[Dans & Energie] Eva Danciu: Ca dansator de dans contemporan in Romania, nu ai unde sa te angajezi. Suntem o mana de oameni care fug dintr-un loc in altul, incercand sa-si faca un trai din asta

Arta nu trebuie sa fie frumoasa, comoda si politicoasa cu privitorul. Arta trebuie sa aduca emotie, sa miste ceva in spectator. Cand se exprima prin arta performativa, Eva Danciu intra in transa, uita de ea si se daruieste publicului. Corpul ii absoarbe miscarile, iar mintea se curata de orice gand. Pentru ea, dansul este meditatie activa si povesteste cu multa pasiune despre arta sa.

Cand arunca o privire deasupra dansului contemporan romanesc si vorbeste despre acest sector artistic, sentimentele incep sa se amestece. Ca dansator independent, nu are un spatiu de antrenament, nici o predictibilitate a proiectelor in care va activa peste an. De fapt, artistii romani de dans contemporan nu au unde sa se angajeze in Romania. Totusi, Eva, ramane cu un picior in zona recunostintei, fiindca se uita in jurul ei si vede toti performerii talentati, care au pornit motorul dansului romanesc si apasa acceleratia catre schimbare in zona asta.

„Sunt perioade in care nu ai niciun proiect, si sunt perioade cand se suprapun mai multe proiecte si nu iti ramane nimic din zi pentru tine. Esti nevoit sa iei toate proiectele, asa cum vin, pentru ca nu stii daca peste doua luni lucrezi sau stai pe tusa. Asta duce la epuizare (avem si noi burn out-ul nostru)”

Prima scena pe care a dansat Eva Danciu a fost casa in care locuia. Parintii i-au vazut talentul, au inteles ca are nevoie de o scena mai mare pentru a se exprima si au dus-o la o scoala de balet, de la 10 ani. De atunci pana azi, multe s-au intamplat in viata sa artistica. Din Baletul Operei Nationale Romane de la Timisoara a calatorit spre Bucuresti, unde este artist independent in arte performative. Si, in paralel, instructor de yoga.

Din istoria personala

M-am nascut intr-un mic oras de pe malul Dunarii. Nu am locuit acolo, decat in vacantele lungi de vara, cand ma intampinau bunicii cu tolba plina de rasfat. E locul in care, cred eu, mi-am format sensibilitatea artistica. Era o atmosfera incarcata de poezie, sunete de chitara, focuri de tabara, cerul senin si indeajuns de intuneric incat sa vezi ploaia de stele de la inceputul lui august. Nu tin minte un moment in care am decis ca vreau sa fiu pe scena. Nu am luat o decizie, nu m-am intrebat, pentru ca raspunsul a fost intotdeauna cu mine. Am niste parinti care nu mi-au sugrumat inclinatia, si au decis ca am nevoie de o scena mai mare decat casa in care locuiam, asa ca, la 10 ani am intrat la scoala de balet. Am absolvit, si m-am alaturat baletului Operei Nationale Romane din Timisoara.

Inca din liceu mi-am dat seama ca nu imi e de ajuns un corp care produce linii frumoase pentru a ma exprima. Simteam ca forma riguroasa a baletului ma face un simplu executant, iar artistul e creator. Am absolvit sectia de actorie a Facultatii de Muzica din Timisoara, din dorinta de a-mi aduna unelte in aceasta directie. Dupa 4 ani de munca in opera, facultate si colaborari cu teatre, am renuntat la balet si la orasul in care am crescut. Am venit in Bucuresti.

Credit foto: Sabina Costinel

Un sumar al proiectelor din acest an

Prima parte a acestui an a fost inca umbrita de pandemie, si am trait mai mult din spectacolele vechi, evenimente, sau proiectele cu o singura reprezentatie. A doua parte, insa, a fost mai abundenta. Am lucrat la spectacolul “Work in progress” cu coregrafa Camelia Neagoe, care a avut premiera la Linotip si ulterior am avut mai multe reprezentatii prin tara. E un spectacol despre munca, ce intelegem prin ea si cat de mult ar trebuie sa ne implicam emotional in munca noastra. Despre acest mindset propagat de corporatii - sa vrei tot timpul mai mult, sa fii promovat, sa faci mai multi bani, iar target-ul se muta tot timpul mai departe si e imposibil de atins.

