[Dans & Energie] Alexandra Mihaela Dancs: Imi plac foarte mult proiectele generate de o urgenta, o fierbere, de ceva acut, de o necesitate

Sunt si momente cand mai uita cine este. Se intampla, la viteza cu care fuge viata, cu care fug oamenii prin lume, gandurile si emotiile prin fiecare dintre noi. Si-atunci, Alexandra Mihaela Dancs stie ca dansul este instrumentul care-i reaminteste intotdeauna cine este ea, cu adevarat. Priveste tot ceea ce o inconjoara prin filtrul dansului. Dansul o inspira, ii coloreaza viata, a ajutat-o sa se conecteze la nivel profund cu corpul ei si i l-a modificat.

“Dancs, da drumul corpului”, i-a zis unul dintre oamenii de la care a invatat, coregraful Florin Fieroiu, atunci cand a fost pregatita sa lase in urma viata de dentist si sa se dedice profesional dansului.

„Cand au dat de libertate, labele picioarelor s-au latit, degetele s-au rasfirat. Odata cu dansul desculta, picioarele mele au devenit o baza de baza. Postura s-a imbunatatit, cred ca am luat chiar un centimetru in inaltime”

In studiul dansului contemporan, Alexandra a devenit la un moment dat interesata de zona epuizarii, a vrut sa exploreze ce apare atunci cand nu mai poate, cand nu mai iese nicio miscare din corpul ei. A descoperit ca, odata ce scapa de tipare si balast, acceseaza un alt fel de fizicalitate, ajungand la o alta esenta a dansului.

Alexandra Mihaela Dancs este performer si coregraf, face yoga si surf – un fel de dans si ele – si sustine cursuri de dans. In cele ce urmeaza, povesteste despre parcursul sau in dans contemporan si despre proiectele sale artistice.

Prima intalnire cu dansul

Am studiat stomatologia la UMF Carol Davila in Bucuresti si am lucrat cativa ani ca dentist dupa terminarea facultatii. Despre dansul contemporan nu stiam prea multe la acea vreme. Un spectacol la opera pe muzica de Pink Floyd, Lumea Dansului la TVR Cultural si mai ales episodul despre Vera Mantero, cateva spectacole de teatru in care actorii dansau m-au facut curioasa, asa incat, atunci cand prietena mea Monica mi-a zis ca se organizeaza un atelier de dans contemporan condus de niste coregrafi francezi la Centrul MAD, m-am inscris.

Nu mai erau locuri, dar am insistat pana cand mi s-a spus sa ma prezint in prima zi de atelier cu un CV, pentru ca e posibil sa nu vina toata lumea. M-am dus, parea ca m-am dus degeaba, oamenii au intrat, usile s-au inchis, eu am ramas afara inca sperand si, dupa cateva minute, a iesit Cosmin Manolescu si mi-a facut semn sa intru. Nu mai zic ca habar nu aveam ce inseamna CV si ca oricum nu aveam ce sa scriu in el in legatura cu dansul. Poate despre trupa de dans din scoala generala pe care o coregrafiam si cu care dansam la serbarile anuale si mergeam la concursuri inter-scolare sau despre experientele din copilarie cand ma trezeam in toiul noptii si saream in pijama in mijlocul petrecerilor alor mei.

Printr-a 12-a era cat pe ce sa ma poticnesc in pregatirea pentru admiterea la stomatologie si sa virez spre actorie. Luasem o auditie la liceu si urma sa joc intr-o piesa de teatru a unui student la regie. Nu aveam multe vorbe de rostit, dar ma miscam mai altfel. De jucat nu am mai jucat, fiindca trebuia sa-mi vad de anatomie, fizica si chimie, dar repetitiile si exercitiile de improvizatie de atunci mi-au starnit si mai mult curiozitatea catre zona aceasta de exprimare.

Declicul care te-a facut sa urmezi acest drum

A fost atelierul de la Centrul MAD, un atelier intensiv pentru amatori condus de Pascal Allio si Pascaline Verrier (compania Christine Bastin), care s-a finalizat pe scena teatrului Odeon cu un performance, “Entre Deux”, in deschiderea festivalului BucurESTi Vest. Dupa ce s-a terminat atelierul si mai ales dupa ce am gustat din experienta scenei si a publicului, mi-as fi dorit sa o continui si sa nu mai fac altceva. Dar m-am intors la dinti, incoltise usor gandul ca am pierdut trenul, ca e prea tarziu sa mai schimb ceva, dar ceva profund se schimbase in mine.

