ne crească pretențiile :))

Podcastul video

Formatul video te apropie de discuție, te pune la masă, te implică în temă mai bine. De altfel, ne place să ne exprimăm cu tot ce-avem, cu mâinile, cu ochii, cu toată fața. Iar atmosfera asta adaugă valoare conținutului și invită privitorul să stea cu noi chiar mai mult de-o oră.

Avantajele videoului sunt evidente și cred că au asigurat și parte din succesul formatului. Pe noi ne ajută să completăm atmosfera și să punem accentele, iar pe privitor îl ajută să identifice anumite elemente ale discuției.

„Și dintotdeauna am considerat că două doamne vorbind pe ecran despre cărți sunt mereu o încântare în plus.” (Mugur Pătrașcu)

Post-procesare

Oh, Doamne! Am lăsat sarcina asta în seama oamenilor care se pricep la asta. După 15 ani în televiziune, am un mare respect pentru partea asta a materialului și n-o să am niciodată curajul să o fac pe cont propriu, pentru că știu că e altă meserie.

Post-procesarea se face la SCREEN NATIVE, care folosește suita Adobe pentru cut-uri, sunet și animații. Ei fac totul să pară mult mai simplu decât e :). În principiu, post-procesarea unei discuții de tip podcast nu este dificilă în post-producție, teoretic se face și direct la înregistrare. Totuși, noi folosim bruturile pentru montajul ulterior și încercăm să surprindem mai bine anumite momente ale discuției și să ilustrăm anumite referințe.

Podcasturi preferate

În familia noastră, nu eu sunt specialistul în podcasturi :). Partenerul meu este pasionat de politică și urmărește o groază de podcasturi politice americane. Spre disperarea lui, mie mi s-a cam luat de politică după 15 ani de presă și mă încăpățânez să nu fiu un partener de conversație așa cum și-ar dori. Dar el e și mai încăpățânat decât mine și îmi trimite linkuri pe care mă pune să le urmăresc și apoi să le discutăm, când ne vedem acasă. Practic, în ultimii ani, am tot dat extemporale la podcast :)). O vreme, le-am tot privit din prisma jurnalistului.

Dar podcastul este noua scenă a discuțiilor de orice fel. Este cadrul discuțiilor lungi, pe teme foarte diverse care, iată, funcționează foarte bine și pentru zona serioasă, educativă, intelectuală, dacă vrei. YouTube-ul a renăscut odată cu popularizarea acestui format de discuții, practic de când a fost transplantat cu succes aici din televiziune și s-a democratizat.

Pe lângă americanii de pe lista de familie, mă uit cu mare respect la Vorbitorincii lui Radu Paraschivescu. Și la Zest Podcast ;).
În rest, explorez de colo colo sau ajung la mine diverse materiale, cât să știu ce se petrece în piața asta.

Podcasturile românești

Încă sunt în faza love-hate. Mă sperie ușurința cu care aproape oricine poate să penetreze lumea asta și să ajungă la o audiență relevantă numeric și, uneori, mai credulă decât ar trebui. Ce funcționează? Consecvența și respectul pentru cei care ai vrea să te privească.

Publicul din România a preferat multă vreme proiectele de limbă engleză. Dar cred că suntem acum într-o etapă în care și cele autohtone încep să-și facă din ce în ce mai mult loc în listele de preferințe, pe diverse nișe sau categorii de public. E un moment bun care-mi dă multă speranță că putem să facem lucruri cu însemnătate.

Motivația

Gândul că pot să schimb ceva în bine. Prejudecăți, mentalități, convingeri. Și gândul că, dacă toți oamenii buni aleg să tacă, n-o să ne placă cine umple liniștea.

Planuri

Mi-ar plăcea să ajungem la oameni. La mulți oameni. Dar cel mai mult și mai mult mi-ar plăcea să devenim unul dintre motivele pentru care nimeni să nu regrete că petrecem prea mult timp pe internet :).

Invitații ideali

Doamne, ce listă lungă am aici! Mă rezum doar la cei care sunt încă în viață? J.R. Moehringer ar fi probabil primul pe listă. Etgar Keret, Ahmet Altan, Gheorghi Gospodinov sunt acolo. Margaret Atwood și Neil Gaiman. Arriaga. Irvine Welsh. Palahniuk. Juriul care acordă Pulizer sau Man Booker Prize :). Peter Field sau Markus Dohle... Cât spațiu ziceai că ai pentru materialul ăsta?