[People of the Samsungverse] Corina Sandu: Pentru mine, marketingul a fost mereu o combinație perfectă între cifre, un plan bine pus la punct și creativitate

[People of the Samsungverse] Corina Sandu: Pentru mine, marketingul a fost mereu o combinație perfectă între cifre, un plan bine pus la punct și creativitate

Când a descoperit marketingul, Corina Sandu, Campaign & Categories Manager Samsung, și-a dat seama că e dragoste la prima vedere. Cochetase cu ideea de a fi avocat, apoi cu medicina, îi plăceau matematica și lucrurile exacte, dar voia și un spațiu în care să își exprime creativitatea. Nevoia de structură și cea de a ieși din tipare s-au întâlnit pe teritoriul comunicării. Facultatea de Marketing i-a deschis o lume nouă, cu voluntariat, internship-uri și perspectiva unei industrii seducătoare. 

Cred că cel mai mare impact asupra mea nu l-au avut etapele prin care am trecut, ci mai degrabă oamenii pe care i-am întâlnit. Am fost suficient de norocoasă să lucrez cu oameni care m-au inspirat și lângă care am crescut mult din punct de vedere profesional, spune Corina. 

În seria editorială "People of the Samsungverse", realizată în parteneriat cu Samsung, cunoaștem oamenii companiei, dincolo de orele de program. De la momentele care i-au influențat în dezvoltarea lor, începutul la Samsung, sursele de motivație și inspirație, până la felul în care privesc relația dintre muncă și viață, rolul lor în echipă, proiectele în care se implică și perspectiva lor asupra domeniului pe care l-au ales.

Povestim cu Corina, în rândurile de mai jos, despre oamenii de la care a învățat, etapele necesare pe care le-a parcurs, munca remote și culisele unei companii de tehnologie. 

 

Bio pe scurt

Am 37 de ani și sunt din Alexandria, dar mi-am petrecut aproape jumătate din viață în București și acum aici e acasă. Când eram mică, am trecut prin toate etapele: am vrut să fiu avocat, căci reușeam să-mi susțin un punct de vedere cu argumente încă dinainte să învăț să citesc. Dar memorarea cărților de istorie pentru admiterea la Drept n-a fost pentru mine. Așa că m-am reprofilat către medicina, nu mă întrebați de ce, părea cool la vremea respectivă. Chimia mi-a pus capac, n-am putut să o înțeleg niciodată, așa că prin liceu aveam o adevărată dilemă.

Înțelegeam matematica și îmi placea partea de cifre și gândire logică, dar aveam și o parte creativa care își cerea drepturile. Trebuia să găsesc o carieră care să le îmbine pe amândouă. Când am descoperit marketingul, a fost „love at first sight”.

Pentru mine, marketingul a fost mereu o combinație perfectă între cifre, un plan bine pus la punct și creativitate. Așa am împăcat nevoia mea de pragmatism și structură cu nevoia de a ieși din tipare și de a inova.

 

Momente esențiale în formare

Cred că cel mai mare impact asupra mea nu l-au avut etapele prin care am trecut, ci mai degrabă oamenii pe care i-am întâlnit. Am fost suficient de norocoasă să lucrez cu oameni care m-au inspirat și lângă care am crescut mult din punct de vedere profesional, am implementat proiecte never done before, m-am lovit de probleme și m-am bucurat ca un copil când am reușit să găsesc și soluții. Când lucrezi cu oameni care te inspiră, jobul tău nu mai e doar un job - ci e locul unde devii un om mai bun, în fiecare zi.

În același timp, am avut parte și de oameni care au avut efectul opus, care mi-au arătat exact cum nu ar trebui să se poarte un șef/lider/coleg. Și de la ei am învățat, mult mai greu și cu costuri personale mai mari, dar nu le pot nega aportul.

Dacă trebuie să izolez niște momente, cred că primul e când am intrat la Facultatea de Marketing. Mi s-a deschis o nouă lume, am descoperit asociațiile de studenți, voluntariatul și internship-urile, plus o industrie de marketing și comunicare absolut seducătoare pentru o puștoaică de 19 ani. Mă visam în agenție, în timp ce făceam un proiect pentru cine știe ce curs. Citeam tot ce-mi cădea în mână despre publicitate, mergeam la conferințe și nici prin gând nu îmi trecea că, la un moment dat, aveam să ajung să lucrez cu oamenii de pe scenă.

