Alessiah a lansat băutura care ne aduce aminte de vară - „Breeze of Love” - alături de cafenelele TED’s Coffee

Alessiah a lansat băutura care ne aduce aminte de vară - „Breeze of Love” - alături de cafenelele TED’s Coffee

Alessiah, una dintre cele mai promiţătoare şi talentate artiste din noua generaţie, colaborează cu brandul TED’s Coffee şi lansează o băutură specială pe bază de ceai, care este denumita după cea mai recentă melodie lansată – „Breeze Of Love”.

La sfârşitul lunii august a acestui an, ALESSIAH a lansat single-ul „Breeze of Love”, alălturi de MediaPro Music & Universal Music Romania, o piesă menită să prelungească sentimentul pe care vara ni-l dă și care vorbește despre schimbarea anotimpurilor şi a emoţiilor prezente la final de vară.

În aceeaşi zi, Alessiah, împreună cu Ted's Coffee, a lansat băutura "Breeze of Love", care este inclusă în meniul din 20 de cafenele TED’s din România. Băutura este compusă dintr-un ceai de pepene roşu cu mentă, sirop de zmeură şi bobba de căpşuni.

Cât despre melodia „Breeze of Love”, aceasta este scrisă și produsă de o echipă de compozitori norvegieni: Anders Nilsen (producător premiat cu discul de platină, care a lucrat cu R3HAB, Timmy Trumpet, Matoma, W&W), Iselin Solheim (vocea din spatele single-urilor lui Alan Walker ("Faded" & "Sing Me To Sleep"), Andre Jensen și Alessiah.

Videoclipul, realizat de Ionuț Trandafir și Alexandru Mureșan, o surprinde pe Alessiah în însorita Spanie, într-un decor mediteraneean, care te duce cu gândul la zilele însorite de vară. Alessiah și echipa de filmare s-au deplasat în Spania pentru a filma videoclipul piesei „Breeze of Love”, dar și videoclipul single-ului anterior, „Summer Feeling”. 

 

Cu potențial atât în ceea ce privește compoziția, cât și în ceea ce privește implicarea sa în zona vizuală a pieselor pe care le lansează, Alessiah și-a început cariera în 2018, la 11 ani. În 2020, a lansat single-urile "Hurricane", "Waiting For", "Love Me" și "I Know", iar în 2021 a venit cu o sesiune live specială pentru cele patru piese, versiuni noi, cu Muse Quartet, un cvartet de coarde. A lucrat în studio cu Vanotek sau Minelli, printre alții. Este pe deplin angajată când vine vorba de muzică și face tot ce îi stă în putință pentru a evolua, pentru a învăța ceva nou în fiecare zi și pentru a deveni cea mai bună versiune a ei. Cu un background muzical format din ore de canto, plus lecții de chitară, cariera ei muzicală este în creștere. În 2022, Alessiah a lansat single-ul "Nostalgia",  o colaborare cu DJ-ul croat Arien – "All Night", dar și „Summer Feeling”.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info
Sectiunea Update cuprinde comunicatele de presa ale agentiilor si companiilor cu privire la activitatea lor, in special in domeniile comunicarii, marketingului si CSR-ului.
Update este un serviciu oferit companiilor in cadrul platformelor IQads si SMARK.
Daca esti reprezentantul unei companii si vrei sa publici un comunicat de presa prin acest serviciu, ne poti contacta aici.


Sectiune



Branded


Related