Ce se întâmplă cu un artist atunci când termină facultatea? Cum face să nu cadă în mrejele unor joburi conexe care să-l îndepărteze de atelier, dar care-i plătesc măcar facturile? Am stat de vorbă cu George Pleșu, manager cultural și project manager al asociației AltIași despre proiectele la care a lucrat până acum, despre roul curatorului și ce se mai întâmplă cu arta pe cele 7 coline.
Din păcate, muzeele ieșene care expun lucrări de artă mai au mult de recuperat până să ajungă să-și îndeplinească unul dintre principalele roluri: cel de educare a publicului.
George spune că Iașul ar trebui să fie din nou în linia de contact cu tot ce se întâmplă în lumea largă, iar asta a încercat și el prin spațiul Art+Design sau prin galeria Borderline. Dar uneori autoritățile spun pas când ar trebui să aloce fonduri pentru încurajarea unor evenimente și oameni din zona artelor vizuale. Totuși, urmează expoziții interesante, tinerii sunt încă interesați de fenomen, rămâne de văzut cine-i va coagula pe toți pentru a repune Iașul pe harta hub-urilor producătoare de artă valoroasă.
Cum ai ajuns în lumea artei
E o poveste mai lungă, în care piesele puzzle-ului s-au potrivit, într-un final. Deși am fost atras încă din școală de materiile pe care se pune accentul la o clasă cu profil umanistic (istorie, limba română, engleză), am urmat o clasă de mate-fizică intensiv engleză, pentru că acolo se considera că erau strânși cei mai buni profesori și elevi. La facultate am mers tot în direcția asta, dorindu-mi să tranzacționez acțiuni la bursă, iar după absolvirea secției Bănci și burse de valori din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității „Al. I. Cuza”, am urmat cursurile unui program MBA în International Management în Anvers (Belgia).
Întors în țară, am ajuns la un moment dat să conduc o firmă de IT, însă nu mă simțeam împlinit sufletește. După ce am aplicat la un training de business în Japonia, oferit de Uniunea Europeană, am petrecut 2 săptămâni în Țara Soarelui Răsare și am avut, pe lângă inevitabilul șoc cultural, o revelație. Citind un articol de la pagina de Arts & Culture din International Herald Tribune despre un dealer de artă belgian, mi-a încolțit un gând că mi-ar plăcea și mie să trăiesc printre oameni interesanți și obiecte frumoase, discutând despre concepte artistice.
Așa că, câteva luni mai târziu, chiar în ziua în care am împlinit 31 de ani, am decis să-mi urmez pasiunea și m-am înscris să studiez Istoria și teoria artei la Universitatea de Arte din Iași. După un master în „Management cultural” absolvit în Barcelona și 6 luni de program Erasmus în care am studiat „Istoria artei contemporane” la Manchester Metropolitan University și unde am învățat cât în ceilalți 2 ani și jumătate din țară, am început un doctorat în „Istoria artei” pe tema influenței noilor tehnologii asupra rolului muzeelor de artă. Din păcate, n-am mai terminat doctoratul, din cauza implicării în proiecte culturale și de antreprenoriat. Însă subiectul tezei s-a concretizat într-un proiect de mediere a artei către publicul larg, realizat împreună cu o firmă de IT din Iași și aplicat la Muzeul de Artă din cadrul Palatului Culturii, care a presupus o aplicație bilingvă pentru smartphone-uri și conținut diferit în funcție de nivelul de interes al utilizatorului. Deși doar un proiect pilot, în care au fost încărcate doar 30 de lucrări, după 7 ani de la implementarea lui muzeul n-a găsit resurse să adauge și alte opere din colecție.
Poate merită să spun și că în calitate de doctorand am câștigat o frumoasă experiență din interacțiunea cu studenți de diverse vârste de la Istoria și Teoria Artei din cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design, precum și de la Masterul de Filosofie Aplicată și Management Cultural de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, cărora le-am predat despre management cultural și alte subiecte conexe.
Cum vezi peisajul artistic la nivel local
În Iași își desfășoară activitatea o serie de instituții de producție și susținere a proiectelor din zona artelor vizuale. Înainte să deschid Borderline Art Space (2015), existau doar UAP/filiala Iași (cu Galeriile Victoria, Th. Pallady, N. Tonitza), susținută din cotizații și cu sprijinul Municipalității, Universitatea Națională de Arte George Enescu (cu Galeria Aparte, susținută de Min. Educației) și Galeria Dana (galerie comercială care se axează preoponderent pe susținerea artiștilor care se exprimă în medii considerate tradiționale). Mai târziu au apărut galeria ARTEP, deschisă în 2019 și galeria ArtEAST, deschisă în ianuarie, în acest an.
