Cum a fost la prima petrecere de recrutare din București

Cum a fost la prima petrecere de recrutare din București

Actuala criză a forței de munca și scepticismul tinerilor față de angajare nu sunt un secret pentru nimeni. Sunt, de fapt, consecințele a zeci de ani în care s-a produs ruptura dintre angajați și angajatori. Clasicele târguri de joburi pentru studenți și absolvenți au însă acum concurență serioasă, cu flavour ultra-fresh: petrecerile de recrutare. La primul astfel de eveniment care a avut loc la începutul lunii octombrie într-un spațiu non-convențional din centrul Bucureștiului, au participat aproape 500 de tineri cu vârste între 18 și 25 de ani: ei s-au distrat, au dansat și și-au depus, în același timp, CV-urile.

Evenimentul a fost organizat de Fieldstar, agenție independentă de BTL, alături de Viață de Student, cea mai mare comunitate de studenți din România, având ca invitați speciali membrii ai asociațiilor studențești din București.

Marian Dumitrescu, CEO Fieldstar:
"În 2022, să atragi atenția și simpatia tinerilor implică mai mult decât un simplu anunț de recrutare. Dacă nu pătrunzi în lumea lor și nu te pliezi pe nevoile lor, indiferent cat de mult efort vei depune, tot ca un outsider vei fi privit.

La finalul lunii septembrie am lansat invitația la petrecere în backyardul Fieldstar, un spațiu relaxat pe Dionisie Lupu, o stradă unde arhitectura istorică coexistă impecabil cu arta urbană. Am oferit câteva sute de posturi de Brand Ambassador, Sales Expert, Creator de Conținut, dar și programe de Internship în cadrul propriei noastre companii. În zona de recrutare, după scanarea unui cod QR, participanții puteau selecta în câteva secunde jobul pentru care voiau să aplice. Dintre cei 500 de participanți (invitațiile la party au fost lansate online și locurile disponibile epuizate în 4 ore), jumătate au candidat pentru pozițiile amintite și toți au completat testul „Vezi cu ce brand te potrivești”.  Am avut o zonă de activări în care am facilitat interacțiunea dintre participanți, branduri și recruiters: Flip The Cup, Twerk Pong, 360° Photo corner, Coffee Corner DeLonghi.

Acesta a fost primul nostru pas de acest fel către conectarea cu Gen-Z, și, pentru că totul a mers bine, urmează să organizăm și alte evenimente similare la nivel național. Am vrut să interacționăm autentic cu ei, să le câștigăm loialitatea pentru ca în viitor să devină colaboratori în proiectele noastre. A fost un eveniment care marchează, de asemenea, creșterea focusului nostru în direcția Youth Marketing: evenimente, concursuri, campanii în rețelele sociale și alte strategii de engagement care se adresează direct nevoilor și dorințelor studenților de astăzi. Ca agenție de BTL, Gen Z sunt importanți pentru noi atât din perspectiva de angajator, cât și din perspectiva de creatori de experiențe, deoarece rolul nostru este să fim liantul dintre nevoile consumatorilor și beneficiile pe care brandurile le oferă.

Gen Z reprezintă pentru mulți dintre clienții noștri un core target, de aceea am decis că trebuie să înțelegem mai bine care sunt nevoile lor și cum putem noi să venim în întâmpinarea lor pentru a realiza propuneri eficiente și de impact. Ce se așteaptă ei de la branduri? Este o întrebare pe care ne-o punem în fiecare zi. Cea mai bună soluție este să deschidem conversații oneste într-un mediu în care ei se simt confortabili. În plus, ne-am dorit ca și clienții să ia contact direct cu ei, să-i vadă, să povestească cu ei."

 

Ce spun clienții?

Roxana Dumitru, Marketing Director De'Longhi România:
"Există 3 paşi esențiali în evoluția unui tânăr care aspiră la poziția de promoter sau consultant de brand:
1. Recrutarea – proces de care este responsabilă agenția de BTL;
2. Induction & training – account manager-ul dedicat din cadrul agenției face instruirea inițială, iar brand manager-ul susține sesiunile de training. Succesul este garantat atunci când cele 2 entități au o comunicare eficientă; informațiile se contopesc şi creează un început de poveste care contribuie la evoluția către o poziție de consultant de brand.
3. Activitatea în magazine – contactul direct cu consumatorul final, momentul în care se pun în practică strategiile de vânzare. În funcție de skill-urile de comunicare, de implicare şi de rapiditatea cu care informațiile sunt asimilate, un consultant poate ajunge brand ambassador, o poziție ofertantă şi cu perspective reale de promovare."

 

Ce spun studenții?

Dragoș Ioan si Ciprian Nyikita, fondatorii Viață de student
"Tinerii sunt din ce în ce mai puțin interesați de descrierile kilometrice ale joburilor, știm încă din facultate că teoria nu corespunde întotdeauna cu practica. Prin intermediul unor astfel de evenimente putem discuta punctual cu ei despre ce îi interesează, să le răspundem la întrebări, să îi ajutăm să aleagă cea mai potrivita opțiune pentru ei, pliându-ne pe nevoile și dorințele lor într-un cadru familiar pentru ei."

Andreea Boghici, (masterat anul I):
"Mi-a plăcut ideea unui eveniment unde pot să descopăr oportunități de joburi. Sunt bucuroasă că mi-am și găsit, chiar la început de an universitar. Am aplicat pentru poziția de Sales Expert pentru că în viitor îmi doresc să fiu un om de marketing foarte bun și cum altfel să-mi ating țelul, dacă nu vorbind cu oamenii, interacționând direct cu clienții?"

Maria Dinulescu (anul IV):
"Am un program foarte încărcat din cauza antrenamentelor și a învățatului pentru facultate. Am aplicat pentru un job care să-mi ofere șansa să activez în timpul meu liber, cu un program flexibil. Ceea ce-mi doresc de la acest job este să nu mai fiu așa retrasă și anxioasă, pentru că voi avea ocazia să comunic cu mai multe tipuri de persoane și să-mi înving temerile."

Simionel Andreea-Theodora (anul II):
"Mi se pare că oportunitățile oferite sunt perfecte pentru orice tânăr la început de drum, așa cum sunt și eu. Din câte am observat la eveniment, echipa este extraordinară și-mi doresc să mă integrez cât mai bine aici, de aceea am și aplicat pentru un program de internship. Sunt convinsă că tot ce voi învăța îmi va fi de folos în viitoarea mea carieră"

Alexandru Radu, Reprezentat al Asociației Studenților de la Facultatea de Management:
"În organizațiile studențești, încercăm să fim alături de tineri pe parcursul anilor de facultate, pentru a-i ajuta să evolueze cât mai mult și să descopere nișa pe care își doresc să meargă în viitor, din punct de vedere profesional. Încercăm întotdeauna să găsim oportunități de joburi pentru studenți, fie în domeniul pe care-l studiază, pentru ca în momentul în care termină facultatea să aibă deja experiența solicitată de angajatori, fie în domenii care se pliază pe pasiunile lor, astfel încât să-și dezvolte abilități, competențe pentru un viitor profesional cât mai bun."

Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul II al anului 2022, de 63,5%, în creştere faţă de trimestrul I 2022 cu 1,1 puncte procentuale, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Pe grupe de vârstă, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (21,3%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Fieldstar

Agenție independentă de BTL, FIELDSTAR conectează brandurile cu oamenii și oferă experiențe inedite pentru consumatori. De 21 de ani încoace, credem în puterea colaborării și a ideilor îndrăznețe,... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related