Poate cea mai puternica senzatie pe care mi-a lasat-o acea experienta a fost aceea de libertate. Au trecut niste ani, mi-am vazut de stomatologie, am mai dansat, dar nu in astfel de contexte si am trait cu un fel de gol pana cand s-a produs si declicul. Tot Monica m-a luat la un spectacol de dans, “Mamamme” de Jean Claude Gallotta. Am iesit din sala plutind, zburand pur si simplu. Am zis “Monica, eu asta vreau sa fac”. Nu intelesesem mare lucru, dar ma incarcasem cu ceva bun de tot, cu entuziasm, cu chef, cu dorinta de a muta muntii si cu increderea ca pot sa o fac, cu nevoia de a transmite oamenilor ceva similar.

Ce a urmat

A urmat la foarte scurt timp o sedinta de terapie, prima din viata mea – treceam printr-o perioada neplacuta – iar terapeutul m-a intrebat: “Auzi, dar tie ce ti-ar placea de fapt sa faci?”, “Sa dansez.” Apoi lucrurile au curs cum nu se putea mai bine si mai nefortat. Am inceput din nou sa merg la ateliere, am cunoscut coregrafi care m-au invitat sa lucrez cu ei si tot asa. Foarte repede am ajuns sa lucrez in contexte profesioniste, pentru public si nu m-am mai oprit. Din acel moment, in putini ani, am renuntat la stomatologie.

Calitatile si datele unui performer expresiv si tehnic

De curiozitate, entuziasm, motivatie, de anduranta si rezilienta si rigurozitate, dar si de talent si mai ales de o nevoie acuta de a se exprima prin dans, ca si cum dansul ar fi singura posibilitate de comunicare, singurul liant intre interior si exterior. De un corp abil, de o minte conectata, de sensibilitate si sinceritate. De un chef de a se pune iar si iar in situatia de incepator, de a invata ceva nou, de a experimenta, acumula si reimprospata bagajul.

Credit foto: Carmina Hionia Penes

Proiectul care ti-a marcat inceputul in domeniul artelor performative

In calitate de dansatoare, intalnirea cu Catalina Gubandru. In urma unui atelier condus de Allyson Green la ARCUB, unde ne-am cunoscut, Catalina m-a invitat sa lucrez cu ea la solo-ul “Above the Roof”. Eram foarte la inceput, nu aveam vreo baza tehnica, imi cam dadeam cu stangu-n dreptul. Catalina m-a luat aproape de la zero si a lucrat cu multa rabdare cu mine, m-a apropiat de corp, de mecanisme de miscare, de tehnici de improvizatie, mi-a sustinut entuziasmul, m-a incurajat.

Imi amintesc nenumaratele derulari de coloana pe vremea cand, aplecata fiind, abia imi atingeam degetele de la picioare si zilele de vara cand lucram la MNAC pe terasa si faceam un fel de contact improvisation cu geamul imens cu vedere la lift si trecatorii de pe holul acela. Si-mi amintesc si gheata care se topea in instalatia Catalinei din sala Ronda a CNDB-ului si pe mine in mijlocul ei in chiloti albi, chiloti despre care un coregraf, cadru didactic la UNATC, a scris intr-un ziar: “… o dentista in chiloti tetra care a baut prea mult arsenic si se crede balerina”. Eu nu m-am intristat sau suparat, dar mi-era sa nu citeasca ai mei, care la vremea aceea nu erau chiar de acord cu trecerea de la dinti la dans.

