[Al doilea sex creativ] Raluca Feher: Am fost bărbățoi, acum, la bătrânețe, am început să-mi recuperez feminitatea vârâtă sub preș de frica neacceptării

Nu e o supriză că trăim într-o societate patriarhală. Dar e frustrant când ne comportăm ca și cum am trăi într-una în care oportunitățile ar fi deschise în egală măsură femeilor și bărbaților. Sau când acceptăm sexismul ca parte din norma socială. Raluca Feher crede că problemele de gen în publicitate sunt vechi, dar nu se văd pentru că nu vorbim despre ele prea des. 

Agențiile, cu mic, cu mare, sunt conduse de bărbați și populate de femei. Femeile gospodăresc, bărbații conduc. Patriarhatul continuă în reclamele de la noi, spune Raluca. 

Vorbim cu Raluca Feher, în rândurile de mai jos, despre cum a fost pentru ea lupta cu sexismul în publicitate, care sunt problemele de gen în industrie și de ce accepta femeile această situație. 

Problemele de gen în publicitate în 2022

Cele care erau si in 2002 și în 2012.

Cele din Mad Man, fără glumă, noi suntem în urmă cu 60 de ani față de restu lumii civilizate.

Femeile umplu agențiile dar sunt ghidate către departamente gospodărești: sunt client service, trafic, contabilitate, hai, fie, strategie.

Sunt la cratița publicității și, puținele care ajung să treacă de la învârtit maioneza la gătit coque au vin, sunt cele care-și lasă la ușa agenției feminitatea, sunt băiețoii, sunt femeile care pot să și-o dea parte în parte cu bărbații, fie intern, cu coleguții, fie extern, cu cliențișorii.

Între clienții întâlniți în cei 22 de ani de muncă în publicitate, au fost câțiva de un misoginism atroce, oameni care nu au vorbit cu mine, partener la acea vreme într-o agenție, insistând să îl vadă pe șefu, desigur un bărbat.

Pe lângă clienți pe testosteron, ai de-a face cu machismul din agenții, conduse în proporție de 99% de bărbați, care cultivă un cult al personalității revoltător pentru 2010, d-apăi pentru 2022.

Tătuci de agenții, toți plantați în fruntea colectivului care îi privește cu adorație pentru că îi duce în excursii sau la șpriț sau le pune mese de ping pong în holul office-ului, angajați care nu par să realizeze cât de toxică este atmosfera de la birou.

Și când spun adorație și cult al personalității, I mean it. Acum vreo 10 ani, pentru petrecerea aniversară a agenției unde lucram, o copywriteriță s-a ocupat de tricourile pe care urmam să le primim, tricouri pe care a pus figura unuia dintre proprietarii firmei. Ceaușescu nu a ajuns chiar la asta. Fraier.

Discriminări. De la cele mai mari la cele mici

E greu de făcut o ierarhie, mai ales când obrazul meu s-a subțiat cu vremea. Mai precis, acum 10 ani, eram atât de obișnuită cu machismul încât nu îl vedeam. Muzică de lift.

Am trecut prun multe forme.

De la acuzațiile, șoptite pe la colțuri, că prietenul meu îmi scrie textele (adevărul fiind, de multe ori, exact invers), pentru că, desigur, numai un bărbat scrie atât de bine, o femeie nu poate.

La situații ca cea descrisă mai sus: nu vorbim cu tine, adu-l pe domnu Băiatu, că tu ești femeie.

M-am lovit de impresia generală că bărbații pot să scrie despre tampoane și creme anti-rid, dar tu, femeie, nu poți să scrii despre bere.

Am experimentat lipsa de vizibilitate și recunoaștere, am cunoscut bărbați care se cațără pe munca ta și ies la înaintare cu textele tale, fără rușine, pentru că hei, ei sunt șefii, ei ți-au aprobat respectivele campanii.

În zona light, nu-i așa, am următoarea poveste.

