Planeta se schimbă cu fiecare răsuflare, iar semnalele nu sunt neapărat că în bine. Din când în când e bine să mai apară cineva să facă lumină în hățișul de știri, comunicate, campanii și programe sponsorizate tocmai de aceleași entități care poluează cel mai mult. Roxana Bucată e jurnalist, cu o vastă experiență pe subiectele de mediu, iar în prezent lucrează la Central European University din Viena la tema ei de doctorat despre tranziția energetică.
CSR este greenwashing! Companiile nu trebuie să aibă un program special de a-și reduce amprenta de mediu, ci trebuie ca toată activitatea lor să aibă impact minim asupra mediului. Se întâmplă ca activitatea lor să fie incompatibilă cu protecția mediului. Și niciun CSR nu poate repara asta.
Aproape că ți se ia o piatră de pe inimă când auzi din gura Roxanei că nu noi, cetățenii, suntem principalii vinovați pentru problemele planetei, dar nici nu e bine să ne culcăm pe o ureche. Cât despre stereotipurile din Vest, cum că acolo nu se poluează, o să aflăm mai jos cum e cu felia de măr în plastic. Despre ce posibile soluții există pentru a salva ce se poate din planetă, cine ar trebui să pună umărul, precum și despre o poveste ilustrată în revista de bandă desenată documentară, POC!, mai jos, în discuția cu Roxana Bucată.
Zi-ne mai multe despre tine și background-ul tău în ce privește relația cu natura, mediul și campaniile desfășurate
Am început să explorez temele importante legate de mediu ca jurnalistă. Întâlnirea mea cu jurnalismul de mediu a fost destul de întâmplătoare, dar s-a dovedit o relație durabilă. Tot întâmplător interesul meu pentru subiecte de mediu s-a suprapus cu aderarea României la Uniunea Europeană, moment în care toată societatea românească a început să reacționeze la diferite mesaje de mediu venite de la Bruxelles. Au fost un proces de învățare pentru toată lumea și o perioadă de efervescență determinată de o oportunitate nouă de a face un bine planetei.
Practic, lumea începea să vorbească (din nou) despre energii regenerabile, reciclare sau consum responsabil. Spun „din nou” pentru că înainte de 89, în România existau panouri solare pe clădirile instituțiilor publice (care au fost eliminate după 90 fiind considerate ca trăgând în jos modernizarea), exista reciclare (cine nu a dus sticle înapoi la magazin pentru o punguță de bomboane?) sau consum responsabil (cine nu a fost certat de părinți că nu stinge lumina când iese din cameră sau cine ține minte ca risipa alimentară să fi fost vreo problemă?). Nu înseamnă că problemele de mediu lipseau înainte din 89, dar multe dintre ele s-au intensificat, iar altele noi au apărut. Astfel că, în momentul aderării, România s-a trezit cu un sac mare de probleme de mediu de rezolvat, de la situri contaminate la tăieri ilegale de păduri și de la emisii de carbon la poluare cu plastic. Prin urmare, relația mea cu mediul a evoluat prin prisma explorării acestor probleme. Am scris despre gestionarea deșeurilor, acapararea terenurilor agricole, energii regenerabile, plantări de copaci, agricultură ecologică, justiție de mediu și altele. Cele mai multe articole le-am publicat pe Think Outside the Box.
Ce tratează doctoratul pe care îl faci acum
Fac un doctorat în departamentul de Științe și Politici de Mediu din cadrul Central European University (CEU) de la Viena. Tema mea largă de cercetare este tranziția energetică. Mai precis, studiez partea socială a tranziției energetică și explorez diferite moduri în care oamenii participă la tranziția energetică de la combustibili fosili la energii curate. Și mai exact, mă uit dincolo de partea tehnică a tranziției și investighez cum am putea face ca tranziția energetică să construiască comunități energetică reziliente, sustenabile și juste. Contextul e destul de dramatic, ne aflăm într-o criză a prețurilor la energie și la câțiva pași de un război. Prin urmare, gazul este un subiect fierbinte, iar securitatea energetică e pe buzele tuturor politicienilor care nu văd dincolo de combustibili fosili și de acest sistem energetic hyper centralizat. Cercetarea mea contribuie la explorarea acestui „dincolo”.