In calitate de coregrafa, proiectul “Performing the Body” m-a pus pentru prima oara in situatia de a crea un solo. A iesit “Reprogramare”, un spectacol care vorbea despre tranzitia de la stomatologie la coregrafie. L-am avut mentor pe Florin Fieroiu. Am fost norocoasa sa lucrez atat de la inceput cu Florin. Imi amintesc nesfarsitele improvizatii, mi se parea ca nu mai pot, ca nu mai am ce face, ce spune, ce exprima, ce misca, ce scoate din mine, dar fix atunci incepeau sa se petreaca lucruri. Cred ca atunci am inceput sa fiu interesata de zona epuizarii. Ce se intampla, ce apare cand cred ca nu mai pot, cum continui? Scap de ce stiu, de tipare, clisee si inertii, de balast si accesez alta fizicalitate, incep sa functionez in alta logica, ajung la un soi de esenta a dansului care apartine doar acelui moment. Iar asta e ceva ce continua sa ma starneasca atunci cand creez.

Dezvoltarea ta artistica

Imi amintesc ca la inceput, desi imi doream foarte mult, in lucrarile mele nu prea dansam. Adica dansam, dar mai retinut si de o suta de ori mai putin decat as fi vrut. Mi-era sa nu deranjez, sa nu fac ceva gresit si tot asa. Adevarul e ca nici nu dispuneam de cine stie ce bagaj tehnic. Odata cu “(anti) aging” am scapat de teama asta. Impreuna cu Madalina Dan exploram, printre altele, dansul de dragul dansului, voluptatea miscarii in afara vreunui vocabular sau a vreunei estetici. Am prins curaj, am imbogatit cunostintele iar acum dansez aproape cat imi doresc de mult.

Credit foto: Alina Usurelu | Spectacol: "(anti) aging. dupa 10 ani"

Devenisem la un moment dat usor competitiva si incrancenata. Nu prea imi mai gaseam locul, simteam ca trebuie sa dovedesc non-stop, sa-mi validez pozitia in comunitate prin creatiile mele, pierdusem din entuziasm si bucurie. Probleme personale m-au tinut o vreme departe de scena si atunci am invatat sa incetinesc, sa imi dau timp si mi-am resetat prioritatile.

Acum nu mai pun presiune pe mine si nu ma mai iau foarte in serios. Imi place sa ma joc mult mai mult, sa rad la repetitii. Am mai multa incredere in “vocea” mea si in ceea ce am de transmis.
In ultimii ani am lucrat mai ales in spatii diferite de black box. Casa Tranzit din Cluj, AREAL, Hearth/ Parfumului 19. Ma atrage din ce in ce mai tare sa creez ceva inspirat de specificitatea, istoria si personalitatea acelor spatii, performance-uri care le apartin, destinate.

Intalnirile artistice marcante, care au contribuit la formarea ta

Cam toti au contribuit. Fiecare intalnire artistica (cursuri, ateliere, colaborari) a avut un impact asupra mea, chiar daca acest lucru nu a fost evident imediat.

Florin Fieroiu mi-a zis “Dancs, da drumul corpului” si i-am dat. De la Doris Uhlich am invatat ca dansul e pentru orice corp – dance is for everyBody. De la Deborah Hay – sa ma arunc cu incredere in necunoscut, sa lucrez intuitiv cu ceea ce nu stapanesc; “not know how”-ul a devenit un instrument preferat de cercetare. Colaborarea cu Rui Catalao, intinsa pe cativa ani, mi-a dezvoltat gandirea coregrafica, intelegerea procesului de creatie si a constructiei dramaturgice. Intalnirea cu Benoit Lachambre la danceWeb Viena mi-a ascutit interesul pentru lucrul cu energia corpului in miscare, cu energia ca mod de comunicare cu mine insami si cu ceea ce ma inconjoara. Lista-i lunga, dar ma opresc aici, nu inainte de a aminti si un spatiu care a contribuit enorm la formarea mea – Centrul National al Dansului Bucuresti - care m-a imbratisat si incurajat de la inceput.

Spectacol: "In cautarea dansului"

Un sumar al proiectelor tale artistice din 2022

In 2022 am avut doua premiere: “In cautarea dansului” – solo, la AREAL si “Luati de VAL…s” – in colaborare cu Vlad Benescu la Hearth/ Parfumului 19.

Credit foto: Mihai Smeu | Spectacol: "Luati de VAL...s"

Am avut reprezentatii cu spectacole recente in tot felul de contexte: “ALTER”– in colaborare cu Vlaicu Golcea si Nicoleta Lefter, pe texte de Angela Marinescu;
“Urban Gif Show” – concept Florin Fieroiu;
“(anti) aging. dupa 10 ani” – in colaborare cu Madalina Dan, cu o reprezentatie in cadrul FNT.