Apoi, am lucrat la un film de lungmetraj de animatie, care se numeste “Faun”, coregrafiat de Andrea Gavriliu, si va avea premiera in Franta, anul viitor. Iar ultimul proiect este regizat de scenarista Oana Rasuceanu, se numeste “Interior/exterior” si e vorba despre perioada de lockdown, pe care am trait-o cu totii. Personajul meu e o femeie insarcinata, care e nevoita sa se descurce singura, cu frici si incertitudini, in timp ce spitalele sunt pline ochi si nu ai voie sa parasesti locuinta.

Prima intalnire cu dansul

Cum am spus, am stiut intotdeauna ca vreau sa fiu pe scena, sa performez in artele spectacolului. Nu am stiut, insa, ca o sa fie dans. Nu imi amintesc prima intalnire cu dansul, dar dansam mult cand eram copil. Am ajuns la balet si mi-am dat seama ca imi place. Am mers cu valul asta, pur si simplu, si apoi cu valurile care au urmat. Dansul e cel mai antrenat instrument pe care il am, dar imi place la fel de mult sa vorbesc si sa cant pe scena. Cred in artistul total.

Calitatile si abilitatile unui performer expresiv si tehnic

Tehnica vine doar din munca. Liniile, precizia, postura unui corp, vin doar din munca. De aceea, e nevoie de disciplina si responsabilitate. Tu, ca performer, esti responsabil de ceea ce transmiti spectatorului, e ca si cum ai puterea de a-i manipula sentimentele. Trebuie sa il faci sa creada si sa simta. Fiecare artist are un bagaj din care scoate instrumentele la momentul potrivit. Eu cred ca bagajul se imbogateste cu munca, sensibilitate si empatie.

Primul proiect important care ti-a marcat inceputul in artele performative

Eram la finalul clasei a 12-a cand am luat un casting la Teatrul German de Stat din Timisoara. Fuchsiada. O instalatie teatrala regizata de Helmut Sturmer, asistat de Silviu Purcarete. Pana atunci am interpretat zane si printese imbracata in tutu-uri pretioase, si am vazut in mare parte spectacole de teatru prafuite. In acest spectacol am inteles ca arta nu trebuie sa fie neaparat frumoasa sau cuminte si cred ca la acest proiect, cu intalnirile pe care le-am avut acolo, cu minunata echipa a teatrului german, mi s-au deschis orizonturile.

Dezvoltarea ta artistica

Eu cred despre mine ca sunt un om norocos. Evenimentele care mi-au marcat viata profesionala au venit natural, contributia mea a fost mai mult un raspuns la ce mi-a aparut in cale. Primele mele spectacole au fost clasicele spectacole de opera si balet. Apoi, am avut ocazia sa gust din teatru, instalatii, musical, si spectacole in locuri neconventionale. Am invatat sa apreciez misterul, atmosfera, abstractul si chiar absurdul.

Profesorii si mentorii care au contribuit la formarea ta

Profesoarele Alla Borjek, Carmen Cojocaru si Ana Valkay, au contribuit la formarea mea in balet. Mai departe, pot vorbi mai degraba despre intalniri, decat despre profesori sau mentori. La teatrul german am cunoscut-o pe Olga Torok, actrita pe care o apreciez, am incredere in directia ei artistica si mi-a calauzit de multe ori drumul. Aceasta relatie dintre noi a inceput cand m-a ajutat lucrand cu mine la repertoriul pentru admitere si datorita ei am intrat prima la facultate. O alta intalnire importanta a fost cu Andrea Gavriliu,am cunoscut-o la Teatrul National Timisoara, in spectacolul Rambuku, unde mi-a fost coregrafa si colega. Pot spune ca ea e motivul pentru care am ales sa ma descatusez de balet, sa ma mut in Bucuresti si sa aleg drumul pe care merg acum.

Greutatile cu care te confrunti in arta ta

Eu cred ca arta e ca un doctor pentru suflete, si e trist sa realizezi, in situatii extreme, cum a fost pandemia, ca este primul lucru dat la o parte. Da, noi tindem sa fim mai visatori, dar adevarul crud e ca lumea nu simte nevoia acestei bresle. Mai ales in Romania, unde dansul contemporan se dezvolta mult mai greoi si inca nu avem un public format in aceasta directie.

Ce te-a invatat dansul

Arta e o forma de terapie. Dansul e meditatie activa. Teatrul te ajuta sa te cunosti pe tine insuti si lumea din jur. Pentru un bagaj mai bogat, e nevoie sa observi, dinamici, comportamente umane, miscarea frunzelor batute de vant. Redescoperi lumea din jurul tau la microscop.

Am invatat sa ma observ, sa imi pun intrebari, sa imi constientizez corpul si sa il ascult. Am realizat ca are propria memorie, si am incredere in el. Coregrafiile sunt ca innotul sau mersul pe bicicleta, corpul absoarbe miscarea.

