Ioana Sisea este artist vizual. Se joacă cu formele, culorile și diverse limbaje artistice pentru a explora temele care o interesează: exploatare, auto-exploatare, hedonism, exclusivitate și excluziune, diferențele dintre realitate și realitatea social acceptată în diverse medii.
În pregătirea celei mai recente lucrări ale sale, „Vremea Recoltei/Harvest Time”, Ioana a cercetat relația dintre obiecte, timp, identitate și memorie. A deconstruit toate obiectele din casa bunicilor săi. Le-a tăiat, le-a topit, le-a transformat pe toate în mărgele și le-a grupat pe materiale și culori, disociindu-le de forma și utilitatea lor inițială.
"Cred ca orice act de interpretare și creație, chiar formarea amintirilor presupune o deconstrucție și mai apoi o reconstrucție în mintea noastră. În ceea ce privește casa bunicilor, am încercat să ajung la esență, separând totul, tăind, organizând", spune Ioana.
Ioana Sisea este un artist vizual care se exprimă prin desen, sculptură, instalație sau video și realizează serii artistice complexe, a căror creație se întinde pe mai mulți ani. A terminat programul de Master de la Royal College of Art și un doctorat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Pe scurt din biografie
Sunt din București iar povestea cu studiile mele nu este una liniară. În ultimii 15 ani am făcut pauze, am abandonat, am reînceput, dar ce am dus până la capăt este Masterul de la Royal College of Art și Doctoratul de la Cluj.
Prima întâlnire cu arta
Îmi este imposibil de reperat prima întâlnire cu arta. Mama a avut ideea să mă dea la un afterschool cu profil de arta la 6 ani și, de atunci, am tot continuat, Liceul Tonitza, Facultatea de Artă în București și cele menționate mai sus. Exprimarea prin desen sau formă a precedat orice gând de a deveni artist, nici nu știam ce înseamnă asta. Prima întâlnire serioasă cu arta (ca persoană matură) a fost atunci când am plecat în exchange în Olanda și am cunoscut studenți crescuți în total altă paradigmă culturală și estetică.
Primele lucrări. Temele care te preocupau
Temele care m-au preocupat în trecut au fost autoreferențiale, eram preocupată de mine. Ulterior atenția mi s-a mutat pe ce este un jurul meu și pe locul pe care îl ocup în lume ca individ și femeie. Tranziția s-a produs treptat, în multe etape și probabil va continua.
Stilul creativ
Cred că mă definește o oarecare ironie sau umor, care este uneori interpretată drept vulgaritate (cum a fost cu anumite lucrări din trecutul meu - “Acțiunea de a linge un Rolls Royce în întregime”). Îmi place să fiu directă mai ales din punct de vedere al imaginii, și să las privitorul să se adâncească în poveste odată ce trece de primul impact vizual.
Ce teme abordezi în prezent în creațiile tale
Acum îmi doresc sa vorbesc despre exploatare, auto-exploatare, hedonism, exclusivitate și excluziune, vreau sa vorbesc despre lucrurile care influențează prezentul și lumea din care fac parte. Lucrez în ceramică și pregătesc o expoziție la Londra despre noul limbaj/noua semiotică a societății de azi. Tranziția de la exploatarea individului de către stat, la cea în care exploatatorul este același cu cel exploatat. Este o negociere între emancipare și opresiune, unde apare întrebarea: can oppression be oppression if it’s self-induced?
Acum ceva vreme frunzăream arhiva personală de fotografii a lui Ceausescu, acolo am văzut o imagine cu 5 ursi întinși pe iarbă, în spatele lor bărbați cu puști și președintele zâmbind și dând un șut în unul dintre corpurile neînsuflețite ale ușilor. M-a prins instant și așa s-a născut expoziția “Aventurile Ursului Lache și ale Prietenilor Săi”. Lache (ursul cu care Ceaușescu a doborât recordul lui Tito ca cel mai mare urs brun vânat) se plimbă prin lume și se bucura oportunitățile și exploatările României post socialiste.
Am ales să vorbesc despre asta în 35 de sculpturi din gresie, de mici dimensiuni.