Am reluat “Totul pentru Endorfine” la CNDB – un program adresat tuturor amatorilor de dans, miscare si transpiratie in cantitati nelimitate, care mi-e foarte drag si pe care l-am conceput in 2016 in urma unor probleme de sanatate.
Am cantat si am dansat cu pj.lo & the accidentals, un proiect muzical performativ al lui Jean Lorin Sterian la Londohome, Manasia, Uzina, Arthub, Control Club.

Credit foto: Victor Musat | Spectacol: Urban Gif Show

Greutatile si prejudecatile cu care te confrunti in arta ta

Prejudecati… intr-o vreme ma intrebam daca faptul ca nu am o baza academica, ca nu am urmat o scoala de balet, ca nu am o diploma in coregrafie, ma face sa fiu vazuta, perceputa, receptata altfel, dar asta era prejudecata mea si am scapat rapid de ea. Adevarul e ca aproape am si uitat ca am absolvit o facultate care nu are nicio legatura cu ceea ce fac in acest moment.

Mai aud pe ici pe colo “A... dansul contemporan e chestia aia care arata mai ciudat, nu? In care se si vorbeste, nu se prea danseaza sau se danseaza fara muzica.”
Fara legatura cu intrebarea, mi-am amintit de o discutie avuta cu un taximetrist in drum spre CNDB. I-am dat adresa. “E o clinica acolo, nu?”, “Nu, e Centrul National al Dansului”, “Aa… tot un fel de terapie”.

Ce te-au invatat dansul si lucrul cu corpul

Incep cu partea vizibila: corpul meu s-a modificat. Cand am inceput sa dansez, eram destul de sportiva si agila, dar imi lipsea cu desavarsire flexibilitatea. Dupa ani de yoga, musculatura s-a alungit si pieptul s-a mai deschis. Cand au dat de libertate, labele picioarelor s-au latit, degetele s-au rasfirat. Odata cu dansul desculta, picioarele mele au devenit o baza de baza. Postura s-a imbunatatit, cred ca am luat chiar un centimetru in inaltime.

Am inteles ce privilegiu e sa lucrez cu corpul, sa fiu activa, sa ma misc constant, am realizat cat de neconectati la propriul corp sunt atat de multi oameni si ce limite false isi pun din pricina inaintarii in varsta.

Dansul m-a apropiat de mine, de ceea ce sunt, m-a ajutat sa ma cunosc si sa ma inteleg. M-a sustinut si m-a scos din tot felul de situatii neplacute. Cand mai uit cine sunt, dansul imi aduce aminte.

Am inceput sa privesc ceea ce ma inconjoara prin filtrul dansului. Imi place sa vad dans in oricine si orice. Asta ma inspira si-mi coloreaza viata. Rauri repezi de munte, meciuri de fotbal, nori pe cer, oameni care ies din mare si calca cu grija pe pietrele de la mal, stoluri, panze de paianjen batute de vant, copii care abia invata sa mearga, ritmuri si dinamici, totul danseaza.

Credit foto: Alexandru Dorobantu

Ce trebuie sa aiba un proiect artistic, ca sa fie provocator pentru tine

Nu cred sa fie proiect care sa nu-mi fi placut si sa nu fi fost relevant. Totusi, imi plac foarte mult proiectele generate de o urgenta, o fierbere, de ceva acut, de o necesitate. Colaborarile care se nasc din intalniri directe si nemediate de coordonatori, facilitatori, structuri, organizatori, curatori etc. si-s manate de curiozitate, intuitie si de bucuria descoperirii.

Imi plac proiectele de lunga durata, in care ai timp pentru cercetare, ai timp sa intorci pe toate partile ce faci, ai timp sa intelegi, sa digeri, sa distrugi, sa reconstruiesti si nu alergi cu sufletul la gura dupa produsul artistic. Dar imi plac si proiectele care cer rapid produs artistic, fiindca in ultima vreme am invatat sa fiu mai eficienta.