Alte instituții s-au închis sau nu mai au spații: Centrul de Fotografie Contemporană nu are spațiu și nici activitate în ultimii ani, tranzit.ro/Iași, după ce a fost nevoit să renunțe la spațiul din centru (care e acum un winebar) împarte spațiul cu Teatru FIX și Asociația Satelit, spațiul MERU s-a desființat.
Și eu am mai deschis în 2019 un spațiu hibrid, Art+Design, care includea și o librărie cu carte de artă, arhitectură și design, plus un spațiu expozițional, dar după 2 ani în care am mers în pierdere constant a trebuit să îl închid. Acum e bar și probabil funcționează, ceea ce spune mult despre care sunt prioritățile în cheltuirea banilor și a timpului liber.
Din păcate, muzeele ieșene care expun lucrări de artă mai au mult de recuperat până să ajungă să-și îndeplinească unul dintre principalele roluri: cel de educare a publicului. În ceea ce privește colecția și expozițiile temporare organizate, expunerea e în continuare unidirecțională (publicul e doar receptor), sunt puține expoziții cu adevărat valoroase (dar și acolo muzeul e doar gazdă, nu are un rol activ), nu există o direcție curatorială clară, coerentă, nu sunt call-uri publice de proiecte.
Cel mai rău stăm însă în ceea ce privește tratarea și intervențiile în spațiul public: fără concursuri publice transparente, fără deschidere către artiști de anvergură (de ce nu și din străinătate). Modul în care statul îşi marchează prezenţa în spaţiul public, inclusiv prin monumente, intervenţii asupra faţadelor, restaurări etc. trebuie să fie apanajul unei instituţii specializate şi să treacă prin filtrul unui for de specialişti, nu să depindă de nivelul de cultură sau gusturile unui primar sau unui protejat de-al său. Scandalul cu bustul lui Goga a ajuns în presa națională. Asta cred că e o problemă la nivel național, dar există orașe (Cluj, Timișoara) unde aceste lucruri au început să intre pe o direcție normală sau măcar să se îmbunătățească mult.
Povestea galeriei Borderline
Galeria a fost deschisă permanent în cei 7 ani de la înființare. În septembrie doar am mutat-o într-un spațiu mai central și mai generos ca volum, cu o înălțime de 5-6 m care permite expunerea unor lucrări de dimensiuni mari mari, inclusiv sculpuri sau instalații ample, de tipul celor pe care le putem vedea în marile muzee sau la bienale.
Borderline Art Space se consolidează astfel ca un „spațiu proiect” în care sunt produse noi expoziții de artă contemporană, se organizează discuții tematice și întâlniri cu artiști, critici și teoreticieni ai artei contemporane și facilitează crearea unui flux de public (preponderent tânăr) pus în situația de a experimenta practici mai elaborate de gândire și expunere a artei contemporane. Totodată, publicul altor instituții culturale din Iași, destul de conservator, este expus unor noi practici artistice, conectate la scena internațională.
Asta a fost miza mea de la început: să ofer posibilitatea amatorilor de artă din Iași să vadă și alte tipuri de practici artistice, alte abordări. De aceea, în primul an n-am avut nicio expoziție de pictură. Am vrut să obișnuiesc oamenii că arta se poate face în multe alte medii, transmedial sau transdisciplinar. Și de aceea aduc în fiecare an și artiști străini, pentru că există pentru o parte din public o anumită înțelegere limitată a ceea ce înseamnă arta contemporană. De-a lungul istoriei, Iașul a fost un melting pot, un loc unde multe din clădirile sau lucrările de artă cu care ne mândrim, atât din muzee sau din spațiul public, au fost realizate de sau cu o contribuție importantă a unor artiști și arhitecți străini. E nevoie ca Iașul să se deschidă din nou, cu adevărat, și să se reconecteze la trendurile globale.
Care mai e legătura între artiști și galerii
În situația în care gradul de abandon al producerii artei după finalizarea unui program de studiu universitar al absolvenților universităților de arte este din ce în ce mai crescut (majoritatea absolvenților angajându-se în câmpuri complementare ale muncii), devine din ce în ce mai importantă susținerea spațiilor de producție artistică care să ofere tinerilor oportunitatea de a continua să producă artă și după terminarea facultăților.