Un client a plătit o deplasare cu entertainment dedicat exclusiv părții masculine, la care putea participa, exclusiv, partea masculină.

Femeile au stat acasă, la muncă, în timp ce colegii noștri cu penis au așa și pe dincolo, pe banii clientului, e drept.

Ce putem să facem noi, bărbații din agenție, atunci când clientul nu vă vrea?

Există o mie de răspunsuri, nu că cineva ar fi pus această întrebare. Vreodată.

Cum se reflectă aceste dezechilibre de gen în reclame

Agențiile, cu mic, cu mare, sunt conduse de bărbați și populate de femei.

Femeile gospodăresc, bărbații conduc.

Patriarhatul continuă în reclamele de la noi.

Să luăm reclamele la bere. Femeia stă la masă, ficus rujat, nu are niciodată un rol, e umplutură.

Saaau… si mai bine, ultima reclama la un livrator de mancare care are discurs feminist. Crede el. Femeia trebuie sa refuze oala si sa comande de la restaurant, ca sa aiba o viata ca-n filme.

O noua predica, femeii i se spune, din nou, ce să facă, ce se cade.

Ce se așteaptă de la ea.

Ignorând bucuriile, fricile, pasiunile. Nu esti culă decât atunci când asculți vocea lu Master. Să ne uităm la influencerițele din România. Cu extrem de puține excepții, toate sunt carcase, sunt gazeta de perete pe care brandurile mai lipesc un anunț de vândut sucuri, telefoane și hăinițe.

Și totuși: Publicitatea e una din industriile deschise la schimbarile sociale

Nu am arătat vreodată că ne deranjează situația.

Ne-am adaptat, mulțumite că, nu-i așa, avem și noi un loc în publicitate, că am fost acceptate, în ciuda ciclului, toanelor, migrenelor, copiilor de acasă.

Majoritatea femeilor încearcă să se adapteze, de frica de a nu fi toporizate de colegii-creativi.

Și sfârșesc ca broasca fiartă în cazan, să se obișnuiască cu bolboroseala apei în jurul lor.

A fi feministă este egal cu a fi fată bătrână, isterică, ne-f…, băieții nu se mai joacă deloc cu tine.

Femeile care deschid gura sunt ridiculizate de către tot felul de domni binevoitori care se pricep la gătit, fotbal, politică, filme și fizică.

Bărbații acționează în haite și nu folosesc argumente ci doar atacuri la persoană.

Lupta ta

Am fost de dreapta, acum sunt de stânga.

Am fost bărbățoi, acum, la bătrânețe, am început să-mi recuperez feminitatea vârâtă sub preș de frica neacceptării.

Nu este o noutate pentru mine că trăim într-o societate patriarhală, ortodoxă, unde femeia este roaba soțului.

Am trecut prin redacții unde femeia era cârpă de șters ghetele, deci publicitatea mi s-a părut lumină.

Ultimii ani, cu ascensiunea tipului nou de machism, venit din partea eșalonului doi din agenții, adică băeții ăștia nesiguri pe ei, care îți urăsc talentul și nu sunt capabili decât de atacuri la persoană, mi se pare mult mai greu de dus decât curțile voievodale pe care și le-au ridicat tartorii de rit vechi din publicitate.

Lupta mea a fost exact lupta pe care o ai cu un țânțar: jap, îi arzi una și înjuri apoi că ai murdărit peretele de sânge.

Acum însă, poate odată cu pandemia, în mlaștina netului, țânțarii  s-au înmulțit și o palmă nu mai e îndeajuns.

Ce s-a schimbat

MeToo în România a fost subiect de caterincă, ucis chiar de femei. Ei și ce dacă ți-a cerut șefu să te culci cu el și, pentru că nu ai stat, ai pierdut jobul? Zi mersi că a vrut cineva să se culce cu tine, că te-a băgat cineva în seamă.

