Alexandra Mîrzac este ilustratoare și autoare de cărți pentru copii, iar cea mai recentă lucrare a ei se numește “The Fragile World”, publicată la Tate Publishing. Pe scurt, “The Fragile World” spune povestea creaturilor dintr-un dulap cu porțelanuri care trăiesc divizate: cele pictate cu albastru și cele pictate cu roșu, iar ideea a apărut în urmă cu aproape 4 ani. În prezent, Alexandra este și art director pentru o companie americană și spune că lucrul într-o agenție de publicitate a ajutat-o în dezvoltarea ulterioară, în special pe partea de producție.
Există țări cu tradiție, care au un adevărat cult al cărților pentru copii precum Franța, Marea Britanie, Elveția și Belgia. Nu prea poți să faci paralele dar poți să semnalezi o diferență foarte importantă între România și aceste țări: suținerea statului pentru oamenii, instituțiile, companiile din acest domeniu.
A învățat despre cărțile pentru copii din cărți de specialitate, site-uri, bloguri, cursuri online și de la târgul de carte pentru copii de la Bologna. Provocarea cea mai mare, spune ea, e să-i faci pe copii ca prin cele 32 de pagini să vrea să revină mereu la cartea ta. Despre ce tehnici folosește Alexandra penru a-și ilustra poveștile și ce surse de innspirație are, în cele de mai jos.
Primele desene
Primele amintiri cred că sunt de pe la vârsta la care mergeam la grădiniță: un clovn care ținea în mână un buchet de baloane. Îl desenam când mergeam la mama la serviciu, lucra la o bancă pe atunci, pe cartoanele folosite ca despărțitoare pentru bancnote. Le împătuream pentru a le transforma în felicitări pe care le ofeream colegelor ei. Cred că îmi plăcea foarte mult de el, de clovn, pentru că îl desenam în mod repetat. Îmi mai amintesc de desene cu tancuri și mașini pentu colegii mei de grupă de la grădință.
Probabil toți ne apucăm de desenat la vârsta aceea dar unii dintre noi insistăm și păstrăm același entuziasm și mai târziu. Și dacă suntem norocoși să avem susținerea părinților la o vârstă când ei iau decizii pentru noi. Eu pot să spun că am avut noroc, încă din clasa a 4-a am mers la clubul de pictură de la Palatul Copiilor, apoi Liceul Tonitza și Universitatea de Arte.
Cum au evoluat în ultimii ani tehnicile și percepția lumii asupra desenului
Percepția s-a schimbat destul de mult, ilustrația a început să fie din nou folosită în ultimii ani. Când eram în facultate nu îmi imaginam că pot sa fiu ilustrator, nu prea auzeai de mulți ilustratori care să profeseze în România. Credeam că ai două variante când termini facultatea: artist (adică să vinzi ce expui) sau să lucrezi în publicitate. Acum cred că este posibil sa visezi că “vrei să te faci ilustrator când vei fi mare”. Ai foarte multe exemple de ilustratori în țară care profesează și își câștigă existența din asta. În plus, granițele nu mai reprezintă o limită, poți să lucrezi cu oameni din orice colț al lumii fără să fie nevoie să călătorești.
Tehnicile evoluează și ele, mai exact tehnologia evoluează. Există acum posibilitatea să ilustrezi digital, sau mixt analog cu digital, dar pană la urmă tot niște unelte sunt, așa cum alegi sa folosești acuarela în locul creioanelor pentru o ilustrație, poți acum să alegi să o faci pe iPad.
Cum se împacă partea artistică cu jobul din advertising
Când lucram în agenție erau foarte strâns legate, ca art director mai toate propunerile mele erau să folosim ilustrație, îmi doream să le fac eu, dar am învățat pe propria piele că este complicat să joci la dublu când ai deadline-uri de agenție, așă că de cele mai multe ori erau executate de ilustratori. Dar m-am și distrat cu câteva proiecte când timpul îmi permitea sau nu exista buget pentru ce vroiam noi să facem și atunci le ilustram eu. Acum sunt complet separate, pe lângă cărți sunt art director in house pentru o companie din SUA. Pentru ei nu fac niciodată ilustrație, doar art direction și este un job care nu necesită la fel de multă creativitate, cea ce mă ajută pentru că am impresia, câteodată, că este o resursă epuizabilă. Și să ai doua mese de lucru ajută mult, una pentru ilustrație și una pentru art direction. Atunci când mă mut de la una la alta parcă apăs pe un buton care închide o parte din minte mea ca să pot deschide alta.
Aplic destul de mult ce am învățat în agenție, în special pe partea de producție. Tipografiile funcționează la fel chiar dacă printezi broșuri și OOH-uri sau cărți pentru copii. Ma bucur că am experiența din agenție, mi-a fost de mare ajutor.
România vs. piața de afară
Îmi este greu vorbesc despre diferențe pentru că nu am publicat în Romania (încă). Pot insă să spun că văd o creștere masivă în ultimii ani a interesului pentru cărți pentru copii, cărți ilustrate și graphic novels în Romania, atât din partea editurilor, a librăriilor dar mai ales a noilor generații de părinți.
Există țări cu tradiție, care au un adevărat cult al cărților pentru copii precum Franța, Marea Britanie, Elveția și Belgia. Nu prea poți să faci paralele dar poți să semnalezi o diferență foarte importantă între România și aceste țări: suținerea statului pentru oamenii, instituțiile, companiile din acest domeniu. Aici suntem toți pe cont propriu și lipsa unei suțineri se vede la fiecare pas, de la legislația care trebuie să protejeze autorii și ilustratorii, până la sistemul fiscal.
