După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.
Într-un nou interviu, Maia Morgenstern povestește despre ce a simțit prima dată când a văzut filmul într-o sală de cinema, la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022, dar și despre subiectul universal din miezul acestuia:
„E un film tulburător, intens, misterios, curajos. Cred că i-aș spune în foarte multe feluri pentru că vorbește despre o temă nu actuală azi, actuală mereu. [...] Lumea cunoaște basmul. [...] E vorba despre o femeie singură cu 3 copii, obligată să-și hrănească familia, obligată să facă față încercărilor, dificultăților vieții. O femeie aflată sub presiune în permanență, sub permanenta spaimă de a nu reuși să-și hrănească familia, spaimă pentru viața copiilor ei. Și iată că povestea și tot ce se întâmplă ne dovedește că avea dreptate, avea de ce să se teamă. […] E o poveste atât de cunoscută, dar filmul aduce o viziunea nouă, onestă, puternică și sinceră.”
Echipa formată din regizorul Victor Canache și producătoarea Luana Georgiță a lucrat timp de 6 ani pentru a duce în cinema această poveste arhi-cunoscută de români, dar niciodată ecranizată până acum. Filmările au avut loc în timpul pandemiei, în satul Malul cu Flori, iar actorii care interpretează rolurile celor trei iezi au fost aleși dintre copiii din sat: Antonio Gavrilă, Răzvan Ilina şi Silviu Corbu. Platoul de filmare – o casă țărănească – a fost construit de Victor și Luana, cu materiale provenite de la o construcție mai veche.
„Povestea lui Creangă m-a înfricoșat și pe mine în copilărie, mă îngrozea când o ascultam, pentru că vizualizam totul. Acum a devenit un film despre care pot să spun că este și un pic horror, un pic thriller, un pic psihologic. Este un pic din fiecare, dar este clar, 100% un film pentru public. Și este un film foarte bun de Halloween.”, a declarat Victor Canache.
Capra cu Trei Iezi este produs de Casa de Filme Nouă și este distribuit în România de Transilvania Film. Din 28 octombrie acesta va putea fi urmărit în cinematografele din toată țara.
Parteneri media: Rock FM, Adevărul, Dilema Veche, Hotnews, IQads, Zile și Nopți.