În timp ce statele europene mizează pe comunitatea artistică și pe industriile creative pentru creștere, printre altele stimulându-i pe dezvoltatori să construiască ateliere la mansardele clădirilor noi sau să practice prețuri preferențiale la închiriere, România pare să traverseze, și la acest capitol, o perioadă de criză. În București există aproximativ 300 de ateliere de creație deținute de Uniunea Artiștilor Plastici, toate în clădiri nesigure juridic, astfel încât, o dată la câțiva ani, în urma unor procese, se mai pierde câte una.
Numărul spațiilor de lucru destinate comunității artistice este oricum insuficient, având în vedere că în filiala bucureșteană a Uniunii sunt înscriși peste 3000 de artiști, la care se adaugă mulți alții care lucrează independent. Lucrurile stau și mai tensionat în țară, unde numărul atelierelor UAP este de 300-400 însumat, pentru alți 3000 de artiști. Iașiul, de exemplu, are 30 de ateliere disponibile pentru 440 artiști, la Galați sunt 10 ateliere pentru 60-70 de artiști, iar în Vâlcea sunt 5 ateliere pentru 41 de oameni. Deși se dezvoltă accelerat, consolidându-și prioritar infrastructura culturală, nici orașe precum Cluj Napoca sau Timișoara nu stau mai bine. La Cluj sunt 50 de ateliere, pentru 500-600 de artiști, iar la Timișoara – doar vreo 30 de spații disponibile pentru mai bine de 200 de artiști.
Gabriela Mateescu, fondator al Asociației Nucleu 000 și coordonator al proiectului Inter-Exterior – o inițiativă menită să pună în discuție criza atelierelor de creație în România și cele mai bune soluții pentru rezolvarea ei, spune că cifrele sunt aproximative, dar reflectă destul de bine realitatea din teritoriu.
„Există și exemple de succes, grupuri de artiști care au reușit să amenajeze ateliere în spații industriale, cum sunt Malmaison la București sau Centrul de Interes și Fabrica de Pensule la Cluj. În București mai există un nucleu creativ, la ISAF Basarab, dar chiriile au crescut în ultima vreme și acolo, iar centrul a fost abandonat treptat de diverșii artiști care-l frecventau”, spune Gabriela Mateescu.
Proiectul reunește o suită de evenimente, programate în perioada 30 septembrie - 23 octombrie, de la ateliere deschise, la expoziții și dialoguri tematice, reunite într-o explorare comună, pluridisciplinară, a acestei realități care afectează comunitatea artistică din România: lipsa spațiilor adecvate de creație.
Pe 30 septembrie, de Noaptea Albă a Galeriilor, în cadrul inițiativei Inter-Exterior sunt programate două vernisaje. O expoziție la Atelier 35, sub titlul Întâlniri inoportune, unde au fost invitați patru artiști fără atelier (Roberta Curcă, Alexandra Ivanciu, Diana Miron, Marina Oprea), care urmează să converseze, să se inspire și să lucreze cu patru artiști care dețin ateliere repartizate de UAP (Nicolae Comănescu, Anca Mureșan, Beniamin Popescu, Elena Scutaru). În paralel, în incinta clădirii de ateliere UAP din Strada Biserica Amzei 7-9, cinci artiști (Claudiu Cobilanschi, Sergiu Doroftei, Alina Marinescu, Ioana Nicoară, Ionuț Zevideanu) au fost invitați să realizeze o serie de intervenții artistice pe holurile și la subsolul clădirii de ateliere. În zilele de 1 și 2 octombrie, tot în cadrul weekendului NAG, atelierele UAP din Piața Amzei sunt deschise pentru public. Nicolae Comănescu, Roman Tolici, Elena Scutaru și Marcel Scutaru, se numără printre artiștii invitați să-și deschidă atelierele pentru prima oară, pentru a vorbi despre artă și despre legătura unui creator cu spațiul său de lucru.
Povestim cu Gabriela Mateescu în rândurile de mai jos provocările din domeniul artistic în această perioadă, atelierele de creați și posibilele soluții pentru un scenariu mai optimist.