Al doilea moment este cel în care am reușit să prind un job într-o agenție, doar ca să îmi dau seama că, în realitate, viața din agenție nu e chiar așa cum se prezintă la conferințe. Am învățat multe atunci și a fost o perioadă mișto, dar de abia când am trecut de partea cealaltă, a brandului, mi-am descoperit cu adevărat drumul profesional. Sunt peste 10 ani de atunci și în continuare simt că sunt acolo unde trebuie să fiu.

 

Pasiunile tale (dincolo de muncă)

Cred că mult timp jobul a fost pasiunea mea. Și, în continuare, îmi place foarte mult ceea ce fac. Da, sunt o norocoasă din punctul ăsta de vedere. Când simt nevoia să evadez, o fac prin literatură. Am citit de când mă stiu și nu îmi pot imagina viață fară cărți.

 

Resurse de motivație & inspirație

Îmi iau energie de la familia mea. Ei mă mențin autentică și cu picioarele pe pământ. Copiii au aceasta putere - de a fi complet prezenți în moment - și cer asta și de la mine. Am învățat (cu greu) să mă deconectez de la job sau alte griji, să mă conectez cu ei și să dau în mintea copiilor :).

Mă inspiră oamenii cu care lucrez, am norocul să am cea mai tare echipă care există. Știu că mă pot baza pe ei orice s-ar întâmplă și că împreună o să găsim o rezolvare pentru orice apare în calea noastră. Asta mă și responsabilizează, desigur. Sper că ei știu cât îi apreciez și că au parte de susținerea mea, atunci când au nevoie.

 

Relația dintre job & timp liber

It’s complicated :)

Am fost workaholică mulți ani. Am muncit zile și nopți și weekenduri. Iubeam ceea ce făceam, așa că multă vreme nu am simțit asta ca pe un sacrificiu. Până la burn-out. Apoi, a trebuit să învăț să pun limite. Nu prea mi-a ieșit, până când am născut-o pe fetița mea. Pentru mine, ea a schimbat complet regulile jocului.

Cred că noi, mamele, vorbim prea puțin despre cât de greu e să ai și un job solicitant și să fii și prezentă în viața copilului tău. Suntem întrebate cum reușim să le facem pe toate și răspundem cu platitudini de genul „am învățat să mă organizez”. Adevărul e că NU reușim să le facem pe toate. Dacă trebuie să lucrez târziu pentru că avem o lansare, sigur am pierdut cele 2-3 ore pe care le rezerv copiilor în fiecare zi. Dacă am plecat de la birou pentru o serbare sau pentru că are copilul febră, sigur am ratat o întălnire, o prezentare sau o discuție despre bugete. Pentru mine, aceste alegeri sunt zilnice și nu cred că sunt singura.

Problemele de genul ăsta nu existau pentru mine înainte să devin mamă. Am lucrat mult cu mine să compartimentalizez și încă o mai fac. E crucial pentru mine că atunci când sunt la job să fiu concentrată pe asta, iar când sunt acasă, să mă dedic familiei mele. Separarea asta face limitele mai clare și mă ajuta să balansez totul.

 

Filosofia ta de viață & de muncă

Go big or go home!

 

Povestea ta la Samsung 

Acum 2 ani, în perioada în care toată lumea era în work from home, din cauza pandemiei. A fost super distractiv să le setez colegilor call-uri în Teams, doar că să spun „hello, eu sunt Corina”.

Mi-am văzut echipa face to face după mai bine de 6 luni. Onboardingul e un adevărat roller-coaster când toată lumea lucrează remote. 

Am avut mare noroc cu echipa mea și cu toți membrii departamentului de marketing. Am început la finalul lunii Ianuarie și, calendaristic vorbind, trimestrul 1 este trimestrul marilor lansări în Samsung, pe toate categoriile de produse. Toți colegii mei erau prinși în agitația care precede o lansare și a trebuit să-și facă timp să mă familiarizeze și pe mine cu strategia, modul de lucru, proiectele, procedurile etc. Chiar și așa, m-au integrat foarte repede, au fost deschiși și prietenoși și m-am simțit parte din echipa foarte rapid.       

