Jurnalista Iulia Marin a murit la 32 de ani, după o luptă lungă cu suferința psihică, pe care a documentat-o în articolele ei și despre care a scris în mai multe rânduri, cu sinceritate și curaj, dând la o parte tabuurile care stăpânesc încă România.
România TV a făcut din moartea și suferința ei un spectacol inacceptabil, instigând la ură și discriminare. „Oamenii ăia sunt tulburați psihic, produceau materiale de presă. Pixul domnișoarei Marin e o armă. Care folosită cu ticăloșie poate distruge destine”. „N-aș lăsa un om cu probleme psihice să lucreze la mine”. Sunt doar câteva din replicile prezentatorilor și invitaților de la emisiunile România TV pe această temă. (Transcrierea a fost publicată de Libertatea aici).
300 de organizații și personalități, de la redacții și ONG-uri, la medici, ziariști, profesori, artiști și scriitori s-au mobilizat în fața discursului urii de la România TV și au semnat un apel lansat de Libertatea, redacția în care a lucrat Iulia Marin.
Apelul se adresează și organizațiilor din domeniul publicității, precum și firmelor private care își derulează campanii publicitare pe postul de televiziune România TV, precum și organizațiilor IAA și RAC, care autoreglementează etica din publicitatea românească, cu întrebarea: este prevăzută în codul dumneavoastră de responsabilitate socială asocierea cu posturi TV care incită la discriminare?
IQads se alătură acestui protest. Nu e prima dată, de altfel, când facem un apel către branduri de a nu mai hrăni, cu bugete de publicitate, discursul urii și dezinformarea de la TV.
Oamenii au nevoie de sinceritate
Iulia Marin povestea într-un interviu pentru IQads de ce a ales jurnalismul și cum a fost parcursul ei în presă, de la redactor pe timp de noapte, la Adevărul și primele anchete, la articolele din Libertatea.
”În orice scriere, de la jurnalism la literatură pură, oamenii caută să se regăsească, să fie mai puțin singuri. Asta, când vine vorba despre latura mai soft a jurnalismului. Altminteri, cred că ancheta rămâne testul suprem al ziaristului și cred că oamenii vor ca adevărul despre fenomenele pe care toți - absolut toți - le observăm să iasă la iveală. E o sete continuă după adevăr, nu mai vrem să ne ascundem în spatele cortinei, refuzăm cenzura de orice fel, refuzăm minciuna, respingem propaganda - pentru că, în fond, am trăit cu ele zeci de ani și, din păcate, sunt practici încă prezente în societate. Deci, cred că oamenii au nevoie de sinceritate”.
”După sinceritate, autenticitatea omului din spatele materialului ar trebui să fie un atu al oricărui jurnalist. Nu ne mințim reciproc, nu jucăm teatru, nu pretindem că suntem cine nu suntem, nu ne punem pomezi - vorba vine - pe față, când noi încă nu ne-am tratat acneea”
Solidaritate în fața urii
Cătălin Tolontan scrie provestea apelului pe Facebook:
”Am publicat, așadar, apelul azi noapte. O propunere de text a fost conceput de redacția Libertatea și îmbunătățit mai apoi de alte redacții și semnatari inițiali. Redacția Recorder, de pildă, publicație unde Iulia Marin a lucrat până acum 4 ani, a participat substanțial la forma finală a textului.
Rezultatul este o solidaritate fără precedent. Sute de instituții, dintre care peste 70 de redacții de presă din toată țara, în mod normal concurente, alți zeci și zeci de jurnaliști, sute de oameni din profesii pe care democrația le așează, firesc, în părți uneori opuse ale sferei publice, s-au adresat CNA, Consiliului pentru Combaterea Discriminării și firmelor care-și fac publicitate la România TV, precum și organizațiilor publicitarilor și clienților comerciali, precum IAA și RAC.”
Mai jos, câteva opinii postate pe Facebook de jurnaliști, artiști și alte personalități despre acest protest, dar și despre responsabilitatea jurnalismului și stigma bolilor mintale:
”Apelul publicat în seara asta de Libertatea vorbește despre felul în care un post TV posesor de licență națională, România TV, duce în derizoriu viața și moartea Iuliei Marin; un om bun care a suferit peste măsură.
