[Diploma Stories] Miruna Stroe: Reconversia este o temă de actualitate, mai ales având în vedere abundența patrimoniului industrial în România

Recuperarea spațiului este o practică obișnuită în Vest, dar în România constituie încă un act de curaj, crede Miruna Stroe. Reconversia este o temă care a interesat-o încă din facultate. Inspirată de acest subiect, a realizat trei proiecte de reconversie: a unei închisori în Digne-les-Bains, a centrului IBM din Nisa, și, în final, a Morii Violattos, pentru proiectul de diplomă. Proiectul ei, ”Conversia și extensia ansamblului Morii Violattos. De la Ruina la Pol Cultural”, va putea fi văzut la DIPLOMA Show, între 7 și 16 octombrie 2022, la Combinatul Fondului Plastic din București. Cele mai bune lucrări ale absolvenților din domeniile creative de anul acesta vor fi prezentate la cea de-a 9-a ediție DIPLOMA Show, festivalul dedicat noilor generații de artisti, arhitecți și designeri români, organizat The Institute.

Având ca punct central Moara Violattos, localizata în Brăila, pe Faleza Dunării, la limita dintre orașul istoric si zona industriala, proiectul Mirunei propune o modalitate de reconectare la nivel urban, la nivelul vecinătății, dar și la nivelul ansamblului in sine. 

Întregul proces a fost un act de mers pe sarmă, și, în retrospectivă, un proiect atât de complex ar fi necesitat mult mai mult timp acordat decât ultimul an de facultate. Actul de echilibristică a fost între a schimba mult prea mult, având în vedere faptul că moara este un monument istoric, și a schimba prea puțin, făcând intervenția propusă să pară infimă, iar proiectul per-total timid, spune Miruna.

Povestim cu ea în continuare despre trendurile din arhitectură în 2022, recuperarea spațiului și cum a influențat pandemia relația oamenilor cu locul în care trăiesc. 

De ce arhitectura

Relația mea cu arhitectura a început la o vârsta atât de frageda, încât mi-e greu sa stabilesc un moment concret. Încă din copilărie am interacționat cu arhitecți, inclusiv arhitectul care a proiectat blocul unde am crescut, fiind unul dintre vecinii mei. Astfel, am avut o fascinație pentru acest rol cu mult timp înainte de a înțelege cu adevărat ce presupune arhitectura. Mi-a fost prezentat ca un domeniu atât de divers, care mi-ar permite să explorez. Spre deosebire de alte domenii mult mai nișate, arhitectura oferea flexibilitate și libertate. Având în vedere că decizia a fost luată la o vârsta fragedă, aceste promisiuni au fost cu atât mai atractive.

Cu toate că am interacționat cu acest domeniu din copilărie, nu am urmat cursurile unui liceu de profil, așa că singura experiență înainte de a sari direct în lumea arhitecturii a fost un an de pregătire pentru examenul de admitere. Inițial s-a simțit ca un dezavantaj față de alți colegi, însă am aflat rapid ca toate abilitățile dezvoltate de-a lungul liceului sunt un as în mânecă. Chiar dacă nu fac parte din recuzita tipică unui arhitect, toate concursurile de engleză, de public speaking, și orele petrecute la clubul de dezbateri clar fac diferența în prezentarea unui proiect, mai ales a celui de diplomă.

În paralel cu cursurile UAUIM am decis să particip și la diverse workshop-uri în care sa aplic practic lucrurile pe care le învățam la facultate, activități care presupun să te “murdărești” pe mâini. Mi se pare esențial să înțeleg cu adevărat cum sunt executate fizic toate lucrurile pe care le proiectez.

În plus, am ales să particip la programul Erasmus, petrecând astfel un an in Marseille, lucru care mi-a schimbat perspectiva asupra arhitecturii în general și mi-a fost încurajată curiozitatea pentru reconversii. Ceea ce in Romania reprezintă un gest curajos este de fapt o practica de-a dreptul comună in Europa de Vest.

