![[Dans & Energie] Mădălina Dan: Munca mea aproape că se confundă cu viața. Arta se hrănește din contradicțiile și realitățile vieții](https://media.iqads.ro/2023/03/fotojet-2023-03-29t155618-591-cover-850.jpg)
Dansul a conectat-o cu corpul său și i-a adus un mod deosebit de a călători prin viață, mereu atentă la corp, la experiențele și stările lui, la fragilitatea sa. Una dintre temele reluate de coregrafa Mădălina Dan în proiectele sale este trecerea prin timp a legăturii corp-minte-emoție. Altele, care o provoacă să inițieze cercetări coregrafice și să creeze, sunt relația viață-artă, realitatea cotidiană și experiențele personale.
”Cred că la început m-a condus o plăcere de a dansa pe muzică, de-a învăța mișcări, de-a purta costume, uneori chiar plăcere pentru disciplină, pentru validare”, spune Mădălina.
Mădălina Dan este coregraf, performer, artist. Dansul nu este doar o vocație și un mod de exprimare artistică, ci și o meserie, pe care o face de la 18 ani. A iniţiat şi produs diverse spectacole de-a lungul anilor, care s-au jucat în țară și în străinătate. A organizat dezbateri şi ateliere de dans. Din 2005, predă cursuri de dans contemporan la Centrul Național al Dansului.
În ultima perioadă, Mădălina a lucrat la coregrafia spectacolului „PatoSfera”, care va avea premiera la începutul lunii mai la CNDB și este o producție a aceleași instituții cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Tot în prezent, dezvoltă „Lucky Dust”, un duet cu coregrafa portugheză Vera Mantero.
Din biografie
Vin de la Ploiești, am studiat la Liceul de Coregrafie Floria Capsali până în 1998, am dansat apoi la Teatrul de Balet Oleg Danovschi din Constanța timp de 5 ani. M-am întors în Bucuresti în 2003 pentru a studia la secția de coregrafie din cadrul UNATC. Tot la UNATC am făcut un master de scriere dramatică. În paralel, odată cu înființarea Centrului Național al Dansului din 2005 am început să predau dans contemporan, să îmi fac propriile spectacole, să colaborarez în proiecte internaționale, să dezvolt programe educaționale și sociale. În 2014 m-am mutat la Berlin pentru un alt master- SoDA- Solo Dance Authorship din cadrul Universității de Artă. În ultimii ani am migrat între București-Berlin și alte destinații în care mă duce munca.
Ce te-a condus de timpuriu către dans
Tata era un tip sportiv, era portar la echipa de fotbal de la întreprinderea la care lucra, așa că ne-a dat pe mine și pe fratele meu la sport la Sala Sporturilor din Ploiești. Pe el la atletism, pe mine la gimnastică. Am fost una din fetițele care se jucau de-a gimnasca la bara de covoare din spatele blocului și voiau să fie ca Nadia Comăneci. Din câte mi s-a povestit, antrenorul de la Petrolul Ploiești a fost chiar Octavian Belu. Eu nu mai țin minte. A fost o interacțiune mult prea scurtă, doar jumătate de an. Nu eram ce trebuie, eram deja prea înaltă la 5-6 ani, nu aveam suficientă forță, nu puteam să fac pasul piticului, nu mă țineam nici pe bârnă nici pe paralele. Stăteam mai mult prin groapa cu bureți.
Apoi a venit la școala profesoara de balet Aurora Beatrice Petre să recruteze copii pentru cursuri de balet de la Palatul Culturii din Ploiești. Am mers la Palat cam 3 ani- cam de doua ori pe săptămână- până în clasa a patra, până când am intrat la Liceul de Coregrafie din Bucuresti.
Cred că la început m-a condus o plăcere de a dansa pe muzică, de-a învăța mișcări, de-a purta costume, uneori chiar plăcere pentru disciplină, pentru validare. Apoi m-a condus un soi de responsabilitate pe care o aveam față de părinți și familie pe care nu vroiam să-i dezamăgesc. Au investit și s-au sacrificat pentru educația mea. Mediul a fost unul competitiv și ierarhic, am trăit în logica asta de-a lungul copilăriei, adolescenței, tinereții: să fiu bună la balet dar și la cultură generală- la celelalte materii, să-mi depășesc limitele, să ascult de profesori , să “trag de corp”, să muncesc să primesc roluri solistice etc.