Citiți-l*. În prim-plan e România TV. În realitate, responsabil de ceea ce România TV își permite să facă, zi de zi, e o autoritate a statului român, Consiliul Național al Audiovizualului**. CNA e instituția responsabilă, finalmente, de faptul că unul dintre licențiații săi încalcă legea în mod repetat și nu-și respectă angajamentele pe care și le-a luat la primirea licenței.
Să vă zic de câte ori a sancționat CNA postul România TV în perioada 2011-2023?
Vă zic, că am intrat pe site-ul CNA și am numărat: de 223 de ori.
România TV a primit de la CNA, de la înființare și până azi, 223 de amenzi / somații “de intrare în legalitate”. Cine e răspunzător de faptul că România TV continuă, după 223 de amenzi / somații, să încalce în continuare Codul audiovizualului, al cărui gardian public e CNA?”.
”Presa scrisă nu funcționează după nicio lege. Există un Cod deontologic unificat, adoptat în 2009 de Convenția Organizațiilor Media, și atât.
Presa audiovizuală este însă reglementată de stat prin legea audiovizualului (nr. 504/2002), iar garantul aplicării acestei legi este un organism în care numirile se fac politic – Consiliul Național al Audiovizualului – și în care deciziile se iau mai mult politic decât în baza prevederilor obligatorii din cadrul legal.
România TV, în două emisiuni separate, a pus la îndoială munca jurnalistei Iulia Marin, a zdrobit public munca și memoria ei prin afirmații de tipul "Pixul domnișoarei Marin e o armă. Care folosită cu ticăloșie poate distruge destine".
Iulia Marin și-a făcut meseria exemplar în toate redacțiile în care a lucrat, iar lucrul acesta îl atestă toate materialele publicate de ea.
Iulia nu a încălcat niciodată vreo prevedere din Codul deontologic al jurnalistului. Mai mult de atât, textele ei au fost și rămân un model de profesionalism pentru orice jurnalist.
În schimb, România TV, televiziunea specializată în linșaj public, care practică la vedere asasinatul moral, pune la îndoială exemplara muncă jurnalistică a Iuliei Marin. Televiziunea care sfidează legea care-i reglementează funcționarea și în care respectul pentru principiile meseriei sunt călcate în picioare, zdrobite zi de zi, televiziunea care nu are niciun reper profesional sau moral vorbește despre "ticăloșie" și "destine distruse".
Sper din tot sufletul ca redacția Libertatea, dincolo de Apelul public lansat aseară – care încă mai poate fi semnat (link în comentarii) – să acționeze în judecată România TV pentru a-i apăra și astfel memoria Iuliei”.
”Să te folosești de drama medicală a unui om (Iulia Marin) ca să poți să-l denigrezi profesional și să insinuezi că jurnalismul care nu-ți convine (de fapt șefilor tăi că tu ești o păpușă cu agendă) e făcut fără dicernământ, asta înseamnă să fii mizerabil, să fii abject și, de fapt, să demonstrezi că lipsa de discernământ e chiar în curtea ta.
Este revoltător nivelul de distorsionare a realității care populează spațiul public, e revoltător că CNA nu e în stare să fie o instituție care să protejeze decența și să apere demnitatea umană.
Am semnat și eu protestul la care face referire articolul din primul comentariu, articol pe care vă rog să-l citiți. Era normal să o fac. Asta dacă ne mai deranjează să trăim într-o țară în care o boală poate deveni o armă în mâna unor lipsiți de scrupule. Cam aici suntem”.
”Ceea ce se întâmplă în general la televiziunile de știri din România este toxic pentru fiecare cetățean în parte și toxic pentru democrația și educația noastră publică, iar excepțiile sunt cam puține. Soluția nu este însă cea individuală, să nu ne mai uităm. Avem nevoie de informare publică onestă și echilibrată și avem nevoie de dezbatere, opinii divergente, investigații.
Sugestia că dacă nu îți place, nu te uiți, este ridicolă. E ca și cum am spune noi aici vindem pizza cu otravă, dacă nu îți place, nu mănânci. Noi vindem mașini stricate, dar nu te obligă nimeni să cumperi. Nouă ne place să trăim cu gunoaiele la poartă, dar e o țară liberă, mută-te. Trebuie să existe reguli și linii roșii. Doar în spațiul desenat de aceste reguli fiecare este liber să vândă și să consume ce dorește. Libertatea nu este anarhie”.