De aceea organizăm de 7 ani, anual, o expoziție cu o selecție a celor mai interesante lucrări de licență și disertație. Inițial am încercat ceva la nivel național, cu București, Cluj și Chișinău. Dar cum există Diploma, care are altă anvergură, ne-am concentrat doar pe plan local, mai ales că Iașul are foarte mulți tineri creativi, talentați.
La vernisajul de anul acesta le-am spus că, uitându-mă în urmă, la numele celor selectați în anii trecuți, peste 80% dintre ei nu mai fac artă. Deci, în cel mai bun caz, unul din 5 va continua, ceea ce e foarte trist. Noi îi susținem, inclusiv oferindu-le posibiltatea unui spațiu în care să expună și resurse pentru producție, la care se adaugă asocierea cu artiști consacrați care au venit de-a lungul anilor la Borderline Art Space. Însă viața de artist, mai ales la început, nu e deloc ușoară, și majoritatea au nevoie de un job care să le plătească facturile. Foarte puțini reușesc să combine și jobul și cariera de artist la un nivel măcar național.
Credeam că e o problemă doar la Iași, dar din ce am auzit și din alte orașe, doar o mică parte din studenții de la arte sunt interesați de expozițiile galeriilor de artă contemporană din oraș. Și asta în condițiile în care am adus aici artiști și curatori precum Dan Perjovschi, Iosif Kiraly, Ștefan Constantinescu, Igor Grubic, Miron Zownir, Lolo & Sosaku, Ami Barak etc.
Cum îți împarți viața între galerie și AltIași
Din 2010 fac voluntariat în cadrul site-ului altiasi.ro, pe care l-am preluat un an mai târziu ca manager de proiect, când am constituit și Asociația Culturală AltIași, ONG cu care desfășor diverse proiecte culturale: de la deschiderea în 2015 a primei galerii de artă contemporană din Iași (Borderline Art Space), organizarea în Iași a 4 ediții a Nopții Albe a Galeriilor (din 2016 până în prezent), site-ul, aplicația pentru mobil și volumul ilustrat „Iași multicultural”, proiect nominalizat de AFCN la titlul de cel mai bun proiect de comunicare și mediere culturală ș.a.
Aproape toate proiectele galeriei le desfășor prin intermediul asociației.
Cele mai recente proiecte naționale au presupus trimiterea unui kit expozițional sub formă de ziar cu desenele lui Dan Perjovschi tuturor celor 6200 de școli din România, precum și o privire de ansamblu asupra culturii române în 2021, cu contribuții publicate online, pe culturacum.ro, și tipărirea unui supliment cultural în 10.000 de exemplare, distribuit cu Dilema Veche, Revista 22 și Suplimentul de cultură.
Cât de important e curatoriatul în zona artistică
Primesc des întrebarea „Care este rolul unui curator?”, așa că probabil voi scrie un articol despre asta. Pe scurt, curatorii ori au grijă de colecții, ori lucrează cu artiști și diverse concepte pentru a crea expoziții. Curatorul ar trebui să decidă care e tema expoziției, cum interacționează publicul cu ideile artiștilor, cum vor lucrările instalate și prezentate în spațiu. Dar și mai important, în opinia mea, este rolul său de mediator, de facilitator: curatorul ar trebui să „traducă” conceptele din lucrările de artă și să încadreze artistul în istoria artei sau în fenomenele care au loc în prezent la nivel internațional, pentru a accesibiliza întâlnirea lor cu publicul.
Curatorii au fost foarte puternici până acum câțiva ani, unii fiind aproape ca niște staruri. Ei puteau urca cota unui artist prin selectarea sa în expoziții cu greutate (bienale, muzee și galerii mari). În ultima vreme, instituțiile au început să prefere expoziții curatoriate colectiv.
Ce se întâmplă la nivel local e diferit: sunt câțiva curatori care îndeplinesc o bună parte din rolul descris mai sus, dar sunt și alții care doar se trec curatori pe afișe, singura lor intervenție în expoziție fiind, de multe ori, una verbală, în seara vernisajului. Eventual pot scrie și un text despre expoziție. Însă un curator ar trebui să ajute artistul să-și contureze și clarifice demersul, să selecteze lucrările mai potrivite unei teme, să prezinte perspective diverse asupra ideilor și conceptelor artistice.
Și da, istoria artei arată că succesul în lumea artei depinde și de conexiuni, de rețeaua personală și profesională (network), dar un artist valoros, serios și care are anduranță va fi, în cele din urmă, identificat și selectat în expoziții relevante. Însă se întâmplă și ca opera unor artiști să fie reevaluată și recontextualizată mai târziu, câteodată chiar după dispariția fizică.