Imi plac proiectele care incep fara ca macar sa-mi dau seama. Cu pj.lo & the accidentals am cantat prima oara mai mult in joaca, la invitatia lui Jean Lorin Sterian acum cativa ani. Apoi am devenit one of the accidentals iar acum acesta e unul din proiectele mele preferate. Ma scoate din ale mele, explorez un alt gen de performativitate, mai extro, mai glam, mai aplicat scenei si publicului de concert.
Imi plac proiectele care nasc alte proiecte si exista continuitatea unei colaborari cu aceiasi artisti.
Ma opresc.

Credit foto: Andrei Musat | Spectacol: pj.lo & the accidentals @ Control Club

Evolutia dansului contemporan romanesc din ultimii ani

Comunitatea e mai numeroasa, mai raspandita geografic si mai conectata. Au aparut spatii si structuri noi. Propunerile artistice s-au diversificat in abordare, continut, estetica. Exista ceva mai multe posibilitati de finantare, artistii sunt mobili, se danseaza nu doar la Bucuresti, s-au dezvoltat centre importante in tara, la Timisoara, Brasov, Cluj, Iasi etc., se organizeaza mai multe festivaluri de profil, publicul creste si el si e expus la mai multa informatie, exista o sumedenie de cursuri de dans, timp si bani sa ai. Exista din ce in ce mai multe contexte/programe care leaga scena romaneasca de cea internationala.

In ceea ce ma priveste, ar fi mai bine daca ar exista posibilitati de antrenamente constante dedicate dansatorilor si performerilor, daca spectacolele create ar avea viata mai lunga, daca ar fi mai putina birocratie atunci cand vine vorba despre accesarea finantarilor.

Cum este viata unui artist in Romania

Daca iau experienta personala a anului trecut ca reper, as zice ca nu e rau sa fii artist independent in Romania. Am avut de lucru cat nu am avut de cand ma stiu. Din proiect in proiect, din spectacol in spectacol, rezidente, colaborari, un prea plin de munca. Probabil, ca multi altii, am trait o efervescenta post pandemica. Totul a mers ca pe roate. Dar imi amintesc de anii trecuti, de perioadele dificile, de problemele de sanatate si de accidentari, cand totul era o anulare si o amanare. Daca nu as fi avut sustinerea familiei, nu as fi putut sa iau pauze sa ma ocup de vindecare si recuperare si probabil m-as fi lasat de dans, m-as fi reintors la dinti sau m-as fi apucat de altceva.

Apoi, sa fii artist inseamna sa fii si propriul manager, producator, uneori finantator, coordonator, contabil, PR etc. Iar la toate aceste indeletniciri eu mai am de lucrat, fiindca nu prea ma pricep. Sau ma pricep cat de cat, dar ma blocheaza tot ce ma tine in afara studioului de dans, a spatiului de repetitie, a timpului de cercetare si creatie.

Cand lucram ca dentist ma ocupam de tot si toate pentru a administra un cabinet stomatologic. Mi-as fi dorit sa nu fac altceva decat sa imi pun halatul si sa ma ocup de dinti, de ceea ce invatasem sa fac in facultate. Cand am trecut de la dinti la dans am avut senzatia ca am scapat de batai de cap, dar uneori nu e diferit nici la dans, iar eu in continuare fug de ele - bataile.

Ce planuri ai pentru 2023

E ianuarie, in acest moment sunt la munte si lucrez doar la reincarcarea bateriilor. Asta nu inseamna ca zac, ci din contra, incerc sa ma misc cat mai mult in aer liber, la deal si la vale. E ca un cantonament-antrenament de iarna. La final de ianuarie incep spectacolele, reprezentatii ale creatiilor recente si nu numai. Foarte curand voi lucra la coregrafia unui spectacol de teatru. Vor mai fi cateva interventii performative in spatii neconventionale. De ceva vreme ma gandesc la un format de cursuri de dans adresate publicului larg, care sa vina in completarea programului “Totul Pentru Endorfine”, poate anul acesta se va materializa. Vor fi concerte cu pj.lo, vor fi cel mai probabil doua premiere de dans si va fi, sper, foarte mult dans cu valurile, adica mult surfing in cantonamentul de vara. In timp am invatat ca proiectele vin peste mine cand ma astept mai putin, asa ca deocamdata imi vad de plutire.