Fara gadgeturi, fara stres. Relaxare in ciubar si sauna pentru parinti, o intreaga poiana pentru copii, ca sa alerge desculti prin iarba. Conectarea intregii familii in natura, intr-un cadru care taie respiratia, pe valea raului Basca Mare, in drumul spre masivul Penteleu. Peste 1,5 milioane de euro si multa munca se vad astazi in felul in care arata Ferma de sub Penteleu, construita de Valerica si Alexandru Dincă cu gandul de a petrece cat mai mult timp in natura, alaturi de copiii lor si de animale. Pentru ca s-au gandit si la socializare, au proiectat acest loc ca unul in care sa primeasca si turisti.
Pandemia si criza din ultimii 3 ani nu i-au impiedicat sa isi extinda business-ul.
”Una din deciziile bune a fost aceea de a atrage companii pentru teambuidinguri. O alta decizie importanta a fost atunci cand am decis sa extindem in pandemie capacitatea de cazare si am construit inca 4 casute individuale. Acestea au fost la mare cautare in momentul in care lumea dorea sa stea separate”
Valerica Dincă povesteste in cele ce urmeaza despre Ferma de sub Penteleu.
Oamenii Fermei de sub Penteleu
De 5 ani ne ocupam de proiect 2 familii, Vali si Alexandru Dinca, la care s-au alaturat Cristina si Dan Flesariu. Suntem o echipa. Venim din Bucuresti si chiar si dupa 7 ani de activitate facem naveta in continuare aproape saptamana de saptamana. Inainte de Ferma de sub Penteleu aveam un business in Bucuresti cu un alt obiect de activitate, cu totul diferit. Am inceput cu pasi mici, fara experienta in turism, cu o mare dorinta si manati de visul lui Alexandru de a avea o ferma cu animale, in zona montana, care sa se poata vizita.
Calatoria catre turism a fost ca un drum serpuit, cu urcusuri si coborasuri. Nu am avut un plan coerent de la bun inceput si de aici greutatea. De asemenea, imi amintesc cat de greu a fost sa gasim furnizorii specifici pentru activitatea noastra… ce departe par acele zile!
Cu ce ganduri si visuri ati inceput sa faceti turism
Am primit primii oaspeti in 2015 si am inceput cu un numar de 4 camere. In cateva luni am deschis inca 6 si in 2016 aveam o capacitate de 10 familii.
Am inceput cu gandul de a petrece cat mai mult timp in natura, printre animale, cu ai nostri copii. Aveam nevoie de socializare si asa am proiectat coltisorul nostru de rai sa primeasca oaspeti.
Perspectiva s-a schimbat mult fata de inceputuri. Odata ce intri in hora, e greu sa te desprinzi. Am inceput sa avem tot felul de provocari, pentru a le depasi am considerat ca trebuie sa marim capacitatea de cazare, apoi a fost nevoie sa marim echipa. In incercarea de a satisface nevoile clientilor ne-am indepartat de la planul initial, insa ne adaptam si noi pe parcurs, pe masura ce ne cunoastem clientii.
Cel mai mult conteaza oamenii! Echipa pe care am construit-o in timp ne face sa visam, sa speram ca vom trece peste toate!
Ferma
Locul despre care povestim se numeste Ferma de sub Penteleu. Zona in care se afla este pe valea raului Basca Mare, in drumul spre masivul Penteleu, cel mai inalt varf din judetul Buzau. Este o zona mai salbatica, care ne-a atras in mod deosebit atunci cand am decis sa ne construim casa de vacanta.
Locul fiind un fost catun locuit in urma cu peste 60 ani l-am gandit si amenajat astfel incat sa se incadreze cu natura si cu zona rurala.
Locul este deosebit, nu exista semnal gsm si din aceste motive poate fi o oaza de liniste si relaxare. Pe partea noastra de sat nu trec masini, nu se aud telefoane, poti auzi pasarile, greierii, cocosii dimineata. Este un loc deosebit, iar fata de alte locuri turistice, oferim ateliere creative si incercam sa reinviem cateva mestesuguri stravechi: avem o fierarie, atelier de olarit, razboi de tesut, impaslim lana, etc toate se desfasoara cu mesteri locali. Oaspetii nostri pot participa la activitati ce tin de Ferma: muls, la pascut cu caprele, cosit, strans fanul, hranitul animalelor.
Investitia
Investitiile au fost facute in decursul a 12 ani si nu avem o cifra exacta. O aproximare facuta de Alexandru in alt interviu :) a fost de peste 1,5 milioane de euro. Infrastructura si cladirile au consumat cele mai multe resurse. Zona noastra nu avea electricitate si nici o alta facilitate de utilitati. Daca vrei sa construiesti in zona salbatica, retrasa trebuie sa iti asumi si cheltuielile foarte mari.