Credit foto: Alina Usurelu
În clasa a noua am descoperit dansul contemporan cu ajutorul lui Florin Fieroiu. A fost o întâlnire care mi-a influențat parcursul profesional. Am descoperit că corpul nu e doar un instrument înregimentat, limitat într-un singur fel de exprimare- a dansului clasic. La clasele de dans contemporan, mai ales cele de improvizație am descoperit un corp nou, într-o formă de exprimare mai liberă, corp care are capacitatea de-a crea și imagina, de-a se individua. Florin a fost cel care m-a încurajat să-mi fac propria coregrafie.
Mai departe, când am simțit că trebuie să schimb macazul, când am vrut să caut mai departe și să-mi lărgesc aria de interes, m-au condus întâlnirile- atât cele cu oameni care m-au inspirat și ajutat dar și cu cei care m-au saborat, și nevoia de cunoaștere și descoperire de lucruri și forme noi.
Momentul zero, cel care te-a adus pe drumul dansului
Nu pot spune exact dacă e o amintire reală sau s-a întipărit în memorie pentru că mi s-a povestit, dar când eram mică-mică, înainte de-a merge la balet, dansam la petreceri/ nunți în mijlocul oamenilor mari. În timp ce mergeam la balet mi s-a reamintit că mă jucam de-a baletul cu verișorii și membrii familiei. Nu-mi aduc aminte bine de latura mea extrovertă, în care dansul era și o formă de a relaționa și a mă juca, mi-e mai prezentă în memorie versiunea mea mai introvertă, mai timidă. Nu-mi dau seama când și în ce fel s-a produs declicul. Cred că a contat că am primit încurajare și susținere să urmez “drumul dansului”. Vreau să cred că declicul s-a produs undeva în plăcerea asta pură a fiecărui copil de-a se mișca. În sensul ăsta dau ca referință amintirea vagă și atât de timpurie, înainte ca orice formă de educație corporală să se fi așezat peste.
Abilitățile unui dansator/performer expresiv
Dansul și performance-ul sunt un loc de întâlnire între mai multe forme artistice, în consecință și o intersecție de abilități.
De-a lungul istoriei, odată cu diversificarea viziunilor estetice, a extinderii noțiunii de coregrafie și dans contemporan s-au diversificat mult și manierele, tehnicile și practicile de lucru. Aș spune că sunt mai multe tehnici și că un bun dansator/performer trebuie să fie versatil și să poată să migreze între diverse abordări corporale. De multe ori creatorii/creatoarele își dezvoltă modalități proprii de exprimare, forme hibride de expresie. Pe lângă abilitățile corporale și fizice, de înțelegere prin corp a complexității anatomice, biologice, somatice, se adaugă cele vocale, cele performative, improvizatorice, de-a memora și lucra cu text și material de mișcare, de-a avea cultură vizuală și artistică, etc.
Eu văd tehnica ca pe unealtă de lucru adaptabilă în funcție de natura lucrului și a proiectului, a cercetării coregrafice. Și îmi place să văd virtuozitate și în lucruri de detaliu, în diversitatea și specificitatea practicii sau tehnicii propuse.
Proiectul care ți-a marcat începutul în domeniul artelor performative
Primul spectacol mai “mare” pe care l-am făcut, piesă care a avut și o viață lungă după absolvire în 2007 a fost Dedublarea. Cu ajutorul măștii- costume de animale purtate de dansatori- mi-am permis să abordez anumite problematici ale dansul contemporan cu umor şi ironie, plasându-mă în mijlocul citatului, al clişeelor şi al convenţiilor, transformând impasul în material de lucru şi sursă de inspiraţie.
Eram în perioada aceea într-un moment contorsionat, în care căutam să mă definesc între informațiile și educația primite și estetici și practici noi pe care le descopeream cu interes în comunitatea de dans din București.
Cum ai ajuns să-ți dezvolți o meserie din dans
Am avut o meserie încă de la 18 ani, m-am angajat la Teatrul de balet Oleg Danovschi imediat după ce am terminat liceul. Cred am avut noroc că am fost întotdeauna într-o structură: la companie, la facultate și apoi la CNDB. Am prins o perioadă bună din 2005 odată cu înființarea CNDB, instituție de la care am primit susținere pentru proiecte. A mai contat faptul că am predat constant, am făcut spectacole care s-au jucat și în țară și în afară, am fost în proiecte și rețele internaționale, am făcut proiecte cu colegi din comunitatea de dans.
Dezvoltarea artistică, de la primele spectacole până acum
Am petrecut ceva ani în domeniul asta. Am trecut prin mai multe faze de dezvoltare. M-am maturizat, pot să-mi asum și definesc mai bine alegerile estetice.
Am o perspectivă mai lărgită asupra artei contemporane, o vedere mai de ansamblu asupra domeniului în care activez.
