[Off-Center] Tamika Abaka-Wood: Sunt interesată de lumi în care oamenii își creează viitorul, nu unde viitorul creează oameni

Dans, psihologie, antropologie, cercetare. Tamika Abaka-Wood este interesată de comportamentul uman, liniile ancestrale care leagă generațiile, de deep-time și glosolalie, de felul în care limbajul are puterea de a forma realitatea. A cercetat în ultimii 10 ani comportamentul uman, fiind implicată în proiecte pentru Nike, Masterclass, Clinique, Beats By Dre, este co-fondatoarea Plantain Papers, o publicație despre poveștile diasporei africane, și coordonează procese de înțelegere și strategie care au rezultate diverse, de la rapoarte și prezentări, la podcasturi și mini-filme. 

Între 29 septembrie și 2 octombrie, Tamika va fi prezentă la UNFINISHED, care se desfășoară anul acesta sub tema OFF-CENTER. Specialiști din domenii diverse, de la artiști, arhitecți și antreprenori, la filosofi, biologi, matematicieni vor dezbate conceptul de descentralizare. În cadrul festivalului, vor avea loc sesiuni de yoga, alergări, conversații, mese rotunde, performance-uri, instalații de artă, momente muzicale, workshop-uri de dans, sesiuni de speed-dating și multe altele. 

Viteza la care se așteaptă ca oamenii să trăiască și să creeze (și să creeze ca să trăiască), să pretindă și să se prefacă face ca lumea să fie mai anxioasă, mai omogenă, mai superficială și astfel ne trădăm darurile fundamentale și serviciile care ne-ar ajuta pe toți să ne dezvoltăm, spune Tamika.

Povestim cu ea, în așteptarea festivalului, despre istorie, viitor, tulburările prezentului și rolul nostru în a des-centraliza formele fixe, pentru a deschide uși noi pentru cunoaștere și înțelegere. 

Cele mai importante momente în formarea ta 

Am crescut în lumi ale unor contradicții aparente, cu granițe neclare. Cratima din numele meu de familie dezvăluie întreaga poveste de la naștere. Un tată ghanez și o mamă britanică. Un tată negru și o mamă albă. Un tată negru care a crescut având o viață bună, privilegiată. Adresa mea conținea și ea contradicții geografice – borough-ul londonez Barking, dar cu referire la Essex. Cred că viața mea a fost creată în condiții care mi-au permis în mod natural să pun mai multe întrebări despre ce înseamnă să fii om decât răspunsurile primite. Sunt în continuare în căutare de răspunsuri și sper să îmi doresc să învăț până în ziua când voi muri. Simt că, în același timp, aparțin tuturor locurilor și niciuneia...

De la dans la psihologie

Am fost dansatoare. Am fost conectată la tehnologia străveche a propriului corp (și la înțelepciunea care mi-a fost transmisă, dar nu prin experiență proprie). Am coreografiat, am predat și am fost mentor sub acoperire pentru o organizație nonprofit la mine în cartier. Am făcut coregrafii și am predat în numele celor de la adidas și al Stellei McCartney. M-am înscris la școală ca să urmez cursuri de Psihologie și până la urmă am ajuns să creez și să public lucrări legate de răspunsul emoțional la glosolalie (vorbirea în limbi) înainte de absolvire. Apoi am devenit asistenta unui psiholog clinician care-și începuse doctoratul. Am lucrat în Etiopia, Rwanda și Nigeria în cadrul unui proiect de un an care folosea puterea culturii tinerilor pentru a crea platforme create și administrate de adolescente... toate astea înainte să împlinesc 21 de ani.

Era un lucru rar acum 10 ani, dar azi? Nu e deloc rar. 

Eu mă văd ca un antropolog – mi-e imposibil să nu am abordarea asta, lentila prin care văd lumea din interior și din exterior mi-e implantată în oase. Acesta este un lucru nou și abia după mai bine de 12 ani de muncă depusă pentru Ruby Pseuop și B+A mă simt îndeajuns de încrezătoare să spun asta. Lucrul ăsta nu se va schimba niciodată, chiar dacă sper că rezultatele muncii pe care o fac în viața mea vor evolua și se vor schimba așa cum o fac și eu. În momentul ăsta, e o linie telefonică tehno-spirituală directă (www.dial-an-ancestor.com), înainte a fost o publicație alături de evenimente (www.plantainpapers.com). Lucrez ca un angajat care stabilește și coordonează cercetarea, procese de înțelegere și strategie care au ca rezultat rapoarte, prezentări, podcasturi, mini-filme. 

Titlul de antropolog, pentru mine, cel puțin, trage după el o povară care mi se pare colonialistă și periculoasă. Asta m-au învățat în mod implicit și explicit ambele mele linii de descendență. Mi se pare important să ne documentăm cu acuratețe și sinceritate existența pentru generațiile viitoare, astfel încât ele să o poată pune din nou în context și să tragă propriile concluzii dintr-un punct al adevărurilor multiple.