Ce energie si stare ati vrut sa simta clientii care vin la voi
Clientii care vin si revin simt ospitalitatea, energia locului, care este una foarte buna. Aprecieaza zambetul pe care il primesc de la toti oamenii din echipa de la servirea mesei si pana la Stelica, cel ce e responsabil de animale. Conceptul este de conectare in familie, fara gadgeturi, relaxare la ciubar si sauna in timp ce copiii zburda prin poiana in picioarele goale. :)
Simplitatea si apropierea de natura ca trend in turism
Simplitatea si apropierea de natura nu trebuie sa fie un trend, trebuie sa fie o normalitate. Suntem destul de stresati si aglomerati in cotidian astfel incat sa cautam natura in timpul liber.
Sezonul cu cei mai multi clienti si pregatirile
Vara ne calca pragul cei mai multi oaspeti. Si de Sarbatori. Ne pregatim cu cateva saptamani in avans. Ne asiguram ca avem suficient personal, ca avem programul activitatilor facut. Ca avem apa in bazin, lemne pentru foc in cazul sezonului rece. Avem activitate de mentenanta foarte intensa. Dani (unul din oamenii de baza de la Ferma) si Alexandru sunt mereu preocupati sa preintampine problemele ce ar putea aparea in sejur. Magazia unde avem materialele de rezerva concureaza serios cu un magazin satesc de materiale. :)
Cele mai bune decizii de business din ultimii anii
Una din deciziile bune a fost aceea de a atrage companii pentru teambuidinguri. Am atras toamna aceasta multe teambuildinguri si ne-a ajutat sa trecem fully booked perioada de extrasezon.
O alta decizie importanta a fost atunci cand am decis sa extindem in pandemie capacitatea de cazare si am construit inca 4 casute individuale. Acestea au fost la mare cautare in momentul in care lumea dorea sa stea separat, fara a avea contact cu altii.
Clientii
Clientii nostri sunt familiile tinere cu copii intre 0-14 ani, dar si companii mici sau departamente care cauta locatii deosebite pt teambuildinguri. Cauta vacante in zona cu aer curat, in care sa se relaxeze, sa aiba posibilitatea sa faca drumetii, sa manance o mancare traditionala cu ingrediente din Ferma, si sa se simta bine primiti. :)
Cu ce-i surprindeti
Am reusit sa ii surprindem prin atentia la detalii, decorul spatiilor, prin curatenia exemplara, prin activitatile pe care le desfasuram. Un moment fain si surprinzator este in luna fatarilor. Sa participi la acest moment, cand se naste un iezisor poate fi chiar emotionant. Multe familii isi rezerva un sejur in Februarie, tocmai din acest motiv. Sa bei lapte proaspat muls este un alt lucru care poata sa te surprinda.
Cum v-a primit comunitatea locala
Comunitatea locala ne-a primit si adoptat bine. Acum cunoastem multi localnici si asta ne ajuta atunci cand avem nevoie sa facem achizitii din zona sau cand avem de apelat la diversi mesteri. Daca avem nevoie de sfaturi sau ajutor in treburi administrative, avem cateva persone din zona la care putem apela. Avem 16 angajati din satele invecinate si prin prisma acestui lucru cred ca ne aducem contributia la comunitatea locala.
De asemenea, impreuna cu oaspetii nostri, am reusit sa strangem hainute, incaltaminte si jucarii pe care le-am donat catre familii care au nevoie. Dupa ce fac o rezervare la noi, clientii primesc un email in care ii anuntam cum pot contribui, impreuna cu noi, la bunastarea familiilor din zona noastra.
Strategia de comunicare
Comunicam pe retelele sociale, avem un site din care se fac rezervarile direct. Avem o echipa de marketing care ne sustine si ne ajuta sa ajungem la clientii pe care ni-i dorim. Ca si obiective avem cresterea comunitatii pe Instagram si atingerea unui grad de ocupare cat mai mare din Ianuarie.
Catre viitor
Pentru viitor ne dorim sa ne surprindem oaspetii cu un brand cat mai vizibil, dorim sa investim si in imagine, lucru pe care nu prea l-am facut pana acum. Pentru anul viitor avem in plan sa organizam cateva evenimente si sa fim deschisi si la astfel de cereri.
De asemenea, ne dorim sa avansam si cu lucrarile la bisericuta din catun. Aceasta este construita, insa avem mult de lucru la partea de interior. Sa ne ajute Dumnezeu sa avem spor si in aceasta directie!