„Vremea Recoltei”
“Vremea Recoltei” este o instalație care reflectă istoria socială a unei generații prin documentarea completă al conținutului unei case.
Atunci când am moștenit casa bunicii mele, am realizat că toate obiectele aflate în interior reprezintă o serie de decizii practice și estetice cu care bunicii mei au trăit 60 de ani. Nimic din casă nu avea vreo importanță istorică sau materială specială, aproape toate obiectele erau produse de duzină. În principal lucrarea reevaluează reziduul unei vieți, fără o valoare reală în afară de cea sentimentală.
Procesul creativ. Etapele de lucru la instalație
Am lucrat 4-5 ani la instalația „Vremea Recoltei”, a durat mult să desfac fiecare obiect, să pun sticlă la sticlă, metal la metal, să topesc sau să tai totul. A fost atât un consum mare de energie cât și un exercițiu de perseverență. Uneori (mai ales materialul textil) lucrurile păreau fără sfârșit, zeci de așternuturi, pături, bluze. Procesul a fost în mare măsură riguros structurat, pentru a evita pierderile și pentru a păstra exact locul în care obiectul se afla în casă.
Cum ai ajuns la titlul instalației
Titlul a venit de la început. Ideea de a întocmi o “recoltă” a obiectelor, de a le transforma în mărgele și de a le grupa pe culori și materialități, face parte din dorința mea de a disocia obiectele de forma și practicalitatea lor inițială.
Paralela șirurilor de legume și fructe puse la uscat toamna cu șiruri de obiecte colorate tăiate în mărgele, reprezintă o încercare de a conserva ceva peste durata normală de viață.
Coloanele verticale care evidențiază calitățile de bază ale mărgelelor, materialitatea, textura și culoarea, urmăresc conturul pereților casei originale. Astfel publicul se poate plimba prin casă, mergând din cameră în cameră, observând inventarul complet al obiectelor.
Ce a însemnat pentru tine procesul de reconstrucție/deconstrucție, la nivel personal și artistic
Cred ca orice act de interpretare și creație, chiar formarea amintirilor presupune o deconstrucție și mai apoi o reconstrucție în mintea noastră. În ceea ce privește casa bunicilor, am încercat să ajung la esență, separând totul, tăind, organizând. Ce se poate vedea acum este doar roșu, albastru, moale, abraziv, obiectele dispar, este o reconstrucție doar al ideii de casă.
Viața de artist independent în România
I’m all work, no play. Stau foarte mult în atelier, aș putea locui și în mijlocul pădurii (dacă am internet). Nu cred ca este necesar să reiterez lucrurile de care se plânge toată lumea, lipsa de finanțări și interes pentru artă. Inspirația și rutina de creație
Inspirația deseori vine din întrebările la care nu găsesc răspuns. Ce văd în lume este diferit de realitatea acceptată care prevalează în societate. Încă avem dificultăți în a împăca moralitatea moștenită de la religie sau practici culturale cu ceea ce ne place sa facem în realitate.
Societățile par să funcționeze permițând membrilor lor să fie implicați doar în anumite practici. Unele activități sunt interzise unora dar permise persoanelor din afara grupului social de referință. De exemplu: în înalta societate, din punct de vedere istoric, femeile s-au căsătorit pentru bani. Aceasta este o formă de prostituție (vânzarea activității sexuale cu plată). Mai mult decât atât, bărbații din acea categorie socială apelau la serviciile prostituatelor. Cu toate acestea, în același grup social prostituția era și este interzisă iar „oficial” existența lucrătorilor din acest domeniu este, în cel mai bun caz, ignorată dacă nu chiar ostracizată. Această contradicție este interesantă pentru mine, deoarece oferă o zonă în care realitatea și realitatea social acceptată diferă semnificativ. În aceste zone îmi găsesc subiecte de explorat prin arta mea.
Ce urmează
Anul acesta este primul an în care colaborez cu Galeria Rosenfeld, voi avea acolo un solo show pe 13 aprilie, urmat apoi de târguri și expoziții de grup. În mai mă întorc la Timișoara cu o lucrare de dimensiuni mari, iar după, înapoi în atelier unde vreau să petrec câteva luni dezvoltând o nouă idee.