Recuperarea spațiului

De-a lungul facultății am realizat trei proiecte de reconversie: a unei închisori în Digne-les-Bains, a centrului IBM din Nisa, și, în final, a Morii Violattos, pentru proiectul de diplomă. Astfel, acest tip de proiect a rămas în continuare în focusul meu. Recuperarea patrimoniului și repunerea sa în funcțiune prin reconversie este o temă de actualitate, mai ales având în vedere abundența patrimoniului industrial în Romania.

La o scară mult mai mică, o mare parte a job-ului meu actual este transformarea locuințelor deja existente pentru a deveni 100% compatibile nevoilor noilor proprietari. Întotdeauna este o provocare să găsesc echilibrul între necesitățile și particularitățile fiecărui locatar și posibilitățile oferite de spațiul existent. Din fericire, rezultatele sunt imediate și ușor de cuantificat, știind ca am schimbat calitatea vieții fiecărui beneficiar prin transformarea locuinței lor.

O ultimă tema care mă preocupă este adaptarea la context. Întrucât s-a construit extrem de haotic în România în ultimele decenii, unul dintre țelurile mele ca arhitect este să contracarez această tendință de “everything goes” prin proiectele mele.

Trenduri în arhitectură

Cel mai răspândit trend este noua preocupare față de calitatea locuirii. Pandemia și, în consecință, izolarea, au făcut majoritatea oamenilor să-si dea seama de impactul pe care mediul unde locuiesc îl are asupra stării lor de spirit, mai ales atunci când “acasă” se transformă parțial și în locul lor de muncă. În cele mai recente proiecte am observat, de asemenea, și tendința de a dedica spatii separate pentru diverse activități, și de a evita suprapunerea acestora. Biroul primește un spațiu individual, nu mai reprezintă doar o piesa de mobilier in dormitor. Spațiul de joaca reprezintă o zona dedicată în living, și nu se mai suprapune cu locul unde copii învață. Putem considera acest fenomen un efect pozitiv al pandemiei.

In strânsă legătura cu acest trend este și încrederea sporită acordată arhitecților. Din ce in ce mai mulți tineri fac apel la un specialist și înțeleg că serviciile acestuia au un cost infim în relație cu valoarea rezultatului final, tocmai datorită înțelegerii calității locuirii.

În final, am observat și o nouă aplecare asupra patrimoniului. Posibil urmând exemplul țărilor vestice, din ce în ce mai mulți tineri se arată interesați de deținerea clădirilor istorice, și nu le mai privesc precum un dezavantaj. Desigur, suntem departe de nivelul tarilor vestice la această categorie, însă acest nou interes face situația sa pară mai optimistă.

Proiectul selectat la Diploma 2022

Moara Violattos, ansamblul de clădiri pe care am ales să-l transform prin proiectul meu de diplomă m-a fascinat dintotdeauna, cu mult înainte de a fi studentă la arhitectură. Situată chiar în centrul Brăilei, orașul meu natal, aceasta mi-a stârnit interesul tocmai pentru că se afla într-o situație absurdă: este un monument istoric, reprezentativ Brăilei, situat într-o zona cu cel mai mare potențial al orașului, într-o condiție relativ bună, însă abandonat. Astfel, nu ridică semne de întrebare doar pentru arhitecți, ci pentru orice locuitor sau vizitator.

Subiectul reconversiei a fost cu atât mai atractiv întrucât reprezintă o problemă cât de poate de reală și de complexă. Proiectul în sine a avut mai multe obiective. La nivel macro, proiectul propune reconectarea “orașului de sus” și a “orașului de jos”, prin generarea mai multor puncte de acces, acompaniate de spații publice restructurate. La nivelul sitului, este propusă îndepărtarea clădirilor parazitare, care se află într-o stare avansată de degradare și este prevăzută extinderea zonei pietonale pentru a restabili conexiunea vizuală cu suprafața apei. În final, este propusă o nouă clădire, care sa adere formelor de relief existente, restabilind astfel conexiunile urbane, dar și cele la nivelul sitului.