Turbini eoliene in Brandenburg, Germania
Care crezi că sunt principalele piedici în dezvoltarea responsabilității
Responsabilitatea pentru mediu nu pleacă nici de la politic, nici de la cetățean. Sectorul privat este cel care are principala responsabilitate pentru daunele asupra mediului. Mai multe cercetări au arătat deja că companiile care exploatează resursele naturale pentru profit sunt cele care provoacă daunele de mediu cele mai mari. Într-o statistică mai veche se spunea că doar 100 de companii din lume sunt responsabile de 71% din emisiile de carbon din lume. Deja e super cunoscut că exploatarea combustibililor fosili este sursa principală a crizei climatice, deci companiile din acest sector poartă o responsabilitate imensă. Nici nu se compară cu amprenta de carbon a cetățenilor. Prin urmare, mesajele adresate consumatorilor nu fac decât să distragă atenția de la adevărații responsabili. În același timp, e adevărat că soluțiile de mediu trebuie să implice în mod echitabil toți actorii din societate. Echitabil înseamnă ca responsabilitatea să fie pe măsura impactului.
Soluții de redresare a României
În primul rând, România e doar o mică parte din planetă, iar problemele de mediu sunt, în mare parte, globale. Schimbările climatice la care ne referim cu ușurință sunt o provocare globală. Iar soluția începe cu identificarea corectă a problemelor. Din păcate, soluțiile nu sunt atât de simple ca renunțarea la mersul cu avionul sau la înlocuirea pungilor de plastic cu cele textile. Soluția stă în schimbarea filosofiei capitaliste și consumeriste în care profitul este motorul societății. Abia apoi ne putem gândi la soluții pe plan local și pe „intrarea pe un făgaș al protejării bogățiilor naturale”. Soluții care, în opinia mea, ar trebui să se axeze pe ideea de reziliență locală.
O ruină din Valea Jiului unde a cercetat tranziția energetică
CSR-ul marilor poluatori
Da, marii poluatori au acaparat sectorul de protecție a mediului, iar lucrurile nu se îmbunătățesc deloc. Chiar și cu creșterea conștientizării fenomenului de greenwashing, practica există și e mai sofisticată și mai răspândită ca niciodată. Tocmai s-a desfășurat Gala Societății Civile care ar trebui să celebreze munca organizațiilor nonguvernamentale, inclusiv în domeniul protecției mediului, dar care e doar un greenwashing pentru companii, printre care se află și Rompetrol, partener principal. Nu vreau să indic organizațiile implicate ca fiind responsabile pentru o schimbare, pentru că de multe ori nu există alte opțiuni de finanțare. Dar un semnal de schimbare ar trebui să vină din toate părțile și să fie mai puternice. Semnalul fiind: nu mai vrem combustibil fosili!
Cei mai mari poluatori în momentul de față
Cum ziceam, companiile din sectorul energiei care e dominată de combustibili fosili au un impact enorm asupra mediului. Cred că o clasificare în funcție de domeniu de activitate e mai utilă, dar e destul de evident și că mărimea activității economice contează. Un mic atelier consumă mult mai puține resurse decât o multinațională care, așa cum știm din nenumărate investigații și studii, folosește diferite pârghii de a-și minimiza responsabilitatea în funcție de legislațiile permisive sau datorită politicilor favorabile marilor investitori.
Cum vezi programele de CSR ale companiilor
Am un răspuns scurt la această întrebare: CSR este greenwashing! Companiile nu trebuie să aibă un program special de a-și reduce amprenta de mediu, ci trebuie ca toată activitatea lor să aibă impact minim asupra mediului. Se întâmplă ca activitatea lor să fie incompatibilă cu protecția mediului. Și niciun CSR nu poate repara asta.
La nivel civic, ce ar trebui schimbat la societatea românească?
La nivel civic, ar trebui să cerem mai multă responsabilitate din partea celor care au impact cel mai mare asupra mediului. Nu știu ce înseamnă „cei mai avansați”. Dacă e vorba despre eterna referință la cetățenii Europei de Vest care sunt, în mod stereotipic, considerați mai buni la orice capitol, vreau doar să precizez că prima dată când am văzut felii de măr ambalate individual în plastic a fost în Haga, Olanda. Iar cetățenii olandezi le cumpărau.
Trecerea la electric
Electrificarea este parte din procesul de tranziție energetică, dar ea trebuie să vină în paralel cu producția de electricitate din surse curate. Dar, cum spuneam și mai sus, nu doar sursa de energie e importantă, ci și felul în care acea electricitate e produsă. Dacă electricitatea din surse curate este acaparată de aceleași companii energetice gigant, nu se cheamă tranziție. Trebuie să fim critici și la adresa celor care promovează aceste soluții „de mediu”. Panourile solare și turbinele eoliene, precum și mașinile electrice vin cu problemele lor. Știm că aceste tehnologii sunt produse din materiale rare, extrase din țări în curs de dezvoltare, știm că nu există încă soluții ideale de eliminare după încheierea duratei de viață, știm că producția unei mașini electrice se amortizează în 8 ani de folosire a mașinii. Asta înseamnă că tehnologia nu e în sine o soluție, ci că soluția trebuie să fie o combinație de tehnologie-politici publice-economie-justiție socială-justiție de mediu.