M-au schimbat mediile academice și artistice, pluralitatea de abordări cu care m-am întâlnit. Pot să-mi încadrez mai bine practicile și direcțiile la nivel teoretic și metodologic.
Experiența pedagogică și cea artistică s-au hrănit constant una din alta. Colaborările în echipe multidisciplinare, în colective au dus la experimentarea altor modalități de lucru.
Evenimentele neașteptate ale vieții mi-au schimbat și ele perspectivele asupra artei mele.
M-au făcut pe de-o parte să văd beneficiile imediate- terapeutice ale dansului și mișcării, ale meseriei mele în procesul de vindecare. Pe de altă parte ele au generat idei noi și abordarea altor direcții estetice.
Credit foto: Marion Borriss
Profesorii și mentorii care au contribuit la formarea ta
Ar fi o listă foarte lungă, nu aș vrea să las pe nimeni pe dinafară. Dar aș vrea să le mulțumesc pe această cale, dacă citesc aceste rânduri și se recunosc.
Aș încerca și o altă abordare a procesului de învățare și formare. Una mai nediferențiată, mai continuă. Cred că exemplele mai puțin pozitive au contribuit la formarea mea. Am ajung la concluzia că și de-formarea face parte din formare.
Cei/cele cu care n-am intrat niciodată în contact direct- artișt-i/ste pe care i/le-am admirat de-a lungul vieții prin lecturi, muzici ascultate, filme, spectacole, expoziții mi-au fost companii constante în acest proces.
Am făcut un spectacol inspirat de “gândirea magică” și spiritul ludic al copiilor. Și de la copii e mult de învățat.
Și unele relații personale pot spune că au fost cadre formatoare în plan intelectual, afectiv și creativ.
Dar am înțeles pentru prima data ghidajul propriu-zis al unui mentor într-un mediu academic si practicalitatea lui într-un proces creativ la Masterul SoDA de la Berlin.
Greutățile și prejudecățile cu care te confrunți artistic
Dacă e să mă refer la contextul local aș spune lipsa de educație artistică, atât la nivel general dar și în medii artistice. În facultăți de profil, galerii, teatre e loc de dezvoltare, update și calibrare la discursuri și practici contemporane.
Subfinanțarea, precaritatea, nesusținerea constantă a structurilor independente, monopolul subvențiilor către instituții culturale suștinute politic ar fi alte greutăți ale sistemului în care activez.
Prejudecățile legate de “nișa” mea cred că sunt conectate de acești factori. Și din păcate nișa nu se lărgește, nu capătă mai multă legitimitate și recunoaștere, cu toate eforturile și munca de continuu pionierat.
Eu cred că dezvoltarea proiectelor educaționale pe termen lung în școli și alte medii, aplicabilitatea instrumentelor artistice în programelor de dezvoltare culturală ar trebui sa fie prioritare în politicile culturale.
Spectacole din portofoliul tău artistic
Între cele mai recente, cele pe care încă le mai prezint/performez se numără:
Iluzionistele, spectacol pe care l-am făcut inițial în 2009 dar recreat in 2020 în cadrul programului “Dance me to the End of..." (exercitii, distante, apropieri) al CNDB, cu o nouă generație de performe: Alexandra Bălășoiu, Smaranda Găbudeanu, Georgia Măciuceanu, Virginia Negru , Laura Murariu, Andreea Belu.
Conținutul spectacolului este privit ca o prelungire a etapei ludice din primele stadii ale vieții, a gândirii nediferențiate a copiilor, caracterizate prin joc și entuziasm continue în a percepe, imagina și a transforma lumea. Iluzionistele crează și desfac lumi prin joaca de-a convenția teatrală.
Credit foto: Vlad Bâscă
Mothers of steel (2016) este un spectacol co-creat cu artista poloneză Agata Siniarska este un road trip de plâns, de emoție, o investigație a identității din diferite perspective: feminină, naţională, politică.
Credit foto: Alina Usurelu
Skin.surface.screen. (Piele. Suprafata. Ecran) este un solo pe tema experienței pandemiei creat în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț în 2021. Printr-o compoziție vizuală realizată din suprapunerea de suprafețe- corp, video proiectie, text scris- am tratat teme precum intimitatea, corpul-companie în solitudine, alienarea, coabitarea real- senzorial- virtual. Colaboratoare mi-au fost artistele Alina Ușurelu și Lala Misosniky.