Unele ateliere capătă o identitate atât de clară încât devin ele însele muzee. Altele găzduiesc întâlniri legendare – cum ar fi cea dintre Warhol și Baquiat, iar altele sunt scotocite în căutarea acelor lucruri personale, obiecte, schițe și notițe, care ar putea aduce noi sensuri unui parcurs artistic. Ce importanță are să vorbim despre atelierele artiștilor și, în general, care este relația între locul fizic în care creează un artist și opera sa?
Atelierul este un loc în care un creator se duce să se regăsească, să experimenteze, să distrugă, să construiască, să arunce, fără judecăți de valoare. Dacă dorește, poate să împartă cu publicul aceste căutări, dar nu este necesar. Sunt artiști care își deschid ușile atelierelor, interesați de dialogul cu publicul, dar cei mai mulți rămân solitari și își păstrează spațiul atelierului ca pe un loc de refugiu și de creație. Istoric, sunt rare situațiile în care artiștii au creat fără atelier, lucrând doar în propria cameră. Acest mod de lucru e mai des întâlnit în literatură. Pentru artiștii vizuali, un loc de cugetare și cercetare este esențial pentru conceperea și realizarea operei.
Care este istoricul atelierelor de creație în România și în ce stare se află în prezent?
În perioada comunismului, Uniunea Artiștilor era o instituție foarte bogată. Deținea Combinatul Fondului Plastic, unde funcționa o adevărată fabrică de materiale necesare artiștilor. Aveau tipografie, editură, turnătorie și ateliere de metal, sticlă sau ceramică. Acolo se realizau toate lucrările artiștilor, dar și lucrările comisionate pentru spațiul public, cum ar fi sculpturile sau alte tipuri de opere monumentale. Uniunea controla toate tranzacțiile pieței, fie prin vânzare directă - prin nenumăratele ei galerii (câteva zeci numai în București, dintre care azi mai există doar patru), fie coordonând lucrările comisionate, creații din care își lua o cotă parte. O problemă era că nu avea voie să dețină proprietăți. O instituție milionară în banii de atunci, Uniunea a tot construit și a cumpărat spații pentru ateliere pe banii ei, dar acestea intrau, de fapt, în subordinea statului și a primăriilor locale.
După Revoluție, banii s-au devalorizat, în timp ce clădirile de ateliere au fost luate înapoi de primării și ministere. Și obiceiurile de consum s-au mai schimbat, oamenii nu se mai înghesuie să cumpere cadouri de la galeriile UAP, așa cum făceau odinioară, ci au la dispoziție orice magazin de cartier sau orice mall, unde abundă oferta comercială. Era o vreme în care din galeriile UAP cumpărai tot felul de lucruri interesante, textile, haine sau bijuterii unicat, mărțișoare, cărți, felicitări, tablouri, sculpturi sau cărți poștale. Acum sunt mai la îndemână parfumurile, cutiile cu ciocolată și, de ce nu, obiecte de decor sau chiar picturile în print și lucrările foto înrămate disponibile în centrele de vânzări de mobilă sau de amenajări interioare.
Uniunea a pierdut peste 50% din atelierele din țară după ‘90. În București, din 40 de galerii au rămas doar patru. Iar atelierele s-au împuținat de la an la an și ele. Autoritățile par total dezinteresate de impactul pe care îl are asupra comunității artistice acest deficit al spațiilor de creație, așa că nu numai că nu oferă clădiri noi, ci le ia și pe cele vechi. În căutare de soluții, au fost discuții cu Ministerul Apărării care vizau preluarea vechilor cazarme, au fost discuții și cu alte ministere de preluare a fostelor fabrici. Acestea nu s-au concretizat niciodată. Lucrurile stau complet diferit în statele care știu că dezvoltarea orașelor contemporane este strâns legată de dezvoltarea industriilor creative. În Paris, de exemplu, dezvoltatorii sunt obligați să construiască ateliere pentru artiști la ultimul etaj al clădirilor noi. În Londra, a fost implementat un Plan Cultural de Infrastructură, gândit să protejeze anumite zone, astfel încât acestea să rămână acceptabile ca preț pentru artiști pentru perioade lungi de timp. În majoritatea statelor europene există o preocupare constantă pentru dezvoltarea comunității artistice, se fac cercetări și sunt publicate studii despre spațiile de creație, care apoi generează soluții.
