Suntem fascinați de tehnologie, dar ne și temem de ea. Într-un mod similar, ne uităm la artă cu curiozitate, dar uneori ne simțim copleșiți de semnificația ei. Cele două lumi se întâlnesc în creațiile lui Sougwen Chung într-un efort de clarificare a fiecăreia. Artista canadiană de origine chineză explorează de mai mult de zece ani noi fațete ale creativității și noi moduri de a combina arta, știința și tehnologia. Sougwen Chung reinterpretează mediile tradiționale și demonstrează că oamenii și tehnologia nu sunt separate, ci mai degrabă interconectate în felul în care creează și iau decizii.
Cu studii în artă și muzică, Sougwen Chung a devenit fascinată de colaborarea cu roboții și a început să dezvolte, uneori de la zero, tehnologia care îi permite să colaboreze cu ei în ceea ce creează. Procesul a scos la lumină noi înțelesuri despre interacțiunea dintre om și mașină. Prin munca ei, artista speră să-i ajute și pe alții să înțeleagă mai bine tehnologia și rolul ei în evoluția umană.
Sougwen Chung a deschis festivalul NOVA care a avut loc la București la finalul anului trecut cu un performance-lecture cu tema “Seeing Double - Bridging dualities with relational intelligence”. Mai multe despre discursul, munca și viziunea ei, în interviul de mai jos.
“Văzând dublu”
Susțin un performance-lecture intitulat “Seeing Double”, într-un format relativ nou. Îmi place atât de mult să vorbesc despre munca mea și sunt atâtea de spus! Combin povestea a ceea ce fac cu imagini care descriu procesul de creație.
Lucrez cu roboți, inteligență artificială și machine learning în creațiile mele și descopăr noi fațete ale creativității și noi moduri de a combina arta, știința și tehnologia. În discursul meu, prezint călătoria mea, viziunea pentru cum văd dezvoltarea practicii în viitor, dar las loc și întrebărilor și interacțiunii cu publicul.
Sónar+D, Sónar Barcelona 2022
Creativitate: om vs. robot
Cred că există multe interpretări greșite despre relația dintre machine learning și creativitate. Lucrul cu aceste noi tehnologii este foarte provocator. Explorez creativitatea, așa cum o fac toți artiștii și toți cei interesați să disece produsul artistic. Creativitatea este deseori atribuită activităților precum pictura, însă ingineria și dezvoltarea tehnologică pot presupune la fel de multă creație.
Acestea fiind zise, suntem captivați de creativitatea roboților pentru că o vedem ca pe ceva separat de noi, când, în realitate, lucrurile sunt mult mai conectate. Prelegerea pe care o țin se numește “Văzând dublu” nu doar pentru că avem două puncte de vedere diferite - om și robot -, ci și pentru că perspectivele se întrepătrund când creăm un sistem de inteligență artificială. Indiferent de tipul de creativitate pe care îl explorăm, tehnologia nu este separată de noi, ci evoluează în tandem cu ideile noastre. Această idee mă fascinează.
Sougwen Chung's works in The Imitation Game: Visual Culture in the Age of Artificial Intelligence, exhibition at the Vancouver Art Gallery, 2022. Photo: Ian Lefebvre.
O separație falsă
Capacitatea de a atribui sentimente și caracteristici umane lucrurilor mă fascinează. Evoluția tehnologică a reușit, istoric vorbind, să automatizeze comportamentul uman și să înlocuiască oamenii în anumite situații, dacă ne gândim la fabrici, de exemplu. Însă eu caut moduri de a construi aceste sisteme astfel încât să fie interconectate cu acțiunile umane, fără să fie nevoie ca ceva sau cineva să fie înlocuit.
Există deja instrumente care folosesc inteligența artificială pentru a crea imagini. În acest sens, ne este alterată percepția asupra felului în care construim imagini. Acum putem genera imagini prin limbaj și trebuie să ne dăm seama ce înseamnă asta pentru noi și cum folosim aceste instrumente într-un mod etic. Acesta este un exemplu bun de creativitate umană în acțiune versus o înlocuire totală a factorului uman.