Credit foto: Alina Usurelu
Geneză este o reinterpretare a unui solo creat de coregrafa Miriam Răducanu în anul 1970. A fost prezentat în 2019 în cadrul expoziției de la Muzeul Național de Artă ” 24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971,” realizată de Institutul Prezentului- Ștefania Ferchedău și Alina Șerban.
(anti)aging realizat împreună cu Alexandra Mihaela Dancs este un spectacol-arhivă în permanentă construcție, creat în 2011 și conceput pentru a avea etape succesive, pe o durată de 30 de ani, până în 2041. Bazat pe înregistrarea prezentului cu ajutorul camerei de filmat, într-o temporalitate proiectată spre viitor, (anti)aging este un spectacol-cadru în care timpul, evoluția naturală a unei colaborări întinse pe o perioadă de 30 de ani și parcursul vieților personale/profesionale devin material performativ.
Credit foto: Alina Usurelu
The Agency of Touch e o lucrare care constă în sesiuni individuale bazate pe atingere. Experiența tactilă produce desene și feedback din partea participanților. Este un cadru al experienței fizice non-vizuale, o agenție care vrea să pună participant-ul/a într-un dialog direct cu corpul, emoțiile, senzațiile, mintea.
Într-o sferă mai generală, într-un context contemporan alienant și privat de senzorialitate, cauzat de o eră a tehnologiei și a virtualului, de lipsa educatiei corporale, de inegalități sociale, de distantare sociala adusă de pandemie, The Agency of Touch privilegiază atingerea, experiențele fizice și conectarea la propriul corp.
Ex-peau-sition a fost o intervenție performativă în cadru expoziției “ Brâncuși-Sublimarea formei” de la Bozar- Bruxelles în cadrul Festivalului Europalia in 2019. În cadru de unu-la -un coregrafii tactile inspirate de lucrările sculptorului sunt realizate pe corpul participant-ului/ei. Colaboratorea mi-au fost Joana Ackva (performer) si Joëlle Serret (muziciană).
Credit foto: Gabriela Iacob
Temele care te preocupă în prezent în lucrările tale
Sunt teme mai vechi care călătoresc cu mine din proiect în proiect și care se regăsesc pe undeva în forme diferite. Câteva dintre ele ar fi: tema trecerii corpului fizic-minte-emotie- prin timp, alta este tema documentării și a arhivării (a unui proiect/spectacol cum ar fi (anti)aging sau lucrul cu jurnalele coregrafei Vera Mantero din Lucky Dust). Legătura viață-artă, experiențele personale, realitatea cotidiană distilate în lucru artistic, perspectivele micro-macro, raportarea la contexte sunt alte câteva recurențe.
În dans mă interesează momentan să găsesc fizicalități și modalități noi de exprimare coregrafică prin lucrul cu mișcare, gest, emoție, voce și cuvânt la intersecția dintre abstract și concret.
Proiectele la care lucrezi în prezent
PatoSfera – este sfera patosului (a emoției), sfera/mediul în care contradicția, contrastul, suprapunerea, deformarea, țesătura paradoxurilor, privite atât în plan micro - din punct de vedere biologic și psihologic - dar și macro, raportat la realitatea înconjurătoare, coabitează.
Abordarea coregrafică se structurează în jurul unei compoziții corporale unitare, văzute ca un corp extins format din individualități, dinamici și subiectivități afective, corpuri/e-moție (mișcare), care răspund la realitățile lumii interioare/exterioare diferit, din interiorul aceluiași organism.
Din echipa fac parte: dansatori/performeri: Georgeta Corca, Mariana Gavriciuc, Nanci/Cristian Nanculescu, Virginia Negru, George Pleșca.
sound design și compoziții muzicale: Denis Bolborea, Cătălin Diaconu.
Set/ video design: Alina Ușurelu
costume: Ioana Surdu (Noir Morphosis)
Light design: Marius Costache
Text și dramaturgie: Mihaela Michailov
Asistență: Georgia Măciuceanu
PatoSfera va avea premiera la începutul lunii mai la Centrul Național al Dansului București și este o producție a aceleași instituții cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Credit foto: Alina Usurelu
Suntem în faza de lucru și la Lucky Dust, un duet cu coregrafa portugheză Vera Mantero. Cercetarea și cadrul conceptual sunt gândite de Ștefania Ferchedău, pornind de la o serie de scrieri și spectacole ale coregrafei datând din a doua parte a anilor 1980 -1990 dar și din prezent.
Credit foto: Andrei Vuia
Genul tău de colaborare artistică
Depinde de genul de colaborare, de rolul meu în proiect.