Mie dansul imi da putere. E ceea ce ma implineste cel mai mult si imi aduce satisfactie. Cand performez, ma daruiesc total, intru intr-o transa in care uit de mine si nu mai am ganduri parazitare. Ma elibereaza si ma ajuta sa exprim ce nu pot povesti.

Genul de proiecte in care iti place sa fii

Eu cred ca spectatorul trebuie sa fie miscat de ceea ce vede pe scena. Fie ca se oglindeste, isi pune intrebari, gaseste raspunsuri, plange, rade, primeste un impuls sau prinde curaj, el trebuie sa simta. In sala de spectacol trebuie sa se intample magie, scena e un spatiu sacru iar teatrul poate avea un rol spiritual. Vreau sa fiu in proiecte care spun ceva, care ajung la public. Nu ma intereseaza forma goala, fara continut, dansul de dragul dansului.

Pentru mine e provocator sa lucrez la un proiect in care contribui la creatie, unde e nevoie sa caut in mine, sa imi scotocesc interiorul si sa imi prezint vulnerabilitatea. In acelasi timp sunt atrasa de proiecte in care folosesc mai multe mijloace de exprimare, imi place sa cant si sa vorbesc pe scena. Imi place cand se impleteste textul cu miscarea. Cred ca dansul exprima cel mai bine lumea interioara, iar sunetul e cel mai bun manipulator sentimental.

O privire asupra sectorului de dans contemporan

Sectorul de dans romanesc este inca subdezvoltat. Din pacate daca alegi acest drum nu ai nicio sansa sa ai un loc stabil, cu siguranta zilei de maine, pentru ca nu exista un loc pentru noi, suntem mai degraba racolati prin spectacole de teatru si AFCN uri. Ca dansator de dans contemporan in Romania, nu ai unde sa te angajezi, nu exista o companie sau o institutie in acest context. Suntem o mana de oameni care fug dintr-un loc in altul, incercand sa-si faca un trai din asta. De multe ori ajungi in locuri care nu te satisfac, sau chiar iti submineaza potentialul, dar nu ai de ales pentru ca trebuie sa iti platesti chiria.
In acelasi timp, sunt recunoscatoare ca sunt intr-o generatie de oameni plini de talent si vointa, care pornesc motorul acestui sector si incet, incet am incredere ca ne vom face vazuti si auziti.

Artist independent in Romania

Cand corpul e instrumentul tau, ai nevoie sa il pastrezi antrenat. La opera, balerinii fac studii in fiecare zi cu un maestru de balet. Cand esti dansator independent, nu ai un spatiu si un program pentru antrenament. Esti singur in asta si tine doar de tine sa fii disciplinat si sa gasesti alternative pentru spatiul in care sa faci asta. Sunt perioade in care nu ai niciun proiect, si sunt perioade cand se suprapun mai multe proiecte si nu iti ramane nimic din zi pentru tine. Treci de la o extrema la alta, pentru ca nu iti permiti sa filtrezi propunerile si sa iti administrezi sanatos timpul. Esti nevoit sa iei toate proiectele, asa cum vin, pentru ca nu stii daca peste doua luni lucrezi sau stai pe tusa. Asta duce la epuizare (avem si noi burn out-ul nostru). Tot din aceasta incertitudine cu privire la viitor, nu te poti baza doar pe rolul de interpret, asa ca incepi sa predai cursuri, sa dansezi la evenimente, sau chiar mai gasesti un job alternativ. Eu, spre exemplu, am descoperit yoga si am devenit instructor in paralel.

Totodata e interesant si roditor lucrul cu echipe, spatii si concepte diferite. Cred ca, pe de o parte, sa fii angajat iti ofera o stabilitate si o liniste interioara, dar pe de alta parte te poti blaza, in timp, si poti ajunge sa tratezi meseria asta ca pe un job si nimic mai mult. Am vazut asta in teatru si in opera.

Ce proiecte urmeaza pentru tine

In prezent fac parte din Academia de dans si performance, proiect organizat de Centrul National al Dansului, in care timp de un an universitar, eu si colegii mei studiem cu profesori/coregrafi internationali. Aceasta initiativa e o oportunitate inedita in care inveti si practici stiluri, metode si abordari diferite din domeniul artelor performative.

Momentan ma antrenez la academie si nu lucrez la niciun proiect nou. Am avut o perioada incarcata in ultima vreme, si acum incerc sa imi acord mai mult timp mie, sa imi incarc bateriile.