Încă avem multe de explorat și descoperit despre cum folosim tehnologia, dar și cum o împăcăm cu tradiția. Pentru mine, asta e partea cea mai interesantă. Nu e despre cum înlocuim sunetul unui violoncel sau cum lăsăm roboții să tragă linii pentru noi, ci despre cum schimbăm natura liniilor și cum găsim noi moduri de a folosi aceste instrumente tradiționale.
Dacă separăm lucrurile în mod artificial, atunci renunțăm la puterea noastră creativă, iar asta nu e necesar. E mult mai interesant când ne uităm la istoria creației și la practica tradițională și când creăm spațiu și dialog cu artiștii care au crescut făcând lucrurile într-un anumit fel, fără a renunța la ceva în proces.
Sougwen Chung, Exquisite Corpus performance with D.O.U.G._4, Greek National Opera in Athens, 2020.
Conexiunea corp-artă
În ultimii ani, am trecut cu toții prin multe, au fost multe schimbări și m-am gândit care sunt pașii următori și cum pot explora toate acestea în practica mea.
Am lucrat cu feedbackul de la propriul corp în desenele pe care le-am creat, renunțând treptat la ideea imaginii perfecte și fiind foarte conștientă de intențiile creative umane și de cum le putem descompune. Explorez ideea că putem desena folosind stările meditative și undele cerebrale pentru a crea forme artistice mai conectate la corpurile noastre.
Fiind atenți mereu la ce se întâmplă în jur, putem deveni temători când vine vorba de mediu și schimbare. Mă refer la pandemie și la a ne simți atât de fragili. De aceea, cu noile generații de roboți, am explorat biofeedback-ul și meditația. Poate pentru că am și formare de muzician, pentru mine creativitatea înseamnă să fii pur și simplu prezent în moment. E mai mult despre proces, decât despre imaginea finală.
Munca mea se concentrează mult pe proces și pe modelul de interacțiune pe care îl creez. De acolo, totul e un semn mare de întrebare și asta face procesul mult mai interesant de urmărit.
Am mulți prieteni care sunt interesați de ceramică, de exemplu. Cred că asta se întâmplă pentru că e opusul a ce presupune dezvoltarea software. Uităm că suntem ființe animalice, care au nevoie să folosească toate simțurile. Acest fel de provocări creative și spații de creație sunt o inspirație perpetuă pentru mine.
Viața și cariera, pe scurt
Tatăl meu este cântăreț de operă, iar mama mea este programatoare, așa că am avut norocul de a fi expusă de mică atât la lumea artistică, cât și la cea tehnologică. Aveam vioara și calculatorul. Așa s-a născut interesul meu pentru a crea un hibrid între cele două.
În timp ce studiam la MIT Media Lab, am devenit interesată de munca cu roboții. Lucram de ceva timp ca artist interactiv și programatoare și simțeam că ecranul este un cadru constant în munca mea. Dar era și un cadru limitat, care nu-mi dădea voie să manevrez instrumentul. Așa că mi-a venit ideea să desenez cu roboții și așa m-am apucat de robotică.
Lucrez și cu colaboratori precum cercetătorul Larry O'Gorman de la Bell Labs cu care am avut un proiect de analiză a mișcărilor din orașe. Ultima generație de roboți pe care am dezvoltat-o a fost gândită să răspundă undelor mele cerebrale, într-un proces mult mai colaborativ cu unitățile de robotică, decât a fost cazul cu tehnologiile pe care le-am construit de la zero. E un proces care presupune multă cercetare și dezvoltare personalizată.
Pașii următori
De câțiva ani, dezvolt un studio cu o echipă mică. Explorăm ce înseamnă aceste idei pentru noi ca grup și cum putem să-i ghidăm și pe alții să construiască propriile lor tehnologii și povești în jurul tehnologiei, într-un mod care pune în prim plan hibriditatea și inteligența relațională. Cred că suntem pregătiți să împărtășim ideile noastre și să construim o comunitate.
Uneori există atât de multă frică în jurul tehnologiei, ceea ce poate fi paralizant pentru că trăim într-o lume plină de incertitudine. Eu am găsit stabilitate în arta pe care o creez și în procesul din jurul ei. Sunt încrezătoarea într-un viitor în care oamenii vor simți că au propriile ritualuri și practici în relație cu schimbările din lume, fie că sunt unele pe care vor să le vadă sau nu.