Moara fiind deja un punct de atracție la nivel urban, noua funcțiune de centru cultural nu face altceva înafara de a reitera statutul său de landmark.

Sensibilități & obstacole

Întregul proces a fost un act de mers pe sarmă, și, în retrospectivă, un proiect atât de complex ar fi necesitat mult mai mult timp acordat decât ultimul an de facultate.

Actul de echilibristică a fost între a schimba mult prea mult, având în vedere faptul că moara este un monument istoric, și a schimba prea puțin, făcând intervenția propusă să pară infimă, iar proiectul per-total timid. Opiniile asupra reconversiilor sunt atât de variate, încât orice schimbare propusă trebuie temeinic argumentată, chiar mult mai mult decât în cazul unui proiect construit de la zero. Compromisul a fost să aduc cat mai puține modificări monumentului în sine, majoritatea reversibile, și de a crea un nou corp de clădire, de un gabarit asemănător clădirilor inițiale, însă subordonat acestora.

Următorul obstacol a fost dimensiunea clădirii. Discrepanța dintre cele doua clădiri robuste, înalte de șase etaje, și dimensiunea relativ mică a orașului, a generat dificultăți în alegerea noii funcțiuni, și reprezintă unul dintre motivele pentru care Moara Violattos nu este folosită în ziua de astăzi. Faptul ca este mult prea mare pentru a aborda o singură funcțiune m-a condus la decizia finală de a o transforma în centru cultural, tocmai pentru că permite includerea unei multitudini de activități.

În final, toate particularitățile contextului, lucruri care ar putea fi considerate obstacole, au generat noi direcții pentru proiect și, în consecință, noi oportunități.

Participarea la Diploma

În anii trecuți, evenimentul DIPLOMA a reprezentat un prilej de a observa subiectele abordate de studenți din ani mai mari, tocmai pentru a-mi lărgi orizonturile, de a mă desprinde de unele idei preconcepute, dar și pentru a-mi lua energie. Inspirația generată de acestea nu a însemnat neapărat ceva concret preluat din proiecte, ci mai degrabă un impuls pentru a aborda cu mai mult curaj proiectele personale.

Sper ca proiectul meu de diplomă să aibă același impact și să fie un indemn pentru studenții din ani mai mici să abordeze subiecte dificile, să înțeleagă că e mai important să aibă un subiect de care sunt strânși legați afectiv, care să ii pasioneze și să le alimenteze creativitatea, decât să facă alegeri prudente, care să bifeze toate criteriile unui proiect decent, dar care sa fie impersonal.

Comunitatea creativă

Cu siguranță vibe-ul este unul mult mai fresh, comunitatea nemaifiind strâns legată de opiniile ceva mai rigide ale generațiilor trecute. E o comunitate care și-a dat seama de cît de multe lucruri sunt posibile, cu o perspectivă mult mai vasta, sporită de exemple din străinătate, care nu mai e legată de aceleași structuri tradiționale.

Lucrul care m-a surprins într-un mod pozitiv a fost deschiderea având în vedere diversele direcții creative. Puși față în față cu un proiect, chiar dacă nu se încadrează în totalitate în opiniile lor, tinerii din ziua de astăzi sunt mult mai dispuși să-l evalueze în mod obiectiv. Astfel, dau dovadă de mult mai multa flexibilitate, și depășesc tendința de a judeca un proiect un mod subiectiv.

În schimb, am observat și o anumită deconectare cauzată de pandemie. Cu toate că e mult mai facilă comunicarea online, cel puțin în lumea arhitecturii, există o tendință de retragere în comunitățile deja stabilite, iar toate legăturile noi formate sunt relativ superficiale. Restricționarea evenimentelor culturale a amplificat această deconectare. Evenimente precum DIPLOMA întotdeauna au reprezentat mai mult decât o simpla expoziție de proiecte, fiind un prilej de interacțiune pentru comunitățile creative.