În România, piața de artă și de creație, pe care UAP avea cândva monopol, a fost abandonată în derivă. Influența Uniunii s-a restrâns de-a lungul ultimelor decade, însă sistemul nu a fost înlocuit cu nimic. În prezent, piața comercială și muzeală, care ar trebui să ajute artiștii din privat, concurează, de fapt, pentru fondurile dedicate scenei independente. Iar din partea statului avem ajutoare de scurtă durată, pe proiecte desfășurate între cele doua-trei luni de decont. Asta în timp ce un artist poate face o lucrare în doi-trei ani, nu poate fi cuantificat timpul de gândire, cercetare, executare printr-un raport.
Până la urmă, cât trebuie să aștepte un artist până să primească un spațiu de creație?
Atelierele UAP se dau adesea pe viată, fără vreo cerință specială, fără pretenția ca artiștii care le ocupă sau le frecventează să demonstreze sau să justifice ceva. În străinătate, orice artist căruia îi este repartizat un spațiu de creație are obligația să facă un raport anual de activitate. Sistemul nostru îi defavorizează pe tinerii artiști, care trebuie să aștepte o viață de om, cum s-ar zice, ca să primească ateliere. Acestea vin adesea cu datorii de chirie și utilități, deoarece unii artiști nu eliberează atelierele la timp, deși încetează să plătească. Între timp, artiștii tineri închiriază apartamente de bloc sau alte spații, cel mai adesea fără contracte scrise. Chiar și atunci când există contracte, acestea sunt pe un termen limitat, așa că, la finalizarea perioadei, mulți se trezesc cu chiriile dublate sau dați afară.
O altă soluție, tot mai frecvent folosită în zona de artă, este ca mai mulți creatori să se unească în grupuri mai mari și să închirieze în comun case sau spații industriale. Arthub, un centru coordonat de Nona Șerbănescu, a început astfel, cu mai mulți artiști care s-au adunat pentru a închiria diverse case prin București, imobile care aveau un spațiu comun, în care se puteau desfășura evenimente culturale, expoziții, conferințe sau diverse alte tipuri de adunări. Contractele, însă, au rămas permanent instabile, așa că centrul s-a mutat mereu, chiriile au tot crescut, până când totul a devenit nesustenabil pentru un artist. Atunci când închiriezi de la privat, nu te poți aștepta la concesii din partea proprietarului doar pentru că ești tu artist.
Alte exemple de succes, grupuri care au reușit să amenajeze ateliere în spații industriale sunt Malmaison la București, Centrul de Interes și Fabrica de Pensule la Cluj. În București mai există un nucleu creativ, la ISAF Basarab, dar chiriile au crescut în ultima vreme și acolo, iar centrul a fost abandonat treptat de diverșii artiști care-l frecventau. Vorbim despre creatori care s-au adunat, au modernizat spațiile, au creat valoare și vizibilitate pentru ele, de multe ori aducând spațiul la standarde europene, pentru ca apoi chiriile să crească brusc, costuri care i-au obligat pe artiști să elibereze locul. S-a întâmplat asta la Fabrica de Pensule, care a închis, și cu Centrul de Interes - care are contracte pe termene foarte scurte. Și, să ne înțelegem, chiriile în aceste cazuri sunt doar un pic mai ieftine decât prețul pieței pentru firme. În niciunul dintre cazuri nu se apropie de o sumă modică, pe care un artist și-ar putea permite să o plătească în România.
Care ar fi diferențele la acest capitol între București și restul țării?