Că femeile au salarii mai mici decât bărbații, e normal, pentru că, nu-i așa, femeile nu sunt directori, șefi mari, ci trag tare în poziții adjuncte și în departamentele-suport.

Atâta timp cât nu ocupăm posturi similare, nu avem cum să obținem salarii similare.

Iar femeile nu ajung să aibă respectivele posturi, pentru că muncesc în organizații conduse de bărbați.

Cum se raportează bărbații din publicitate la problemele de gen

Pe față, discursurile sunt egalitariene, progresiste, blabla. În viața reală nu se schimbă nimic, pentru că nimeni nu e prost să perturbe un sistem care funcționeze în favoarea lui.

Semnele mai puțin vizibile ale machismului

Violența verbală, în social media, îndreptată împotriva femeilor care, un alt machism, au gura mare.

Nu contează ce spui, pe ce subiect, sunt haite de bărbați care te pun la punct și îți amintesc că nu ai voie să te exprimi. Nu există argumente, doar lapidare succintă.

În zona politică, este evident că femeia atrage o ură mai strașnică decât bărbatul. O urâm mai tare pe Udrea decât pe Băsescu, mai tare pe Dăncilă sau Olguța, decât pe Dan Voiculescu sau Iorrdache Altă Întrebare.

Urâm femeia ambițioasă, urâm femeia curajoasă, urâm femeia care nu stă în banca ei.

Suntem un Iran plin de ayatollahi care ne spun cum trebuie să ne îmbrăcăm, purtăm, vorbim, ce așteptări are societatea de la noi.

Iubim doar moartele, vezi regina Maria, vezi regina Elisabeta a II-a, pentru că, în primul rând, sunt moarte. Și, despre morți numai de bine.

Ce ar trebui să facă femeile mai mult. Ce ar trebui să facă barbații

Femeile nu au modele acasă de la care să învețe să se protejeze, să își ceară drepturile.

Bărbații sunt crescuți de femei care nu știu să se protejeze și să-și ceară drepturile.

Feminismul e văzut ca o tulburare psihică, doar sociopatele, damele cu păr pe picioare și urâtele sunt feministe și, în general, feminismul înseamnă să urăști bărbații și biologica lor supremația.

Femeile ar trebui să își găsească modele.

Exact. Ele să o facă. Dacă nu o fac ele, nu o va face nimeni pentru ele.

Habar nu am ce ar trebui să facă bărbații. Poate să se apuce de sporturi de contact, să lase agresivitatea să dea p-afară în altă parte.

De ce tac femeile

Elisabeth Noelle-Neumann a scris despre spirala tăcerii care i-a supt pe nemți în Germania Federală, în așa zisă epocă a democrației. Frica de izolare și de sancțiune socială face ca indivizii să se teamă să-și contrazică familia, prietenii, să se pună de-a curmezișul părerii celor apropiați. Cenzura începe acasă.

Ești acceptat atâta timp cât îmbrățișezi meniul servit de majoritatea celor din cantină. Și nu vrei să fii izolat, să-ți pierzi locul călduț, obținut după un balet obositor.

Așa că vei continua să dansezi pe muzica lor, până ți se umflă picioarele și ți se închid ochii, în lipsa unei opțiuni mai bune.

Be U, era îndemnul unei reclame la parfum prin anii 90.

Dar dacă tu nu știi cine ești, dacă toată lumea îți spune să zici bogdaproste că ai un salariu bun, dacă neamurile zic să-ți alegi bătăliile și că fericirea vine din acceptare și adaptare, nu e de mirare că suntem unde suntem.

În seria editorială Al doilea sex creativ vorbim despre clișeele invizibile, dezechilibru de putere, discriminarea din industriile creative.

Sperăm că tot mai multe femei vor participa la această conversație necesară, prea des amânată - ne puteți scrie pe [email protected].

Avem nevoie de un spațiu sigur în care să vorbim despre aceste probleme, ascunse mereu sub paravanul social. Îl putem crea împreună.