Ce ar putea face un partid ecologist
Nu avem nevoie de un partid ecologist, avem nevoie de o agendă de mediu în toate partidele. Lupta, însă, se poate rezolva doar la nivel global. La nivel local, putem avea mici victorii precum încurajarea comunităților locale să-și producă și consume propria energie sau propria hrană. Soluțiile locale sunt cele mai bune și cele mai ușor de implementat acum. La nivel de ONG-uri, sunt multe lucrurile care se întâmplă deja –advocacy pentru mediu, plantări de copaci, ecologizări, protecția speciilor de animale, transport sustenabil și altele. Dar aceste proiecte sunt departe de a tranșa „lupta”.
Cum e Viena din punctul de al politicilor pentru mediu?
Am scris și într-un articol subiectiv pentru Vice despre aceste diferențe. Pe scurt, Viena este un oraș în care calitatea vieții e mai bună și ca urmare a unei griji mai mari pentru mediu. Printre exemple: apă potabilă la robinet, parcuri la tot pasul, trasee de drumeție care pornesc din oraș, transport public pus la punct și altele. În același timp, viața la Viena e scumpă, ceea ce nu mai corespunde cu principiile ecologice care includ faptul că protecția mediului trebuie să fie accesibilă tuturor.
Povestea POC!
POC! este inițiativa Petrei Dobruska care m-a atras alături de ea în povestea asta foarte ușor, pentru că proiectul suna minunat pentru mine: să alegem câteva teme de mediu și să le transformăm în scenarii desenate pentru publicul larg prin care să atragem mai mult interes pentru relația dintre om și mediu.
Întâlnirea noastră de pus țara la cale a fost, de fapt, o plimbare prin Cișmigiu în care Petra alerga după băiețelul ei prin parc, gândindu-se în același timp la propunerile mele despre tranziție energetică justă, responsabilitatea poluatorului, rewilding și alte teme. A urmat apoi formarea echipei de autoare, autori, ilustratoare și ilustratori în funcție de temele alese și lucrul efectiv la revistă. Am lucrat mai mult de la distanță, eu fiind la Viena din cauza și datorită studiilor, dar am reușit să comunicăm foarte bine și să o scoatem la capăt. Cel mai mult am lucrat cu Petra și Sabrina Dâscă, cea care a ilustrat scenariul meu din revistă, și a fost o muncă intensă. A fost prima mea experiență cu banda desenată și e un proces diferit de scris, evident, deși sunt și multe asemănări, ceea ce m-a făcut să răzbesc.
Am început cu a scrie scenariul pe baza unei documentări făcute deja de mine pentru teza mea de master în științe și politici de mediu.Scenariul a fost prelucrat de mai multe ori până a devenit o poveste coerentă cu dialog și context și împărțită în secvențe narative cu sens. Apoi a început lucrul cu Sabrina care a mirosit povestea imediat și a avut inspirație să o deseneze. M-a impresionat foarte mult că Sabrina, care e o tânără de doar 18 ani, a înțeles atât de bine povestea și a pus-o frumos în ilustrații. Și la partea de ilustrare au mai fost, apoi, câteva runde de editări și corecturi și ajustări până am ajuns la ceva cu sens și mesaj.
Bandă desenată dedicată mediului
Am fost impresionată de inițiativa Petrei și a echipei Bloc Zero de a dedica primul număr al revistei POC! mediului. Eu mă ocup de documentarea subiectelor de mediu de mulți ani și sunt deja convinsă de importanța explorării acestor teme care stau la baza vieții noastre în comunități. Mă bucur că această relevanță este recunoscută tot mai mult și subiectele de mediu nu mai sunt pe ultima pagină a unui ziar, în ultima știre a jurnalului sau într-un colț de internet.
Vorbim tot mai mult și tot mai deschis despre schimbări climatice, tranziție energetică, poluare istorică, emisii de carbon, biodiversitate și protejarea naturii. Nu doar atât, dar subiectele astea sunt puse în legătură cu alte aspecte importante ale societății : economie, cultură, sănătate etc. E un pas minunat ca temele despre relația dintre om și mediu să apară și într-o revistă de bandă desenată care transmite mesajul ecologist către un public divers.