În București sunt un pic peste 300 de spații disponibile, toate în clădiri nesigure juridic, astfel încât, o dată la câțiva ani, se mai pierde câte una. Aceste 300 de ateliere disponibile sunt dorite de cei peste 3000 de artiști din Uniune, ca să nu mai vorbim despre cei care nu sunt înscriși în organizație. În țară, lucrurile stau la fel de tensionat. Numărul atelierelor UAP este de 300-400 însumat, pentru alți 3000 de artiști. Iași - de exemplu - are 30 de ateliere la 440 artiști, Galați 10 ateliere la 60-70 de artiști, Vâlcea 5 la 41, Cluj 50 la vreo 500-600 de artiști, Timișoara - în jur de 30 la peste 200 de artiști. Cifrele sunt aproximative, obținute în urma discuțiilor cu domnul Petru Lucaci, președintele UAP, dar reflectă destul de bine, realitatea din teritoriu.
Ai inițiat un proiect menit să ridice gradul de conștientizare cu privire la atelierele artiștilor din România. Care sunt temele principale pe care dorești să le pui în discuția publică?
Proiectul Inter-Exterior încearcă să aducă în discuție publică, dar mai ales în mediile direct interesate, problema lipsei de ateliere din România. Încercăm să compensăm lipsa unor acțiuni din partea autorităților locale și naționale, care par să evite această temă. Probabil au și motive, de vreme ce nu au construit și nu au oferit nimic după ‘89, ba chiar mai mult, au luat înapoi clădiri de ateliere și galerii construite de UAP, cu banii UAP, de-a lungul timpului. În timp ce artiștii s-au înmulțit odată cu democratizarea educației, atelierele s-au împuținat. Chiriile mari pentru ateliere private și nesiguranța contractelor, îi împing pe mulți să abandoneze arta, să se îndepărteze de cultură, în favoarea unor ocupații mai rezonabile, din care o familie s-ar putea întreține. Crearea artei nu ar trebui să implice atât de multe sacrificii. Vorbim de artiști dintre care mulți, dacă lucrează, o fac pe salariul minim pe economie. Restul lucrează pe contracte de drept de autor nesigure. O chirie de 100 de euro per cameră pe lună, plus utilități, chiar dacă pare mică, este un sacrificiu pentru mulți artiști, pe lângă cheltuielile zilnice. Asumându-și astfel de plăți lunare, mulți artiști ajung să trăiască la limita subzistenței.
Toată această poveste este oferită unui public larg sub forma unei suite de evenimente, expoziții, vizite în ateliere, dezbateri. Care e programul proiectului?
Proiectul Inter-Exterior este organizat de Asociația Nucleu 0000, a cărei fondatoare sunt, și este co-finanțat de AFCN. Am gândit o serie de evenimente prin care doresc să subliniez rolul și semnificația atelierului în viața unui artist, cât este de important acest spațiu pentru dezvoltarea sa artistică. Am început prin documentarea câtorva ateliere de artiști din clădirile UAP din Piața Amzei și Șelari din București. Dorim să continuăm cu cele din țară la anul, înainte să se piardă și acestea.
Pe 30 septembrie, de Noaptea Albă a Galeriilor, vom avea două vernisaje. O expoziție la Atelier 35, sub titlul Întâlniri inoportune, unde am invitat patru artiști fără atelier (Roberta Curcă, Alexandra Ivanciu, Diana Miron, Marina Oprea) să converseze, să se inspire și să lucreze cu patru artiști care dețin ateliere din partea UAP (Nicolae Comănescu, Anca Mureșan, Beniamin Popescu, Elena Scutaru). În paralel, în cadrul evenimentului Inter-Exterior, care se va desfășura în incinta clădiri de ateliere UAP din Strada Biserica Amzei 7-9, unde cinci artiști (Claudiu Cobilanschi, Sergiu Doroftei, Alina Marinescu, Ioana Nicoară, Ionuț Zevideanu) au fost invitați pentru a realiza o serie de intervenții artistice pe holurile și la subsolul clădirii de ateliere. În zilele de 2 și 3 octombrie, tot în cadrul weekendului NAG, atelierele UAP din Str. Biserica Amzei 7-9 sunt deschise pentru public între orele 12-18.
În luna octombrie, vom avea și o discuție publică despre ateliere cu reprezentanți ai UAP, la Atelier 35, iar pe 22 și 23 octombrie vom deschide atelierele din Șelari pentru public.
În perioada 1 - 2 octombrie, Asociația Nucleu 0000 deschide atelierele din Str. Biserica Amzei 7-9.