”Iulia Marin nu a avut doar depresie, ci un diagnostic mai crunt decât orice depresie cruntă. Cu internări repetate, de luni de zile, simptome îngrozitoare și tratamente cu efecte secundare cumplite. Știm toate astea de la ea, pentru că a vorbit despre ele. Nu îmi vine în minte alt om din România care să fi vorbit atât de deschis despre o boală psihică din categoria cea mai stigmatizată. În același timp, toți cei care au cunoscut-o și povestesc, zilele astea, despre ea, vorbesc despre un om bun, blând, inteligent, talentat, responsabil, profesionist și foarte dedicat meseriei de jurnalist. Editorii, colegii ei, toți cei care au lucrat cu ea vorbesc cu mult respect profesional despre materialele pe care ea le-a documentat și scris, de-a lungul vremii. O boală psihică nu ne împiedică să ne facem meseria.
O singură televiziune din țară atacă și terfelește memoria Iuliei, instigând la ură și discriminarea persoanelor cu afecțiuni psihice. Atât cât a trăit și lucrat ca jurnalist, ea a avut doar colegi și șefi care au apreciat-o și respectat-o. Mă bucur că nu mai poate afla acum cum arată fața schimonosită a breslei căreia i s-a dedicat”
”Afecțiunea nervoasă încă e considerată o boală rușinoasă. Un stigmat. Ceva care trebuie ascuns de ochii celorlalți, ca să nu fii considerat un paria. În Evul Mediu, cei cărora li se spunea ”nebuni” sau ”posedați” erau alungați din Cetate sau chiar arși pe rug. Astăzi nu mai e nimeni ars pe rug, dar la nivelul mentalităților încă sunt ecouri din Evul Mediu. Afecțiunea nervoasă e ceva rușinos și de care trebuie să te simți vinovat. Sau, dimpotrivă, e considerată un moft, o boală închipuită. ”Fii, dragă, serioasă! Căsătorește-te, fă copii și-o să vezi că n-o să mai ai timp să te plictisești de viață! Termină cu prostiile astea!”
Bunică-mea s-a sinucis la șaizeci și ceva de ani. Era căsătorită de zeci de ani, avea copii mari ajunși la casa lor, dar depresia n-a iertat-o.
Astăzi, aflu că nu mai este o jurnalistă foarte talentată, Iulia Marin. Și ea se lupta de câțiva ani cu depresia.
Afecțiunea nervoasă nu e nici ceva de rușine, nici moft. E o boală extrem de gravă, care te poate duce la un grad sever de invaliditate sau te poate omorî. Când societatea va conștientiza asta, va face un pas înainte. Iar noi, cu toții, vom deveni mai umani”.
De altfel, Liliana Ruse, jurnalistă și realizatoare la România TV a publicat pe Facebook o postare despre diagnosticul ei:
”Am un handicap când vine vorba de exprimat emoții. Lucrurile stau cam așa: am fost diagnosticată cu depresie în urmă cu 14 ani, la moartea tatălui meu. M-a chinuit doi ani. Am tratat-o și am crezut că am scăpat. Însă depresia știe să aștepte. Și a mușcat din nou, după 12 ani. A venit după o problemă de sănătate, cu traume majore pentru mine. Din nou, tratament și terapie. Am zile bune și zile crâncene. Și mă rog să am puterea să pot aștepta mai mult decât ea. Acum sunt funcțională și asta mi-e suficient.
Scriu asta pentru mine, dar mai ales pentru Iulia. Un om nu poate fi redus la boala sa. Iulia nu a fost doar un om cu afecțiuni psihice. A fost un om bun, curat și curajos. Și un jurnalist adevărat, cu tot ce presupune asta”.