Relația artă / social media
Social media este un instrument. De-a lungul timpului, arta a fost în avangarda societății din punct de vedere al folosiriii noilor tehnologii, fie că s-au numit tipar, fotografie, film pe peliculă, video, calculator, imprimantă, internet, platforme de creare de conținut online etc. Aici avem două cazuri: lucrarea este creată offline, din materie tangibilă, și apoi este fotografiată și promovată online (inclusiv pe Instagram, rețeaua preferată a artiștilor) sau lucrarea este una de artă digitală și este distribuită apoi pe mai multe canale, inclusiv pe social media. Deci din punctul meu de vedere mesajul nu se diminuează, ci se diseminează. Apariția tiparului a însemnat posibilitatea de a tipări imaginea unui lucrări în mii de exemplare, internetul desăvârșește democratizarea accesului la artă: din orice colț al lumii, oricine care este conectat poate vedea aproape orice lucrare, chiar dacă fizic i-ar fi imposibil să călătorească în toate muzeele și galeriile lumii.
Protestul prin vandalizarea unor lucrări
Chiar am scris pe larg despre asta. Eu nu i-aș spune vandalizare, pentru că lucrările în sine n-au avut de suferit. Scopul activiștilor nu este de a le deteriora, ci de a atrage atenția asupra amenințărilor reale cauzate de încălzirea globală. De a întrerupe a activitățile curente și a afecta status quo-ul, nu de a distruge lucrări.
Ca galerist și absolvent de istoria și teoria artei, strict din punct de vedere intelectual înțeleg ironia din gestul de a arunca cu supă de roșii și referința din „Campbell’s Soup Cans” a lui Andy Warhol la industrializare și consumerism, pe care activiștii le văd responsabile de distrugerea planetei. La fel, gestul performativ de a arunca un lichid închis la culoare, ce amintește de petrol, asupra lucrării lui Klimt de la Muzeul Leopold din Viena, intitulată „Moarte și viață”.
Fără a-i scuza în vreun fel, înțeleg și empatizez cu temerele tinerilor care-și simt amenințat viitorul, în fața a ceea ce ei văd drept o distrugere iminentă. Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încât să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta. Iar cu ideea aceasta nu pot fi decât de acord. Eu nu-mi pot imagina și nu vreau o viață fără artă.
Planuri
Expoziția artistei Juliane Eirich, care a venit într-o rezidență la Iași și a prezentat modul în care vede și înțelege ea identitatea și specificul orașului a generat un interes deosebit, motiv pentru care o vom prelungi până la mijlocul lui ianuarie.
Urmează apoi două expoziții de pictură: Lucian Brumă (ianuarie) și Ciprian Tokar (februarie), ambii absolvenți ai secției de pictură a Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași (apropo de sprijinirea tinerilor artiști). Urmează în aprilie Laura Partin, o artistă stabilită în București, iar apoi Gregor Eldarb, care revine din Viena pentru a doua expoziție în galerie. În iulie organizăm a opta ediție a Graduation Highlights, selecția de lucrări ale absolvenților, în septembrie și octombrie aducem doi artiști din Cluj, Leonardo Silaghi și Nicolae Romanițan, și suntem în discuții și cu un artist german care va veni spre finalul anului viitor. Cum spuneam, și artiști locali, și naționali, dar și internaționali.
Ca potențial creativ, Iașul ar trebui să se bată cu Clujul pentru locul 2, după București (unde e altă concentrare de resurse). Însă Timișoara i-a luat-o de câțiva ani înainte, mai ales prin Art Encounters și profitând și de conjunctura cu Capitala Europeană a Culturii. Iar Sibiul are festivalul de teatru și filmul documentar, Brașovul dă din ce în ce mai mulți bani la cultură, Galațiul a terminat de construit un muzeu de artă contemporană. Realist vorbind, Iașul e momentan după Cluj și Timișoara. La arte vizuale este peste Sibiu, la număr și calitate de evenimente culturale este sub.
Asta ține și de opacitatea administrației locale care, cu excepția unei susțineri constante a FILIT, cel mai de succes brand cultural din ultimii ani, nu are viziunea și înțelegerea de a stimula evenimente și manifestări culturale de anvergură, și nici închegarea unui sector independent sănătos, puternic. Deși cele mai interesante și inovative evenimente culturale vin din zona independentă, eforturile pe care le facem cei câțiva care ne zbatem să rămânem aici sunt foarte mari și, așa cum am arătat și mai sus, determină și epuizarea resurselor (mentale și financiare).