IAA și Golin invită comunitatea creativă locală la Conferinţa Globală IAA „Creativity4Better” 2022

IAA și Golin invită comunitatea creativă locală la Conferinţa Globală IAA „Creativity4Better” 2022

Pentru al șaselea an consecutiv, „Creativity4Better” transformă Bucureștiul în capitala creativității globale. Conferința Globală IAA „Creativity4Better” revine pe 3 noiembrie 2022, la Opera Națională București, cu speakeri de top la nivel mondial, strategii curajoase de advertising și comunicare, ultimele știri din domeniul sustenabilității, exemple de creativitate care sparge tipare și tehnologii de ultimă oră.

În calitate de partener de comunicare al ediției din acest an, Golin invită comunitatea de creativi, strategi, inovatori și profesioniști din marketing și publicitate să-și ia o doză de inspirație la cel mai înalt nivel. Conferința va reuni personalităţi vizionare care schimbă lumea prin creativitatea lor, printre care se numără: Matthew Luhn, un storyteller desăvârșit, cu peste 20 de ani de experiență în crearea de povești și personaje la Pixar Animation Studios, Dr. Seth Dobrin, CEO Trustwise și președintele Responsible AI Institute, recunoscut ca unul dintre cei mai importanți oameni din domeniul inteligenței artificiale și John Schoolcraft, Chief Global Creative Officer la Oatly, care a transformat o afacere de 30 de ani într-o mișcare globală axată pe dezvoltarea unui stil de viață sustenabil, bazat pe plante.

„Creativity4Better este evenimentul nostru de referință prin care ne dorim, an de an, să inspirăm industria de marcom din România, dar și să promovăm extern România ca hub global de creativitate. An de an, lucrăm mai intens să facem conferința mai interesantă și mai reprezentativă pentru comunitatea noastră. Când pleci la un drum cu atâtea provocări, ai nevoie de parteneri de încredere care împărtășesc aceeași viziune. Mulțumesc echipei Golin pentru toată dedicarea și profesionalismul pe care ni le arătați zi de zi. Ne bucurăm că vă avem alături și că împreună construim un eveniment atât de important.”, a spus  Victor Dobre, Director Executiv IAA România.

„Creativity4Better a devenit un eveniment emblematic pentru industria locală marcom, o adevărată sursă de inspirație pentru oamenii de comunicare, marketing, media, publicitate, branding și nu numai. Din ”culise”, vă pot spune că se pregătește un conținut plin de insight-uri, cu subiecte de actualitate și studii de caz excelente, dar și cu inovații aduse pe scenă de key speakers locali și internaționali. Mă bucur că suntem și anul acesta partener de comunicare pentru „Creativity4Better” și că avem ocazia să ne exersăm toate abilitățile de media relations, dar și de implementare a unor proiecte speciale. Abia aștept să luăm împreună pauza creativă de care avem atâta nevoie - măcar din când în când.”, a spus Roxana Dibă, Managing Director, Golin.

Participanții se vor putea bucura și de expoziția specială retrospectivă „Great Ads For Good”, îngrijită de ACT Responsible, care îi va aduce mai aproape de advertising-ul responsabil. Conferința va fi precedată, pe 2 noiembrie, de o zi plină de workshop-uri imersive care vor aborda subiecte precum creativitatea în comunicare, metaverse și NFT, sustenabilitate și multe altele.

IAA Romania este cea mai vastă şi mai reprezentativă asociaţie profesională a industriei de marketing, comunicare şi media, un parteneriat strategic unic ce reprezintă interesele a peste 110 companii active în industrie: clienţi de publicitate, agenţii de publicitate şi media şi instituţii mass media. Obiectivul IAA este să transforme România într-un hub global creativ, devenind astfel busola industriei de marketing şi comunicare. 

IAA România este afiliată la IAA Global cu sediul la New York şi filiale în peste 56 de ţări. Pentru activitatea sa la standarde de excelenţă, IAA România a primit de 3 ori premiul global IAA Inspire Award - pentru cea mai activă şi creativă filială din lume. 

Golin România este afiliată la una dintre cele mai valoroase rețele internaționale de PR, Golin Worldwide, agenție de Relații Publice care își aliniază eforturile de creație și data cu business-ul clienților pentru a livra rezultate cu impact. Împreună ajungem la cele mai valoroase insight-uri și colaborăm într-un mediu incluziv, creăm cu mult curaj și orientați către rezultate. Cei 1700 de angajați Golin la nivel global operează în peste 50 de birouri din întreaga lume, ceea ce ne permite să venim cu soluții complete pentru piețe multiple și pentru programe de comunicare regionale sau globale. Golin a fost numită Global Agency of the Year în cadrul PR Week 2021, 2020 și 2019, Agenția Anului din regiunea Americii de Nord în cadrul PRovoke Media 2021 și prima agenție de PR care a obținut Gold și Silver pentru creativitate, în cadrul Festivalului Cannes Lions din 2019.

În România, Golin face parte din unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare, Lowe Group, alături de MullenLowe (advertising), Initiative (media) și Medic One (comunicare în domeniul medical şi farmaceutic). 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Medic One Communication

Founded in 1999 by MD Oana Cociasu together with Veronica Savanciuc and other partners, Medic One is the first full-service communication agency in Romania to exclusively dedicate its activity to medical... vezi detalii »

Initiative Romania

Initiative este una dintre cele mai mari retele independente de media din lume, asigurand servicii specializate de strategie, planificare si cumparare de media. Initiative este membra a Interpublic Group of... vezi detalii »

Golin Romania

Golin este singura agentie de PR din Romania care a castigat, pentru patru ani la rand, titlul de Agentia #1 in topul Biz PR Awards, iar in 2018 premiul pentru Creativitate in PR si doua premii pentru... vezi detalii »

MullenLowe

De 29 de ani in Romania, MullenLowe este o agentie de creatie, marketing si brand strategy, care isi propune sa isi pastreze mentalitatea de creativitate antreprenoriala si spiritul dinamic. Agentia se pozitioneaza... vezi detalii »

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related