Apelul
Redăm mai jos Apelul împotriva discursului practicat de România TV, care incită la ură și discriminare față de persoanele cu probleme de sănătate mintală. Cei care doresc să se adauge demersului o pot face trimițând un mail pe adresa [email protected]:
”Noi, instituțiile și organizațiile care semnează acest apel public, respingem ferm discursul împotriva persoanelor cu afecțiuni psihice, promovat în prime-time de postul România TV în seara zilei de 19 aprilie 2023. În acord cu valorile profesiilor noastre, de medici, psihologi, profesori, jurnaliști, artiști, reprezentanți ai societății civile, o spunem cu toată claritatea și responsabilitatea: astfel de mesaje sunt nedemocratice și încurajează izolarea oamenilor cu afecțiuni psihice.
Iulia Marin a lucrat de-a lungul unei cariere de 11 ani la publicațiile Adevărul, Pressone, Recorder, Gândul și Libertatea. Și-a făcut meseria cu dedicare și cu talent. Integritatea și discernământul ei profesional n-au fost puse niciodată sub semnul îndoielii.
Ziarista s-a luptat cu o suferință psihică diagnosticată și tratată ani de zile, timp în care Iulia a continuat să muncească, așa cum o fac milioane de femei și bărbați din România, care muncesc în condițiile în care au diverse boli, de la cancer la nevroze și de la suferințe cardiace la diabet sau bipolaritate.
Mai ales pentru oamenii cu boli psihice, munca, mediul colectiv, responsabilitățile sunt recomandate de medici, ca însoțitoare ale tratamentului și terapiei. Iulia Marin însăși a scris de repetate ori cum o ajută munca de ziaristă și viața de redacție „care m-a încurajat și susținut, mi-a acordat încredere când eu nu mai credeam deloc în mine, mi-a cultivat această încredere și m-a ridicat de pe banca de rezerve pe care singură mă așezasem”.
În redacții, „nu de puține ori, auzeam: «Avem nevoie de tine». O vorbă în care nu credeam, nu-mi mai vedeam utilitatea și nici contribuția”, a mărturisit ea publicului.
Miercuri, 19 aprilie 2023, la emisiunea lui Victor Ciutacu de la postul România TV, a fost atacată nu doar memoria acestei femei care nu mai e. S-a prezentat, într-un stil brutal, și cazul unui alt ziarist, un bărbat care are și el o suferință psihică. Ambele persoane au fost „țintite” pentru ca postul RTV să ilustreze ideea că „Oamenii ăia sunt tulburați psihic, că nu vreau să spun mai mult decât atât, produceau materiale de presă. Pixul domnișoarei Marin e o armă. Care folosită cu ticăloșie poate distruge destine”.
Minute în șir, au fost ridiculizați și atacați oameni, decedați sau vii, pentru că au boli psihice și au fost învinovățiți cei care îi angajează sau colegii alături de care lucrează. În locul medicilor, al specialiștilor și al legii, un post de televiziune consideră că poate decide el cine e apt și cine este inapt de muncă, cine merită un salariu și cine nu, cine e de încredere și cine nu.
Ne adresăm următoarelor autorități publice, dar ne adresăm și organizațiilor din domeniul publicității, precum și firmelor private care își derulează campanii publicitare pe postul de televiziune România TV. Aveți aici transcrierea acestei emisiuni. Oricât de rău vă produce lectura, vă rugăm să faceți efortul de a citi, ca să respectăm nu doar șocul din familiile oamenilor atacați direct, dar și oroarea care cuprinde orice om martor la promovarea unor asemenea idei, despre inferioritatea copiilor, părinților și prietenilor noștri bolnavi.
Pe aceste firme naționale și internaționale, precum și pe organizațiile precum IAA și RAC, care autoreglementează etica din publicitatea românească, le întrebăm: este prevăzută în codul dumneavoastră de responsabilitate socială asocierea cu posturi TV care incită la discriminare?
Către Consiliul pentru Combaterea Discriminării înaintăm rugămintea de a privi minutele acestei emisiuni care, în opinia noastră, a dus limbajul urii la noi cote, chiar și pentru nivelul substandard al unor posturi TV din România.
Încheiem această scrisoare printr-un apel către toți cei care se simt, deseori pe bună dreptate, prea lipsiți de speranță, de putere și de metode de a mai crede că putem schimba ceva: dacă nu ne ridicăm vocile acum, pentru a proteja memoria unui om care nu se mai poate apăra, atunci când merită să vorbim?”.
Semnatarii apelului, aici.
