VMLY&R și PEPCO România atrag atenția asupra problemelor de literație printr-o campanie atipică de Back to School

VMLY&R și PEPCO România atrag atenția asupra problemelor de literație printr-o campanie atipică de Back to School

Cu ocazia Zilei Internaționale a Literației, VMLY&R România împreună cu Fundația Noi Orizonturi, Teach For Romania și PEPCO au lansat o campanie de conștientizare și strângere de fonduri pentru a susține literația și a promova proiectul Școli cu scLIPICI.

Ideea campaniei a pornit de la o realitate care deseori trece neobservată: 6 din 10 copii din medii defavorizate nu se descurcă să citească și să scrie când termină școala primară. Conform statisticilor oficiale, se pierde aproape un sfert dintr-o generatie în mediul rural din aceasta cauza.

Pentru a atrage atentia asupra acestei situatii, timp de două săptămâni, reclamele PEPCO România din social media pentru rechizite au fost scrise de acesti elevi și au fost promovate către public care nu a intarziat sa comenteze asupra greselilor de scriere din postari. Video-ul de reveal al campaniei a tras insa un semnal de alarmă în privința dificultăților pe care elevii din mediile vulnerabile le întâmpină la scris și citit, îndemnând publicul să se implice cu 2 euro lunar, trimițând CITESC prin SMS la 8845.

 

La noi, discuția despre analfabetism este monopolizată de analfabetismul functional, care, să fim sinceri, nu știm exact ce-nseamnă sau cum se măsoară. Ce facem însă cu copiii nevinovați din 1-4 ale căror rezultate școlare se pot prezice după codul poștal, pentru că sărăcia și marginalizarea îi condamnă la o viață în care alfabetul devine un chin? De la întrebarea asta dureroasă a pornit această campanie și de la ideea că o școală bună nu e una care crește doar premianți, ci una care e generoasă cu toți elevii și care nu acceptă truismul: nu prea le-a plăcut școala și nu e de ei.”, Dinu Guțu, Strategic Planner VMLY&R România.

De mai bine de trei ani am pus umărul la un proiect în care credem cu tărie: susținerea literației în rândul copiilor din medii vulnerabile. Alături de Teach For Romania și Fundația Noi Orizonturi, parteneri recunoscuți pentru eforturile lor în dezvoltarea de programe educaționale, am vrut să atragem susținerea și empatia publicului printr-o campanie care să stârnească discuții, dar și să explice celorlalți cu ce se confruntă, zi de zi, copiii care au dificultăți în a scrie și a citi. În acest scop, am acceptat, din postura de brand cu o comunitate puternică și vocală în social media, să-i lăsăm pe elevii de la sate să scrie reclamele într-o perioadă importantă pentru publicul nostru: începerea anului școlar. Comentariile nu au ezitat să apară și oamenii au fost receptivi la mesajul nostru. Ne dorim ca, împreună, să facem mai mult și să continuăm eforturile de susținere a educației elevilor din comunitățile defavorizate.”, adaugă Bogdan Grigoriu, Operations Manager PEPCO România.

Prin intermediul proiectului #ScoliCuScLIPICI, Teach for Romania și Fundația Noi Orizonturi, susținute de PEPCO România, au oferit anul trecut sprijin personalizat pentru peste 2000 de elevi de la sat, care au participat la laboratoare de literație și școli de vară pentru a ajunge să citească și să scrie la nivelul vârstei lor.

Pentru a continua misiunea și în acest an, campania isi propune sa ajunga la si mai multi copii din medii defavorizate. Toți cei care vor să susțină timp de 1 an un copil să beneficieze de programul scolicusclipici.ro  pot trimite CITESC prin SMS la 8845 și donează 2 euro lunar.

Cu doar 2 euro, putem asigura lunar, pentru un copil, 1 kit de literație, constând într-o cărticică atent aleasă și fișele de lucru aferente, construite de specialiștii noștri. Sprijină și tu demersurile Fundației Noi Orizonturi și ale Asociației Teach for Romania, în programul „Școli cu scLipici”.

Împreună le putem oferi tuturor copiilor din România șansa să citească și să scrie.

Credits:

Echipa PEPCO România
Raluca Popescu – CSR Specialist
Ioana Ioniță – Marketing Manager

Echipa VMLY&R
Bogdan Teodorescu – Creative Director
Ioana Ichim – Group Creative Director
Bogdan Dinu – Group Creative Director
Irina Szelleki - Copywriter
Miki Crăciunescu – Strategy Director
Dinu Guțu – Strategic Planner
Raluca Dinu – Account Director
Irina Matei – Account Manager
Andreea Marcociu – Digital Account Manager
Diana Mărculescu – Social Media Manager
Mina Ionescu – Business Director
Denissa Mic – Communication Director
Simona Chirițoiu – Traffic Manager

Echipa Teach For Romania
Giorgiana Astefanei - Communications&Media Relations Specialist
Fabiola Istudor - Communications Manager 
Cosmina Schiau - Corporate Partnerships Manager

Specialiști literație:
Alina Răducanu - Coordonator proiect literație Teach for Romania
Maria Kovacs - Expert literație Fundația Noi orizonturi

Echipa Fundatia Noi Orizonturi
Anca Gaidos – Chief Operations Officer
Alexandra Giurgiu – Project Manager

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


VML

VMLY&R a preluat FRACTAL Communications, agentia locala parte din WPP, si se alatura  VMLY&R Commerce pentru a oferi brandurilor o experienta conectata.  Preluarea agentiei locale de catre... vezi detalii »

Branduri

Sectiune



Branded


Related