Temele care te preocupă în prezent 

Ah, îmi place întrebarea asta. Mulțumesc pentru ea. Sunt interesată de lumi în care oamenii își creează viitorul, nu unde viitorul creează oameni. Sunt interesată de cunoaștere, de cine are dreptul să-i stabilească autenticitatea și de ce. Sunt inspirată de gândirea pe termen lung (dincolo de durata vieților noastre), de gândirea care se întinde pe 7 generații, de conceptul deep-time, care ne face să vedem rolul modest în istoria cosmică și de impactul pe care limbajul îl poate avea în formarea propriilor realități și în imaginarea unor lumi mai drepte.

Mă inspiră oamenii care nu re-creează și nu reproduc conform propriilor idei și imagini „pure“ adevărul, ci care permit abordări mult mai participative. Să te privești și să-ți reproduci propria imagine drept imaginea pură a iubirii și adevărului e foarte plictisitor.

Participarea la Unfinished 

Am aplicat să particip în 2020 inspirată de The Brain a lui Jerry Michalsky și am făcut parte din ritualul lui Perry Chen. În 2021, echipa m-a rugat să mă plimb printr-un cimitir cu un străin și să stăm pur și simplu de vorbă în timp ce eram filmați. N-am știut niciodată la ce să mă aștept la început (sunt un mare fan al acestei senzații), apoi am încheiat prin a mă simți hrănită, inspirată și provocată. Unfinished e plin de oameni care se implică la un nivel profund în festival – ăștia sunt oamenii mei.

Ce înseamnă pentru tine off-center 

Înseamnă să te dai un pic mai în spate și să realizezi că toate chestiile mișto au loc off-center – acolo unde de obicei sunt mai puține resurse, mai puțină vizibilitate, mai puțini bani, mai puțin timp, dar mai mult sprijin, mai multă grijă și dedicare și mai mult sânge, transpirație și lacrimi, mai multă inovație, mai multă viață. Apoi să ne gândim nu cum să aducem ceea ce e off-center în centru, ci să ne întrebăm cum să facem ca acele locuri să fie înfloritoare. Mulți oameni vorbesc în gol despre ideea de a-i sprijini despre cei off-center. Ceea ce însoțește echitatea este, după părerea mea, cuvântul deloc sexy sacrificiu.

Sursa ta de centrare

Lucrurile care nu au vârstă și care-mi sunt accesibile oriunde m-aș afla. Faptul că mă asigur ca primul lucrul pe care-l fac dimineața să fie pentru mine. Îmi scanez corpul din cap până-n picioare, observând ce se întâmplă. Să dau din fund în privat și în public. Să inspir timp de 4 secunde, să-mi țin respirația timp de 7 secunde și să expir timp de 8 secunde. Să aplic presiune pe piept.

Cele mai mari provocări ale societății în 2022 

Viteza la care se așteaptă ca oamenii să trăiască și să creeze (și să creeze ca să trăiască), să pretindă și să se prefacă face ca lumea să fie mai anxioasă, mai omogenă, mai superficială și astfel ne trădăm darurile fundamentale și serviciile care ne-ar ajuta pe toți să ne dezvoltăm. Ah, da, și faptul că viitorul și imaginația ne sunt colonizate de conglomerate multi-bilionare care au prea multă putere. Nu mai e loc pentru ghidușii, pentru joacă, pentru a fi atent, iar ăsta e un lucru voit.

Se schimbă, în vreun fel, misiunea creatorilor, în noul context? 

Sunt de părere că există oameni cărora le este destinat să creeze soluții frumoase și utile prin faptul că reacționează la surse externe, iar alții nu. Așa că sper că răspunsul este da pentru unii, nu pentru alții.

Cum simți tu influența acestei perioade 

Am obosit să aștept lumi noi, mai frumoase, echitabile, așa că sper să-mi păstrez rolul pe care-l am și să-l joc din ce în ce mai bine cu fiecare zi care trece în aceste ecosisteme ale interconectării și ale schimbării pe care le văd apărând, evoluând și maturizându-se.

De ce ți-e frică în 2022. Care sunt resursele de optimism  

New York și Brooklyn, în special, îmi amintesc de greutățile și triumfurile pe care le ai trăind în fiecare zi, în moduri specifice și extrem de dureroase. Totodată, mă gândesc deseori la matematica ancestrală. A fost nevoie de 4094 de strămoși din 12 generații ca fiecare dintre noi să se nască – e aproape de necrezut și de-a dreptul magic faptul că ne aflăm aici.

Un titlu pentru această perioadă tulbure 

Cred că Virgil Abloh a nimerit-o, a prezis-o în 2016 – „ceva-i aiurea“.