Zi-ne mai multe despre cărțile publicate la Tate Publishing
“Lost” este prima mea carte și spune povestea unei pisici care, pentru că este ignorată de stăpânii ei prea ocupați cu jobul și treburile zilnice, începe să creadă că a devenit invizibilă. Pornește într-o călătorie prin oraș sperând că își va găsi noi parteneri de joacă dar nici oamenii din oraș nu par să o observe așa că este convinsă că este invizibilă. Se pierde și nu își mai găsește drumul înapoi acasă dar povestea are un sfârsit fericit, pisica este gasită de stăpânii ei. Cartea a fost inspirată de căutarile pisicii mele, din păcate eu nu am gasit-o pe a mea.
“The Fragile World”, este titlul cărții publicate în această toamnă, tot cu Tate, și este povestea creaturilor dintr-un dulap cu porțelanuri care trăiesc divizate: cele pictate cu albastru și cele pictate cu roșu. Conflictul dintre ele escaladează când Albaștrii se furișează și încercă să îi picteze pe Roșii în albastru. Lucram la “Lost” când a rasărit ideea pentru aceasta carte, aproape 4 ani au trecut de atunci, a fost un proces lung și destul de complicat asa că abia aștept să o văd pe raft în librării.
Cât durează de obicei lucrul la o carte pentru copii
Cât durează de la zero până la final variază de la o carte la alta. De când am avut ideea și până ajunge să fie o carte, câțiva ani. Ilustrațiile 6-8 luni, apoi producția încă 6 luni, așadar o mare parte din procesul de lucru la o carte se produce în capul meu, nu atunci când stau la masa în atelier. Îmi notez tot timpul ideile și le dezvolt în timp, când totul are sens încep să fac schițe și să testez cum se materializeză în ilustrații, apoi trimit propunera editurii. Când primesc ok-ul lor încep să lucrez la ilustrațiile finale.
Tehnicile de desen folosite de tine
Îmi place să folosesc mai multe tehnici, nu îmi este încă foarte clar dacă fac asta pentru că mă plictisesc să lucrez în aceeași tehnică sau pentru că în școală am învațat destul de multe și îmi este greu să mă opresc la una. Cred totuși, că este un avantaj pentru că pot să mă adaptez și să folosesc tehnica care este cea mai potrivită pentru a spune povestea. La “The Fragile World” am folosit monotipul, o tehnică de gravură, pentru că povestea este despre o lume divizată în două culori, Roșii și Albștrii, paleta este limitată și am vrut să compensez cu o varietate de texturi iar monotipul este perfect pentru asta.
Unde se poate învăța ilustrația de carte pentru copii
Sunt școli de arte în România unde poți să dobândești cunoștințe pe care poți să le folosești la ilustrarea cărților pentru copii precum secția de grafică de la universitățile din București, Cluj sau Timișoara. Specializarea de carte pentru copii nu există la noi dar există în alte țări, la Cambridge School of Art este un master, Children’s Book Illustration.
Eu am urmat secția de grafică în liceu, la licență și master, iar cunoștințele din școală le folosesc la construcția unei cărți: desen, pictură, gravură, anatomie, compoziție, teoria culorilor, ilustrarea unui text, machetare, istoria artei etc. Dar pentru cărțile pentru copii ai nevoie de ceva mai mult de atat. Poveștile trebuie spuse în 32 de pagini unui public care este destul de “dificil” pentru că, în primul rând, este compus din două grupe de vârstă complet diferite: copilul și părintele - în cazul copiilor foarte mici cărțile sunt citite împreună cu părinții. Astfel trebuie să îi mulțumești pe amândoi. În plus, copiii sunt foarte sinceri, dacă nu le place nu o citesc. Idealul este să le placă atât de mult încât să ceară cartea ta în fiecare zi (sper ajung acolo).
Am învățat despre cărțile pentru copii din cărți de specialitate, site-uri, bloguri, cursuri online și la târgul de carte pentru copii de la Bologna. Acum poți să accesezi informații și cursuri din toată lumea și ai o multitudine de video-uri care te învață să stăpânești orice tehnică. Este un mare avantaj dar poate să fie și complicat să te focusezi pe ceva.
Nu am sfaturi, doar pot să spun cum a fost pentru mine. Am experimentat cu mai multe tipuri de ilustrație și m-am concentrat pe cărți pentru copii când mi-am dat seama că este ceea ce îmi doresc cel mai mult să fac. Am citit foarte mult despre cărțile pentru copii, am căutat tot timpul informații despre proces, autori, ilustratori etc. Eu am realizat că nu pot să le fac pe toate destul de târziu, dar acesta este cazul meu, există ilustratori care se dezvoltă foarte bine în toate cele trei direcții: advertising, editorial și publishing.
Cum vezi cartea pentru copii în era social media
A existat un moment de panică acum câțiva ani, când se credea că printul urmează să fie omorât de kindle și că aplicațiile interactive vor lua locul cărților de povești. Din fericire lucrurile s-au calmat și e loc în piață pentru toată lumea. Digitalul sau printul, sunt doar suporturi și alegerea între una sau alta se face în funcție de scop. Calitatea producției de carte a evoluat semnificativ, datorită tehnologiei de azi desigur, dar cred că un alt motiv este pentru ca apreciem cărțile și ca obiect, au devenit din nou prețioase, ne place nu doar conținutul dar și forma, vrem să le păstrăm, le colecționăm. Poate vorbesc doar pentru mine aici.
Top 3 personal cărți pentru copii
Duck, Death and the Tulip - Wolf Erlbruch
The Three Robbers - Tomi Ungerer
La Visite de Petitte Mort - Kitty Crowther
