Venim din Țara Vinului, ținut al cetăților de basm și al bisericilor fortificate săsești. În epoca feudală, podgoriile din inima Transilvaniei erau numite Weinland - Țara Vinului, iar noi ducem mai departe tradiția viticultorilor și vinificatorilor din această zonă.
„Suntem mândri de istoria regiunii și de moștenirea noastră și considerăm că avem responsabilitatea de a îmbunătăți continuu tot ceea ce facem. În semn de recunoștință pentru cei care au creat o tradiție nemuritoare, pentru frumusețea locurilor și a oamenilor de aici, lansăm gama de vinuri Weinland.
Weinland este o poveste despre creativitate și inovație, despre dăruire și multă muncă. Este un omagiu adus tuturor acelora care timp de secole au contribuit la îmbogățirea viticulturii și oenologiei de pe aceste meleaguri și o provocare adresată celor care vor să descopere istoria unui loc și a unor vinuri de poveste. ”, Maria Necșulescu, Director General Adjunct, Jidvei.
Pentru gama Weinland, am ales vinuri care surprind specificul Podgoriei Jidvei și încântă prin note și arome tipice fiecărui soi de struguri - Fetească Regală, născută pe aceste meleaguri, Sauvignon Blanc, precum și un cupaj Roze (Cabernet Sauvignon și Syrah). Potrivite pentru a fi savurate la evenimente speciale, aceste vinuri sunt un companion excelent al momentelor de neuitat petrecute alături de prieteni și familie.
„Anul 2022 este dovada că provocările scot tot ce e mai bun din recoltele noastre - după un sezon de vegetație destul de secetos, momentul recoltării a venit cu multe ploi și zile mai reci. Dar îmbinarea perfectă dintre terroir, tehnologia modernă și dăruirea oamenilor a dus la obținerea unor vinuri remarcabile, chiar și în condiții mai grele. Acest fapt este demonstrat de medalia de aur primită, recent, la Frankfurt International Trophy de Weinland Fetească Regală, un vin care reflectă profunzimea și expresivitatea soiului de suflet al Podgoriei Jidvei.
Această gamă reprezintă viziunea noastră despre Weinland, iar eticheta este chiar harta plantațiilor Jidvei cuprinse între Târnava Mică și Târnava Mare. Aș putea spune că seriozitatea subtilă a conceptului întâlnește intensitatea vibrantă a vinurilor într-o gamă plină de prospețime și autenticitate, cu D.O.C. Jidvei.”, Maria Necșulescu, Director General Adjunct, Jidvei.
Pentru noi, Țara Vinului înseamnă mai mult decât vinuri desăvârșite în inima Transilvaniei, este o experiență milenară moștenită din generație în generație. Iar astăzi, putem gusta într-un pahar „povestea unei tradiții” pentru că vinul este un povestitor care poartă peste timp legenda unui loc încărcat de istorie, Weinland. Vino în Țara Vinului!