 

Experiența primelor proiecte

A fost intens :).

Cea mai tare parte a jobului meu este că lucrez cu toate categoriile de produse Samsung, așa că o să-mi încep ziua cu telefoane mobile, după prânz mă voi concentra pe televizoare și, la finalul zilei, fac switch către mașini de spălat sau frigidere. Categoriile sunt diferite, drivers de brand și achiziție sunt diferiți, inclusiv consumer journey e altul. Așa că, în perioada de început, principalul meu obiectiv a fost să înțeleg categoriile, cum se poziționează Samsung în fiecare și care e profilul clientului pentru fiecare produs în parte. 

În tot timpul ăsta, a trebuit să mă implic și în proiectele care erau în implementare, așa că totul a fost accelerat. M-a ajutat faptul că învăț repede și din mers.

Am înțeles rapid că schimbarea e parte din ADN-ul companiei și că agilitatea cu care reacționezi și te adaptezi la noutate este parte din daily job. Pentru mine, toată efervescența aceasta creează și dependență. Îmi place ritmul alert, provocările sunt multe și diverse, iar mobilizarea din spatele lor și colegii care se sprijină unii pe alții sunt aspectele din care îmi iau energie în fiecare zi.

 

Ce ai învățat cel mai important de când ești aici

Că limitele există ca să poată fi depășite. În Samsung, totul e la cel mai înalt nivel: modul în care construim strategia anuală, mereu bazată pe date, consumer insights și trenduri de piață, până la dimensiunea și avengura proiectelor, dar și presiunea de a livra rezultate. Lucrăm cu toții într-o companie care e pionier în tehnologie, așa că trebuie să găsim, în fiecare zi, modalități noi și diferite prin care să transmitem asta către consumatorii noștri.

Tech is cool like that. Toate astea te provoacă, în fiecare zi, să reinventezi roata, să mergi în direcții la care nu te-ai fi gândit acum 6 luni, să gândești în afara tiparelor.

 

Sarcinile și responsabilitățile tale 

Coordonez strategia de categorie pentru tot portofoliul Samsung. În echipa mea am persoane dedicate pentru telefoane mobile și accesorii, televizoare și electrocasnice; împreună construim strategia anuală și coordonam campaniile pentru toate produsele Samsung.

 

Partea cea mai frumoasă în munca ta

Oamenii. Succesul e un sport de echipă. Pentru mine e important ca fiecare dintre ei să simtă că aportul lor e recunoscut și apreciat. În același timp, e un balans fin între a scoate oamenii din zona de confort, ca să poată crește profesional și a-i ajuta să-și descopere punctele forte și zonele de excelența. E o bucurie și o inspirație să pot face asta în fiecare zi.

 

Și cea mai grea

Integrarea și alinierea. Atât în cadrul echipei, cât și cu stakeholders interni. Avem o echipă numeroasă, tânără, diversă, dar mai ales implicată. Fiecare are un set diferit de skill-uri și perspectivă diferită asupra proiectelor pe care le facem. 

Mobilizarea tuturor în aceeași direcție nu e întotdeauna ușoară, dar după ce se întâmplă, apar și cele mai mișto proiecte, cu rezultate la înălțimea așteptărilor.

 

Cele mai interesante proiecte

Mi-e foarte greu să aleg, e ca și cum aș alege care dintre copii e preferatul meu :)

Dacă trebuie să fac totuși o selecție, voi alege așa:

  1. Platforma de comunicare Samsung pentru Gen Z, un public important pentru noi în strategia de comunicare locală, despre care puteți citi aici.
  2. Proiectul Living Room Art Show, realizat împreună cu One Night Gallery, prin intermediul cărora operele de artă a 10 artiști români au ajuns în casele românilor, cu ajutorul televizoarelor Samsung. Mai multe despre proiect aici.

 

O rutină de început de zi

Coffee first :). And then, bring it on.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Oameni

Sectiune



Branded


Related