ETi Milk Burger aduce bucurii de primăvară

ETi Milk Burger aduce bucurii de primăvară

Producătorul de dulciuri ETi a lansat o nouă campanie promoțională în contextul sărbătorilor pascale. Desfășurată la nivel național, timp de 7 săptămâni, până la data de 24 aprilie, campania intitulată ”Milk Burger îți aduce bucurii de Paște”, oferă mai multe premii, prin tragere la sorți.  

Premiile oferite constau în 25 de carduri în valoare de 500 ron fiecare, iar marele premiu este reprezentat de 5 carduri în valoare de câte 5000 ron fiecare.

”În actualul context economic, ne-am gândit că putem veni în întâmpinarea  părinților, cu premii sub formă de carduri valorice, astfel încât să le fim un ajutor de nădejde în a le oferi celor mici momentele de bucurie și răsfăț pe care și le doresc”, Emine Murat, Brand Manager, ETi International. 

Sunt eligibili să participe la campanie cei care achiziționează minimum 3 produse Milk Burger, participante în campanie, în orice combinație, pe același bon fiscal, în perioada 13.03 – 24.04.2023, pe tot teritoriul României, atât din magazine fizice, cât și online, și care se se înscriu apoi pe site-ul campaniei.

Înscrierile se fac pe website-ul etibonus.com/ro, în formularul dedicat campaniei "Milk Burger îți aduce bucurii de Paște!” și acestea trebuie să cuprindă numărul bonului fiscal care atestă achiziționarea produselor, valoarea bonului, data bonului, împreună cu numele, numărul de telefon și magazinul din care s-a făcut achiziția. Este important ca participanții la promoție să să păstreze bonul înscris în campanie pentru validarea premiilor până la finalul campaniei.    

Campania este una integrată, cu comunicare pe TV, radio și online, cât și in-store.

Produsele Milk Burger participante la campanie sunt: Milk Burger Milk & Honey, Milk Burger Milk & Cocoa, Milk Burger Strawberry și  Milk Burger Banana.

Milk Burger face parte din portofoliul producătorului de dulciuri ETi, alături de alte branduri precum ETi Dare și ETi Puf.

Desertul Milk Burger a fost lansat, în 2013, în Turcia, țară unde în numai 4 luni de la intrarea pe piață a atins o cotă de 10%. Doi ani mai târziu, în 2015, brandul a primit din partea AC Nielsen titulul de ”Inovația anului în Europa”. În România, Milk Burger fost lansat în noiembrie 2017, după primele patru luni de la lansare atingând o cotă de 12.4%, iar în mai puțin de doi ani de la intrarea pe piață a câștigat recunoaștere din cadrul competițiilor de profil din industria FMCG.  

Despre ETi Group

Un business de familie, înființat în 1961, ETi Group s-a dezvoltat, devenind una dintre cele mai mari companii din Turcia, cu produse comercializate în peste 40 de țări, și încasări de peste 1,3 miliarde de dolari anual. În prezent, ETi Group deține 9 unități de producție, cea mai nouă fiind amplasată în România, dezvoltată cu un buget de peste 50 de milioane de euro. Din ianuarie 2018, odată cu deschiderea operațiunilor în România și Polonia, ETi a început expansiunea la nivel internațional, cu un portofoliu complex de branduri de biscuiți, ciocolată, prăjituri, napolitane și gustări sărate.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Oameni

Pozitii

Sectiune



Branded


Related