Orice plan poate ieși Bine din Prima – o nouă campanie semnată de v8 și BRD, pentru Creditul de Nevoi Personale BRD Expresso

Orice plan poate ieși Bine din Prima – o nouă campanie semnată de v8 și BRD, pentru Creditul de Nevoi Personale BRD Expresso

De multe ori, când ne dorim să investim în confort și funcționalitate prin renovarea locuinței sau achiziția unei noi mașini, rezultatul imediat este cu totul altul. Astfel de decizii sunt văzute ca notorii surse de stres: fiecare pas vine la pachet cu o mulțime de temeri și întrebări.

Ca să-ți îndeplinești visul și să iei decizia financiară corectă, ai nevoie de multe ore de documentare, atât online (pe Pinterest, pe grupuri și forumuri specializate) cât și offline (cauți meșteri, ceri cotații, te consulți cu cei care au trecut prin aceeași experiență, îți pui un „mood-board” deasupra biroului). Și în scurt timp devii mai priceput decât îți doreai în motoare cu injecție sau glet, amorsă și vopseluri lavabile.

Dar adevărul este că procesul poate fi la fel de frumos ca rezultatul, cu puțină planificare financiară și consultanță specializată, așa cum se vede în cea mai nouă campanie semnată de v8 și BRD, Bine din Prima.

Aducând la masă experți auto și designeri de interior, BRD vine în ajutorul clienților cu sfaturile necesare ca să poată economisi timp, resurse și energie pentru a se bucura cu adevărat de proiectul lor de suflet. Iar pentru finanțare, pot lua Creditul de Nevoi Personale BRD Expresso, cu dobândă fixă pe 5 ani și suma maximă finanțată de 130.000 de lei.

„Cu toții ne facem planuri despre cum ne-am dori să arate locuința noastră, casa de vacanță, terasa, grădina sau mașina. Și odată cu aceste planuri încep să apară și întrebările, îndoielile, temerile: oare e momentul să încep acum? o să iasă bine? am la dispoziție toți banii de care am nevoie? Teama de te aruncă într-un proiect complex și costisitor e firească, iar obținerea creditului care să îți acopere aceste cheltuieli reprezintă o mică parte, dar importantă, din întregul proces. Prin tot ceea ce facem la BRD ne propunem să fim cât mai aproape de clienți, să venim în sprijinul lor cu soluții personalizate, de aceea suntem atenți și la dorințele individuale ale fiecăruia, pentru a ne asigura că îl înțelegem cu adevărat și venim în întâmpinarea nevoilor sale, chiar și când acestea ies din dimensiunea financiară. Este și cazul proiectului Bine din Prima, care este mai mult decât o campanie clasică de promovare a unui produs de finanțare, având alături de noi specialiști cu experiență care au îmbrățișat propunerea noastră și ajută clienții cu sfaturi extrem de utile din domeniile lor de expertiză”, spune Anca Nuțiu, director executiv retail, BRD Groupe Société Générale. 

„De cele mai multe ori, când ai în plan achiziții costisitoare, fie că vorbim despre renovare sau despre mașină, apar o grămadă de temeri. Oare ai luat deciziile corecte? Cât timp ai să faci research? O fi bine? Pe măsură ce necunoscutele se acumulează, bucuria dispare. Și tocmai asta am încercat și, spunem noi, am reușit: să transformăm îngrijorările în certitudini pentru actualii sau pentru viitorii clienți BRD. Pentru că da, se poate să îți iasă planurile bine din prima, atunci când ai un produs financiar pe care te poți baza, dar și sfaturi de la experți pe care poți conta”, adaugă Adina Stănescu, director de creație v8.

Prima etapă a campaniei a cuprins sfaturile a patru experți în două dintre cele mai populare domenii în rândurile românilor și a fost pornită pe canalele de social media ale BRD, dar și pe Landing Page-ul de campanie. La invitația v8 și BRD, doi designeri de interior, Cristina Joia și Omid Ghannadi, și doi vloggeri auto, Vlad Micșunescu și Luci Popa, au venit în ajutorul publicului cu sfaturi valoroase, centrate pe cele două subiecte: renovare și achiziție de mașini.

Cei patru au pornit de la experiențele neplăcute cu care ei sau clienții lor s-au confruntat de-a lungul anilor și au povestit soluțiile găsite pe parcurs, pentru a ajuta publicul să învețe din greșelile lor. Comunitățile online s-au implicat activ în discuție, cerând recomandări pentru proiectele lor, iar experții le-au venit în întâmpinare cu postări suplimentare care le-au răspuns la întrebări.

A doua etapă a campaniei, recent lansată pe canalul de YouTube al BRD și pe Landing Page-ul dedicat, și-a propus să consolideze mesajul Bine din Prima, și include mai mult conținut cu tips & tricks de la Cristina Joia și Vlad Micșunescu. De data aceasta, sfaturile specializate s-au concentrat mai mult pe aspectele financiare pe care le implică renovarea unui apartament sau achiziția unei mașini.   sau achiziția unei mașini. 

Pentru a capta și păstra atenția utilizatorilor, v8 și BRD au creat o serie interactivă de conținut, folosind formatul choose your own adventure. La invitația Cristinei Joia și a lui Vlad Micșunescu, utilizatorii pot alege subiectul care îi interesează: renovare sau achiziție de mașină.

Odată ales subiectul, membrii audienței vor însoți expertul printr-o serie de episoade video care îi învață cum să construiască un buget pentru planul lor, unde e nevoie să facă economii, unde e absolut necesar să investească și, în general, sfaturi financiare utile, concentrate într-un singur loc. Scopul? Să le iasă totul Bine Din Prima.

Mesajul campaniei este amplificat într-un mix variat de medii, inclusiv radio, digital și print.

 

Credits:

Echipa v8
Adina Stănescu – Creative Director
Sandra Cristu – Senior Copywriter
Anca Masek – Senior Art Director
Ana Dică – Junior Copywriter
Georgiana Bădălău – Junior Art Director
Mădălina Belu – Account Director
Corina Angearu – Client Service Director
Ionuț Andrei – GM & Strategy Director
Liviu Isop – AV Producer

Echipa BRD
Despina Stoica – Brand Manager
Miruna Vlad –  Senior Online Marketing Specialist
Mircea Barbulescu – Digital Marketing Manager
Anca Abaza – Director de Marketing

Compania v8 este un business 100% românesc, înființat în 2013, poziționându-se în piață ca agenția care oferă clienților săi campanii care dau dovadă de curaj atât din punct de vedere creativ, cât și strategic, sub sloganul „ideas for growth”.  Printre clienții v8 s-au numărat, din 2013 până în prezent, Kaufland, Sensiblu, Omniasig, Orange, Sanofi, Cris-Tim, BRD, Napolact, Vodafone, Radio Guerilla, Johnson&Johnson, Dr. Oetker, Bioderma, Park Lake, Selgros, Bergenbier sau Zentiva.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Sectiune



Branded


Related