De-a lungul timpului am lucrat mult în colaborare co-creativă, unde e vorba de lucru la comun cu idei, direcții și viziuni, de negociere, de o bună cunoaștere a partener-ilor/elor de lucru, de claritatea procesului creativ.
În proiectele Geneză și Lucky Dust am dezvoltat un tip nou de colaborare cu Ștefania Ferchedău de ale cărei propuneri curatoriale și artistice mă simt foarte motivată și inspirată artistic și intelectual. Pentru că nu e o colaborare de pe același plan, coregrafic și performativ, cu Stefania am dezvoltat un dialog deopotrivă artistic și conceptual care mă stimulează să îmi lărgesc sfera de interes și cercetare spre intersecții de medii: vizual, discursiv, literar, istoric.
Îmi plac toate colaborările, ele au sens în feluri diferite, dar cred ca numitorul comun este reciprocitatea: o comunicare care să stimuleze aportul creativ al colaboratorilor- mă refer aici la dansatori, performeri, dar și colaboratori din alte discipline, care aport să hrănească proiectele și procesele de creație.
Scena de dans contemporan românească
Din 2007 de când am terminat facultatea au apărut mai multe structuri independente, mai multe locuri în care se face dans contemporan. Dar nu s-a schimbat mare lucru la nivel de susținere financiară constantă din partea structurilor de profil. În afară de AFCN nu sunt multe alte surse de finanțare și sprijin.
Paradoxal și disproporționat, într-un sistem subfinanțat și precar se produce și muncește foarte mult, se generează proiecte foarte necesare pentru domeniu și societate, initiațive de educație și management cultural.
S-au schimbat și direcțiile și abordările estetice. Descopăr o generație interesantă, motivată, talentată de dansator-i/oare și coregraf-i/e.
Cele mai mari provocări ale unui artist independent în România
În domeniul meu lucrurile bune pe care le observ sunt oportunitățile educaționale de-a studia aici în România cu profesori și profesioniști din afara țării.
O consecință a existenței și constanței sursei de finanțare din cadrul Administrației Fondului Cultural Național este că din ce în ce mai multi artiști și artiste sunt activi și multidisciplinari, generează și scriu proiecte care au vizibilitate și relevanță în plan cultural.
Provocările cred că țin și de realitatea pestriță din teren, de propunerile și proiectele oferite: între zona comercială, de divertisment, cea de auto-organizare, de menageriat, de veșnic aplicanți la apeluri de proiecte. În pendularea asta între zone artiștii încearcă să trăiască din meseria lor dar și să se identifice și să-și asume o identitate.
Auto-încărcarea, pendularea între munca artistică, munca menagerială și organizatorică, munca domestică, discontinutatea, lipsa statutului de artist independent în nomenclatorul muncii sunt alte provocări ale domeniului.
Ce le spui tinerilor care își doresc să facă din arta performativă o meserie?
Antrenați-vă, mergeți la ateliere, la școli de profil, căutați burse și programe de studii, rezidențe artistice, citiți, definiți-vă aria de interes, învățați continuu- dans și ce se leagă de el, diversificați, îndrăzniți, aveți curaj în asumarea identității artistice și nu numai, chestionați, raportați-vă și la alte contexte decât cele locale, colaborați cu oameni cu care simțiți că aveți afinități, schimbați medii, intrați în “rețele”, fiti vizibili, fiți generoși, luați initiațivă, creați-vă condițiile și contextele pentru munca voastră, faceți presiuni să se creeze condiții pentru munca voastră, dezvoltați programe în colaborare cu producători, manageri de proiecte, educatori culturali, contribuiți la vizibilitatea domeniului, aduceți dansul mai aproape de societate și categorii sociale diverse!
Credit foto: Alina Usurelu
Dintre „darurile” pe care ți le-a adus dansul
Dansul mi-a adus un mod special de a înțelege lumea și a fi în ea, mereu conectată la corp și la experiențele lui- fie ele personale sau estetice- în prezent. Fragilitatea și imprevizibilitatea corpului care trece prin viață cu bune și cu rele mă provoacă să mă concentrez pe realitate imediată, să mă țin activă, să încerc să prelungesc și să celebrez momentele de sănătate și vitalitate.
Mă consider norocoasă și privilegiată cu meseria mea. Munca mea aproape că se confundă cu viața. Arta se hrănește din contradicțiile și realitățile vieții. Uneori văd realitatea prin filtrele a ceea ce lucrez artistic.
Efectele tangibile și vizibile asupra comunității- mai restrânse sau mai lărgite- ale dansului și profesiei mele mă ajută să îmi păstrez entuziasmul și energia în ciuda tuturor impedimentelor.
